In vizita la Karl Marx

Cu ceva mai bine de o suta de mii de locuitori, Trier, incantator oras din Renania Palatinat ridicat intr-un tinut de o discreta frumusete, orchestrat in verde tonic, neasteptat in toamna tarzie, este un mare muzeu in aer liber. Muzeu de antichitati romane in primul rand: impunatoarea Porta Nigra, cladire masiva din secolul II, contemporana, asadar, cu monumentul nostru de la Adamclisi; si de aceeasi maretie imperiala, ruinele arenelor (cu peste 20.000 de locuri!), vestigiile termelor… O lume calma, vesela, in haine viu colorate umple cafenelele din jurul Pietei Mari, inconjurata de case baroce amintind de centrul Timisoarei. Usa unei vinarii vechi de sute de ani este strajuita de o firma din fier forjat in care mesterul medieval a prins cu arta carcei de vita si ciorchini, facand din metalul care a infruntat secolele un artefact gratios ca o dantela, trimitand cu gandul la podgoriile de pe Mosela. Nimic din grandoarea rigida a metropolelor Nordului, german, nimic din opulenta strivitoare a resedintelor patricienilor hanseatici. As sta ceasuri intregi in spatiul dominat de Fantana Sfantului Petru si de batrana Cruce a Pietei, sub razele soarelui clement, neobisnuit de blajin in toamna tarzie pentru un locuitor al tinuturilor aspre de la Pontul Euxin. Din pacate, am la dispozitie doar cateva ceasuri, timp de a-mi implini un gand vechi, in realizarea caruia nu crezusem cu adevarat niciodata: sa vad casa natala a lui Karl Marx.
… Asa ca ma smulg, nu fara greutate, din vraja Pietei centrale si ma indrept catre Bruckenstrasse unde, la numarul 10, se afla imobilul in care a venit pe lume intemeietorul „socialismului stiintific”.

O locuinta impunatoare
Cartierul este comercial, cu cladiri adaptate nevoilor negotului modern, astfel incat privirea vizitatorului intarzia mai mult asupra compozitiei vitrinelor decat pe liniile banale ale constructiilor. Singurul edificiu cu patina si noblete a liniilor este „Karl-Marx-Haus”. Usa masiva de stejar, cu ancadramente de piatra, ca si ferestrele, prevazute cu grilaje la parter si obloane la primul etaj. La catul superior, de fapt o mansarda suprainaltata, acoperita cu ardezie, o fereastra centrala, de dimensiuni remarcabile, rotunda la partea de sus, este flancata de alte doua ferestre. Tustrele sunt in plan vertical, facand un usor unghi cu panta mansardei. O casa baroca, impunatoare, sugerand o anume opulenta. De fapt, ca si la alte edificii celebre, aspectul initial a fost puternic modificat. „Casa natala a lui Karl Marx – il informeaza pe vizitator pliantul oferit de doamna care oficiaza la intrare, o femeie impunatoare, cu trup de walkirie si expresie de activista de partid – a fost construita pe la 1727, ca locuinta in stil baroc. Dupa ce a fost transformata si marita de mai multe ori, a fost „redescoperita” in 1904 si cumparata de Partidul social-democrat din Germania (SPD) in 1928. Abia in 1930-1931 arhitectul Gustav Kasel a armonizat ansamblul constructiei cu gradina aranjata dupa moda franceza, asa cum poate fi vizitat in prezent. Perioada national-socialismului a adus exproprierea si doar dupa 1945 casa a fost restituita SPD, pentru a fi apoi incredintata, in 1968, Fundatiei Friedrich Ebert”. (Reamintim ca Friedrich Ebert, socialist, nascut la Heidelberg in 1871, mort in 1925, a fost primul presedinte al Republicii Germane, in 1919).
Asadar, „Karl-Marx-Haus” este altceva decat a fost casa in care s-a nascut pe 5 mai 1818 Karl Heinrich Mordechai, Karl Marx adica, din parintii Herschel Marx Levy (devenit Heinrich Marx), avocat, 41 de ani, si Henrietta Pressburg, 30 de ani, vlastar al unei familii de evrei olandezi cu radacini in Ungaria (cf. Jacques Attali, „Karl Marx ou l'esprit du monde”, Fayard, Paris, 2005). Sa notam, tot dupa Jacques Attali, ca bunicul patern, Mordechai Marx Levy, fiul acestuia Samuel si bunicul Henriettei au fost rabini. Nepotul si stranepotul lor este autorul celebrei sintagme „religia este opiu pentru popor”. (Nu este singurul paradox din existenta lui Karl Marx.) Chiar si fara adaugiri, casa trebuia sa fi fost impunatoare, cum trebuia sa arate locuinta unui notabil: in 1833, tatal lui Karl primeste titlul de consilier de justitie si devine decanul baroului din Trier. A strans suficient de multi bani cat sa-si permita sa cumpere doua vii, iar averea personala a sotiei sale se ridica la 11.136 de taleri. Incomparabil mai putin decat tatal viitorului prieten al lui Karl, Friedrich Engels, dar orisicat…

