Ar fi o ipocrizie daca nu am recunoaste ca la nivelul populatiei s-a instalat o anumita saturatie in legatura cu subiectul Revolutiei. Am „bifat” formal implinirea a 16 ani de la dobandirea libertatii, dar multa lume se intreaba ce sens mai are discutarea celor intamplate atunci. Cei care fac o astfel de judecata omit, insa, ca departe a de a fi strict evenimente care pot fi cantonate anului 1989, cele intamplate atunci sunt explicatia multor evenimente produse pana astazi. La nivel politic, doua partide importante de pe scena politica – PSD si PD provin din FSN-ul care a preluat puterea dupa decembrie 1989, iar in zona economica multe afaceri au fost declansate de cei apropiati de nucleul de Putere. Mai grav, in decembrie 1989 au murit sute de oameni, iar „teroristii” care au tras nu au fost pedepsiti nici pana astazi.
Sunt motivele pentru care in numarul de astazi publicam un material care contine o serie de intrebari dureroase legate de decembrie 1989. Autorul tine la proprietatea termenilor, explicand clar de ce nu se poate vorbi de lovitura de stat, ci de o revolutie, urmata de contrarevolutie. „Arma” cea mai des folosita in „demascarea contrarevolutiei” Ð preluarea unor declaratii chiar ale protagonistilor evenimentelor. Cu meticulozitate, autorul analizeaza evolutia afirmatiilor despre un anumit eveniment. Astfel, sunt redate afirmatiile lui Ion Iliescu din decembrie 1989 referitoare la faptul ca teroristii ar fi in slujba cuplului Ceausescu. Dupa care, sunt analizate o serie de alte afirmatii, culminand cu o declaratie a aceluiasi Ion Iliescu dintr-un interviu din 2005 in care spune ca „nu m-am ocupat personal de aceasta problema”. Fara a avea pretentia unor „dezvaluiri ” cu iz de spectaculos, foarte la moda in preajma aniversarilor Revolutiei, autorul apeleaza in principal la bunul-simt intrebandu-se si intrebandu-ne cum e posibil ca, dupa ce a fost ani de zile presedintele Romaniei, Ion Iliescu sa nu fie preocupat de „atestarea cu probe de netagaduit a acuzatiilor pe care i le-a adus lui Ceausescu”. De altfel, autorul trece in revista si „premonitiile” unora din figurile centrale ale evenimentelor din decembrie 1989. Din declaratiile de atunci sau din relatarile ulterioare, reiese ca Victor Stanculescu, Mihai Chitac sau Sergiu Nicolaescu „presimteau” deja, cu cateva ore inainte, ca va urma un atac. De aici, semnele de intrebare se tin lant: daca erau aparatori ai lui Ceausescu, de ce nu au incercat sa apere Comitetul Central inainte de fuga acestuia? Cum de au tras „teroristii” in multimea din Sala Palatului, dar nu si in cei din balconul CC precum Ion Iliescu?
La o asemenea analiza amanuntita, nu ar fi multe de adaugat, decat necesara plasare in contextul extern, al prabusirii regimurilor comuniste din Europa de Est. In aceasta privinta, fostul disident rus Vladimir Bukovski nu are dubii afirmand in cartea sa „Judecata la Moscova” , cu referire la cele intamplate in tarile est-europene:”Nu exista nici o indoiala ca revolutia de catifea din 1989 a fost o operatie sovietica”. Despre evenimentele din Romania autorul spune ca sunt „controversate”. Explicatia:”Figurile centrale ale acestei „revolutii” fusesera identificate ca agenti ai Moscovei de catre seful spionajului roman refugiat in Occident cu mult inainte de evenimente, in 1978, generalul Pacepa. A-i numi „grup de disidenti” nu este posibil decat cu o anume doza de ironie”.
