Mass-media internationala a tratat pe larg acest moment aniversar si comemorativ, prilejuit de toamna anului 2006. In urma cu o jumatate de veac, Ungaria facuse gestul de curaj de a se putea desprinde macar pentru cateva zile de pe orbita Moscovei. Poate acela a fost momentul cand Budapesta a incetat sa mai semene cu celelalte tovarase de suferinta si de lagar, iar in timp lectia ei de demnitate a contat enorm. Impreuna cu Praga si Varsovia, a format dupa '90 Grupul de la Visegrad si astfel a fost cu un pas inaintea vecinelor de la rasarit. Din pacate insa, aceleasi mass-media nu au facut referire la revoltele studentesti din Romania aceluiasi 1956. Pe plan extern, ele nici nu exista. La fel cum nu a fost evaluata la dimensiunea la care ar fi meritat lupta noastra constanta si indarjita din munti. In ochii strainatatii – si acestia sunt ochii cu cea mai mare greutate a privirii -, Romania a fost o tara omogena in care regimul comunist nu a avut nici o fisura, in care, in ciuda imprimavaririi de la sfarsitul anilor '60, a existat o continuitate perfecta intre Dej si Ceausescu etc. Milioanele de oameni care au suferit de pe urma regimului sunt neglijati. E greu sa explici cuiva din afara Ð de fapt, e greu sa le explici si celor dinauntru Ð ca aici, dupa URSS, pastrand proportiile, a fost cel mai mare si mai bine organizat Gulag din Europa. Si multe alte lucruri de acest fel…
La o zi dupa Sfintii Arhangheli, Asociatia Fostilor Detinuti Politici a vrut sa-i comemoreze pe acei tineri bucuresteni studiosi care atunci, fiind ecou al revolutiei maghiare, dar si punct de origine, au incercat sa se opuna regimului nivelator care de mai bine de zece ani facea legea in tara. Unii au murit, altii au suferit mult, inchisi, batuti, torturati, persecutati. Tot acum se implinesc 61 de ani de cand tot tinerii in mare parte au organizat celebra demonstratie de solidaritate cu Regele chiar de ziua onomastica a acestuia, demonstratie, cum se stie, reprimata prin metode specifice de diversiune.
In ziua de 9 noiembrie, la sediul AFDPR, parintele Nicolae Bordasiu, alaturi de nepotul parintelui Constantin Galeriu, Cristian Galeriu, a oficiat slujba de pomenire intr-o ambianta discreta si reculeasa. Nu au fost oameni din mass-media, fiindca intr-un fel asemenea momente acum au decenta si nobletea lor si, ca s-o spunem drept, nici nu pot sa tina pasul cu marsul pseudoevenimentelor care se bucura de o publicitate desantata. Cine vine e bine primit, cine nu vine si trece indiferent pe strada isi arata conditia si nu se cuvine tulburat.
Ar mai trebui spus ca perioada acelor pelerinaje pe traseul Piata Universitatii-Piata Victoriei, cand participantii ingenuncheau si spuneau Tatal Nostru, a trecut. Ceea ce inseamna piosenie si evlavie s-a retras din spatiul public intr-un spatiu interior ascuns si poate e mai bine asa. Doar politicienii se duc patetic la o troita si se reculeg acolo in fata camerelor de luat vederi si a aparatelor de fotografiat pentru a fi vazuti si admirati. Dar aceasta tine de o jalnica strategie si nicidecum de traire adevarata.
Pe 9 noiembrie, dl Constantin Dumitrescu Cunctator a implinit 93 de ani. Nascut in 1913, cu peste 15 ani de inchisoare, si astazi este vertical si poate fi felicitat de colegii sai. La comemorarea de la sediul AFDPR l-am intalnit si pe colonelul inginer Manfred Raschka, care actualmente locuieste in Berlin, participant la revolta studenteasca din 1956 de la Timisoara. Gazda a fost ca intotdeauna distinsul medic Cristache Stefanescu, presedintele filialei Bucuresti a AFDPR.
Intalnirea a avut loc intr-un moment cand comisia Tismaneanu a anuntat ca si-a incheiat cercetarea privind abuzurile comunismului. Sunt peste 1600 de pagini care cuprind, asa cum afirma reprezentantii comisiei, dovezi graitoare despre ce s-a petrecut in acest spatiu pret de 45 de ani. AFDPR a initiat, la randul sau, un demers similar, dar a intampinat numerose piedici. Este meritul dr Camelia Doru, care s-a implicat intr-un asemenea demers, luptand pe de-o parte cu opacitatea unor autoritati si pe de alta cu timpul care, trecand, indeparteaza tot mai mult de contemporaneitate realitati care nu mai dor si intra cumva rusinate in cartea de istorie ca intr-un cavou.
Prezent la sediul AFDPR si in alte ocazii asemanatoare, am fost mirat sa observ ce cred anumite persoane. Ele considera ca atmosfera comemorarilor ar trebui sa fie sumbra, daca nu chiar mohorata. Intoarcerea spre trecut, incrancenat si cu fata devastata de suferinta, e singurul mod de a-i omagia pe cei disparuti. Asemenea persoane cu o nefireasca rigiditate calvinista uita ca in spatiul rasaritean ortodox recuperarea trecutului inseamna atat rigoarea memoriei, cat si multa voiosie, inspirata tocmai de cei care nu mai sunt si care din cealalta dimensiune unde poate se afla privesc spre noi razand. Doar astfel pot sa inteleg acele clipe de buna dispozitie si tihna de la pomenire, care nu profaneaza, dimpotriva, insenineaza.