Serii nesfarsite de facsimile
Pe cand ma indreptam, iutind pasul, catre Bruckenstrasse, ma gandeam, usor nelinistit, la timpul pe care voi fi nevoit sa-l pierd la coada de la intrare. Mi-am adus aminte de experienta de la Moscova, din vara anului 1980, cand, nevoit sa aleg intre Mausoleul lui Lenin si galeriile Tretiakov, am optat pentru faimoasa pinacoteca: la usa cubului de granit astepta prea multa lume, din randurile careia nu lipseau cuplurile venite direct de la ofiterul starii civile… (Din grupul de constanteni veniti sa asiste la Jocurile Olimpice unde Nadia Comaneci a bulversat intreaga lume a gimnasticii mondiale nu s-a mai aratat nimeni doritor sa vada celebra mumie, ba cineva, total ireverentios, a spus printre dinti: doar n-am innebunit sa pierd vremea la impaiatu' ala!) Surpriza: sunt singurul vizitator care paseste in vestibulul casei lui Marx si, daca nu ar fi intrat, ulterior, un baiat si o fata, studenti probabil, mult mai grabiti decat mine, singur as fi ramas in toate cele 14 sali. (Pentru cateva dintre ele, in loc de explicatii, din audioghidul care mi-a fost inmanat la intrare vocea feminina abstracta imi sopteste, in franceza, ca „pentru aceasta sala nu sunt, deocamdata, explicatii in limba dumneavoastra”…) Un amanunt interesant: pe podeaua salilor, de fapt compartimente ale unui spatiu larg, divizat prin panouri mari, au fost configurate mari patrate de culoare gri-otel, in care sunt inscrise citate evocand complexa personalitate a ganditorului socialist. Asadar, expozitie pe verticala – sa zicem – care il incita pe privitor la reflectie. O gaselnita muzeistica inteligenta, fara indoiala. Parcurg sala dupa sala, cu serii nesfarsite de facsimile din ziare, reviste, afise, proclamatii, copii ale componentei cu personalitati ale timpului. Parterul este rezervat unui mic magazin de carti si suveniruri si salilor „Istoricul casei” si „Karl Marx – combativ si controversat”. La primul etaj: „Tanarul Marx”, „Jurnalist politic si filosof”, „Epoca 1848”, „Viata in exil”, „Economia politica – tema unei vieti”, „Marx si miscarea muncitoreasca”, „Friedrich Engels si marxismul”. La ultimul etaj – „Scindarea miscarii muncitoresti”, „Impartirea Europei”, „Punerea in opera a ideologiei lui Karl Marx pe plan mondial”. Asadar, o incercare de a prezenta global personalitatea si activitatea lui Marx, cu citate semnificative din opera acestuia inscrise in careurile cenusii.

O impresie de dej'-vu
Personalitate, fara indoiala, de exceptie. In constiinta publica au intrat „Capitalul” si „Manifestul partidului comunist”, cunoscut pe plan mondial ca „Manifestul comunist”, scris in colaborare cu Engels. Isi vor fi inchipuit „corifeii socialismului stiintific” ce drum va urma, ce ecouri va avea opera lor? Cine mai vorbeste astazi de socialism „stiintific”? Vrand-nevrand, omenirea a bagat de seama ca in tarile unde marxismul a devenit doctrina de stat partidele care s-au reclamat de la aceasta ideologie au savarsit atrocitati fara numar. In numele marxismului, dictatori dementi, sanguinari, precum Lenin, Stalin, Mao, Pol Pot, au ucis zeci de milioane de oameni. Fantoma lui Trotki, stafia lui Che Guevara, marxisti si ei, bantuie si acum prin anumite cercuri occidentale. Frumusetea livresca a teoriei marxiste se spulbera de indata ce se incearca transpunerea ideilor in practica. A fost construita o utopie cu consecinte funeste. Dictatori ignari ca Gheorghiu-Dej si Ceausescu au minat Romania, au transformat-o in temnita, au distrus elitele, in numele socialismului de tip marxist-leninist.
… Merg prin casa-muzeu si incerc o ciudata senzatie de dej'-vu. Suita interminabila de panouri, absenta cvasitotala a obiectelor tridimensionale, multimea citatelor ma duc cu gandul la un stabiliment romanesc pe peretii caruia tronau, nu foarte demult, chipurile „corifeilor” – muzeul care a uzurpat, atat amar de vreme, locul Taranului Roman. Privesc ceasul si scad din bugetul de timp al zilei vreo 45 de minute…