Tradarea
Poenarei, locul din care a pornit tradarea gruparii de rezistenta condusa de fratii Arnautoiu. Grigore Poenareanu, cel care a vandut vietile a peste o suta treizeci de oameni, nu mai este astazi. Dar o parte dintre cei al caror destin l-a schimbat pentru a fi el liber (iluzorie libertate!) mai pot depune inca marturie. Au supravietuit chinurilor la care au fost supusi.
Gheorghe Sorescu din Poenarei, condamnat la sapte ani inchisoare si confiscarea totala a averii. Tatal lui, Ion Sorescu, a fost executat in iulie 1959, alaturi de Toma si Petre Arnautoiu si alti paisprezece partizani.
„Grigore Poenareanu, el a fost. Toma Cujbescu, care a stat cu tata la Securitatea din Pitesti, mi-a spus. Tata i-a povestit cum a fost. Grigorita Poenareanu i-a zis lui tata ca sa anunte pe Arnautoiu sa se duca sa se intalneasca la tarla de oi a tatalui meu, pentru a mai sta de vorba despre ce se mai intampla prin sat. Tata i-a anuntat ca in seara cutare sa vina la el la tarla. Grigore a venit la el cu o sticla de tuica. Dupa ce au vorbit, Grigore a scos sticla si cu un paharel. Si-a-nceput sa le dea. Toma a baut doua paharele si tata, tot doua. Petre in schimb a baut doar o jumatate de pahar. Odata ce-au baut tuica, au si amortit, nu au mai stiut de ei. Si Grigore s-a dus acasa, ca asa avea vorba cu Securitatea, care venise deja acolo. Securitatea a pus mana si pe Toma Arnautoiu si pe tata. I-a legat si i-a tarat la masini, pe care le aveau trase in apropiere. Petre, care nu bause din tuica, a fugit prin ograda Poenarenilor, a venit in capul Corbilor si acolo a trecut garla si a a ajuns pana aproape la Corbsori. Acolo s-a bagat sub o tufa. Securitatea i-a luat urma si, dupa ce l-au prins, l-au dus acolo unde isi aveau bordeiul. Toata povestea a fost din Grigore Poenareanu. El i-a tradat. M-am intalnit cu el dupa ce am venit. Mi-a fost frica insa sa-i spun ceva, pentru ca el era tot agentul Securitatii. Puteam eu sa-i zic ceva? Grigore Poenareanu era si el bun prieten cu fratii Arnautoiu. A bagat atata omenire in puscarie. Un an de zile daca mai dura, nu mai era pedeapsa cu moartea. Le da 25 ani, dar nu-i omora”.
„Hai, ma, nea Sorescule, ca de cand te asteptam!”
„Pe mine m-au arestat in 24 iunie 1958, la vreo luna si ceva dupa ce i-au prins pe Arnautoi si pe tata. Eram la munte si pe 23 iunie am coborat devale. Mai trebuia la ciobani malai, sare, diferite. Vroiam sa stau o zi pe acasa si pe urma sa urc din nou la munte cu alimente. Pe 23 iunie seara a venit secretarul de baza care era aici la Poenarei, Nae Popa, asa il chema. Si cu Andrei Andreescu. Au venit amandoi aici in casa la mine ca sa fie siguri ca am sosit si ei aveau legatura cu Securitatea si dimineata au dat telefon la Pitesti. Si pe la ora doua – doua si jumatate la pranz m-am pomenit cu Securitatea aici. Eu fusesem cu femeia la un loc pe la Piatra si cand am venit acasa am vazut vreo trei-patru insi. Unii pe drum, altii prin curte pe aici. Da' civili. Cin' sa fie astia? Si-apai, unul colonel zice „hai, ma, nea Sorescule, ca de cand te asteptam!”