8.5 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăSportAtletismLa Berlin, fructele si legumele concureaza filmul

La Berlin, fructele si legumele concureaza filmul

Stiu ca jurnalistii care merg la marile festivaluri de film sunt considerati niste norocosi. E chiar asa, dar cred ca ei nu sunt constienti de asta decat o singura data – prima oara cand ies la un mare festival. Nimeni nu-i crede daca-i aude plangandu-se de drum, de inghesuiala, de filme. Mofturi! Sa fii in buricul evenimentelor este o sansa pentru care cinefilii aceia adevarati, care stau in ploaie sa vada fie si numai trena lui Cate Blanchett, ar plati oricat. De aceea m-am gandit ca de data aceasta sa dau ocol filmelor si sa ma opresc mai mult la ce se intampla intre ele, pana la ele, pe dedesubtul lor. Sa demitizam!

Nu mai sunt camere pentru fumatori

Editia a 57-a a Berlinalei a inceput pentru mine nu pe opt februarie, data deschiderii oficiale, ci pe noua, ziua cand am luat-o spre Berlin. Am schimbat avionul la Viena, pentru ca prin nu stiu ce concurs stupid de imprejurari nu exista cursa directa Bucuresti-Berlin. M-am intalnit la Otopeni si cu Eugen Serbanescu, presedintele Centrului National al Cinematografiei si cu Doina Bostan, tot de la CNC. La Viena, pentru ca nu ne venise avionul, le-am pazit bagajele cat  s-au dus nerabdatori la cumparaturi, in duty-free. Cum am ajuns in Berlin a inceput graba. Era trecut de ora 14, iar la 16 incepea un film de Park Chan-wook (I’m a Cyborg, but that’s OK). Taximetristul  turc asculta muzica de-a lui. A fost mandru cand i-am spus ca Istanbul-ul mi se pare cel mai frumos oras, drept care m-a intrebat daca nu vreau sa dea muzica mai tare. Cum ii spusesem ca ma grabesc, a taiat-o prin parcarea unui supermarket Aldi, ca sa evite coada de la semafor, a boscorodit soferii lenesi, si iata-ma ajunsa inca la timp pe Anhalterstrasse, Hotel Relexa, unde vin a treia oara consecutiv. Motivul e ca se afla la 10 minute de mers pe jos de locul ostilitatilor, Potsdamer Platz. (Timp de opt zile o sa bat acelasi drum, mergand grabita "la servici" si uitand ca Berlinul inseamna si altceva decat Potsdamer.) Din pacate, nu mai sunt camere pentru fumatori, dar receptionistul imi spune conspirativ ca el o sa inchida ochii daca o sa fumez in camera. OK.

Festivalul inseamna si inghesuiala, si cozi

Conform procedurii, primul drum il fac la biroul de presa, de unde iau acreditarea. Apoi alerg la film. Alex Leo Serban mi-a tinut loc. Berlinul nu e Cannes-ul din multe privinte. Aici trebuie sa-ti tii rand la proiectiile de presa cu riscul de a ramane pe dinafara. Mai nou se formeaza cozile cu o jumatate de ora inainte de a incepe filmul. Deci daca n-ai pe cineva sa-ti ocupe un loc, pierzi mult timp intre proiectii, asta in cazul ca le prinzi. Se sta la coada ca la carne, la gramada, unii se baga in fata cu nesimtire sau te imping din spate ca sa ajunga mai repede la usa. La Cannes, pentru ca exista mai multe feluri de acreditari – diferentiate dupa culoare – fiecare  intra pe rand, in ordinea importantei culorii. Cu o acreditare de cotidian prinzi loc la orice proiectie. Pe urma, Berlinul nu e Cannes-ul si pentru ca mi s-a intamplat frecvent sa primesc caiete de presa in limba germana (sau sa nu le primesc deloc.). O fi Berlinul in Germania, dar nu sunt obligata sa invat limba germana ca sa merg la un festival international de aici.
Pentru ca am ajuns la capitolul acesta, o sa divaghez putin si o sa spun ca jurnalistii au, ca si la Cannes, cutii postale pentru caietele de presa si invitatiile la diverse evenimente. La Berlin ele se deschid cu cheia, la Cannes cu cartele magnetice, dar la ambele festivaluri, daca nu le golesti cel mult 48 de ore, pierzi cutia postala.
M-am grabit degeaba. Park Chan-wook n-a meritat efortul. Filmul este tras de par, kitsch, nebunii din azil au un aer atat de contrafacut incat te resping de la primele minute. Ce diferenta fata de Joint Security Area sau Old Boy!…(Park Chan-wook a venit acum trei ani, parca, si la Bucuresti, la Institutul Francez).

