Filmul experiment al regizorului Corneliu Porumboiu, “Al doilea joc”, documentarul cu valoare de album de familie, va intra în cinematografe din 4 aprilie.
Pelicula prezintă meciul de fotbal dintre echipele FC Dinamo şi FC Steaua din iarna anului 1988, partidă disputată pe o ninsoare abundentă şi arbitrată la centru de tatăl regizorului, pe-atunci arbitrul Adrian Porumboiu. Cei doi, tată şi fiu, revăd meciul 25 de ani mai târziu şi îl comentează din faţa televizorului.
“Când aveam 7 ani, cineva a sunat acasă şi mi-a spus că, dacă tatăl meu va continua să arbitreze, într-o zi va ajunge în sicriu”, Corneliu Porumboiu
Despre acest film-document, Corneliu Porumboiu spune: “Este vorba de un meci de fotbal între Steaua Bucureşti şi Dinamo Bucureşti, disputat pe 3 decembrie 1988. Tatăl meu a fost atunci arbitrul principal. L-am revăzut împreună cu el, 25 de ani mai târziu.”
Însă, pentru Corneliu Porumboiu, “ Al doilea joc” este chiar mai mult decât un film sau un meci. Regizorul îşi aminteşte: “Când aveam 7 ani, cineva a sunat acasă şi mi-a spus că, dacă tatăl meu va continua să arbitreze, într-o zi va ajunge în sicriu. Tata a continuat să arbitreze. Eu am început să învăţ regulile jocului, convins fiind că, dacă tata nu va greşi, nimeni nu-i va face rău. Niciodată nu mi-a fost atât de frică aşa ca la acest meci. Ştiam bine regulile jocului, eram un arbitru în faţa televizorului, dar din acest meci n-am înţeles nimic. Ningea de parcă ar fi fost sfârşitul lumii. Am simţit nevoia să revăd acest meci împreună cu el. Pe parcursul meciului, intenţiile mele iniţiale s-au topit în joc. Mi-am dat seama că, în timp, pentru mine, jocul a devenit altceva.”
“Al doilea joc “a avut prima proiecţie la Festivalul de Film de la Berlin. Lungmetrajul a participat la Festival, în afara competiţiei, în cadrul secţiunii Forum, cea dedicată filmelor experimentale.