Intr-un roman romanesc contemporan, Razboi ascuns, autor Dan Persa, roman pe nedrept ignorat, am intalnit o idee interesanta, care intr-un fel rezolva problema atat de incomoda, cu iz SF, aceea a calatoriilor in timp. Cartea de care vorbim este localizata in secolul al XVIII-lea, cand are loc unirea cu Roma. Un emisar al cardinalului Kollonich, iezuitul Paul Barany, impreuna cu un tovaras, patrunde adanc in miezul principatului transilvanean si realizeaza cu succes opera de catolicizare. In replica, un grup de ortodocsi, panicati de pericolul care venea de la habsburgi, se hotarasc sa ceara ajutor marii puteri de la Rasarit, adica Rusiei. Astfel, ei pleaca spre Soare-Rasare, acolo unde istoria ne spune ca domnea pe acea vreme Petru cel Mare. In mod mai mult decat bizar, cei trei ajung pe vremea lui Stalin si iau cunostinta de tratamentul dur la care-i supune Tatuca.
Evident, ca sa sari peste vreo 250 de ani nu e un lucru usor si, mai ales daca nu ai acoperire estetica, vei cadea intr-un ridicol care compromite ireversibil cartea. Autorul nostru gaseste insa o iesire onorabila. Ce-i trece lui prin cap? Explica saltul in timp printr-o alunecare pe unul din firele ce formeaza paienjenisul diavolului. De altminteri, tot romanul se construieste pe antagonismul dintre lucrarea divina si mrejele tesute de cel Necurat. Cand cei doi emisari catolici trec frontiera, descopera o provincie scufundata intr-un fel de bezna care nu se mai ridica, dar prin care in mod ciudat se poate vedea. Intr-un buzunar al unuia din cei doi iezuiti se afla mii si mii de paingi. Ideea este destul de stravezie. Lucrarea catolicizarii are, asadar, o sorginte dubioasa. Aceasta, daca am vrea neaparat sa ideologizam fragmentul. Daca-l luam ca atare, putem sa ne lasam fermecati de complicatul paienjenis care se intinde peste toate colinele si mai ales asupra turlelor de biserici. Paienjenisul insa inconjoara tot globul pamantesc si ofera calatorilor posibilitatea de-a face nu numai salturi in spatiu, ci si in timp. Necuratul, altfel spus, reprezinta in carte un fel de agent al progresului tehnico-stiintific si, asa cum Dostoievski spunea in Idiotul prin vocea lui Lebeadkin ca aparitia cailor ferate ar corespunde caderii unei stele din Apocalips, asa si aici paienjenisul la care se refera scriitorul roman poate sa anticipeze viitorul web care invaluie tot pamantul, creand uluitoare facilitati in plan comunicational. Stiinta fictiune, ca o ultima extensie a progresului, este astfel gandita intr-un mod, sa-i zic, religios, punand astfel totul pe seama mrejelor tesute de Adversar. In acest fel exista o contemporaneitate fara fisura, nefiind deci de mirare ca din secolul XVIII plonjam in secolul XX si poate chiar mai departe. Morala este urmatoarea: cu cat sunt create mai multe inlesniri, iar oamenii sunt beneficiarii lor, cu atat suntem mai sedusi de acestea, deci captivi lor. Cazi cuiva in mreje inseamna ca esti ademenit, fascinat, rapit. La beaute du diable nu e o vorba la intamplare.
