Ion şi Constantin Argetoianu

Apreciat de Carol I

Ca ofiţer avea cultul cinstei şi al demnităţii. A probat-o când a demisionat din armată, ofiţer tânăr, abia întors din străinătate, pentru că a fost jignit de suveran la o inspecţie. Nimic nu l-a făcut să revină asupra hotărârii sale. Mai târziu, regele Carol I, recunoscându-şi greşeala, a profitat de războiul din 1877 şi  a dat ordin ca ofiţerul Ion Argetoianu să fie imediat chemat în armată.

Cu această ocazie, suveranul, întâlnindu-l şi vroind să-i explice atitudinea sa de până atunci, îi spune că, în Germania, chiar prinţii de sânge primesc asemenea observaţii, fără ca să se supere. Răspunsul lui Argetoianu fu şi de rândul acesta demn ca şi dânsul: „Sire, fie prinţ, fie om de rând, onoa­rea e aceeaşi”. Numai acest răspuns îi arată personali­tatea. În război el a luptat sub comanda colonelului Cerchez, luând parte la luptele de la Opana, Bucova şi câmpia Vidinului, în jurul Plevnei.

Plevna

Trebuie arătat că Osman Paşa, marele conducător turc, a că­zut în mâinile lui la luptele de la Plevna. Adevărata carieră în­cepe însă după terminarea războiului din 1877. Este numit profesor la şcolile militare, prin mâinile căruia au trecut mii de elevi. Generalul Văleanu, care a servit timp de 20 de ani sub ordinele sale, afirmă că nu l-a văzut niciodată tratând cu asprime sau cu bruscheţe vreun subaltern, fie el chiar din gradele cele mai de jos. Ion Brătianu, ca ministru de război, i-a încredinţat postul de director al  personalului ope­raţiunilor militare şi coman­dant al regimentului de geniu. Ion Argetoianu a intrat în politică şi a ocupat de mai multe ori scaunul de senator. Regele Carol I, apreciindu-i calităţile, l-a desemnat ministru de război în guvernul Titu Maiorescu, în împrejurările grele prin care trecea atunci mica Românie. Generalul Ion Argetoianu avea la numirea sa 71 de ani. A decedat în anul 1927, adică la vârsta de 87 de ani, şi a lăsat în urma lui un fiu celebru, care a fost Constantin Argetoianu, născut în anul 1871, în municipiul Craiova. Şcoala primară a făcut-o la Craiova, liceul la Bucureşti, iar universitatea la Paris, unde, între anii 1888 şi 1896, obţine doctoratul în medicină şi licenţa în drept şi litere.

Un personaj politic complex

El a fost unul din personajele politice cele mai interesante. În perioada 1918-1931, a ocupat funcţiile de ministru al Justiţiei, ministru al Finanţelor, minis­tru de Interne, ministru al Agriculturii şi Domeniilor şi ministru al Afacerilor Externe. În anii 1931-1932 a fost membru în comitetul „Ligii pentru Revizuirea Tratatelor”. Din anul 1938 a fost ministru al Industriei şi Comerţului, preşedinte al Consiliului de Miniştri, ministru al Afacerilor Străine, consilier regal şi preşedinte al Consiliului Superior Economic. A fost participant la consiliile de coroană convocate de regele Ferdinand la Iaşi, precum şi la consiliile de coroană ale regelui Carol al II-lea. În primăvara anului 1944 pleacă în Elveţia, după care revine în noiembrie 1946 şi întemeiază organizaţia politică „Uniunea Naţională pentru Muncă şi Refacere”, desfiinţată în ianuarie 1948 de către comunişti. Este arestat politic de către organele comuniste în luna mai 1950.

Actualitatea unor opinii

Constantin Argetoianu era un foarte bun orator; de aceea, vom reda multe articole de-ale sale, mai ales că unele probleme pe care le ridică sunt valabile şi azi. Grigore Gafencu l-a caracterizat astfel: „Setea de putere e  mai mare la Argetoianu decât la oricare alt politician. E un dispreţuitor al oricărui scrupul şi nu cunoaşte nicio îngrădire de conştiinţă. Nu e un om rău. E capabil de emoţii şi de înduioşări sentimentale, dar n-are «jenă». Nu simte imposibilităţile morale şi dispreţuieşte din fundul sufletului opinia publică”.

