Dacă salvezi o viață, salvezi o lume, scrie în Talmud, text de căpătâi al iudaismului. Rudolph Kasztner, lider marcant al evreilor din Budapesta în timpul ocupației naziste, a salvat 1.684 de vieți. Nu e deloc puțin. Cu toate acestea, efortul său pare insuficient pentru a primi recunoașterea unanimă. De ce? Pentru că numărul semenilor săi victime ale Holocaustului și care puteau fi salvați de Kasztner, spun criticii săi, era mult mai mare. Or, cine distruge viața unui om, ne spune tot Talmudul, distruge o lume întreagă. Dilema Kasztner e atât de drăcească încât pare că nimeni nu-i poate da de capăt. Lumea, inclusiv cea evreiască, e împărțită în două: pro și contra Kasztner. Iar soluția împăciuitoare, de va exista vreuna, va fi departe de un simplu calcul matematic.
Rezső Kasztner, cum îi spuneau ai lui, sau Rudolph Kasztner, cum e cunoscut astăzi în lume, s-a născut la Kolozsvár, adică Clujul anului 1906. A crescut într-o familie sionistă, având doi frați, unul dintre ei emigrând de tânăr în Palestina. Tatăl său, Yitzhak, comerciant și om foarte religios, își petrecea cea mai mare parte a timpului în sinagogă. Mama sa, Helen, era cea care se ocupa de prăvălia familiei.
După ce și-a dat doctoratul în drept, Kasztner a lucrat ca editor al ziarului local evreiesc Új Kelet (Noul Est), devenind un jurnalist apreciat – a fost acreditat, printre altele, să îi ia interviu premierului de atunci al României, Gh. G. Cantacuzino. În scurt timp, a devenit o figură cunoscută și în rândul comunității evreiești din oraș, jucând un rol important și în mișcarea sionistă. Înainte de război, comunitatea evreilor din Cluj număra în jur de 16.000 de suflete.
În 1937, Kasztner se căsătorește cu fiica șefului comunității evreiești din Cluj, József Fischer, deputat în Parlamentul de la București. Alianța nu era rea și viitorul lui Kasztner părea promițător. Numai că, după semnarea Tratatului de la Viena, Ardealul de Nord este cedat Ungariei și noile legi antisemite duc la închiderea ziarului Új Kelet. Kasztner se mută la Budapesta.
În martie 1944, când naziștii au ocupat Ungaria, evreii au trăit un șoc neștiind la ce să se aștepte. La fel de șocați erau însă și liderii lor, chiar dacă drame majore loviseră deja populația evreiască a Ungariei. După începerea războiului, în 1941, mulți evrei fuseseră duși în lagărele de muncă ale armatei ungare de pe frontul sovietic. Unii dintre ofițeri au dat de înțeles, însă, că pentru o anumită parte a recruților călătoria nu era și cu retur… Ca urmare, zeci de mii de evrei au murit prin înfometare, de tifos, prin împușcare sau ca urmare a violențelor. Mai târziu, în iulie-august 1941, Ungaria expulza toți evreii din Est ce nu și-au putut dovedi cetățenia maghiară. Se estimează că au fost astfel deportați în Galiția controlată de naziști și masacrați apoi de trupele SS la Kamenets-Podolsk, între 14.000 și 16.000 de evrei. În fine, când, în ianuarie 1942, insurgenții au omorât mai mulți jandarmi maghiari în zona Bácska, aflată acum pe teritoriul Serbiei, forțele ungare au masacrat între trei și patru mii de sârbi și de evrei din Novi Sad și din împrejurimi. Impactul atrocităților a fost micșorat de contextul genocidului din restul regiunilor ocupate de germani, scrie Paul Bogdanor în cartea sa „Kasztner’s Crime“ (Transactions Publishers, New Jersey, 2016).
Între începutul Holocaustului și ocuparea Ungariei de către naziști, majoritatea evreilor din Europa muriseră deja. Bărbați, femei și copii neajutorați au fost prinși și împușcați prin execuții în masă, înfometați până la moarte în ghetouri sau deportați în lagăre ale morții și gazați. Urma punerea în aplicare a aceluiași plan în Est.
Kasztner și-a continuat la Budapesta munca de activist, devenind unul dintre liderii mișcării sioniste din capitala Ungariei. A avut un rol important și ca director administrativ al Comitetului de Ajutorare și Salvare din Budapesta, înființat în 1943, care se ocupa în principal de ascunderea și de aprovizionarea evreilor din străinătate și de răspândirea știrilor sosite de peste hotare. În cadrul acestor acțiuni, Kasztner organizase o rețea de călăuze care îi ajutau pe evrei să treacă granița pentru a ajunge în România, unde condițiile pentru ei erau mai suportabile.
