Noi, nepoţii g-ralului Gheorghe Avramescu vă mulţumim pentru articolul publicat în ziarul „România Liberă” din 10.12.2010 şi vă transmitem câteva observaţii şi completări cu privire la viaţa şi moartea celui ce a fost bunicul nostru. Menţionăm că g-ralul Avramescu nu a comandat trupe în Caucaz iar în momentul arestării în secret de către sovietici era general de armată şi nu de corp de armată.
Se afirmă în articol că un motiv pentru arestarea în secret a generalului Avramescu la 2 martie 1945 ar fi fost dorinţa de răzbunare a sovieticilor pentru participarea g-ralului Avramescu la campania din Est. Caracterul răzbunător a lui Stalin este cunoscut. Masacrul de la Katyn prin care el s-a răzbunat pe polonezi pentru infrângerile suferite de Armata Roşie în războiul sovieto-polonez din 1920 este un exemplu printre multe altele.
În cazul g-ralului Avramescu, sovieticii însă nu aveau nici un motiv de răzbunare pentru comportamentul său în Crimeea. Ba din contră, aveau motive de mulţumire. Într-o notă informativă a Ministerului de Interne român din 23 septembrie 1943 se spune că „Repetarea la Radio Moscova în emisiunea românească a mulţumirilor către generalul Avramescu, pentru felul cum a tratat populaţia sovietică, a provocat vii comentarii în cercurile democratice. Dl. Iuliu Maniu personal afirma: < generalul Avramescu se desenează cel puţin ca omul tratativelor cu ruşii >”. G-ralul Avramescu înfiinţase „Cantina Românească” pentru copiii orfani ruşi şi de alte naţionalităţi din Simferopol unde a lucrat şi fiica sa Felicia ca voluntară. Tot Avramescu a protestat pe lângă Mareşalul Antonescu contra măsurilor luate de germani care incendiau casele şi pădurile de lângă drumuri pentru a se proteja mai uşor de eventualele atacuri ale partizanilor. Din câte ştim, g-ralul Avramescu a fost singurul general român căruia sovieticii i-au adus mulţumiri pentru comportamentul umanitar în campania din Est.
Se afirmă mai departe că sovieticii l-ar fi arestat „pentru că unii subordonaţi, îl suspectau pe generalul Avramescu de intenţia de trădare, pentru că avea un ginere, din familia prinţului Sturza, ce trecuse frontul la germani”. Nu este deloc obligatoriu ca o simplă legatură prin alianţă (socru-ginere) să determine comportamentul socrului. Cât despre Mihail Sturza, cuscrul său, Avramescu nici măcar nu-l văzuse vreodată deoarece acesta dispăruse din ţară incă din 1941 când nici viitorul său ginere ncă înu se cunoştea cu fiica sa. Cât despre presupusele simpatii legionare ale lui Avramescu, nici vorbă, ba din contră. Eu (Radu Rădulescu) îmi amintesc perfect discuţiile în contradictoriu între bunicul nostru şi ginerele său pe teme legionare. Deasemeni, să nu uităm că g-ralul Avramescu, în calitate de comandant al Diviziei a 10-a, fusese în pragul confruntării armate cu legionarii de la Tulcea în timpul rebeliunii. G-ralul i-a determinat pe legionari să se predea, evitând astfel o vărsare de sânge.
Teza că Avramescu ar fi avut intenţia să treacă de partea germanilor îşi are originea în memorialistica legionară care a adus ca argument aceeaşi relaţie de socru-ginere.Se ignoră faptul că încă din octombrie 1944, ginerele nu mai era pe front deoarece fusese lăsat la vatra şi acest ordin este consemnat în arhive. Dacă motivul arestării lui Avramescu ar fi fost fuga ginerelui la germani la 2 noiembrie 1944, de ce ar fi aşteptat sovieticii până 2 martie 1945 ca să-l aresteze în secret ?
