Citesc o carte foarte, foarte dificila, care apartine unei figuri teribile a clerului nostru ortodox, preotul Ion Buga. El a scris in general mult si nici o carte de-a lui nu e conformista. Aceasta, insa, din cate imi dau seama, le bate pe toate. Scriind-o, preotul s-a simtit probabil intr-un fel de Armaghedon conducand precum Arhanghelul Mihail ostile gandurilor si simtirilor sale impotriva Satanei. Si cine este Satana? Nimeni altul decat sistemul ierarhic al Bisericii Ortodoxe Romane. Rugati-va pentru fratele Teoctist, asa se intituleaza cartea, iar Intai Statatorul este tratat nemilos. Si alti episcopi sunt pusi la zid. De fapt, parintele Buga are ce are cu functia de arhiereu. La un moment dat afirma transant: unde e ierarhie s-a terminat cu preotia. In opinia lui, ierarhia nu are nici o legatura cu harul. Arhiereul nu este un mai mare al preotilor prin faptul ca ar avea mai mult har decat acestia, ci reprezinta o functie pur administrativa. La noi insa, ca si in alte parti, mai ales in catolicism unde Papa ca arhiepiscop al Romei si-a atribuit de-a lungul timpului niste calitati si merite nefiresti, episcopii si-au luat-o, cum se spune, in cap si uita de fapt cine sunt.
Nu am competenta sa discut asemenea lucruri. Stilistic judecand, cartea are si pagini scrise cu un pathos eminent, dar si pagini care din cauza excesivei incrancenari scartaie. Totusi aici nu e literatura. Avem de-a face cu un jurnal inflamat, cu o lupta aproape fizica, corp la corp, pe care autorul jurnalului il duce cu cei care l-au nedreptatit si care in acelasi timp paraziteaza Biserica. De aici pleaca natura ei unicat intr-un spatiu de regula conformist, care nu ridica probleme.
Ceea ce m-a surprins insa si nu inceteaza sa ma surprinda este cumva invecinarea cu protestantismul. Parintele Buga este un ortodox convins, care nu de putine ori a tunat si a fulgerat impotriva infiltratiilor externe in biserica noastra. Totusi prin anumite afirmatii net anticlericale se reclama de la anumiti inaintasi pe care in esenta nu-i recunoaste. Pai cand vorbesti despre „explozia orgiastica a ceremonialului liturgic planturos care invaluie nucleul de flacara al Sfantului Duh cu o carapace formalista mai groasa decat cea de beton de la Cernobal” nu inseamna ca esti luteran sadea, iar Luther insusi daca ar sti nu ar mai intarzia in mormant si ar sari de acolo sa te pupe? E oare liturghia doar un ceremonial exterior formalist care incatuseaza Sfantul Duh? Nu cumva lucrurile stau exact invers, adica liturghia pune in miscare Duhul Sfant? Parintele Buga vrea sa navigheze in raspar, spre zorii unei biserici primordiale nesfarsiate, nescindate, neparazitate. Pe atunci, slujitori ai Domnului toti eram monahi, traind intr-un atotprezent care ne purifica, facandu-ne sa ne uitam pe noi insine. Dar daca asa stateau lucrurile de ce atata neincredere in monahism? Cand afirmi ca „celibatul clerului apusean este cea mai absurda sterilizare nazista din istorie” comiti o mare greseala. Ce sa cred? Ca e mai bun preotul nostru de mir, cu ograda plina cu de toate, decat preotul romano-catolic singur, care a stiut sa renunte la cele lumesti si-l slujeste doar pe Hristos? Evident, impostorii ies din discutie. Citesc asadar, o carte riscant-ametitoare, ale carei calitati seamana muntilor. Cu cat acestia sunt mai inalti, cu atat prapastiile cascate sub ei sunt mai periculoase.
