In volumul coordonat de Ruxandra Cesereanu, Comunism si represiune in Romania (Polirom), exista un capitol, semnat chiar de Ruxandra Cesereanu, dedicat studierii fenomenului Pitesti.
Evident, acum in 2006, dupa ce pret de 16 ani am batut acest subiect, mai ales ca stiam de el inca din anii '70, gratie emisiunii Povestea vorbei a lui Virgil Ierunca, dupa ce am primit alte si alte informatii, tema in sine ni se pare stoarsa si obositoare daca o tot reiei. Nu trebuie ascuns faptul ca, in ciuda tuturor celor spuse si scrise, sunt multi care neaga ororile de acolo, altii, supusi in continuare propagandei comuniste, arunca vina pe legionari. Tara Romaneasca mandra si tampa nu mai are nevoie de nici un fel de memorie si trebuie doar sa-si priveasca viitorul de aur ce o asteapta.
Studiul Ruxandrei Cesereanu, facut sobru, bazat pe multe surse, are insa o savoare speciala care ne face sa receptam parca altfel fenomenul Pitesti si sa intelegem ca dezumanizarea petrecuta acolo a avut si un graunte misterios care ne pune pe ganduri. Despre ce este vorba? Scrie autoarea: „As observa insa ca, dincolo de componenta teatrala blasfemica, tortionarii nu au putut sa evite substratul profund transfigurator al Pastelui (este vorba de Pastele din '51, pangarit intr-un mod inimaginabil in penitenciarul de acolo) caci in felul lor, desi hulitor la nivel oral si gestual, detinutii au trait in mod concret la Pitesti un fel de imitatio Christi, desi silita si grotesca.” Observatie, dupa parerea mea, capitala. Nemernicii care au regizat blasfemia, in prostia lor Ð se stie, diavolul, in ciuda abilitatilor sale pe care nu i le contesta nimeni, este in esenta prost, adica nu poate sa inteleaga sensul metafizic al realitatilor pe care le maimutareste Ð, asadar, nemernicii aceia nu si-au dat seama ca supunandu-i pe cei torturati la cele mai cumplite sacrilegii pentru a-i dezumaniza si a-i distruge ireversibil, in realitate ii ajutau sa-si asume pana la capat calvarul si astfel pe acea Golgota a profanarii sa urce spre adevarata lumina.
Logic, nu justific represiunea si tortura, dar grupul de schingiutori care au pus in scena experimentul erau mai mult decat isi inchipuiau ei ca pot fi. Fiind unelte ale diavolului sau chiar ipostaze ale acestuia, slujeau intr-un scenariu redemptiv, un plan chiar divin prin coborarea in infern, epuizarea tuturor supliciilor, iar apoi ridicarea spre slava. Ce este in fond imitatio Christi decat tocmai parcurgerea calvarului in functie de caracteristicile epocii in care esti aruncat?
Observatia Ruxandrei Cesereanu este absolut hotaratoare fiindca proiecteaza asupra experimentului Pitesti o dimensiune spirituala. Spus banal: cine a iesit de acolo s-a mantuit. Apoi pentru el viata putea sa fie doar un simplu joc nesemnificativ de umbre. Vazuse ceea ce anii urmatori nu mai aveau sa-i arate. Asa suntem si noi acum. Protagonisti intr-un spectacol de papusi, fara duh si fara sange, multumiti de noi insine si prostiti, nu stim care ne sunt limitele si mai ales nu stim ce-i aceea dezmarginire.