Referindu-se la problemele generale ale ţării, Constantin Argetoianu arăta: „Socotesc că oricât de chibzuite măsuri am lua pe tărâmul economic, financiar şi monetar, nu putem reda ţării noastre o viaţă normală, dacă nu ne-am încadra într-o nouă concepţiune politică. Suntem striviţi de politicia-nism… Trebuie numaidecât şi concomitent să vindecăm ţara de acest flagel. Trebuie făcută descentralizarea, fiecare regiune să-şi vadă de administrarea ei, de şcolile ei, de cultul sau cultele ei, de distribuirea justiţiei, lucrărilor publice şi fiecare regiune trebuie să-şi încaseze impozitele ei nece­sare întreţinerii ei şi pentru partea ce trebuie dată Statului”. În acelaşi discurs, Constantin Argetoianu arată că ne-au trebuit cinci ani pentru a construi 1000 de kilometri de şosea, că ne-a costat de trei ori mai mult decât în străinătate, pentru că în preţul respectiv sunt cuprinse şperţurile şi beneficiile colaterale, iar şoselele se stricau la un capăt, în timp ce se lucra la celălalt capăt. Ana­lizând situaţia politică din ţară, el arăta: „Sufe­rim astăzi de consecinţele unei crize mult mai puternice decât criza economică. E criza morală… Anarhia morală care ne ameninţă poate distruge din temelie orga­nizaţiunea noastră de stat şi prin urmare organizaţiunea noastră socială. Spiritul de gaşcă a înlocuit în societatea noastră spiritul de iniţiativă sănătoasă şi simţul răspunderii personale a dispărut.

Atât funcţiile pe care le-a deţinut cât şi pregătirea sa în mai multe domenii îl fac să-şi exprime părerea auto­rizată în mai multe domenii. Astfel, Argetoianu consideră că numai o monedă normală poate fi devalorizată şi fixată apoi la o anumită valoare, mai înainte stabilită: „O monedă apreciată, care în cursul că­de­rii ei a fost stabilizată la un moment dat, nu poate fi stabilizată la un curs inferior. Dacă dânsa ar pierde valoarea primei stabilizări, căderea ei n-ar mai putea fi oprită (în lipsă de prestigiu, de credit şi de aur) şi deprecierea ar trece de marginile propuse”. Vorbind despre capitala României, menţionează: „Într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, adică peste 20 de ani, Bucureştiul va avea o populaţie de peste 2 milioane de locuitori, şi de aceea va trebui să alcătuim de pe acum un plan de sistematizare al oraşului. Prin acest plan nu se înţelege numai alinierea străzilor oraşului, ci un plan de sistematizare al tuturor legăturilor Bucureştiului cu toată ţara şi străinătatea, un plan de sistematizare care să prevadă toate posibilităţile de ordin tehnic al oraşului”.

Analist al Americii

Ion Argetoianu descrie criza din America din anii 1929-1933, la fel ca şi criza de acum, declanşată tot de băncile din această ţară. Iată cum arată el criza: „Situaţia din Statele Unite este fără precedent; ne aflăm în faţa unui faliment prin inflaţie de credit. De la război încoa­ce, mii de bănci au  deschis pe cre-dit conturi personale la milioa­ne de producători sau de munci­tori, fără altă acoperire decât încrederea în prosperitate şi bineînţeles ipotecile de rigoare, când creditorii aveau vreo proprietate. Prin această inflaţie a creditelor, debitele în Statele Unite au ajuns la cifre astronomice, şi erau foarte mândri de standardul lor de viaţă; fieca­re muncitor cu apartamentul său, bine mobilat, cu calorifer, baie, cu telefon şi cu Ford-ul la poartă. Foarte frumos, desigur, numai că toate aceste înlesniri ale vieţii erau realizate pe bază de credit. Fieca­re cetăţean îşi avea contul său la bancă şi un carnet de cecuri. Toată lumea apare la bursă, asupra valorilor, în speranţa câştigurilor nece­sare pentru soldarea conturilor la sfârşitul anului. Îndată ce valorile şi produsele au început să scadă, noi datorii au început să se adune la cele vechi, şi astfel s-a ajuns la falimentarea băncilor.

Constantin Argetoianu s-a ocupat şi de soarta ideologică a capitalului în lume şi la noi: „Mulţi şi-au pus întrebarea dacă nu asistăm la ultimele zvârcoliri ale regimului capitalist. Oricât ar fi de gravă criza prin care trece acest regim, eu unul nu cred în prăbuşirea lui, fiindcă nu văd cu ce l-am înlocui. Comunismul? Experienţa de peste Nistru cred că a vindecat omenirea pentru totdeauna de ademenitoarele miraje ale utopiilor lui Karl Marx. Socialis­mul aplicat şi integral?

Nu cred că ar soluţiona întru nimic sub-problemele producţiei şi ale schimburilor produselor, care sunt tocmai punctele nevralgice în criza regimului capita-list. Am adânca convingere că regimul capitalist îşi va găsi echilibrul şi liniştea numai prin liberul joc al ineluctabilelor legi economice care au determinat în deceniile trecute dezvoltarea lui”. Constantin Argetoianu moare la data de 6 februarie 1955, în închisoarea comunistă de la Sighet, la vârsta de 84 de ani. Fără comentarii.