Le vedem in fiecare zi, la tot pasul aproape: obiecte in serie, banalizate prin aparitie si uz, oglinzile nu ne mai spun altceva decat arata. Nu ne mai fascineaza cum in trecut pe cei care constelau, pornind de la ele si reintorcandu-se la ele, broderii de vise, dorinte, temeri, intrebari. Si totusi, actul oglindirii isi are poezia lui acum ca si la inceput, numai, nu avem rabdare sa ni se mai dezvaluie. Nevoia de oglindire a cristalizat simbolistica anumitor gesturi, forme, proportii, palete de culori si expresii verbale structurand cotidianul anume intr-o ordine in care vizualul e o dominanta, iar dictatura diferentelor de gen, un dat. Vizual, vizibil… dar nevazutele?
Ceturile incertitudinii s-au insinuat si prin limbajul semnelor celor vazute. Presiunea evitarii starii de disonanta interioara a manat oamenii dintotdeauna sa caute semne, sa-si completeze astfel lacunele cognitive si sa-si reduca trairile de nesiguranta. O cale de a reduce nefamiliarul la familiar – arta divinatiei. Ghicitul era frecvent inca de la antici, care vedeau viraje ale destinelor individuale si colective in zborul pasarilor, de pilda. Dar adevaratul avant al manticii il cunoaste Evul Mediu, iar catoptromancia (ghicitul in oglinzi) ocupa un loc important in domeniu, asociindu-si un adevarat arsenal de superstitii, idei si credinte religioase ce incearca sa desluseasca sensuri in ambiguitate, in spatii-limita, in zona clarobscurului. Nu numai instrumentele optice sunt utilizate pentru a distinge contururi ale nevazutului, ci si suprafetele reflectand lumina in mod natural. Vizibilul absent trebuia facut cumva prezent, invizibilul trebuia cumva somat sa-si arate, daca nu fata, cel putin intentiile. Asa se face ca nu doar oglinzilor, fie ele plane, convexe sau concave, separate sau aglutinate in masinarii ingenioase, le sunt exploatate virtutile magice, ci si apelor, in stare salbatica sau inchise in recipiente de tot soiul (fiole, cupe, bazine, ele insele incarcate cu valente speculare), pietrelor, nobile sau comune, si in general obiectelor lucioase investite simbolic. Jurgis Baltrusaitis sintetizeaza amplu documentat valorificarea in timp a potentialului oglinzilor si al unor astfel de obiecte, in lucrarea intitulata chiar "Oglinda".
