"Magarii nu iarta niciodata unuia dintr-ai lor faptul de a se fi ridicat deasupra mediei"
Mica vanitate, orgoliul ranit al intelectualului valah au avut un rol important in procesul rasturnarii ierarhiilor sociale si nasterea unui model obligatoriu de promovare a "valorilor" comuniste. Se stie care au fost cele mai reprezentative personaje, al caror obicei de "perfidie a ragiitului intim" la nivel oficial, a declansat inversarea de valori sociale si culturale. De unde pleaca insa acest neajuns?
Mihail Anagnoste descria la 1870 procesul de constituire a unei paturi sufletesti agresive si superficiale, altfel licentiate sau ultra profesionalizate. El a considerat la vremea sa ca "mai intaiu, relele moravuri invechite erau: supunerea catre cine se scoala mai de dimineata, fie ori ce soiu de omu va fi, fie unu sarlatanu de nimicu, unu neputinciosu ca Epitropolu dedesubtu. Asa, obiceiu de a vedea cu ochii altuia; asteptarea de la acesta, pentru ori ce miscare; nazuirea intr-insu a ne face foloasele si vietuirea; prin urmare, pitularea oamenilor, destramarea lucrurilor, nimicnicia obsteasca; iata drojdiile, sau ramasitele din vechime".
Caracterul deloc onest si teribil de oportunist al unor varfuri intelectuale romanesti coboara adanc in timp iar comunismul a fost doar segmentul istoric care a sprijinit, cultivat si diversificat tipurile de manifestare a acestei adunaturi de semidocti. In cunoscuta sa "Metafizica a dosului", stefan Zeletin afirma ca "magarii nu iarta niciodata unuia dintr-ai lor faptul de a se fi ridicat deasupra mediei", fapt care aduce un argument adevarului istoric descris de Petru Comarnescu: "mediocritatea si faramitarea meschina a existentei mele ma innebunesc. Sunt nervos, nemultumit, fara tel. Totul mi-e indiferent, afara de moarte pe care o doresc. Sunt obosit de zgomotul in van; seninatatea, nu-mi da voie viata s-o cuceresc. (…) Dezgustat de intelectuali, de cainosenia lor, de mancatoria si vulgaritatea sau suficienta diabolica a unora dintre tovarasii de generatie incep sa ma departez de dansii. Dar nici lumea buna, zisa lume buna, cu snobismele si superficialitatile ei nu ma atrage" (Jurnal).
Intelectualii duplicitari, care au acceptat compromisul politic, au savarsit o dubla tradare: pe de o parte au marginalizat deliberat realele valori iar pe de alta parte, lucru la fel de neiertat, au acceptat in jurul lor analfabeti cu titluri universitare.
Dintre primii intelectuali care au acceptat deliberat acest joc de distrugere si neantizare sociala, pentru satisfacerea micului orgoliu, au fost C.I.Parhon si Mihail Sadoveanu. In timp ce populatia intrase intr-un sevraj amestecat cu spaima, pe ilustrul medic Parhon, acest lucru "nu l-a impiedicat sa duca o viata imbelsugata si sa pretuiasca onorurile universitare si academice cu care a fost coplesit". Asta dupa ce Academia Romana a fost desfiintata de comunisti si creata apoi alta in loc, obedienta si mult mai slaba ca rigoare stiintifica. "Ca multi alti savanti, Parhon se aratase sensibil la lingusirile rusilor. (…) Batranul profesor – avea 73 de ani – era naiv si vanitos, cum sant adesea universitarii". In ceea ce-l priveste pe Mihail Sadoveanu, "la cei 67 de ani ai sai, era inca robust. Ii placeau confortul, bucatele gustoase, femeile si vanatoarea.(…) Uitand blestemele pe care le proferase in 1942, intr-o sedinta a Academiei, impotriva hoardelor de stepa, s-a pus pe data la dispozitia extremistilor" iar in anul 1946 ajunsese membru al prezidiului si "incepea pentru el «viata pe cinste»" (Henry Prost, Destinul Romaniei).