Avramescu comanda Armata a 4-a care tocmai eliberase Ardealul cedat în 1940 Ungariei sub presiunea Diktatului de la Viena. Ar fi trecut Avramescu de partea germană, comandată de Friessner (acum inamic) când în 1944, acelaşi general german (deşi aliat) îşi disloca efectivele în alte fronturi lăsând armata română descoperită în faţa sovieticilor ? La 17.08.1944. g-ralul Avramescu ceruse mareşalului Antonescu o reducere a frontului prin retragerea pe linia „Traian” deoarece germanii dislocasera 4 divizii de tancuri către alte fronturi. Fără aceste divizii, exista riscul ca frontul să fie rupt cu mari pierderi pentru armata română, ceea ce s-a şi întâmplat. În semn de protest faţă de acţiunea germană şi inactivitatea lui Antonescu, g-ralul Avramescu şi-a dat demisia la 21.08.1944.
Conducerea României de după 23 august 1944 nu avea nici o îndoială asupra patriotismului g-ralului Avramescu. G-ralul Racoviţă, ministru de război după 23 august, îl numeşte la 05.09.1944 pe g-ralul Avramescu cdt. al Armatei a 4-a. Iar însuşi Malinovski, superiorul lui Avramescu îi aduce mulţumiri „pentru felul conştiincios în care trupele române au executat ordinele operative, umăr la umăr cu Armata Roşie”.
Din punct de vedere operativ, teza presupusei intenţii a lui Avramescu de a trece de partea germană nu rezistă nici ea analizei. Armata a 4-a română era flancată de armate sovietice. Zi de zi, ofiţerii de legătură cereau situaţia frontului iar spionii sovieticilor urmăreau mişcările comandamentului român. Cum ar fi putut Avramescu organiza o întoarcere a armelor împotriva sovieticilor în aceste condiţii ? Pentru o manevră de o asemenea amploare ar fi fost nevoie de o perioadă de pregătire şi coordonare cu germanii printr-un schimb de mesaje care nu ar fi scăpat neobservat de sovietici. Nici până astăzi, nu s-a găsit în arhivele germane, niciun document care să ateste această coordonare, acţiune care ar fi justificat arestarea lui Avramescu de către sovietici la 2 martie 1945.
Este adevărat că Avramescu a avut conflicte cu conducerea armatei sovietice dar ele nu erau atât de grave încât să justifice arestarea sa în secret. Deşi Malinovsky îşi exprima public aprecierile pentru lupta ostaşilor români alături de armata sovietică, condiţiile în care luptau ostaşii noştri erau îngreuiate de comportamentul sovieticilor. G-ralul Avramescu ceruse conducerii trupelor sovietice ca toate trenurile cu muniţii şi alimente trimise din ţară şi care circulau cu pază sovietică după trecerea graniţei din 1940 să fie predate armatei române. De multe ori muniţia era aruncată întrucât nu corespundea armamentului sovietic. Din această cauză, în multe cazuri, ostaşul român primea doar 5 cartuşe pe zi. De multe ori soldaţii români erau lipsiţi de hrană din cauza sovieticilor. Cu toate acestea, armata română şi-a făcut datoria până la capăt izgonind pe hitlerişti de pe teritoriul românesc, unguresc şi slovak. Mai mult, când g-ralul Avramescu a fost pensionat, Mareşalul Malinovsky a insistat ca el să revină la comanda Armatei a 4-a deoarece lipsa lui ar fi afectat performanţa armatei.
Atât noi cât şi istoricii Dinu Giurescu şi Mihai Pelin, consideram că arestarea în secret a bunicului nostru trebuie pusa in legătură cu criza politică din februarie 1945. Sovieticii l-au arestat în secret a g-ralului Avramescu la 2 martie 1945 pentru a-l împiedica să candideze contra lui Petru Groza, pe care Vâşinsky, voia sa-l impună ca şef al guvernului în locul lui Rădescu.
