457: Leo I devine Împărat al Imperiului Bizantin
1497: Rugul Vanităţii (Falò delle vanità) la Florenţa, Italia
Reprezintă vârful acţiunilor de fanatism religios din Florenţa secolului XV şi a fost iniţiat de Girolamo Savonarola, un preot catolic ce propovăduia ascetismul. Nu este prima acţiune de acest gen, rugurile vanităţii fiind cunoscute în alte părţi ale Italiei de la începutul secolului XV.
Savonarola, ce intrase de tânăr şi fără ştirea părinţilor în Ordinul Dominicanilor, era cel ce scrisese la doar 20 de ani „De Ruina Mundi”, o virulentă critică la adresa societăţii corupte şi decadente în care trăia, urmată de o altă lucrare (De Ruina Ecclesiae) în care acuza Biserica Romano-Catolică de pierderea rolului său fundamental de mediere a relaţiei dintre om şi Dumnezeu.
Calităţile sale oratorice şi austeritatea uşor ostentativă i-au câstigat mulţi adepţi în Florenţa, unde fusese practic exilat de stareţul mânăstirii unde îşi ducea monahatul. Ajuns după scurtă vreme stareţ al Mânăstirii Sf. Marcu din Florenţa, Savonarola îşi asumă rolul de profet, predicând despre nimicnicia omenească şi pedeapsa divina ce avea să cadă pe capul tuturor celor ce nu urmau litera strictă a predicilor sale apocaliptice, care, cu toată – sau poate tocmai datorită acesteia – nebunia cuprinsă în cuvintele celui care la un moment dat s-a crezut la fel de important ca Ioan Botezatorul, a strâns o mulţime de adepţi.
Ajuns conducător al consiliului guvernamental al Florenţei după ocuparea oraşului de către trupele franceze şi alungarea familiei Medici (1494), a instituit o epocă de teroare nemaintâlnită până atunci în Florenţa în care artiştii erau iubiţi şi susţinuti, Florenţa în care trăiau Michelangelo şi Boticelli, Florenţa unde Renaşterea reînviase dragostea de frumos şi interesul pentru Grecia antică.
Convins că epidemia de sifilis ce făcea ravagii în Peninsula Italică este pedeapsa divină dată apostaţilor şi păcătoşilor, Savonarola a reuşit să fanatizeze o adevarată armată de adepţi ce a început să devasteze tot ce nu corespundea concepţiei de moralitate creştină propovaduită de Savonarola. Isteria religioasă atinsese asemenea cote încât copiii pândeau pe la geamuri pentru a-i denunţa pe cei care mancau produse de patiserie sau produse alimentare mai sofisticate. Pentru ca nebunia să fie completă, Savonarola decretase că oamenii nu ar trebui sa îl ofenseze pe Dumnezeu prin greutate corporală excesivă şi că, prin urmare, toţi obezii erau păcătoşi, obezitatea lor fiind un păcat mortal de lacomie. Parinţii cu copii mai grăsuţi ajunseseră să îşi ascundă copiii pe la rude îndepărtate de friga prigoanei religioase.
În acest context are loc evenimentul rămas în istorie sub numele de Falò delle vanità (Rugul Vanităţii), petrecut pe 7 februarie 1497. Discipolii lui Savonarola au reuşit, într-o manifestare extremistă fără precedent, să strângă 1300 de copii ce au umblat din casă în casă, cerându-le florentinilor să arunce pe rugul vanităţii toate obiectele frivole, precum cosmetice, haine de mătase, picturi şi alte obiecte de artă, bijuterii, cărţi, ba chiar şi dinţi falşi din aur. În jurul focului aprins pe imensa piramidă de obiecte strânse în Piazza del Signoria, femei şi fecioare purtând cununi din ramuri de măslin (sic!) dansau într-o stare de extaz spiritual ce amintea mai degrabă de ritualurile păgâne decât de preceptele creştine.
Multe opere de artă ale Renaşterii florentine au fost distruse în timpul acestui eveniment negru din cultura europeană, inclusiv lucrări create de pictori faimoşi, printre care şi Sandro Botticelli. După unele surse, pictorul a preferat să îşi ardă majoritatea picturilor decât să le vadă smulse şi aruncate pe rug de fanaticii religiosi. Este vorba despre picturile sale cu tentă erotică, inspirate din teme antice.