Catre 1750, boierii care nu sufereau lingusirea de curte se retrageau in vagauni cat mai departate pentru ca domnia sa uite de ei. si nu era usor. Se gasea intotdeauna un binevoitor care sa-i toarne la marele sef. Catre 1830, deprimarea sufleteasca era atat de mare, incat spionii austrieci trimisi in Valahia sa depisteze vreo posibilitate de revolta consemnau resemnarea totala a populatiei, care nici cu bani nu putea gasi dreptatea in fata autoritatilor. Catre 1920, taranii care castigau vreun proces in fata arendasului sau vechilului – deoarece tara se mai schimbase, doar venise un print german – se cruceau ca nu erau haituiti de batausii platiti de puternicii satului, la iesirea din tribunal, asa cum se proceda in vechime. Catre 1946-1950, femeile au fost obligate sa poarte batic si sa renunte la coafura, bijuuri si costumatie eleganta, in numele poporului muncitor. Au fost interzise palariile, rochiile, manusile de vara sau vestimentatia de promenada. Barbatii au trebuit sa se camufleze in sandale proletare si camasi de stamba si antipatica sapca ceferista pleostita intr-o parte.
Evacuarea din istorie a acelui grup cultivat si angajat social a fost facuta sistematic si fara remuscari. In Romania postbelica s-a ajuns la un paradox istoric: cu cat erai mai cultivat si elegant, cu atat mai mult cresteau sansele sa fii arestat si, ulterior, marginalizat. Ceea ce este mai trist a fost faptul ca o parte – chiar oportunista si pe alocuri savanta – a paturii cultivate a condus lupta pentru eliminarea, uzurparea si umilirea confratelui.
Acesti intelectuali verosi au creat feuda culturala a carei cruzime continua sa se faca simtita si azi. Feuda culturala este un viciu care ucide valori. Feudele sunt stapanite de gasti tribale aculturale. Gastile sunt conduse de intelectuali hibrizi, ingineri travestiti in filologi, fiziceni cu pretentii de filozofi. Hibrizi care si-au ratat cariera inceputa si nu inteleg nimic din substituirea adoptata.
Hibrizii sunt exclusivisti si necrutatori cu realele valori, care nu suporta obedienta. Sunt de-a dreptul inspaimantati de noul val al tinerilor, care opun ratiunii seci un alt tip de ideal, mai inocent si mai pur. Pe hibrizii de azi ii recunoastem usor prin inconfundabilul tipar lexical, fredonand aceleasi teme banalizate, rumegate automat de sotie si soacra. Incremeniti in clisee verbale repetitive devin agresivi cu iubitorii coerentei. Hibrizii se autoproclama elite, dar merg mereu inapoi, ca racii, poticnindu-se la fiecare pas cu spatele, de false obstacole. Ei reprezinta modelul birocraticului mic si schizoid, mereu "pe baricade", pana la victoria finala, care nu le aduce beneficii decat lor insile. "Micul combatant" cu spirit gregar este arogant si balbait dar cu aere de activist de partid reactivat dupa metoda "cut and paste".
Hibrizii au aparut la inceput din lupta Romaniei moderne de a recupera in salturi Europa civilizata. In acest salt, osmoza noastra cu Occidentul a nascut monstruozitati culturale, alimentate de subrezenia contra-reactiilor societatii Supravietuirea lor este cauzata si de putinatatea contra-reactiilor societatii romanesti.
"Cadavrele neingropate la timp incep sa intinereasca, afirma cu rafinament A.E.Baconsky. Hibridul este o intinerire fortata a unui trup intrat in putrefactie spirituala, un suflet care mai staruie intr-o cochilie sfaramata. Acesti homunculi culturali iesiti din alchimia esuata a unui proces istoric precipitat a capatat consistenta si agresivitate in anii puterii populare. Cruzimea feudei cultuzrale se simte de la prima tinerete, prin sperantele esuate ale primelor idealuri sau in urma incercarilor naive de a scapa din penitenciar. Feuda culturala stapanita de un hibrid este un penitenciar unde, atunci "cand vorbesti de «morala romana», strainii dau din umeri, iar bastinasii avertizati pufnesc de ras" (Petre Pandrea, Helvetizarea Romaniei).
