In „Convorbiri cu Goethe”, Eckerman noteaza in ziua de 2 mai 1831: Omul – a spus Goethe – nu recunoaste si nu pretuieste decat ceea ce e si el in stare sa faca (…), iar pe cel ce-i este superior coborandu-l cat se poate mai jos, pentru ca mediocritatea laudata de el sa para cat mai perfecta si de nivel inalt.
Si ma gandeam… Dar e „logic” sa fie asa, dle Goethe! Cum sa fie pretuit un talent adevarat, o valoare? Ar insemna ca atatea mediocritati sa se vada asa cum sunt: goi si pitici! Dar ce este mediocritatea, ce este mediocrul? Dupa originea latina a acestui cuvant, mediocritatea (mediocritas) inseamna lipsa de talent, de merite, iar mediocru (mediocris) inseamna un ins comun, obisnuit, fara stralucire, fara valoare, fara spirit.
Am ramas mirat, dle Goethe, de ceea ce spuneti in continuare, in convorbirea dvs. cu Eckerman: Tot astfel si in viata de toate zilele gasim oameni neinsemnati, care nu au destul caracter pentru a sta pe propriile picioare. Aruncandu-se in bratele unui partid, se simt deodata vigurosi sa ajunga, sa reprezinte si ei ceva; (…) talente neinzestrate apar deodata ca foarte importante, in ipostaze de purtatoare de cuvant ale unui partid. Iertati-ma, dle Goethe, ca nu comentez aceste fraze ale dvs., caci, referindu-ma la politrucii din zilele noastre, ar insemna sa-mi cobor gandul in derizoriu!
Da, laudam mediocritatile, pe cei care se cred a fi cineva, ei fiind de fapt castrati spiritual, dar sunt majoritari, si dispretuim valorile adevarate, pentru a nu se vedea ca noi suntem niste pitici.