Biograful lui Michelangelo, Ascanio Condivi, afirma despre acesta că era un mare admirator al lui Savonarola, în susţinerea pietăţii artistului şi a părerilor sale despre artă putând cita din cele 300 de sonete care ne-au mai ramas de la el.
„Văd bine că greşit-am împreună/ Şi eu şi fantezia mea deşartă,/ Ce idol şi monarh făceau din artă…“
„Tot timpul hărăzit spre rugăciune/ Mi l-a furat iluzia lumească,/ Păcătuiam sub dragostea cerească/… Cum nu pot spune“
(din poemele lui Michelangelo Buonarroti, în traducerea lui C.D. Zeletin)
În orice caz, nu se stie vreo operă a lui Michelangelo (dintre poemele sale) care să fi cazut prada rugului vanităţii.
Sfârşitul nebuniei ce cuprinsese Florenţa a venit un an mai târziu când florentinii, sătuli de edictele nebuneşti pe care le dădea Savonarola, l-au acuzat de falsă profeţie şi răzvrătire. Deşi arestat şi supus la oribile torturi, Savonarola nu şi-a renegat niciun moment convingerile. În urma unui simulacru de proces, a fost condamnat – împreună cu doi dintre discipolii săi – şi ars pe rug, după ce fusese atârnat de o imensă cruce, în cântecele religioase şi blasfemiile aruncate de discipolii săi asupra florentinilor.
„Dacă era bun, înseamnă că am văzut un mare profet; dacă era rău, înseamnă că am vazut un mare om. Pentru că, dincolo de erudiţia sa, trebuie să admitem că, dacă a fost capabil să păcălească auditorii atât de mulţi ani în chestiuni atât de importante fără să fi fost prins vreodată cu minciuna, înseamnă că a dat dovadă de o judecată puternică, de talent şi imaginaţie˝ . (Guicciardini, Istoria Florenţei, cap. 16)
1510: S-a încheiat, la Iaşi, tratatul de pace între domnul Moldovei, Bogdan al III-lea şi regele Poloniei, Sigismund I cel Bătrân
1522: S-a încheiat Tratatul de la Bruxelles, în urma căruia Habsburgii s-au împărţit în ramurile austriacă şi spaniolă
1550: Iuliu al III-lea devine papă
1613: Mihail Romanov devine ţar al Rusiei
1741: A apărut „Marele Hrisov al lui Constantin Mavrocordat” ce stabileşte o serie de reforme fiscale şi administrative în Ţara Românească. Textul a fost publicat în ziarul „Mercure de France”, în iulie 1742.
1795: Este ratificat cel de-al 11-lea Amendament la Constituţia Statelor Unite ale Americii
1807: Războaiele Napoleoniene: Bătălia de la Eylau (Polonia) – prima luptă din războiul dus de Imperiul Francez împotriva Prusiei şi Rusiei
1812: În New Madrid, din Missouri a avut loc unul dintre cele mai puternice cutremure de pământ din Statele Unite
1831: A fost promulgată Constituţia Belgiei, considerată a fi cea mai democratică din Europa acelei vremi
1856: Parlamentul coloniei Tasmania promulgă Legea Electorală, fiind a doua lege din lume în care se prevede organizarea alegerilor prin vot secret
1863: HMS Orpheus se scufundă în largul coastelor oraşului Auckland, New Zealand, ducând la moartea a 189 de persoane
1873: În şedinţa parlamentului de la Budapesta, deputatul Gheorghe Pop de Băseşti arăta necesitatea construirii unui drum de fier în ţinutul Sălajului. Pe 23 decembrie 1887 va avea loc deschiderea liniei de cale ferată Carei – Zalău
1898: Émile Zola este dat în judecată, după publicarea operei J’Accuse, pentru calomnie
1904: Un incendiu de proporţii a distrus peste 1500 de clădiri, în 30 de ore, în Baltimore (SUA)
1907: Marşul prin Noroi (the Mud March) – prima mare procesiune organizată de Uniunea Naţionala a Societătilor Sufragetelor din SUA
1929: România ratifică Tratatul multilateral pentru renunţarea la război ca instrument de politică (Pactul Briand-Kellog)