Micile orgolii ale unei gasti in deriva pot determina catastrofe demografice in termeni culturali. si aceasta din vremea cand frontierele Romaniei se inroseau de dramele victimelor care incercau sa evadeze, incepand mai ales cu vara anului 1944. Uneori au fost adevarate aventuri demne de un scenariu cinematografic precum acela al "legionarului" stefan Dumitrescu, condamnat si internat la spitalul de urgenta si evadat din institutie.
Exilul a fost alimentat continuu cu destine ale caror povesti reale, pline cu acte de curaj sau disperare, precum al unor subofiteri din ianuarie 1948. Un motiv in plus pentru ca regimul sa inaspreasca pedepsele impotriva celor care treceau frontiera fraudulos. Iata ce prevedea articolul 267 al noului Cod Penal: inchisoare corectionala de la trei la zece ani; 4000-40 000 lei amenda. La fel si pentru acela care inlesneste trecerea.
Pentru functionarul public sau cel insarcinat cu paza frontierei, inchisoare corectionala de la trei la zece ani, plus amenda, pentru complicitate. Daca primeste bani, primea intre 5 si 12 ani inchisoare si amenda intre 4000 si 40 000 lei; interdictie corectionala de la doi la cinci ani.
In timp ce Mihail Sadoveanu, rostea cuvantarea solemna la Palatul de pe Calea Victoriei, fost regal, in numele tradarii sale pentru o «viata pe cinste» cum ii placea sa spuna, drama emigarii clandestine a continuat cu asiduitate in primele luni ale anului 1948. Au fost eliminate retele de emigrare la Timisoara, altii si-au pierdut urma peste granita unde "pustiul" insemna libertate. Au existat insa si drame cu adevarat cutremuratoare ca aceea traita de familia unui subchirurg iesean.
E posibil sa fi fost cuprinsi romanii lucizi de un sevraj bizar, care nu putea fi explicat rational decat prin evadare, asa cum sustineau ziarele noii epoci? Comunistii si partizanii lor arunca in lupta primele "sulite" cu tinta bine definita: articole zeloase cu tezele oficiale menite sa convinga poporul cat de "dulce" era traiul in noul stat al "oamenilor muncii de la orase si sate". Confruntarea a debutat la finalul lunii august 1944. Intr-unul din primele numere "legale", ziarul «Romania Libera» a publicat un fragment din brosura «Armata Rosie vine», pentru a linisti poporul ca nu i se va intampla nimic rau: "Comunismul este o mare opera omeneasca de creatie si constructie, nu de distrugere. PCR vrea sa indrepte toate fortele vii ale neamului, toate resursele economice ale tarii, spre viata si libertate. Copilul si familia ocupa in alcatuirea sociala, pentru care lupta partidul comunist, un loc insemnat. Mortalitatea infantila atinge in Romania de azi cifre de dezastru. Moartea secera o treime din copii care se nasc in Romania. (…)PCR nu intelege sa oprime credinta si nici sa distruga bisericile, libertatea religioasa va fi asigurata. Cetatenii vor avea dreptul de a-si avea biserica lor. Biserica romana care a fost mereu aservita statului si regimurilor politice, se va putea manifesta libera… Legenda bisericilor transformate in grajduri, face parte din cele mai ticaloase minciuni de propaganda".
Cat de «ticaloasa» a fost aceasta propaganda manipulatoare o dovedeste istoria bisericilor demolate si chiar transformate in grajduri sau cinematografe sub ocupatie sovietica. Pentru nostalgici un astfel de discurs cu iz de iarba fiarelor care deschide orice cutiuta, fie chiar si a Pandorei, ar fi inca de succes, in ciuda evenimentelor contrarii pe care le-a dovedit istoria.