Demisia guvernului Rădescu la 26 februarie 1945 a fost impusă Regelui Mihai sub presiunea agitaţiei comuniste şi prezenţei trupelor sovietice. Sosit imediat la Bucureşti,Vâşinsky va bate cu pumnul în masă şi trântind uşa va striga Regelui – „Yalta sunt eu”. La ameninţările lui Vâşinsky se adăuga prezenţa tancurilor trimise de Malinovsky care patrulau în vecinătatea palatului regal. Vâşinsky „sugerase” regelui un candidat „potrivit” în persoana lui Petru Groza. În acest context, în ultimele zile din februarie 1945, Regele încearcă să prezinte contra candidaţi pe prinţul Barbu Ştirbey şi pe g-ralul Gheorghe Avramescu (care era şi în asentimentul Frontului National Democrat) iar acest lucru nu a scăpat sovieticilor.
G-ralul Avramescu devenise popular încă înainte de război datorită activităţii sale umanitare şi obşteşti. În ziarul Ancheta din 20 aprilie 1938 se relatează că g-ralul Avramescu în calitate de preşedinte al Crucii Roşii, filiala Brăila, a lansat un apel cetăţenilor ca să contribuie la ajutorarea populaţiei sărace cu ocazia sărbatorilor de Paşte. În iunie 1939 a fost ales naş la botezul drapelului filialei Brăila a Societăţii Voluntarilor de război. La ceremonia botezului drapelului a participat şi Gheorghe Brătianu (istoric şi om politic cunoscut). Când g-ralul Avramescu a primit comanda Diviziei a 10-a, ziarul Cuvântul, în numărul său din 16 dec. 1939 subliniază că generalul era în atenţia opiniei publice pentru aspectul social al activităţilor sale: „Cititorii, care în decursul celor 20 de ani de apariţie zilnică a ziarului Cuvântul au avut deseori ocazia să vadă numele d-lui general Avramescu legat de acte frumoase, savârşite şi ca militar şi ca om de societate, vor întelege emoţia noastră”.
Mai târziu, în timpul războiului din Est, g-ralul Avramescu şi-a continuat opera umanitară şi faţă de populaţia nevoiaşă din teritoriul inamic. A înfiinţat „Cantina Românească” pentru copiii orfani din Simferopol şi a protestat când germanii ardeau pădurile şi distrugeau casele locuitorilor de lângă şosea pentru a împiedica eventualii partizani de a se apropia neobservaţi.
Opera umanitară a g-ralului Avramescu nu a trecut neobservată nici în cercurile politice româneşti şi nici la inamicul sovietic. Într-o notă informativă a Ministerului de Interne român din 23 septembrie 1943 citim: „Se mai spune că bolşevicii au aruncat manifeste prin care au mulţumit Dl. G-al Avramescu pentru purtarea sa faţă de populaţia rusă”
În nota din 28 septembrie 1943 se relatează că „Repetarea la Radio Moscova în emisiunea românească a mulţumirilor către generalul Avramescu, pentru felul cum a tratat populaţia sovietică, a provocat vii comentarii în cercurile democratice. Dl. Iuliu Maniu personal afirma: < generalul Avramescu se desenează cel puţin ca omul tratativelor cu ruşii > „. Dintr-o notă informativă din 10 nov. 1943 aflăm că în cercurile prietenilor D-lui Petre Ghiţă, fost deputat liberal se vorbeşte că „la pace va fi nevoie de organizarea tuturor luptătorilor, cari să formeze o mare mişcare şi care să fie condusă de un general viteaz, cum ar fi de exemplu, generalul Avramescu”. La 17 octombrie 1944, ziarul Cuvântul se referă la g-ralul Avramescu drept „Cetăţean de onoare al Brăilei”. În nota informativă din 30 oct. se menţionează că un „zvon lansat de cercurile < politice interesante > că în fruntea Ministerului de Război va fi numit Generalul C. Nicolescu sau Avramescu”. La 3 dec. 1944 o altă notă informativă vorbeşte despre intrarea lui Avramescu ca ministru de interne. Acest lucru a produs „o vie impresie de simpatie în toate păturile sociale din Brăila, unde acesta era bine cunoscut, atât de civili cât şi de militari”.
