Moda vieneză a anilor 1870 dicta ca fiind de bon ton ca pe timpul iernii, lacurile îngheţate să fie utilizate pentru practicarea patinajului, lumea simţindu-se bine alunecând pe gheaţă pe ritmul muzicii. Şi chiar dacă pare ciudat, în 1908, patinajul figura ca disciplină la Jocurile Olimpice de vară de la Londra…
Începutul
Lacul din Grădinile Miko a fost utilizat iniţial ca spaţiu de divertisment pe gheaţă al aristocraţiei locale. În anul 1872 a fost înfiinţată Asociaţia de Patinaj care avea drept scop popularizarea în rândul clujenilor a acestui sport şi atragerea de noi practicanţi, iar alegerea lacului din Parcul Central a constituit un mare câştig de imagine. Steguleţele albastre anunţau în oraş faptul că gheaţa este suficient de groasă pentru a se putea patina, iar de două ori pe săptămână, o orchestră militară sau civilă era invitată să acompanieze patinatorii care alunecau pe gheaţă în lumina făcliilor.
Dacă iniţial se instalase pe insula din centrul lacului un chioşc în care patinatorii aveau posibilitatea de a-şi schimba încălţămintea, în 1896 a fost construit pavilionul de patinaj. Arhitectul clujean, Lajos Pakey a fost cel care a făcut planul acestei construcţii. Până în anii ’60, în incinta Chios, la parter, se afla o garderobă; de asemenea erau amenajate mese la care se putea consuma ceai sau vin fiert.
Campioni mondiali la patinaj, făcând demonstraţii pe lacul din Cluj
La începutul secolului XX, Clujul era cel mai important centru de patinaj din Transilvania. Campionii mondiali Lili Kronberger şi Opika Meray-Horvath au acceptat invitaţia de a face demonstraţii pe gheaţa clujeană, fapt care atrăgea un public numeros, dar şi noi adepţi ai sportului cu patine. Atât practicanţii, cât şi simpli privitori erau încântaţi de atmosferă, fapt care atras şi sprijin din partea comunităţii. Concursurile desfăşurate pe gheaţă adunau mulţi competitori de ambele sexe, iar din 1881 chiar şi copiii au avut posibilitatea de a se face remarcaţi datorită programului întreprins de Asociaţia de Patinaj.
Antrenamente costisitoare la Viena
Până la Cel de-al Doilea Război Mondial, patinatorii din Transilvania care doreau să facă performanţă se pregăteau la Viena cu cei mai buni antrenori. Sesiunile erau extrem de costisitoare, fiecare sportiv inchiriind o „felie de gheaţă” pe un patinoar timp de două ore, plătind un antrenor, făcându-şi patine la case de comandă din capitala austriacă şi confecţionându-şi în ateliere de croitorie echipamentul sportiv cu care concurau.
O poveste uitată
Lacul din Parcul Central nu mai adăposteşte competiţii ca odinioară, devenind în cel mai bun caz derdeluş atunci când apa rămasă peste iarnă în interior îngheaţă. Doar imaginile păstrate din secolele al XIX-lea şi al XX-lea mai amintesc despre performanţele şi strălucirea unui sport şi ale unui loc pentru care în acest secol al XXI-lea nu mai reuşim să canalizăm interes şi resurse.
