Fiindca in acest numar Aldine bunul nostru colaborator Mihai Vlasie scrie despre Arghezi, punand in evidenta cateva versuri ale marelui poet, ne-am gandit sa aducem in fata si un vers prost, foarte prost al aceluiasi mare poet. Despre ce vers este vorba? Vreau sa te pipai si sa urlu este…
Profesori de liceu, dar si cadre universitare expirate, ca sa folosesc expresia lui Gabriel Liiceanu, il dau ca exemplu pentru a demonstra astfel ce sentiment religios avea Arghezi si mai ales ce acuitate metafizica. Domniile lor sunt complet pe dinafara, fiindca tocmai acest vers dovedeste totala lipsa de pregatire a inca o data marelui poet intr-un domeniu atat de delicat ca acela al imponderabilului ceresc.
Vreau sa te pipai si sa urlu este… In contextul psalmilor are pondere, dar luand ideea ca atare si incercand s-o intelegem ne izbim de o gafa de-a dreptul grosolana. Apostolul Toma a spus ca daca nu va pune un deget in ranile Domnului nu va putea crede ca a inviat dupa ce a trecut prin calvarul Rastignirii. Arghezi nu e Toma – un alt Toma l-a facut pe el praf in anii '50, amara coincidenta -, dar se poarta ca un veritabil analfabet in fata a ceea ce inca numim transcendent si transcendenta. Vreau sa te pipai si sa urlu este… In primul rand nu ai cum sa pipai ceva ce nu poate fi pipait. Nu poti, cu alte cuvinte, sa te urci pe un alt nivel si sa exerciti de acolo dictatura senzorilor. A-l pipai pe Dumnezeu este pur si simplu un nonsens. Nivelurile Fiintei nu prea pot fi amestecate. Exista o ordine precisa a pluristratificarii care nu admite aventuri nesabuite.
Ca autor care am facut ceva literatura fantastica, stiu ce inseamna bresa in real. Pentru a fi verosimil, fantasticul trebuie condus cu multa atentie pentru a nu cadea in ridicol. Bresa in real este, asadar, un lucru dificil si plin de riscuri. Trecerea de pe un nivel pe altul presupune prudenta maxima. Evident, tie ca autor nu ti se intampla nimic, textul are de suferit. Asa si cu celebrul tipat arghezian… Nu mai pipai ca nu e nimic de pipait. Pipai, gusti, mirosi obiecte care se afla pe acelasi nivel cu simturile solicitate. Cand te referi la un alt plan si mai ales la planul suprem atunci simturile nu mai sunt de nici un ajutor sau sunt extrem de inselatoare. Omul care vrea sa-l pipaie pe Dumnezeu nu face altceva decat sa se pipaie pe sine, face dragoste cu el insusi, ceea ce spus pe sleau inseamna masturbare. Adevarat, il mananci pe Dumnezeu, dar simbolic, prin euharistie care este cu totul altceva decat hrana concreta. Tot asa il auzi si il mirosi, fiindca euharistia presupune sinteza a simturilor, toate insumate ascensional prin rugaciune. Asa ca vreau sa pipai… este ceva jalnic in care, din pacate, Arghezi si-a demonstrat limitele. Dar asa ceva nu se spune in scoala…