Cum s-a desfasurat realitatea cotidiana a descris revista «Taranismul», dupa doi ani de presiune comunista asupra Romaniei, in noiembrie 1946: "Intre trecut si prezent guvernul a pus un nou calendar socotind ca lumea incepe de la 6 martie 1945, platforma program, mai ales de cand, cu toata fagaduiala data la publicarea ei in luna mai, nu a fost pusa in practica nici o iota, ramanand un basm de adormit copii. si pentru comunisti toata tara este un orfelinat de copii, al caror suflet moale ca huma – cred ei – va primi orice forma, dupa cum il va framanta miinile mestere ale proletariatului dictatorial".
In vreme ce atacurile curajoase la adresa exponentilor noului regim nu s-au bucurat de sprijinul providentei, tradarea paturii cultivate s-a infaptuit si colectiv: vezi pozitia Patriarhiei la proclamarea republicii.
Istoric vorbind, realitatea imediata era foarte interesanta si inca necuprinsa in cartile de istorie: prin epurarea micilor functionari, de la primari la notari sau contabili din spatiul rural, singurii stiutori de carte care au ramas sa ocupe aceste locuri vacante in satul romanesc, atat de necesare functionarii statului in teritoriu, au fost dascalii bisericilor!
Atmosfera cotidiana era atat de apasatoare incat memorialistii prefera sa o transfere uitarii, iar pentru cei care plecau peste granita, se aplicau confiscari care depaseau precedentele istorice ale "hainiilor" medievale. Treptat, cu timpul, prin ticalosia intelectualui roman duplicitar, savant sau semidoct, care a pactizat cu noul regim marginalizandu-i chiar si pe cei valorosi, s-a constituit o burghezie proletara folosindu-se de tirania lumpenului.
Rezultatul aplicarii acestui experiment pret de cateva decenii a insemnat formarea a doua Romanii: una complexa in exil, fragmentata in diaspore iar alta simpla, habituala, adiminstrata de noua bughezie proletara, prin tirania intelectualului duplicitar. Traim pe doua paliere, doua dimensiuni tot mai indepartate prin idealuri si asteptari. La nivelul superior, supravietuiesc bine aceia care afla la timp ce se mai vinde, cum se mai poate trada si ce ghiseft iese din asta. La nivel micro, acela al viermilor sociali, supravietuiesc bine intermediarii, aceia care aspira la palierul superior. Sunt primii care afla de organizarea cate unui concurs, afisat prin ziare de gura legii, insa intermediarii aranjeaza regulile prin ministere, institutii mai mult sau mai putin culturale. Este lumea gastilor, a triburilor si a fratriilor.
Abuzul melteanului parvenit care a escaladat peste noapte ierarhiile rasturnate este azi un peisaj banal mediatic, reconfigurat pe dos si livrat publicului vrac. Hainele de indelungata cariera «couture» nu pot schimba grimasele unui chip suferind, cata vreme adoptarea noilor si scumpelor simboluri de «high life» sunt dificile, complexe, greu de armonizat cu sufletul sarac si gandul epuizat inainte de a fi rostit. si pentru ca dialogul presupune o comunicare variabila in idei, treceri prin mai multe cronologii sufletesti, grobianul miliardar tipa si gesticuleaza cu pumnii stransi. A uitat sa zambeasca iar spaima de lumea spiritualizata nu o poate percepe decat organic, prin intestin, caci pentru a fi deslusita senzorial, ar trebui inteleasa si definita. El traieste suspendat intre negru si alb. Nu are curajul sa spuna de unde se trage, cum spune proverbul "nu uita de unde ai plecat" si nici nu poate spune incotro vrea sa se indrepte, caci nu are nici un ideal indepartat. si astfel, pentru ca ei conduc practic mecanismul social, politic, cultural si intr-o oarecare masura si cel economic, intreaga tara ramane intr-un blocaj similar: cenusie, subjugata evidentelor, nu profunzimilor. Nu stim care ne este punctul de plecare (pentru ca avem senzatia stationarii in istorie si nu mai stim pe ce tarm trebuie sa ancoram si ramanem stationari in istorie, fara busola si receiver GPS.
Fragment din volumul Puterea comunista si exilul in oglinda (texte polemice), Editura Institului National pentru Memoria Exilului Romanesc, editie ingrijita de Nicolae Merisanu si Adrian Majuru, Bucuresti, 2008.
