In mitologia romana si greaca, invidia are acest nume: Fiica noptii! Numele nu mi se pare asa de urat, insa trasaturile chipului ei sunt inspaimantatoare: fata livida, ochi rataciti si infundati, fruntea plina de riduri, obraji scobiti si cu naparci pe cap; intr-o mana tine trei vipere, in cealalta o hidra cu sapte capete, iar un sarpe ii musca sanul. ("Marile mituri ale lumii" de F.Braunstein si J.F.Pépin). Ma mira, totusi, acest chip atat de hidos al invidiei, gandindu-ma ca el a fost "pictat-sculptat", ca sa zic asa, in vechime. Oare cum ar putea fi zugravit chipul invidiei din zilele noastre? Negresit, trasaturile ei sunt mult mai fine, mai rafinate, in sens pervers, fireste, cu o ticalosie bine ascunsa, bine mascata. Dar oricat si-ar rafina chipul, natura ei ramane aceeasi: o fiica din bezna noptii! Atunci cand intalnim persoane care nu numai ca ne invidiaza, dar ne si urasc, ne fac si rau, sa le vedem chipul, si fizic si moral, cu trasaturile Fiicei noptii scrise mai sus: fata livida, ochi rataciti, obraji scobiti, naparci pe cap, cu vipere in maini s.a.m.d. Insa, de luat, indeosebi, in seama: Fiica noptii are si un sarpe care ii musca ei insasi sanul; altfel spus, invidia il musca, il otraveste cu veninul ei si pe cel care o naste, o dospeste in sine. Dar cred ca, uneori, si in noi ar trebui sa vedem un astfel de chip, caci toata lumea e roasa de pizma (dupa un cuvant din vechile cazanii).