Criterii alandala

Editia din acest an mi s-a parut, din punctul de vedere al  competitiei oficiale, mai modesta decat celelalte trei la care am fost. Modesta spre mediocra, cu filme alese nu stiu dupa ce criterii – probabil prezenta vedetelor (ca in cazul lui When a Man Falls in the Forest – Sharon Stone, interpreta si coproducator) sau subiect si vedeta (Bordertown – mexicane sarace asasinate, cazuri reale, Jennifer Lopez, protagonista si coproducator) sau reputatia regizorului, vedeta si subiect (Goodbye Bafana – Bille August, Joseph Fiennes,  viata lui Nelson Mandela) sau doar subiectul (Beaufort – confruntarile israeliano-libaneze). Nu e normal sa vezi in competitia pentru Ursul de Aur filme despre care te intrebi ce cauta acolo, prost jucate, sau  nu atat lipsite de stil cat banale. Se fac foarte multe filme lipsite de stil, dar multe sunt macar corecte. Dar eu nu inteleg asta. Eu cred ca un cineast adevarat trebuie sa aiba un stil propriu. Iar un mare festival de film trebuie sa stimuleze originalitatea stilului, nu? Dar traim intr-o confuzie a valorilor pe scara larga.  De ce ar fi un festival de film mai cu mot? Sa iau ca exemplu filmul austriac  Die Fälscher, de Stefan Ruzowitsky, inspirat din cazul real al unor evrei germani care au fost tinuti in lagar intr-o existenta mai ferita decat cea a evreilor dusi la camera de gazare, si care au fabricat lire si dolari falsi cu care Hitler vroia sa submineze economia dusmanilor. Sunt, daca pot face o gluma cinica, un fan al Holocaustului, dar filmul austriacului mi s-a parut, ca si titlul, fals de la inceput si pana la sfarsit, plin de toate cliseele si din filmele despre Holocaust, si din cele despre viata in captivitate – generozitatea, solidaritatea, egoismele, micile mizerii, marile orgolii.

Ce am avut de declarat "la vama"?

