Exportul de revoluţie

În dorinţa de a distruge România reîntregită, în 1918, Lenin şi Troţki au ordonat asasinarea regelui Ferdinand ca pedeapsă pentru actul Marii Uniri.

Stalin ştia foarte bine, că pentru a se extinde, comu­nis­mul are nevoie de război. Nu în sensul că „patria proletariatului mon­dial” declară război state­lor „exploatatoare”, le învinge şi fraternizează cu clasa munci­toare autohtonă, care de-abia aşteaptă venirea eliberatorilor ca să le facă o primire trium­fală, noii sosiţi punând în operă programul de construc­ţie a socialismului, muncind cu dăruire, ca să se ajungă cât mai curând posibil la treapta ultimă de organizare a socie­tăţii, comunismul. „Marele Geniu” ştia că toate acestea nu sunt decât baliverne, bune pentru inocenţii legănaţi de cântecul de sirenă al utopiei marxiste. El avea în vedere războiul adevărat, cel care, in­diferent de costurile econo­mice şi umane, avea să ducă – aşa cum s-a petrecut în reali­tate! – la intrarea unor teritorii imense în sfera de influenţă a Statului Comunist. Pe timp de pace, instaurarea comunis­mului din senin ar fi fost imposibilă, chiar într-un stat ca Rusia, unde activităţile subversive revoluţionare ajunseseră la paroxism.

Odată instaurată puterea comunistă „pe o şesime din suprafaţa pla­netei”, cum spuneau triumfa­list rapsozii partidului, apara­tul sovietic de subversiune a purces la pregătirea unor tul­burări care aveau rolul de a de­clanşa ră­zboaie civile, insurec­ţii „popu­lare”, care să dinami­teze ordi­nea socială legală, arun­când statele într-un haos pe fondul căruia intervenţia sovietică ar fi putut avea succes. În alte cazuri, s-ar fi produs o infil­trare masivă, mascată sub forma ajutorului internaţional dat „luptătorilor revoluţio­nari”, aşa cum s-a întâmplat în Spania. Acţiunile subversive au început la scurt timp după organizarea aparatului tehnic al Kominternului. Oa­menii lui Lenin au trecut hotărât la ex­portul de revoluţie.

România, ţintă predilectă a subversiunii

Ţara noastră a fost, de la înce­pu­turile Internaţionalei Comu­nis­te, o ţintă predilectă a subver­siunii. „În 1918, Lenin şi Troţki au ordonat asasinarea regelui Fer­dinand, ca pedeapsă pentru actul Marii Uniri din 1 decembrie 1918, dar comisarul Simion Roşal, tri­mis pentru îndeplinirea acestei misiuni, a fost arestat de Armata Română. În 1919, Komin­ternul a ordonat asasinarea mare­şalului Averescu, actul terorist fiind dejucat în ultima clipă. Pe data de 8 decembrie 1920, a explodat o bombă în Sena­tul României, aceasta fiind pusă de Max Gold­stein (nume conspi­ra­tive: Arge­şeanul, Abramovici Teohari, Belinschi Sami, Coca, Stejaru), un ex­tremist de stânga, el având com­plici pe Saul Osias şi Leon Licht­blau. A fost primul atentat tero­rist. Dispozitivul exploziv artiza­nal plasat în sala Senatului Ro­mâ­niei i-a ucis pe Dimitrie Gre­ceanu, ministrul Lucrărilor Pu­blice, decedat a doua zi la spital, şi pe senatorii Demetriu Radu, epis­copul greco-catolic de Oradea Mare, ucis pe loc, şi Spira Gh. Gheorghiu, decedat la spital pe 13 decembrie, şi a rănit grav pe Constantin Coandă (52 de răni cauzate de schije), preşedintele Senatului. (…) 1924 a fost anul celei de-a doua agresiuni majore împotriva României Mari, Uniu­nea Sovietică (creată la 6 iulie 1923) încercând să se extindă din nou asupra teritoriului dintre Prut şi Nistru. Încă din 1923, Mos­cova, prin Internaţionala Co­mu­nistă, a avansat şi şi-a impus teza, acceptată de PCR, potrivit căreia România ar fi fost un stat impe­rialist, multina­ţional, creând astfel baza politică pentru a cere «autodeterminarea» Basarabiei”.

