1.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSportAtletismGöring cel BUN. Fratele oficialului nazist ar fi SALVAT sute de evrei...

Göring cel BUN. Fratele oficialului nazist ar fi SALVAT sute de evrei de la moarte

Fratele mai mic al lui Hermann Göring, unul dintre oficialii nazişti de top, ar putea fi onorat deoarece şi-a riscat viaţa pentru a salva sute de evrei, în timpul Holocaustului. Albert Göring, un om de afaceri german, ar fi obţinut eliberarea unor deţinuţi din lagărele de concentrare, ar fi ajutat zeci de persoane să fugă din Germania şi le-ar fi oferit ajutoare pentru a supravieţui, potrivit Daily Mail.

Mai mult chiar, fratele mai mic al lui Göring ar fi făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a submina regimul nazist.

O cercetare în privinţa lui Albert Göring, care a murit în 1966, se desfăşoară în prezent la centrul de cercetare Yad Vashem din Israel, iar fratele oficialului nazist ar putea fi numit „Drept între Popoare”. Această onoare i-a fost acordată şi lui Oskar Schindler, industriaşul german care a salvat viaţa a peste 1.200 de evrei pe care i-a angajat la fabricile sale.

Cercetătorii de la Yad Vashem examinează declaraţii ale oamenilor salvaţi de Göring, rapoarte ale anchetatorilor americani şi ale Gestapo-ului pentru a vedea dacă informaţiile despre fratele oficialului nazist se confirmă.

Citeşte şi FOTO inedite din COREEA DE NORD. Cum arată viaţa de zi cu zi a locuitorilor din Phenian

În timpul celui de-al doilea război mondial, Albert Göring era director pentru export al Uzinelor Skoda din Cehoslovacia ocupată. După război, a fost anchetat pentru o presupusă implicare în Holocaust, dar a fost achitat în urma mărturiilor depuse de angajaţii de la Skoda.

A fost eliberat şi exonerat, dar nu a reuşit să se elibereze de stigmatul numelui său, devenind alcoolic şi depresiv.

Albert Göring a fost căsătorit cu o femeie din Cehia, Mila, cu care a avut o fiică. Cuplul a divorţat, iar Göring s-a recăsătorit cu menajera sa, cu puţin timp înainte de a muri, în 1966.

Citeşte şi TITANICUL va fi lansat la apă în 2016. Vezi cum va arăta în INTERIOR!

Cele mai citite

Nouă români evacuați din Mayotte cu ajutorul forțelor franceze

MAE precizează că situația românilor s-a aflat în atenția Consulatului General al României la Paris, încă din momentul producerii ciclonului Ministerul Afacerilor Externe a anunțat...

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...
Ultima oră
Pe aceeași temă