Genocidul comunist

Tragicul accident aerian de la Smolensk – lângă Katyn, în care şi-au pierdut viaţa preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, soţia sa şi alte aproape o sută de oameni politici şi înalţi funcţionari polonezi, a provocat imensă emoţie şi compasiune în lumea întreagă.

Momentele de doliu vor trece, viaţa va in­tra în nor­mal în Polonia, Rusia şi alte ţări, dar o tulburătoare în­trebare va fi generată de tra­gedia poloneză: de ce, până astăzi, abominabila crimă comisă de sovietici la Katyn în 1940, n-a făcut obiectul unei condamnări internaţio­na­le? Ca de altfel şi alte ne­numărate crime comise de re­gimurile comuniste din URSS, din Chi­na, din ţările foste co­mu­niste din Estul Europei, Viet­nam, Cambo­d­gia, Laos, Cuba pre­cum şi din ţările comuniste din Africa? După unele esti­mări, numă­rul victimelor din toate ţările comuniste s-ar ridica la peste 100 de milioane de oameni ucişi mişeleşte. Genocidul comunist la scară internaţională, căci despre aşa ceva e vorba, a fost şi este ocultat de instituţiile interna­ţionale ce se pretind apărătoa­re ale drep­turilor omului, de gu­vernele ţărilor demo­cra­ti­ce, de opinia publică din lume.

Începuturile Genocidului: revoluţia bolşevică rusă

Revoluţia din 1917 a produs un haos de nedescris în Rusia. Au fost ani de foamete, de teroare, cu sute de mii de asasinate, toate ordonate de Lenin şi complicii săi. Justificarea acestor evenimente cumplite era războiul civil pe care, până la urmă, l-au câşti­gat comuniştii, cu imense sacri­ficii pentru populaţia Rusiei. Războiul civil s-a încheiat şi, prin anii 1925-1926, a început o perioadă de relativă relaxare politică şi economică numită „NEP” (Noua politică economică) în care se părea că lucrurile se îndreaptă spre normalitate. Anul 1929 a adus însă Rusiei una din cele mai crâncene represiuni din istoria modernă. Din ordinul lui Stalin, 5 milioane de ţărani mijlocaşi şi înstăriţi din zona agricolă a ţării (aşa numiţii „culaci”) au fost deportaţi în Siberia, unde majoritatea din ei au murit.

„Anul marii cotituri” (aşa îl denumea Stalin) a reprezentat începutul celui mai cumplit şi de lungă durată genocid cunoscut în Europa. Poliţia politică (denumită la început „CEKA”, apoi „NKVD” apoi „KGB”) a întreprins sute de mii de arestări, mii de procese sumare, toate având motive politice reale sau imaginare, terminate cu execuţia „învinuiţilor”. Alte milioane de victime s-au adăugat în anii ’30 celor ale anului „marii cotituri”.

Primele premoniţii critice

În anul 1927, românul Panait Istrati, cunoscut scriitor de limbă română şi franceză, activist comunist în Franţa, face o vizită de un an în Rusia postrevoluţionară. La întoarcere, scrie în româneşte cartea intitulată „Spovedania unui învins” – o tragică relatare a unui fost mare admirator al revoluţiei ruse, care, văzând la faţa locului grozăviile comunismului, spune adevărul. Panait Istrati este primul mare critic al comunismului dinăuntrul sistemului, încă insuficient cunoscut de opinia publică din România şi din Europa.

A urmat un englez, Artur Köesler, care, în anii ’30, scrie o necruţătoare critică împotriva sistemului comunist intitulată „Le zero et l’infini”. Un alt englez, George Orwell, publică în 1947 celebrul său roman „1984″, în care înfăţişează, cu extraordinar talent, cum urma să arate o lume imaginară, integral comunizată, în anul 1984.