. Eu nu-l cunosteam. „Hai, ca avem de vorbit”, zice. Am intrat in curte, in casa acia si zice „noi suntem de la Pitesti, Securitatea”. Unul a bagat mana la spate si a scos pistolul si l-a trantit pe masa si a zis „in numele legii esti arestat”. Pai de ce? „Ti-aduci tu aminte de ce, ai sa vezi tu de ce!”, mi-a raspuns. Au cautat pe-acolea prin casa, se faceau ca fac perchezitie. Imi spun la un moment dat „esti parat ca ai armament in casa”. Uitati-va, le zic eu. Pe urma mi-au cerut buletinul si toate actele pe care le aveam – certificatul de nastere, de casatorie. Pe urma au inceput sa scrie un proces-verbal sa-l lase nevestei cu bunurile pe care le aveam eu, ca sa-i ramaie ei. Pe urma m-au luat unul de-o mana si unul de-o mana si masina era trasa aci si in timpul ala a intrebat pe nevasta-mea „Da' batrana unde e? „, adica maica-mea. Pai era, la nepoata-mea. Si-a plecat unul, baciul Niculin, dupa ea sa o aduca aici. Si i-au spus si mamei „sa-ti iei un rand de haine”. Si nevestei mele i-a zis la fel, sa-mi dea un rand de haine. „Il luam sa dea o declaratie, sa le ia cu el, si pe urma vine acasa”. Eu lasasem toate lucrurile la munte. Eu tot ii spuneam nevestei despre oi, ce are de facut, cand unul dintre ei imi spune „lasa oile ca or sa mai fete de douazeci de ori pana ai sa vii tu”. Adica douazeci de ani. M-am cam infiorat atunci.”
Pitesti, prima oprire
„M-au scos si m-au bagat in masina si la fel au facut si cu mama. Am trecut pe la Domnesti, am luat pe Carbune, pe la Musetesti si de acolo la Securitatea din Pitesti. Acolo au tras masina in fata unui coridor si m-au bagat intr-o camera care avea deasupra un gratar. M-au tinut vreo doua ore acolo. Dupa aceea am fost bagat in corpul de garda, o casuta mica. Acolo, un locotenent si un sergent-major, unguri amandoi. Vorbeau romaneste, dar stricat. Eram incaltat cu niste bocanci. „Ia descalta-te!”, imi zice. Au inceput sa-mi scoata tot fierul care era pe bocanci. Mi-au luat o declaratie, da' formala. A venit sergentul-major cu niste ochelari negri, mi i-a pus la ochi, m-a luat de mana si mi-a zis „misca acum, misca”. „Acu' urca”, zice la un moment dat. Urcam doua-trei trepte, pe urma imi zicea sa le cobor. Pana la urma am ajuns intr-un hol cu camere si pe o parte si pe alta. Nu le vedeam, dar mi-am dat seama mai tarziu, ca am stat noua luni acolo. M-a bagat intr-una din camere si mi-a luat ochelarii. Mai erau vreo sase oameni in camera asta. A venit unul la mine si m-a luat de mana. „Gheorghe, revino-ti! Ma cunosti? Sunt Nae Samoila de la Nucsoara. Stai cuminte ca esti cu noi”. Mi-a mai venit inima la loc. A mai venit cineva langa mine, un domn cu parul carunt, invatatorul Moldoveanu, de la Sboghitesti. Ma intrebau ce mai e pe la comuna, pe la Nucsoara, ca fusesera arestati inainte cu vreo doua saptamani. Mi-am mai revenit, pentru ca eram de-acum cu oameni pe care ii cunosteam. Noaptea, regim de Securitate. Ce sa dormi? Nu puteai. Avea paturile suprapuse pe trei randuri si trebuia sa dormi cu fata numai catre vizeta. Dimineata, sergentul major a venit iar cu ochelarii, m-a luat de mana si hai coboara acum. M-a dus la ancheta. Anchetator era colonelul Dita Gheorghe. M-a pus la o masuta micuta cu un scaun. El