In memoriile sale, maiorul Grigore Negoescu relatează că Malinovsky a oferit un banchet comandanţilor armatelor 27, 40 sovietice şi 4 română cu ocazia Anului Nou 1945: „o dată în plus, mareşalul Malinovschy a ţinut să sublinieze omenia şi nobleţea de care au dat dovadă trupele comandate de generalul Avramescu în Crimeea, elogiind toată activitatea acestuia, până la colaborarea exemplară cu trupele sovietice pe frontul din Transilvania şi Ungaria, contra maghiaro-germanilor”.
La 15 ianuarie 1945, ziarul „Graiu Nou”, organ al direcţiunii politice de pe front al Armatei Roşii publică articolul „ELOGIU ARMATEI ROMANE” în care se spune „Vitejia şi abnegaţia cu care luptă trupele de sub comanda Generalului Avramescu, a căror pildă va fi urmată, desigur, de toţi ostaşii români, care-şi infrăţesc sângele cu al ostaşilor Armatei Roşii eliberatoare, creiază cel mai rodnic teren pentru dezvoltarea unor tot mai bune legături cu Uniunea Sovietică, ce nu urmăreşte decăt să trăiască în pace şi bună vecinătate cu România independentă şi democrată.”
În ziarul Ancheta din 21 Ianuarie 1945 apare un articol cu titlul „DECLARAŢIILE Generalului AVRAMESCU la Bucureşti” în care se relatează ca g-ralul Avramescu a „sosit eri în capitală. După câteva ceasuri, d-sa s-a înapoiat pe front.”. Generalul a vorbit despre lupta ostaşilor de pe front şi despre victoria finală care este aproape ” dar până atunci , a adăugat d-sa, avem datoria ca în ţară sa fie linişte şi să se încheie între toţi un armistiţiu. Trebuie să se înceapă o epoca de muncă. In primăvară va trebui ca toată suflarea să fie preocupată de cultura pământului, care a dus totdeauna la propăşirea României”. Acelaşi mesaj al g-ralului Avramescu apare şi în ziarul UNIVERSUL, tot în data de 21 ianuarie 1945 în articolul „Domnul General AVRAMESCU în Capitală”. Ziaristul îi cere g-ralului câteva declaraţii..În calitatea sa de general de armată, Avramescu ar fi trebuit să se limiteze doar la declaraţii de ordin militar. Cu toate că Avramescu „a ţinut de la început să precizeze că nu poate face în calitatea sa de ostaş declaraţii” el totuşi face declaraţii identice în ambele ziare, declaraţii care conţin un evident mesaj social şi politic. Evident că „liniştea” la care g-ralul face aluzie este una politică iar aceşti „toţi” nu puteau fi decât partidele istorice şi cele care formau FND care trebuiau să ajungă la un „armistiţiu” adică la o înţelegere pentru un guvern de coaliţie care să garanteze „propăşirea României”, adică funcţionarea statului mai ales în sectorul agricol.
Să nu uităm că un motiv important de neînţelegere dintre cele două blocuri politice era tocmai preocuparea pentru reforma agrară. G-ralul Avramescu, provenind el însuşi dintr-o familie de ţărani săraci şi având în subordine soldaţi în majoritate ţărani, era în favoarea unei reforma agrare care i-ar fi împroprietărit pe ţărani. În câteva cuvinte, g-ralul Avramescu indica acţiunile politice necesare în acel moment: un guvern de coaliţie şi reformă agrară. În formularea „avem datoria ca în ţară să fie linişte”, el foloseşte persoana I plural ceea ce arată că Avramescu îşi atribuia şi lui această datorie. Evident că nu putea să şi-o atribuie ca general de armată în funcţie, ci numai ca posibil om politic.
G-ralul Avramescu nu arunca vorbe în vânt. Declaraţiie sale erau ecoul propunerilor care se făceau în presă şi în particular la posibilitatea ca el, datorită popularităţii lui să fie acel personaj politic care să conducă un guvern de largă concentrare democratică după Rădescu. Aceste declaraţii erau motivate şi de înţelegerea sa cu Regele. Din mărturia locotenentului Alexandru Doroftei, comandantul gărzii personale a g-ralului, reiese că Avramescu fusese invitat la Rege încă din ianuarie 1945. Regele îi prezentase situaţia dificilă în care se găsea fiind supus presiunilor sovietice şi comuniste ca să schimbe guvernul Rădescu. Regele îi spusese lui Avramescu că el ar fi un bun candidat deoarece era foarte popular în armată şi era bine văzut de ruşi. În consecinţă, îi ceruse lui Avramescu să vină la Bucureşti şi să formeze guvernul de îndată ce va primi o telegramă de la el. Ultima întrevedere cu Regele a avut loc la 8 februarie 1945 când a fost invitat la masă la palatul regal, o zi înainte să plece din nou pe front.