1929: Începe difuzarea la Radiodifuziunea Română a cursurilor de limba germană prin sistemul Linguaphone
Este o metodă de învăţare a limbilor straine, împărţită în trei secţiuni (ASCULTARE, ÎNŢELEGERE, VORBIRE), dezvoltat de compania omonimă din Marea Britanie (cu experienţă în predarea de limbi străine de peste 100 de ani), şi având la bază două principii: înveţi mai repede atunci când îţi place ceea ce faci, faci progrese atunci când lecţiile sunt prezentate într-un context realistic şi familiar
1935: Premiera oficială a peliculei „Bing Bang” – primul film sonor de producţie integral românească, realizat la Bucureşti cu o aparatură construită de inginerul român Argani
Celebrul cuplu umoristic din perioada interbelică, Stroe şi Vasilache (Nicolae Stroe şi Vasile Vasilache), realizează în 1934 primul film sonor de producţie integral românească, utilizând aparatură sonoră originală construită de inginerul român Iulian Gartenberg-Argani. Nu s-au pastrat prea multe date despre cel din urma, i-am regasit numele doar într-un Monitor Oficial din 9 iunie 1947, unde este menţionat ca censor supleant al Societăţii de Ajutor Reciproc Cultură şi Binefacere „Dr. R. Stein”, din Bucuresti, un anume Iulian Gartenberg.
Momentul mai marchează încă doua premiere, fiind primul film muzical românesc şi primul în care joacă cei doi comici, deja celebri în teatrele de revista şi la radio pentru cupletele lor umoristice remarcabile. Nicolae Stroe mai joacă împreună cu Vasilache în Ora Vesela (1935) şi apare în episodul 3 din serialul Toate panzele sus (1976).
Trebuie menţionat faptul că primul film sonor românesc (co-producţie româno-germană), realizat în 1930, fusese Ciuleandra – în acelaşi an e realizat şi filmul Ecaterina Teodoroiu -, o adaptare nereuşită dupa Rebreanu, dacă e să ne luam după cronicile vremii, a regizorului neamţ Martin Berger.
Filmul Bing Bang a fost filmat în perioada octombrie-decembrie 1934, în locaţii din Snagov şi Bucureşti (multe secvenţe sunt filmate în Grădina Cişmigiu), cu cheltuieli de producţie de 300000 de lei şi, în afară de partea tehnică (Argani era producător executiv), cei doi mari comici au fost regizori, scenarişti, actori, contribuind de asemenea la coloana sonoră (alături de M. Constantinescu şi Max Halm). Imaginea a fost realizată de Iosif Bertok.
„Vagabondând prin Cişmigiu, doi şomeri cu capu-n nori, Bing şi Bang, primesc în dar, de la o admiratoare, un loz, de care uită instantaneu. Căutând de lucru la Snagov, găsesc acolo doar un spectacol muzical. Reîntorşi în Bucureşti, asistă la tragerea câştigurilor Loteriei de Stat, unde constată, nebuni de fericire, că le-a ieşit mlionul. Lozul, însă, ia-l de unde nu-i!” – Tudor Caranfil (”Dicţionar universal de filme”, 2008, Ed. Litera, pag. 107)
Premiera sa oficială are loc pe 7 februarie 1935 (după mai multe refuzuri ale altor cinematografe ale vremii), la Cinema Arpa (astazi Cercul Militar National), înregistrând un imens succes de casă, filmul ocupând locul 4 în topul filmelor difuzate în cinematografele romanesti în anul 1935 şi rulând întreaga lună februarie la Cinema Arpa cu casa închisă, pentru a fi apoi reluat din martie până în august şi în alte săli de cinema. Vorbim despre o perioadă în care, numai în Bucureşti, existau în 1933 circa 50 de cinematografe ce dădeau şi câte 7 proiecţii zilnic, iar elevilor de liceu (prevedere din 1934, în urma unei crime comise cu revolverul de un grup de elevi) le era interzis să frecventeze sălile de cinema.