Misiunea lui Eichmann
Alături de trupele germane care ocupă Ungaria, sosește la Budapesta și o echipă SS, condusă de Adolf Eichmann. Misiunea lui era să organizeze deportarea tuturor evreilor din Ungaria, adică a circa 750.000 de bărbați, femei și copii, la Auschwitz. Pentru acest plan, Eich-mann nu avea la dispoziție decât vreo 200 de angajați SS. Nici timpul nu era prea generos: frontul migra spre Vest și germanii erau aproape de a pierde războiul. Prin urmare, nu era o chestiune atât de simplă să lichidezi atâția oameni într-un interval de timp atât de scurt. Totuși, Eichmann a reușit să își atingă obiectivele cu o viteză și o eficiență incredibile: în doar opt săptămâni, scurse de la mijlocul lunii mai 1944, a reușit să pună pe trenurile morții o medie de 12 mii de evrei zilnic. E aproape de neimaginat. În timp ce operau acest masacru, ofițerii SS purtau „negocieri de salvare“ cu reprezentanții comunității evreiești din Ungaria. Unul dintre scopurile naziștilor era acela de a induce evreilor un fals sentiment de securitate, pentru a reduce cât mai mult eforturile lor de salvare.
Figura-cheie a discuțiilor a fost nimeni altul decât Rudolf Kasztner. Acesta era deja cunoscut pentru câteva acte de curaj în salvarea de la exterminare a unor evrei din Polonia și din Slovacia. Prin relațiile sale cu evreii din Bratislava, a aflat și de atrocitățile de la Auschwitz, după ce Rudolph Vrba și Alfred Wetzer, doi evrei slovaci deportați la Auschwitz, care s-au numărat printre foarte puținii internați ce au reușit să evadeze dintr-un lagăr de exterminare din timpul Holocaustului, au povestit despre grozăviile trăite în lagăr și au redactat cele 32 de pagini ale celebrului deja Raport Vrba-Wetzer sau Protocolul de la Auschwitz.
Cele povestite de Vrba și Wetzer păreau însă, bineînțeles, neverosimile. În cele din urmă, anchetându-i separat, liderii comunității evreiești din Slovacia și-au dat seama că cei doi spun adevărul. Cu aceste informații, Kasztner se întoarce la Budapesta și povestește colegilor săi despre cele auzite la Bratislava cu privire la viața din lagăr. Colegii săi din conducerea comunității evreiești din Budapesta decid, însă, să nu informeze comunitatea despre cele aflate, de teamă să nu se creeze panică și haos. Așa că au ales să țină sub preș noile informații.
Kasztner era, așadar, bine poziționat, având relații cu mai multe comunități evreiești. Recunoscându-i statutul, ofițerii SS îl acceptă drept reprezentant al comunității evreiești din Ungaria. În timpul fatidicelor săptămâni de deportare în masă a evreilor maghiari, Kasztner merge la Eichmann și îi spune că știe ce se întâmplă la Auschwitz și că are să îi facă o ofertă: să îi vândă pe evrei americanilor și să îi lase să plece în Statele Unite. Prețul? Anumite avantaje materiale și diplomatice. Între cei doi încep discuții aprinse despre posibilitatea de a cruța viețile evreilor. Pe lângă negocierile cu Eichmann, Kasztner poartă discuții și cu Kurt Becher, comandant SS și comisar al lagărelor de concentrare germane, dar și șeful Departamentului Economic al Comandamentului SS din Ungaria ocupată de germani. Cei doi colaborează tot mai bine.
În timpul acestor negocieri, Eichmann îi cere sfatul șefului său, Henrich Himmler. Răspunsul e pozitiv și germanii par dispuși la „compromis“. Eichmann îi propune lui Kasztner chiar și un „plan de salvare“: ar fi de acord să lase liberi sutele de mii de evrei maghiari în schimbul a zece mii de camioane americane, plus alimente și bunuri de strictă necesitate, care le lipseau germanilor din motive de război. Așa că Joel Brand, evreu din Bistrița aflat și el la Budapesta, este trimis, împreună cu un alt coleg, în misiune la Ankara, în Turcia neutră, pentru a discuta problema cu conducerea mișcării sioniste. Eichmann promisese că va amâna deportarea evreilor până după întoarcerea lui Brand. Șeful SS de la Budapesta trimisese, însă, sute de mii de evrei în camerele de gazare.