După spusele lui Doroftei, maiorul Negoescu ar fi văzut această telegramă care a trecut întâi prin biroul Frontului 2 Ukrainian şi astfel nu ar fi putut scăpa sovieticilor. Relatarea lui Doroftei coincide cu cele aflate de mine (Paltin-Gheorghe Sturdza) la arhivele militare ruseşti de la Podolsk. Arhivista rusă care studiase documentele referitoare la g-ralul Avramescu, mi-a semnalat că Regele şi Malinovsky au schimbat un „teanc de telegrame” în legătură cu propunerea Regelui ca Avramescu să devină prim ministru după căderea lui Rădescu. În urma acestei propuneri, NKVD-ul a căutat elemente compromiţătoare în biografia lui Avramescu: rudenia prin alianţă cu familia Sturza care să-l descalifice pentru propunere. Completând-o pe arhivistă putem spune că aceleaşi informaţii au fost folosite mai târziu pentru justifica arestarea lui.
Avramescu era fără îndoială şi în atenţia FND-ului. În stenogramele Procesului verbal al Consiliului FND din 12 febr. 1945, Vlădescu Răcoasa vorbeste de „măsurile antidemocratice ” luate de Rădescu şi despre un Raport al Statului Major care „e un lucru grav şi politiceste şi militariceşte. Au făcut ei oare un plebiscit pe front, ca să vadă cum e spiritul, dacă soldaţii vor sau nu pământ ? Ei spun că generalul Avramescu a spus aceasta. Se spune că a fost scos la pensie şi deaceea acum a fost avansat general. Tov. Luca: Nu a fost scos la pensie, ci a fost înaintat ca comandant. El (Avramescu) vrea reforma agrara. Vladescu Răcoasa: L-au ţinut în rezervă şi acum l-au făcut comandant.” Observăm că secretarul general al FND Vasile Luca, din partea partidului comunist, este bine informat de situaţia lui Avramescu şi despre faptul că el dorea reforma agrară pentru ţăranii ostaşi, ceea ce era evident de luat în cosideraţie pentru un posibil candidat al FND.
O mărturie despre aprecierea sovieticilor faţă de Avramescu o aduce tot maiorul Negoescu: „la întoarcerea sa [Avramescu] din ţară după promovarea sa la gradul de general de armată a fost primit la aterizare de trei companii sovietice cu fanfară militară. Delegatul lui Malinovsky a rostit un scurt elogiu la adresa generalului.”
Într-o notă informativă din Februarie 1945 se spune că „cercuri politice au sunat la ziarul Timpul, indicând persoana lui Avramescu pentru departamentul Armatei, ca unul agreat de ruşi.. Această propunere şi numele generalului reluate de presa de dimineaţă, … ca o soluţie a crizei, înainte de declanşarea ei formală”. In nota din 20 februarie 1945 se arăta că înaintarea lui Avramescu de la gradul de general de corp de armată la cel de general de armată, a produs o „vie satisfacţie” în cercurile politice şi militare. „Aceste cercuri spun, că Dl. General de Armată Gh. Avramescu, se bucură nu numai în ţară de simpatie şi încredere, şi chiar în ţările aliate şi se crede că Domnia Sa, va avea de jucat roluri importante în actuala situaţie a ţării noastre”.