Tot din Dicţionarul universal de filme, aflăm că, dacă V. Timus scria în „Rampa” că actorii de comedie „care se completează atât de minunat (pe scenă), în film au pierdut tehnica cuplului”, Tudor Caranfil nota în replică: „Nouă, care n-am mai apucat să vedem cuplul la lucru pe scenă, ne e dificil să apreciem justeţea obiecţiei.”
Secvenţe din film, unde puteţi vedea şi cum arăta Parcul Cişmigiu acum 80 de ani.
Nicolae Stroe (1905-1990) şi Vasile Vasilache (1907-1944) au scris împreună (apoi doar Stroe) o alta pagină esenţială de cultură românească, de această dată în istoria radioului romanesc, ei participând la prima emisiune „Ora veselă” transmisă la Radio Bucuresti pe data de 9 ianuarie 1929. După moartea tragică a lui Vasile Vasilache, în timpul bombardamentului american asupra Bucureştiului, din 4 aprilie 1944, Stroe (ce a fost şi un reputat regizor, scenarist şi compozitor) continuă să transmită singur, vreme de încă peste două decenii, emisiunea „Ora veselă” la radio, emisiune ce începea invariabil cu refrenul „Alo, alo, aici e Stroe (si Vasilache),/şi roagă să-i daţi voie,/O clipă să vă-nveselească,/Să glumească,/Iar cu Voi”.
Autor şi compozitor, Nicolae Stroe a rămas şi în istoria muzicii uşoare româneşti, fiind cel care a scris şi compus şlagăre nemuritoare ca „Truli, truli” (cântată de Gică Petrescu, Mihaela Mihai, Titi Botez), „Du-mă acasă, măi tramvai” (în celebra interpretare a lui Gică Petrescu) sau „Morăriţa” (cântată mai recent de Mirabela Dauer).
Ultimul rol jucat de maestrul Nicolae Stroe, înainte de plecarea din România, este cel din Toate pânzele sus, unde joacă rolul unui comerciant grec.
Urmariti aici secvenţa din film cu Nicolae Stroe:
În 1977, Nicolae Stroe emigrează în Israel, unde publică şi cărţi autobiografice (77 de ani în 200 de pagini, Alo, vă povesteşte Stroe), continuând să apară pe scenă în fata comunităţii româneşti. Moare pe 24 iunie 1990, la varsta de 85 de ani.
1940: Are loc premiera celui de-al doilea film animat al lui Walt Disney, Pinocchio
1943: Forţele navale imperiale japoneze încheie operaţiunile de evacuare a forţelor japoneze din Guadalcanal, în timpul Operatiunii Ke, marcând ultimul episod al încercărilor japonezilor de a recuceri insula de la forţele aliate
1951: Războiul din Coreea – masacrul de la Sancheong-Hamyang
1953: Frontul Plugarilor se autodizolvă
1956: Stabilirea de relaţii diplomatice între România şi Uniunea Myanmar (Birmania)
1964: The Beatles păşesc pentru prima oara pe pământ american pentru a susţine un concert, ce va avea loc două zile mai târziu în cadrul Ed Sullivan Show
1971: Femeile obţin drept de vot în Elveţia
1974: Grenada şi-a proclamat independenţa faţă de Marea Britanie
1977: Uniunea Sovietică lansează Soyuz 24
1984: Progamul navetelor spatiale – Misiunea spatiala STS-41-B (Bruce McCandless II si Robert L. Stewart) este efectuată prima ieşire în spaţiu utilizând Manned Maneuvering Unit (MMU) – un dispozitiv de propulsie ce permitea astronauţilor să efectueze misiuni la distanţă faţă de naveta spaţială
1987: Un nou decret al Consiliului de Stat impune măsuri pentru raţionalizarea consumului de gaze naturale şi energie electrică, însoţite de tarife punitive pentru depăşirea consumurilor insuficiente stabilite pentru populaţie.
