Am vazut si eu filmul Babel al lui Gonzalez Inarritu, fascinat de productia sa anterioara, 21 de grame. Cand spui Babel nu te gandesti la scriitorul sovietic cu acelasi anume care a avut de suferit de pe urma regimului, ci la turnul din Biblie si la amestecul nefericit al limbilor care a dus la cea mai mare confuzie din istorie. Confuzie in care de altminteri traim si astazi.
Cineastul mexican pleaca de la aceasta premiza si demonstreaza ca oricat de ordonata ar vrea sa fie lumea contemporana, mai ales dupa ce amprenta civilizatiei euroatlante s-a intiparit mai peste tot, cu toate acestea, in ciuda globalismului triumfator, barbaria ne agreseaza din imediata vecinatate.
Doi turisti americani sunt zvarliti undeva intr-un sat din Maroc de unde reusesc sa scape in ultimul moment. La alt capat de lume copiii lor , din cauza imprudentei femeii care avea grija de ei, sunt la un pas de-a-si pierde viata in desertul aflat la granita dintre Mexic si SUA. Tot raul insa pleaca de la pusca unui vanator japonez care in turneele sale cinegetice planetare ajunge si in indepartatul Maroc. Lumea post-babel este o lume iesita din tatani, este lumea care nu se mai poate coordona, in ciuda dirijismului universal si a mijloacelor de comunicare din ce in ce mai perfectionate. Filmul lui Inarritu ne fascineaza prin aceasta viziune globala si antiglobalista. Degeaba ne facem iluzii ca suntem stapanii lumii fiindca lumea are inca multe surprize iar coltisoarele ei neexplorate sunt atat de numeroase incat in fata imprevizibilului ce ne pandeste la tot pasul nu putem in nici un chip sa ne aparam. Acesta este doar un aspect.
Celalalt tine de singuratate si de suferinta, de felul in care oamenii pusi in fata unor situatii limita nu mai au nimic din comportamentul de pana atunci si cad repede in barbarie. Desigur, tema aceasta este arhibatuta. Aici insa are mai multa pregnanta deoarece intr-o antiteza perfect slefuita ni se arata pe de o parte desertul arid, stancos si pe de alta megalopolisul intesat de lumini si de minuni tehnologice. De fapt, ambele imagini, in ciuda antinomiei, sunt identice. çn ambele situatii ne confruntam cu acelasi abis al singuratatii si al muteniei. Nu intamplator tanara nipona este surdo-muta iar eforturile ei de-a se face iubita sunt mai mult decat dramatice, apropiindu-se de tragic.
Filmul Babel poate fi luat si ca un avertisment, dar dincolo de sensul moral avem de-a face cu aceasta explozie fractalica, fragmente de non sens care in mod paradoxal unifica o diversitate uriasa.
Lumea este disparata dar unitatea ei trebuie citita in amanuntele infime care stau la temelia cumplitelor tragedii. Diavolul se ascunde in detalii, spune o vorbe veche. Si lumea noastra babelizata sta sub fiorul acestor cuvinte.