Comuniştii au luptat pentru dezmembrarea ţării

„În aprilie 1924, la Conferinţa Fede­raţiei Comuniste Balcanice de la Viena au fost adoptate câteva hotărâri cu privire la România, printre care «Dezvoltarea propa­ga­ndei în favoarea revenirii Tran­sil­vaniei la Ungaria», «Pro­pa­ganda în rândurile populaţiei din Transilvania şi cercurile anti­româneşti ale burgheziei maghia­re», «Organizarea de greve cu mo­tivaţii politice», «Propaganda în armata română, în special printre soldaţii ori­ginari din Tran­sil­vania». (Pasajul citat este preluat din masiva lucrare a cunoscutului publicist constănţean Constan­tin Cumpănă „Terente”, Telegraf Advertising 2009, Constanţa, vol. II, pp. 123-124).

Menţionăm că, după alte surse, Uniunea Sovietică s-a constituit la 30.12.1922, prima Constituţie fiind adoptată la 31.03.1924. Con­stantin Cumpănă, referindu-se la documentul publicat în „Româ­nia Liberă” din 13.05.1994, sub semnătura lui Vladimir Alexe, material intitulat „Istoria secretă/Ilegaliştii co­mu­nişti, au luptat pentru dez­mem­brarea ţării. Planul de îm­păr­ţire a României în cinci zone”, face cunoscută, în contextul bio­grafiei faimosului bandit lipo­vean Terente, amploa­rea agitaţiei şi diversiunilor bol­şe­vice în Ro­mânia, îndeosebi în Dobrogea şi Basarabia. Acţiunile planificate în Rusia comunistă au culminat cu aşa-numita „revo­luţie” de la Tatar-Bunar (12-18 septembrie 1924). C. Cumpănă reproduce co­municatul guver­nului relativ la evenimentul în chestiune: „(…) În ziua de 12 septembrie, un nu­măr de 30 de indivizi, veniţi pe mare în sudul Basarabiei, a atacat localitatea Nicolaevca la ora 12 din zi, izolând comuna prin tăie­rea firelor tele­grafice şi telefonice şi omorând pe primar, pe soţia sa, doi jandar­mi şi un locuitor. Aceiaşi cetăţeni au mai prădat pe negustorii veniţi la târg şi încăr­când trei căruţe cu mărfuri, le-au ascuns în bălţile din regiunea lacului Saşic. În zile­le următoare, aceiaşi indivizi, susţinuţi de com­plici pe care îi aveau în această regiune, au ata­cat sa­tele Tatar-Bunar, Ciş­mele, Neraşoi şi Golileşti, jefuind şi terorizând populaţia pentru a o asocia cu actele lor şi a o ridica contra auto­rităţilor. Trimiţân­du-se tru­pe din Ismail pentru urmă­rirea şi captu­rarea indi­vizilor, ordinea a fost pretutindeni resta­bilită. Popu­laţia locală a dat autorităţilor un concurs hotărât la descope­rirea complicilor şi restabilirea ordinei (…)”.

Grupări teroriste clandestine

S-a stabilit, într-adevăr, că printre cei capturaţi se aflau militari sovietici şi că ruşii organizaseră „un comando de tip terorist”, firele acţiunii ducând la un centru conspirativ de la Odesa, în cola­borare cu agenţi iredentişti din Basarabia. În perioada isto­ri­ că în chestiune, spionajul sovie­tic, slujit de Komintern cu organi­za­ţiile sale din sânul statelor-ţintă – partidele comuniste – în primul rând cele din zona Bal­canilor şi România, a constituit un număr extraordinar de mare de grupări teroriste clandestine; numai în Basarabia, între 1919-1924, au existat 118 asemenea grupări, număr precizat de Ser­viciul secret al Armatei.