1990: Comitetul Central al Partidului Comunist Sovietic decide să renunţe la monopolul său politic, marcând astfel dizolvarea Uniunii Sovietice
1991: Îşi depune juramântul primul preşedinte ales democratic al statului Haiti, Jean-Bertrand Aristide
1992: Este semnat Tratatul de la Maastricht, ce tranformă Comunitatea Economică Europeană în Uniunea Europeană – actul de naştere al Uniunii Europene
1999: Juan Antonio Samaranch, presedintele de atunci al Comitetului Olimpic International, inaugureaza Centrul sportiv olimpic Zetra din Bosnia şi Herţegovina, refăcut după serioasele stricăciuni din timpul războiului, cu ocazia aniversarii a cincisprezece ani XV-a de la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Saraievo
1999: Prinţul Moştenitor Abdullah devine rege al Iordaniei după decesul tatălui său, regele Hussein
2001: Jean-Bertrand Aristide şi-a preluat prerogativele preşedinţiei în Haiti
Jean-Bertrand Aristide, un fost preot catolic, s-a implicat în politică susţinând o doctrină liberală şi fiind unul dintre promotorii democratizării statului Haitian. A castigat în 1999 primele alegeri democratice din Haiti.
Mandatul din 2001 a fost cel de-al treilea mandat al său, primul (1991) fiind scurtat de lovitura de stat militară, iar cel de-al doilea fiind între 1994 şi 1996. Jean-Bertrand Aristide a fost din nou înlăturat de la putere de o lovitură de stat (2004), el acuzând implicarea Statelor Unite, precum şi sprijinul acordat puciştilor de către Primul Ministru jamaican P.J. Patterson. A fost nevoit să se refugieze în Africa, petrecând o vreme în Republica Centrafricană şi apoi în Africa de Sud, şi s-a reîntors în Haiti în 2011.
2009: Incendiile de vegetaţie din statul Victoria au cauzat 173 de morţi, fiind cel mai mare dezastru natural înregistrat în istoria Australiei (cel puţin de la venirea europenilor încoace)
NAŞTERI CELEBRE
1478: Thomas Morus, savant umanist englez, unul dintre întemeietorii socialismului utopic, autor al lucrării „Utopia”
1777: Dinicu Golescu, cărturar şi memorialist român
1812: Charles Dickens, scriitor englez
1870: Alfred Adler, psihiatru austriac al cărui sistem de psihologie individuală a introdus termenul de sentiment de inferioritate, numit mai târziu şi uneori inexact complex de inferioritate (d. 1937)
1885: Sinclair Lewis, primul american laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1930 )
1906: Oleg Konstantinovici Antonov, constructor rus de avioane, renumit pentru construcţia cunoscutelor avioane de tip AN-10, AN-24, AN-22, AN-12 (D. 1984)
1915: Teoctist Arăpaşu (Prea Fericitul Părinte Teoctist), patriarhul Bisericii ortodoxe Române
1925: Marius Constant, compozitor francez de origine română
1926: Vasile Crişan, pictor român
1962: David Bryan, membru al formaţiei „Bon Jovi”
1979: Tawakkul Kia, arman, laureată a Premiului Nobel pentru Pace yemenită
DECESE CELEBRE
1045: Împăratul Go-Suzaku al Japoniei (n. 1009)
1560: Bartolomeo Bandinelli, sculptor italian (n. 1493)
1626: Wilhelm al V-lea, Duce de Bavaria (n. 1548)
1736: Stephen Gray, astronom englez (n. 1666)
1837: Regele Gustav al IV-lea al Suediei (n. 1778)
1878: Papa Pius al IX-lea (n. 1792)
1931: Ion Vidu, compozitor (n. 1863)
1978: Dimitrie Cuclin, compozitor, estetician şi muzicolog (n. 1885)
1979: A murit, în Brazilia, Josef Mengele, criminal nazist, supranumit „Îngerul Morţii” datorită experimentelor inumane din lagărul de concentrare de la Auschwitz (n. 1911)
Doctorul Josef Mengele a intrat de la 20 de ani în organizaţii precum Stahhelm (Casca de Oţel), ce aveau apoi ulterior să fie încorporate în SA – organizaţia paramilitară a partidului nazist.