Genocidul se propagă în lume

Victorioasă în cel de-al doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică ocupă ţările Europei de Est şi îşi extinde influenţa comunistă în întreaga lume. Rând pe rând, China (cu un miliard de locuitori), Cuba şi alte ţări din Asia şi Africa devin comuniste sau alia­te URSS. La sfârşitul deceniului 5, victoria comunismului în lume părea aproape sigură. Providenţa a vrut însă altfel. După moartea lui Stalin (1953), relaţiile dintre cei doi giganţi ai comunismului mondial – URSS şi China – se deteriorează ajungând la un divorţ ideologic şi politic total. Profitând de această situaţie, Lumea Liberă şi-a organizat apărarea prin înfiinţarea NATO. Au urmat încă 30 de ani de „război rece”, pe care l-a câştigat Occidentul, gra­ţie în mare măsură preşedintelui SUA, Ronald Reagan.

Întreaga perioadă a războiului rece a însemnat extinderea genocidului comunist. După moartea lui Stalin, crimele politice s-au diminuat numeric în ­URSS, dar, în China lui Mao, aşa-zisa „revoluţie culturală” a făcut zeci de milioane de victime. Milioane de oameni au fost, în continuare, privaţi de libertate, mulţi dintre ei pierzându-şi viaţa în detenţie în ţările comunizate din Europa de Est, în Coreea de Nord, Vietnam, Cuba, Laos etc. În Cambodgia, liderul dement al comuniştilor autohtoni a exterminat o treime din populaţia ţării. Sărăcia, subdezvoltarea, teroarea, propaganda terifiantă, cultul per­sonalităţii au reprezentat componentele acestei tragedii.

„Cronicari” ai genocidului

Alexandr Soljeniţîn este incontestabil primul mare „cronicar”. „Arhipelagul Gulag”, „Primul cerc”, „Pa­vi­lionul canceroşilor”, „O zi din viaţa lui Ivan Deniso­vi­ci”, capodopere ale marelui scriitor rus (Premiul Nobel pentru literatură – 1974), înfierează, fără drept de apel, ororile din URSS. Cărţile sale, în special „Arhipelagul” au avut un ex­cepţional rol, în special în Occident, pregătind opinia publică pentru desprinderea de influenţa propagandei comuniste.

După căderea zidului Berlinului şi stoparea războiului rece, au apărut şi alte lucrări care dezvăluie imensul rău pe care l-a făcut comunismul în lume. Astfel, cartea lui Stephane Courtois „Le livrè noir du communisme”, apărută la Paris în anul 1997, reprezintă o amplă analiză a crimelor comunismului în lume. Autorul arată că în întreaga perioadă de după revoluţia bolşevică au fost ucişi din motive politice, în lume, cel puţin 100 de milioane de oameni iar mulţi alţii au murit din cauza foamei, proastei îngrijiri medicale sau construcţiei unor lucrări faraonice, în ţările guvernate de comunişti. În anul 2006 apare la Bucureşti lucrarea „Analiza dictaturii comuniste în România” sub redacţia lui Vladimir Tismăneanu. Printre numeroasele elemente de genocid care sunt evidenţiate aici aflăm că numărul celor arestaţi din motive politice, în România anilor 1945-1989, este de aproximativ 2 milioane de oameni.

Definiţia dată de ONU

Iată cum defineşte Adunarea Generală ONU din 6 decembrie 1948 conceptul de genocid: …„Genocidul se referă la oricare din actele de mai jos, comis cu intenţia de a distruge în totalitate sau numai în parte un grup naţional, etnic, social sau religios, cum ar fi: a) omorârea membrilor unui grup; b) atingerea gravă a integrităţii fizice sau mentale a membrilor unui grup; c) supunerea unui grup la condiţii de existenţă care antrenează distrugerea fizică sau parţială.”

Poate exista vreo îndoială că ceea ce a făcut Stalin cu „culacii” în anul 1929, cu ofiţerii polonezi la Katyn, sau crimele descrise în „Gulagul” lui Soljeniţîn, sau abominabilele orori din China „revoluţiei culturale, din Vietnam, Laos şi din Cambodgia, la fel cu nenorocirile din perioada comunistă din ţara noastră şi din multe alte ţări foste comuniste se încadrează în conceptul de genocid? A sosit momentul ca instituţiile internaţionale, guvernele democratice, întreaga opinie publică să pună capăt veritabilei conspiraţii a tăcerii care a acţionat în lume timp de aproape un secol şi să condamne ferm şi explicit genocidul comunist în timpurile moderne.

Pentru a nu deveni complici toţi în faţa istoriei, a conştiinţelor noastre şi a Justiţiei Divine.