statea la o masa mai inalta. Mi s-a parut ca prin masa la care am fost pus trecea curent ca uitea-asa ma zgaltaiam pe scaunelul ala. Sau eu tremuram de frica? Cautau sa spui si ce stii si ce nu stii. A-nceput sa ma intrebe. Ce stiu va spun, mai mult de atat nu, am zis. Tata era arestat deja. IIn curtea Securitatii m-am despartit de mama pe care nu am mai vazut-o pana am venit acasa. Ca ea a venit mai-nainte, a avut doar trei ani de condamnare. Tata a fost executat la Jilava odata cu fratii Arnautoiu, in 17 iulie 1959. Tot atunci a fost executat si invatatorul Moldoveanu. Ne-a tinut opt luni de zile la Securitate si ne-a anchetat. In timpul asta pe mine m-au luat din camera in care m-au dus prima data. Pe invatatorul Moldoveanu acolo l-am lasat. Pe mine si pe Ion Diaconu, tot din Poenarei, care a fost si el in alta celula, ne-a mutat la inchisoare, la penitenciar la Gavana in Pitesti si ne-a bagat impreuna cu alti vreo opt insi intr-o camaruta cam de doi metri pe cinci. Am stat opt luni la Securitate, noua luni la penitenciarul din Pitesti si de-acolo, dupa judecata, ne-a imbarcat si ne-a dus la Jilava. Eram optsprezece oameni in lotul asta”.
In aceeasi perioada, in penitenciarul Pitesti se afla de cativa ani si Ion Ioanid, care, in memoriile sale – „Inchisoarea noastra cea de toate zilele” -, lasa marturie despre un alt membru al gruparii de rezistenta din Arges – Titu Jubleanu.
„Era detinutul cu cel mai lung stagiu petrecut in penitenciarul din Pitesti. Taran din comuna Nucsoara, judetul Arges, Titu Jubleanu facuse parte din miscarea de rezistenta organizata in muntii din regiune de colonelul Arsenescu si fratii Arnautoiu. Prin 1948-49, cazuse cu grupul lui de partizani intr-o ambuscada a Securitatii. In schimbul de focuri cu trupele de interventie ale M.A.I. (n.r. Ð Ministerul Administratiei si Internelor), nevasta lui care lupta cot la cot cu ei fusese impuscata, iar Titu Jubleanu, ranit, fusese capturat. Dus la Securitatea din Pitesti, a fost anchetat cu o salbaticie de nedescris, pentru a-i smulge destainuiri despre ascunzatorile partizanilor din paduri, despre gazdele lor, despre cei care ii aprovizionau si oamenii din satele de munte cu care aveau legaturi. Jubleanu a fost schingiuit in fel si chip. Intre altele i s-au smuls, rand pe rand, toti dintii din gura cu un cleste de scos cuie. Dupa luni de zile de ancheta si torturi, a fost depus la penitenciarul din Pitesti, pentru a fi oricand la indemana organelor de securitate locale. In decursul anilor pe care i-am petrecut in inchisoarea din Pitesti, Titu Jubleanu a fost de nenumarate ori transferat la sediul Securitatii pentru noi cercetari sau pentru a fi confruntat cu diferiti oameni arestati pentru complicitate cu partizanii. Ani de zile dupa ce parasisem Pitestiul si ma gaseam in lagarul de munca Salcia din Balta Brailei, am aflat cu multa intarziere de arestarea colonelului Arsenescu. Tot cam pe atunci, ne-a parvenit si zvonul ca Titu Jubleanu fusese judecat, condamnat la moarte si executat”.
Lagarul de munca, ultima destinatie
Odata ajuns la Jilava, Gheorghe Sorescu este introdus intr-o camera cu 40 de detinuti.