Rănit pe Frontul de Est (a primit şi două medalii pentru curaj în perioada în care a luptat în război), unde activa în calitate de medic în Waffen-SS, Mengele este declarat inapt de luptă şi trimis în spatele frontului. Întâmplarea a făcut să fie trimis la Auschwitz, pentru a înlocui un medic bolnav. Astfel, pe 24 mai 1943, devine medic militar al aşa-numitului „lagăr al ţiganilor” din complexul Auschwitz-Birkenau. În fapt, în ciuda legendei care s-a ţesut în jurul celui ce avea sa rămână în istorie sub numele de „Îngerul morţii”, Mengele a petrecut doar 21 de luni la Auschwitz, el fiind numit ofiţer-şef al medicilor de la Birkenau (la Auschwitz, omologul său era Eduard Wirths).
În perioada petrecută în lagărul de concentrare de la Auschwitz, Mengele şi-a creat o reputaţie oribilă, făcând adesea parte, printre altele, din echipa de medici ce realiza celebra selecţie a deţinutilor, la venirea acestora în lagăr, decizând practic cine trăieşte şi cine merge la camera de gazare.
Citeşte şi: O româncă povesteşte întâlnirea cu Dr. Mengele, la Auschwitz
Citeşte şi: FOTO Vezi cum arată astăzi lagărul de la Auschwitz
Experimentele sale „ştiinţifice”, menite în principal să demonstreze inferioritatea evreilor şi ţiganilor, au dus la moartea în chinuri a unui numar necunoscut de copii şi femei. Deosebit de interesat de aspectele eredităţii, Mengele a făcut experimente în special pe gemeni, încercând proceduri barbare precum transformarea în siamezi (prin sutura venelor de la mână) a unei perechi de gemeni.
După război, Mengele a fost prins şi deţinut la Nurnberg, fără a i se cunoaşte însă identitatea. Reuşeşte astfel să fugă – după o vreme petrecută la o fermă din Bavaria – în Argentina, în 1949. Nouă ani mai tarziu, divorţează de Irene, prima sa soţie, cu care avea un fiu, şi se căsătoreşte cu văduva fratelui său, ce avea la rându-i un fiu. Aflat într-o continuă cursă de supravieţuire, este nevoit să părăsească Argentina şi să fugă în Paraguay, moment în care noua sa soţie a decis să revină în Europa. Se pare că Mengele a mai avut o fiică naturală, cu o australiancă de origine germană, rezultată în urma unei aventuri din 1960, fetiţă dată spre adopţie imediat după naştere.
Au circulat numeroase legende referitoare la încercările de găsire şi prindere a temutului „Înger
al morţii”, în special din partea Mossad care i-a vânat vreme de peste jumătate de veac pe criminalii de razboi nazişti în toate colţurile lumii. Adolf Eichman fusese prins în Buenos Aires în 1960, agentii israelieni fiind aproape de a-l prinde şi pe Mengele. Se pare însă că, datorită unor scurgeri de informaţii, Primul Ministru israelian de la acea vreme, David Ben-Gurion, a trebuit să facă publică arestarea lui Eichman, ceea ce l-a pus în gardă la timp pe Mengele, acesta reuşind să fugă în Paraguay. Potrivit lui Rafi Eitan (într-un interviu acordat publicaţiei germane Spiegel International), un agent Mossad implicat în prinderea lui Eichman, a mai existat o ocazie în care a fost descoperită ascunzătoarea lui Mengele dar nu s-a putut organiza la timp o operaţiune de capturare a acestuia, pentru a-l putea pune sub acuzare şi judeca drept criminal de război, nedorindu-se împuşcarea lui.
Criminalul de război căutat vreme de 35 de ani de toate marile agenţii de spionaj străine a trait astfel 35 de ani cu identităţi false şi a murit în urma unui banal atac de cord, petrecut în timp ce înota în largul plajei Bertioga din Sao Paolo (Brazilia), atac de cord ce i-a provocat şi moartea prin înecare, fiind îngropat tot sub un nume fals.
Analiza rămăşiţelor sale pământesti, efectuată în 1992, a confirmat că este vorba despre Joseph Mengele. În 2004 au fost descoperite scrisori şi jurnale aparţinându-i lui Mengele, documente ce nu au fost date publicităţii.
1984: Constantin Macarovici, chimist, academician (n. 1902)
1999: Regele Hussein al Iordaniei (n. 1935)
