S-au împlinit 66 de ani de la nunta Principesei Elisabeta cu Ducele de Edinburgh, eveniment relatat în memoriile sale de către fostul anghiotant regal Emilian Ionescu. O perspectivă fascinantă despre momentele fericite, dar şi tensionate ale nunţii din 1947.
O nuntă mai puţin costisitoare
Celebrată la 20 noiembrie 1947, nunta Elisabetei nu avea fastul obişnuit al nunţilor imperiale britanice de până atunci, deoarece situaţia după război era una delicată, iar populaţia care aplauda mulţimea de capete încoronate şi ofiţeri în uniforme de gală era mai interesată de preţul grâului decât de podoabele demnitarilor. Cu toate acestea, ceremonia s-a desfăşurat cu aceeaşi eleganţă ca odinioară, cortegiul plecând de la Buckingham Palace, trecând prin Trafalgar Square şi îndreptându-se spre catedrala Westminster Abbey. Mascota regimentului scoţian care dă onorul era un ţap a cărui ţinută statuară stârneşte admiraţia.
După ceremonia religioasă, alaiul s-a întors la Buckingham Palace pentru dineul oficial. Cel mai aşteptat moment pentru invitaţi şi pentru suitele lor a fost prezentarea şi tăierea tortului. Imensul produs avea o bază de doi metri şi era făcut din zahăr colorat şi cacao, reprezentând scene din istoria Angliei. Miezul era din fructe alcoolizate, frişcă şi cremă de ciocolată, povesteşte Emilian Ionescu.
Doi ofiţeri adjutanţi ai mirelui au adus pe o tavă roşie o spadă din aur pe care i-au înmânat-o ceremonios. A fost adusă şi oscară, iar principele Filip a urcat şi a înfipt spada în tort, făcând o tăietură. Cofetarul şef al Palatului a preluat apoi sarcina de a desprinde partea de sus a imensei construcţii dulci, servind apoi oaspeţii.
O atmosferă deosebită
După ceremonialul nunţii, regele George al VI-lea, tatăl Elisabetei i-a invitat cei mai apropiaţi membri ai familiilor regale şi pe aghiotanţii regali la o petrecere intimă, după cum îşi aminteşte Emilian Ionescu. Invitaţii au sosit fără camerdinieri sau lachei, astfel că înaltele feţe regale au servit singure oaspeţii, iar la plecare însuşi regele a ţinut hainele musafirilor, asemeni unei gazde obişnuite.
Obiceiuri româneşti într-o casă britanică
Generalul de brigadă Henry Stevenson îndeplinise în perioada 1944-1946 funcţia de şef al misiunii engleze din România, iar soţia sa făcuse o pasiune pentru ţara noastră. Oamenii din suita regelui, politicieni şi oameni de cultură români cu care avuseseră contact şi în Bucureşti au fost invitaţi în casa acestora din Londra. Doamna Stevenson amenajase în amintirea timpului petrecut în România o casă în stil popular românesc, cu covoare, ţesături şi obiecte tradiţionale, purtând de asemenea cu mare eleganţă un costum naţional din zona Muscelului. Invitaţii au fost serviţi cu mămăligă, sărmăluţe, pui la frigare şi cornuleţe moldoveneşti, iar atmosfera a fost întreţinută de un patefon care rula cele mai cunoscute melodii populare româneşti. Spre dimineaţă, sârbele, horele, dar şi vestita periniţă au fost cele care au înveselit atmosfera din palatul aflat în splendidul parc de la marginea Londrei.
Speranţa unui sprijin extern
Regele Mihai I venise la nunta Elisabetei şi pentru a vedea în ce măsură putea să conteze pe un sprijin politic extern în cazul în care ar apărea un nou conflict între el şi guvernul comunist de la Bucureşti. Dineul de la Buckingham Palace era un prilej excelent pentru a confirma sprijinul pe care delegaţiile străine din România le prezentau în această privinţă. Abordat de rege, Lordul Attlee, liderul partidului laburist, l-a ascultat fără prea mult interes, iar când Mihai i-a expus situaţia deloc roz a vieţii social-politice de acasă, acesta s-a întors brusc spre un tablou l-a întrebat ce părere are despre autorul acelei picturi celebre. Momentul a fost destul de şocant şi neaşteptat în privinţa reacţiilor unor lideri politici la anumite probleme ale unui stat care intrase deja sub tutela Moscovei.
În ciuda faptului că se cunoşteau pericolele care planau asupra Familiei Regale a României, Mihai s-a întors în ţară, făcându-şi datoria, chiar dacă domnia sa a mai durat doar o lună.