Joel Brand, cu pașaport german, este prins de britanici în Anakra, dus în Egipt și anchetat. În cele din urmă, discuțiile dintre Kasztner și naziști nu duc la rezultatul scontat. Eichmann este însă de acord cu un plan B: salvarea unui grup mai mic. Kaszter face o primă listă de 500 de persoane, dar, în cele din urmă, grupul va crește la 1.684 de persoane. Selecția mergea și contra cost, cei bogați plătind sume consistente. Lista a fost făcută aleator, fără criterii precise. Ca element inedit, printre cei 1.684 de evrei s-a aflat și concitadinul lui Kasztner, György Kovács, cunoscut pentru rolurile sale din filme românești (Mihai Viteazul, Pistruiatul ș.a.).
Drumul spre Țara Cantoanelor
Grupul celor 1.684 a urcat în așa-numitul „Tren Kasztner“, care a părăsit teritoriul Ungariei la sfârșitul lunii iunie 1944. Pasagerii au ajuns mai întâi în lagărul Bergen-Belsen din Germania, fiind ținuți în condiții mult mai bune decât cele ale celorlalți evrei aflați acolo. Din Bergen-Belsen, grupul a plecat mai departe, după câteva luni, în două loturi, spre Țara Cantoanelor. Călătoria a avut și câteva momente tragicomice: spaima trăită de pasageri când trenul a oprit în gara din Auschpitz, o așezare banală din Moravia, și refuzul lor de a face duș când au ajuns în Linz.
Pe 15 noiembrie 1944, unul dintre pasagerii Trenului lui Kasztner nota, la Geneva, următoarele: „Noi, familia Bamberger, împreună cu alți 318 evrei, prin voia lui Dumnezeu, am avut parte de o soartă privilegiată. Putem privi de aici, din Elveția, cum, după cinci luni extrem de palpitante, pline de aventuri și în care ne-am riscat viața, se năruie tot regimul germanilor și al lui Hitler, la sfârșitul celor cinci ani de război. Noi trei suntem în siguranță, dar ne îngrijorăm nespus pentru tatăl meu, pentru Irma, pentru întreaga familie a soțului meu și pentru toate rudele și toți prietenii noștri rămași acasă. După cele auzite la radio, e o chestiune de zile până când Budapesta va ajunge în mâinile rușilor, dar cine știe de ce e încă în stare până atunci răutatea umană împotriva sărmanilor evrei care au supraviețuit până acum. Suntem complet izolați de ei, dar eu sper neclintit și pe mai departe în bunul meu Dumnezeu, că îi va ajuta pe iubiții noștri, dar și pe ceilalți evrei chinuiți. De aceea, doar Lui mă rog și în continuare și îl implor să îi ferească și să îi apere de toate problemele, răutățile, ca nu peste mult timp să ne putem întâlni din nou fericiți. Așa să fie! Amin“.
Acțiunea de salvare a lui Kasztner a încins și încinge și azi spiritele în lumea întreagă. Criticii săi îi reproșează că a bătut palma cu Eichmann, căruia i-a promis că va ascunde comunității evreiești faptul că deportările sunt moarte curată. În schimbul tăcerii sale, Eichmann nu a pus piedici acțiunilor lui Kasztner și ale Comitetului de Salvare. Kasztner a putut astfel salva câteva personalități proeminente ale comunității evreiești, propria sa familie și prietenii, restul evreilor mergând fără să opună vreo rezistență în lagărele morții. Alte voci susțin, în schimb, că Rudolf Kasztner a fost un erou care a încercat tot ce a putut, riscându-și chiar viața. Nu-i putea salva pe toți evreii maghiari, dar a reușit, totuși, să salveze din ghearele morții aproape 1.700 de oameni. Printre susținătorii lui Kasztner se numără și mulți sioniști, care consideră că meritul acestuia este și faptul că, în loc să fie trimiși la Auschwitz, în jur de 10-15 mii de evrei maghiari au fost trimiși de Eichmann în tabăra de muncă din preajma Strasshof-ului, în Austria, unde majoritatea au supraviețuit războiului.
Spre finele războiului, Kasztner, rămas la Budapesta, a mers cu Kurt Becher prin lagărele germane pentru a salva de acolo evrei. Kurt a intrat în acest joc după ce Kasztner i-ar fi promis că îl va susține după război, când va veni ora decontului. Ceea ce s-a și întâmplat: după război, Kasztner a depus o mărturie favorabilă lui Becher în procesul de la Nürnberg. Grație acestei mărturii, fostul ofițer superior SS a și scăpat de tragerea la răspundere.