„Am stat vreo sase luni in Jilava si dupa aia, prin primavara, luna mai cred ca era, ne-a dus la vizita medicala. Au scos vreo mie de detinuti atunci din Jilava. Ne-a dus pe toti pana la Fetesti. Acolo erau cordoane de armata si ne-au dus pe jos pana la colonie. Avea vreo opt baraci acolo, intr-un sat, la Giurgeni. Slabi, prapaditi, cum eram. Am suferit tare de mancare la Jilava. Arpacas fiert, asta ne-a fost mancarea la Jilava. Singur vinerea ne dadea si noua fasole. Dupa ce am ajuns la Giurgeni ne-a lasat vreo patru-cinci zile liberi prin colonie. Dupa aceea, comandantul coloniei ne-a format in brigazi de cincizeci de oameni. Brigadier era tot un detinut si un sergent-major la fiecare brigada. Si te scotea dimineata. Eram o mie doua sute de detinuti. Ne ducea pe jos la camp. Era o ferma mare de stat. Aveau nevoie de oameni si ne-au dus pe noi sa muncim. De dimineata pana seara. Ne aducea mancarea acolo, intr-o putina ca de varza. Pe focul asta de caldura se acrea mancarea. Da' o mancam. Era mai bine decat la Jilava, dar era munca normata. Te duceai la camp si aveai norma. Nu o faceai, seara brigadierul ii spunea comandantului la intoarcere. Mai erau unii mai batrani, mai nevoiasi si nu puteau sa-si faca norma. Ei ramaneau acolo, unde intram pe poarta coloniei si era corpul de garda. Si baga pe cate unul in camera aia. Aveau pat acolo. Te lungea pe pat si doi soldati, unul se aseza pe gatul tau, altul pe picioare si comandantul, el cu mana lui, avea un baston de cauciuc, iti dadea pantalonii jos si-ti tragea pe fund si pe picioare pana te innegrea. Asta era pedeapsa. Am stat acolo aproape trei ani. De-acolo mi-au dat drumul. Vara la muncile agricole si iarna ca sa nu stam degeaba, Dunarea era aproape si Dunarea batea in dig, care apara localitatea. Dunarea incepuse sa sape in mai multe locuri digul, care avea doisprezece metri jos la baza si sus zece metri. Pamant batut. Fiecare detinut era obligat, avea roaba, tarnacop si lopata, sa sape o groapa de trei metri lungime, un metru latime si un metru adancime. Tot pamantul asta trebuia sa-l sapi si cu roaba sa-l duci pe dig sus. Si seara venea brigadierul cu sergentul-major si iti masura groapa. Ai facut, te trecea pe caiet. N-ai facut, te astepta pedeapsa. N-am scapat nici eu. Era imposibil. Uneori era pamantul inghetat, de bateai cu tarnacopul de-ti zdruncinai creierii in cap si tot degeaba. Pana scormoneai pamantul ala inghetat… Era un oltean, saracul, mai batraior, Tatu Florea. Coborand cu roaba de pe dig, i-a venit ameteala si s-a dus cu roaba cu tot pana jos. A dat ochii peste cap, ziceam ca moare. In timpul ala a venit si comandantul. El venea mereu in inspectie. S-a uitat la el, cu cizma ii dadea in coaste – „Ba, puturosule, nu vrei sa muncesti?”, si el era mai mult mort. Si multe, multe cazuri de-astea.”
Intoarcerea acasa, in 1963
Gheorghe Sorescu s-a intors acasa dupa patru ani si jumatate.
„Mi-au dat drumul in 1963 si am venit acasa si plateam chirie la Primarie, pentru casa facuta de noi. Dupa doi-trei ani a venit un ordin si am primit casele inapoi. Pamantul insa nu. Acu' ni s-a dat cand au venit legile astea noi. Pe urma, dupa '92, ne-a chemat la Pitesti si ne-a facut dosar si mi-a dat si mie 900.000 de lei pe luna. A fost buna si pensia, dar fata de suferintele noastre nu e multumitoare. Da' multumim lui Dumnezeu ca am scapat…”
