Daca va plimbati prin Bucuresti, dar presupun ca si prin alte orase ale tarii, veti observa o serie de afise lipite pe stalpi, inguste, discrete, dar care tocmai prin aceste caracteristici reusesc sa atraga atentia. Ce scrie pe ele? Degeaba, 1989 – 2009. Citesti aceste cuvinte care suna ca un verdict si oricat de indiferent ai fi, nu poti sa nu te infiori cat de cat. Dupa fior vine reflexivitatea. Oare cei care promoveaza un asemenea punct de vedere radical chiar au dreptate? Nu cumva exagereaza? Eu cred ca avem de-a face cu o evidenta exagerare. De aceea niciodata nu o sa-mi ingadui sa fac acest abuz si sa afirm ca acesti douazeci de ani care au trecut din anul de gratie 1989 s-au dus in zadar. Oricat de grea ar fi viata acum, oricat de dezamagiti am fi de clasa politica, oricat de apasator ar fi orizontul in care nu citim nimic bun, cele doua decenii consumate pot fi corect inscrise in categoria unui progres.
Da, fara a folosi cuvinte mari, putem spune ca Romania a progresat. Nu este vorba de acel progres trambitat desantat de propaganda lui Ceausescu. Este vorba de faptul ca fostul dictator ne condamnase la mizerie si probabil ca nu ne mai despartea mult de soarta Coreii de Nord, dar, in pofida avansarii nepermise intr-o directie neagra, Romania a avut putere sa iasa, cum ar veni spus, din rahat si s-o apuce pe un drum cerut de Europa. Daca oricum aceasta era calea ramane de vazut. Cat a fost lovitura de stat pregatita in culise si cat revolutie autentica iarasi este o problema asupra carei putem delibera multa vreme. Putea fi Piata Universitatii transformata intr-un Tien Amen? Posibil, dar e greu de crezut ca viata in aceasta nenorocita tara ar mai fi putut sa continue ca inainte. Cat de gros trebuia sa fie obrazul nesimtirii ca s-o fi luat de la capat fara sa cracnim?
Sa ne fi uitat mortii – in acest caz chiar 60000 ! –, sa nu ne fi pasat de tot ce s-a intamplat inainte de Craciun 1989 si sa fi mers ca vitele mai departe, condusi de liderul dement? Personal, nu cred ca poporul roman ajunsese intr-un asemenea hal de abrutizare incat sa accepte dupa un Tien Anmen real viata dinainte. De aceea si spun ca cele doua decenii nu au trecut degeaba. S-a furat in tara asta ca-n codru, de acord, am inchis ochii in fata unor sinistre infractiuni, saracia e cuvant de ordine si libertatea in care am crezut a ajuns la randul ei maculata, pervertita, nu suntem deci atat de liberi cum am sperat, cu toate acestea tara are destula demnitate si chiar inteligenta pentru a nu se mai lasa cel putin in viitorul apropiat prostita. Faptul ca am intrat in NATO si UE e un argument.
Toate sondajele dinaintea aderarii au aratat un procent mare tocmai in favoarea celor doua organisme. si acum, dupa atatea deceptii, pe vreme de criza etc, daca s-ar repeta sondajele, romanii in marea lor majoritate ar afirma ca alegerea aderarii a fost ceva bun. Amaratii care de Craciun si de 26 ianuarie se duc la mormantul lui Ceausescu si tin acolo niste discursuri penibile sunt tot mai putini. De aceea nu a fost degeaba. De aceea florile la mormantul scornicesteanului nu mai au nici un miros.