Ce retin asadar din editia cu numarul 57? M-am smiorcait la vreun film? Nu. M-am distrat la altele? Aici, da, pot spune ca am ras copios la Irina Palm, in regia lui Sam Garbarski. Mi-au mai placut rafinamentul chirurgical al razboiului de cucerire erotica din Ne touchez pas la hache de Jacques Rivette, onestitatea si simplitatea narativa, nu si psihologica din Les Témoins, de André Téchiné, si pana la un punct naivitatea desueta din I Served the King of England de Jiri Menzel. Mi-au mai placut, tot pana la un punct, planurile psihologice stratificate si mobile pe care le promitea Hallam Foe de David Mackenzie, felul in care te trimitea spre un transfer de identitate din povestea adolescentului care se indragosteste de o femeie care seamana cu mama lui moarta. Ce am mai luat cu mine din competitia oficiala? Atitudinea molcoma si asezata a lui Marianne Faithfull din Irina Palm, tandretea din ochii adolescentului salbatic interpretat de Jamie Bell in Hallam Foe, jocul carnos si nervos  al lui John Turturro din The Good Shepherd, in regia lui Robert De Niro (desi n-o sa inteleg de ce filmul a fost premiat pentru intreaga distributie din moment ce s-au dat separat premii de interpretare. Poate pentru ca presedintele juriului, Paul Schrader, a scris scenariul la Raging Bull ?).
Vreau sa vorbesc separat despre Tuya’s Wedding, de Wang Quan’an, care a luat Ursul de Aur, singurul – dupa mine-, premiu justificat din intreg palmaresul. E vorba despre un film sincer, natural, trist si vesel, despre viata pastorilor mongoli care se lupta sa supravietuiasca, desi  civilizatia ii invadeaza tot mai mult cu ce are ea mai rau. Problema sociala – atat de acuta – nu invadeaza prim-planul, ci ramane ca o panza freatica pe dedesubtul peripetiilor prin care trece Tuya, care are copii de crescut si un sot paralizat, dar care decide impreuna cu acesta sa se recasatoreasca cu barbatul capabil sa-i duca in carca pe toti. Filmul  e cinema adevarat, nu tribuna politica – poate si de aceea a fost iubit de multi critici.
Mi-a mai placut filmul care a inchis festivalul, Angel, realizat de Fran∑ois Ozon, cineast care de fiecare data incearca ceva nou. Acum a venit cu un film de epoca, foarte elaborat la nivelul cromaticii, al costumelor si decorurilor, dar si la nivelul secund al povestii – totdeauna important la Ozon. Filmul e ecranizarea unui roman al unei scriitoare pe nume Elizabeth Taylor (nici o legatura cu actrita), narand viata unei femei sarace  din secolul al XIX-lea (pe nume Angel) care scrie literatura romantica de consum, un fel de Danielle Steele, si care ajunge celebra, bogata,  cu toate visele indeplinite. O viata ratata, totusi. Inceput ca o telenovela si tinut tot asa gratie eroinei care ea insasi traieste ca-n carti o viata? Fals, filmul se joaca in permanenta cu nivelurile de lectura.
Dintre filmele din afara competitiei mi-a placut Notes on a Scandal, de Richard Eyre, excelent jucat (Judi Dench si Cate Blanchett), eleganta acrobatie intre singuratate si boala mintala.
Stiu ca la un mare festival nu se poate sa-ti placa tot, ca exista uneori un film sau doua care te cuceresc cu totul. Asa e si-n viata.

Sandvis de 2 euro

Ceea ce ma amuza insa la Berlin este faptul ca decorul nu s-a schimbat in cei patru ani de cand merg eu. Aceiasi oameni pe aceleasi posturi – baietii care verifica badge-urile la intrarea in sala de la Berlinale Palast, tinerii de la biroul de presa, cei care pazesc usa la conferintele de presa, uniformele lor visinii. In complexul Arcaden din Potsdamer sanvisurile cu schinken (carne de porc groasa, cu grasime si crusta) le iau din acelasi loc, de la aceleasi femei si tot pe 2 euro jumatate. Asta  da o senzatie de familiaritate si confort. Totusi, cred ca nu ma insel daca spun ca bugetul festivalului s-a mai micsorat. Am simtit-o pe pielea noastra, caci ne obisnuisem de anul trecut sa ne servim cu  apa plata din frigiderele de la Hotelul Hyatt. Asa ca fiecare s-a descurcat cum a putut. In sali a fost totusi parca mai putin cald ca in anii trecuti, dar tot se pompa aer rece printr-un sistem pe care nu-l pot intelege, dar care iti afecta spatele si picioarele. O alta problema era ca, daca incepea filmul si intarziai cinci minute, puteai sa te tavalesti pe jos ca nu ti se descuia usa. S-au intamplat cazuri cand oamenii aveau lucrurile in sala si nu li s-a permis sa intre. Aceasta regula ar fi de inteles la spectacolele de gala, cand echipa filmului si toata lumea buna sunt in sala, dar jurnalistii, care oricum sunt capiati ei de felul lor, ce vina au? Ca sa completez lista cu lucrurile care nu se schimba: e amuzant cum jurnalistii stau prin aceleasi parti ale salii ca in anii trecuti. Am revazut aceiasi oameni pe aceleasi randuri, ca si cum n-ar fi trecut un an. Eu insami stau in aceeasi zona – cam prin randul 6, pe partea stanga a salii, langa coridor. Alex Leo Serban la fel, de aceea ne tot tinem loc. Tudor Caranfil sta de regula mai in fata si, daca uneori auzim pe cineva pufnind intr-un ras solitar din coltul opus al salii, stim ca este el. Mihai Chirilov si Anca Gradinariu cred ca n-au preferinte.