În 1946, evreii din Cluj întorși din lagăre cer pedepsirea celor care nu au anunțat comunitatea despre atrocitățile comise de naziști în lagărele de concentrare. Kasztner le răspunde în Egység, ziarul evreiesc local, încercând să le transmită că lucrurile nu sunt chiar atât de simple. A fost o primă scânteie. Activitatea lui Kasztner din timpul războiului a ajuns însă în atenția lumii în urma procesului dintre Statul Israel și Malkiel Grünwald, așa-numitul „Proces Kasztner“, din anii 1953-1955.
După război, Kasztner emigrează în Israel, unde își asumă din nou un rol public: intră în MAPAI (Partidul Oamenilor Muncii de pe Pământul lui Israel), formațiune politică de centru-stânga aflată la guvernare atunci, și devine secretar de stat. În această poziție, în august 1952, este atacat în presă că a colaborat cu naziștii. Acuzația privește, implicit, și guvernul. Pentru a ieși din impas, Kasztner este rugat de colegii săi să îl dea în judecată pentru calomnie pe autorul articolului, Malkiel Grünwald. Zis și făcut. Procesul, însă, se transformă într-un scandal de proporții și se întoarce împotriva lui Kasztner și a celor salvați de el și devine istoric. În iunie 1955, judecătorul Benjamin Halevi dă dreptate adversarului lui Kasztner și pronunță o sentință cel puțin discutabilă: sionistul maghiar este considerat vinovat pentru că „și-a vândut sufletul Satanei“. Pentru că nu toate supozițiile lui Mivel Grünwald au putut fi demonstrate, jurnalistul a pierdut procesul. Adevărații perdanți, însă, au fost Kasztner și colegii săi politici. În MAPAI începe degringolada și guvernul demisionează.
Moartea lui Kasztner
Acum 60 de ani, pe 4 martie 1957, la câteva minute după miezul nopții, Rezső Kasztner este împușcat pe stradă, în fața casei sale din Tel Aviv. A fost prima crimă politică a noului stat israelian. Autorul crimei, Ze’ev Eckstein, i-a avut complici pe Dan Shemer, șofer, și pe Yosef Menkes, fost membru al grupului terorist de dinainte de independență Regatul lui Israel. Eckstein, care nu avusese rude care să fi suferit în Holocaust, i-a administrat lui Kasztner trei gloanțe. Grav rănit, clujeanul ajunge la spital, unde moare peste câteva zile, la 15 martie.
S-a lansat ipoteza că Eckstein ar fi fost omul Mossadului. Serviciile secrete israeliene au dat un răspuns transmis parcă de la Radio Erevan: criminalul a fost omul lor, dar cu câțiva ani înainte de atentat. Pentru ca tabloul să fie complet, dosarul medical al lui Kasztner conține două radiografii, în care una e cu trei cartușe, iar cealaltă, cu patru. Cazul rămâne neelucidat. Povestea are însă și happy-end: Curtea Supremă de Justiție din Israel a emis, în ianuarie 1958, o decizie prin care Rudolph Kasztner este reabilitat post-mortem.
Winton, eroul britanic
Nicholas Winton este considerat un fel de Schindler al Angliei: în 1939 a organizat opt transporturi cu trenul, reușind să scoată din Cehoslovacia 669 de copii, majoritatea evrei, salvându-i astfel de la Holocaust. La finalul călătoriei, copiii au ajuns în custodia unor familii din Marea Britanie. Timp de aproape o jumătate de secol, eroul nu a scos nicio vorbă despre rolul său major în salvarea copiilor. După război, el s-a întors la munca sa de finanțist, și-a văzut de viață, iar eforturile sale au rămas necunoscute.
În 1988 însă, soția sa, Grete, a dat peste lista completă cu numele și fotografia copiilor salvați de Winton. Grete Winton a dat lista Elizabethei Maxwell, istoric de profesie, care a organizat, într-un studio al BBC o întâlnire-surpriză cu o parte a copiilor salvați în 1939, întâlnire la care a fost invitat și salvatorul lor, fără ca acesta să știe de regia evenimentului. Doamna Maxwell, cu lista numelor de copii salvați în mână, a întrebat audiența dacă în sală se află persoane care îi datorează viața lui Winton, moment în care vreo douăzeci de persoane, aflate în jurul salvatorului, s-au ridicat în picioare. Emoționanta scenă l-a făcut pe Winton celebru și o puteți vedea filmată pe internet. Pentru faptele sale, Regina Angliei i-a conferit lui Nicholas Winton titlul de „sir“. Eroul britanic a murit la 1 iulie 2015, la vârsta de 106 ani.