Si Romania…

Anul acesta Romania a fost prezentata in selectie cu un lungmetraj, Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii, de Catalin Mitulescu, in sectiunea pentru copii si tineret "Generation 14 plus", si de un scurtmetraj realizat de Alexandru Belc si inclus intr-o sectiune noua, "Eat, Drink, See Movies", la care au fost invitati bucatari cu CV grozav ca sa gateasca bucate pe teme cinematografice, dar care bucate erau destul de piparate la pret. A fost si primul an cand Romania a avut om la Shooting Stars, program organizat de European Film Promotion. Omul a fost Maria Popistasu, cu care am facut un interviu in ziua inchiderii programului. Era incantata de o proba pe care trebuia s-o dea in ziua respectiva, dar pe urma am inteles de la Tudor Caranfil ca a fost destul de dezamagita ca ceilalti 24 de colegi din program aveau televiziuni care sa-i sustina macar moral la conferinta de presa, iar de la noi n-a fost nimeni.
Si a mai avut Romania cinci tineri in sectiunea Talent Campus: Iulia Rugina, Catalin Musat, Ana-Gabriela Vlad, Claudia Postelnicescu si Tudor Petre. Talent Campus e un laborator pentru studenti si proaspeti absolventi de film, unde li se organizeaza tot felul de ateliere si intalniri cu personalitati.

M-am intalnit la Berlin cu Reka Kincses, al carei documentar, Balkan Champion a fost premiat la ASTRA Film Fest anul trecut, ducandu-i-se vestea. Filmul a fost premiat inainte de Berlinala si la Saptamana Filmului Maghiar de la Budapesta. Reka a absolvit scoala de film din Berlin. S-a stabilit aici. Acum isi pregateste lungmetrajul de debut, unul despre emigranti. A castigat deja o prima de dezvoltare si, cum lucrurile se aranjeaza intotdeauna, dupa ce va naste va putea intra in productie.

"M-am atins" de Romania si in seara cand m-am dus la hotelul unde statea fotoreporterul "himalayez" Sergiu Matei, ca sa facem interviul pentru ziar. L-am sunat de la receptie si, asteptandu-l sa coboare, aud in spate: "Aha, vorbiti romaneste!" Am crezut ca e cineva din "suita" lui Sergiu. Nici pomeneala. Era un intreprinzator care locuia si in Romania, si in Spania, si care venise pentru un targ de legume si de fructe. "Ia te uita, deci exista la Berlin si un festival de legume si fructe!", am spus. Sper ca nu s-a suparat. Eram spalata pe creier, mi se parea ca toata lumea din Berlin are legatura cu festivalul.

Replici memorabile, culese de la conferintele de presa

Marianne Faithfull: In ultima vreme am primit porcarii de scenarii si le-am tot refuzat. N-am muncit atat de mult ca sa stric totul acum.

Julie Delpy: Toate certurile sunt bune cand se termina cu sex.

Clint Eastwood: Singurul criteriu dupa care imi aleg scenariile este sa-mi placa. Am ajuns la o varsta cand, pentru a trai cu un proiect cativa ani, asta e o conditie esentiala.

 

Robert De Niro: Nu ma innebunesc sa joc in filmele mele.

Paul Schrader, intrebat de Diana Grigorcea de la Realitatea TV daca The Good Shepherd are sanse la premiu: Vedeti degetele de la mana asta? Mi le-ar taia daca v-as raspunde. (Cu toate acestea, filmul a luat premiu.)

Cele mai citite

Casemiro, mijlocașul brazilian al lui Manchester United, ar putea să se alăture echipei Al Nassr

Casemiro, mijlocașul brazilian al lui Manchester United, ar putea să se alăture echipei Al Nassr din Arabia Saudită în ianuarie, conform unor informații recente....

Milan câștigă Supercupa Italiei după un meci incredibil cu Inter! Discursul motivațional al lui Ibrahimovic în vestiar

AC Milan a obținut un succes memorabil în Supercupa Italiei, învingând-o pe rivala Inter Milano cu 3-2, după ce a revenit de la 0-2. ...

Atenționare meteo: Vânt puternic și ploi moderate în următoarele zile, cod galben în zonele montane

Codul galben vizează județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Neamț, Suceava, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad și Bihor Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică...
Ultima oră
Pe aceeași temă