In ziarul FAPTA din 23 febr se spune: „… alţii pomenesc numele unui brav militar care s-a acoperit de glorie în războiul contra Germaniei hitleriste „. Acest „brav militar” nu putea sa fie decât g-ralul Avramescu, comandantul Armatei a 4-a care la 24 noiembrie 1944 fusese decorat cu ordinul MIHAI VITEAZUL cu Spadă Cl. III pentru recucerirea Ardealului. La 19 februarie 1945, Regele, din proprie iniţiativă, îl decorează pe acelaşi Avramescu cu ordinul STEAUA ROMÂNIEI CU SPADE” în gradul de mare ofiţer, cu panglici de „Virtute militară”.
În altă notă din 24 februarie 1945 citim: „Circulă zvonul că Dl.G-ral Rădescu şi-ar fi prezentat demisia şi în locul D-sale va fi numit Dl. General Avramescu. În privinţa atitudinii politice a D-lui G-ral Avramescu se spune că D-sa ar avea o simpatie totală a cercurilor de stânga şi extrema stângă şi că însuşi D-sa ar avea convingeri de stânga”.
Într-o notă a Corpul Detectivilor din 24 februarie 1945 se menţionează că „În cercurile politice din Capitală circulă versiunea că Generalul Avramescu va forma Noul Guvern. Se spune că în acest sens, Generalul Avramescu a fost chemat de pe front, sosind eri în Capitală şi descinzând la Hotel Palace.”
Mai mult, în ziarul „Fapta” Nr. 187 din 26 februarie 1945 apare articolul „Guvern Barbu Ştirbey sau general Avramescu ?” în care se relatează că FND „ar argumenta necesitatea formării unei echipe ministeriale sub preşedenţia domnului general de Armată Avramescu”.
Tot în ziarul FAPTA se redă punctul de vedere al g-ralului Avramescu şi a lui Săvel Rădulescu din Comisia Aliată de Control, despre faptul că Ştirbey nu este dispus să prezideze noul cabinet: „La fel opinează d-nii Savel Radulescu şi generalul Avramescu, puşi în discuţie în ultimile zile”. Se confirmă iaraşi faptul că Avramescu era printre candidaţi şi că acesta íşi exprima încă o data în mod direct, o opinie politică despre criza de guvern.
Şi tot în FAPTA se menţionează din nou numele lui Avramescu: „unii mai vorbesc – aşa cum arătam şi ieri – de d-nii dr. N. Lupu, general Avramescu şi Gheorghe Tătărăscu, învederându-se că acesta din urmă ar reuşi, de asemenea injghebarea unei garnituri cu participarea elementelor din FND şi partidul naţional liberal”. În acelaşi ziar citim următorul comentariu: „Unii speră, totuşi, ca până la urmă apele se vor linişti şi că imitându-se impresionanta solidaritate a ostaşilor de pe front se va încerca – poate cu sorţi de izbândă – formarea unui guvern de concentrare democratică, sub preşedenţia unei persoane neutre, pe temeiul unui program de înfăptuiri imediate” . În contextul de atunci, expresia „persoana neutră” se referea fără îndoială la g-ralul Avramescu.
Într-o notă informativă a Direcţiei Generale a Poliţiei din 1.III.1945 se menţionează că „în rîndurile populaţiei din Buzău, circula zvonul că, în cazul cînd generalul Rădescu va fi nevoit să plece de la conducerea guvernului, va veni în locul său generalul Avramescu, care ar fi în asentimentul puterilor aliate”.
Şi doctorul Ţeţulescu, de la comandamentului armatei a 4-a, menţionează factorul politic drept cauză a dispariţiei lui Avramescu. La 3 martie 1945, doctorul ne spune că a însoţit familia g-ralului Avramescu: soţia Adela, fiica Felicia cu fiul Paltin in vârsta de 11 luni, şi Mariana, fetiţa de 5 ani (a carei frate Radu şi soră Mândra rămasesera în ţară cu mama lor Rodica, fiica mai mare a g-ralului) care trebuia să ajungă în ţara unde urma să aibă loc luarea în primire de către general a noii sale funcţii politice: „plecând, la 3 martie, din Lucenec (Slovacia) noi ne bucuram că mult stimatul nostru şef a fost rechemat pentru a i se încredinţa o foarte importantă misiune în ţară de către regele Mihai I. ” Pe drum însă, grupul a fost arestat. Doctorul şi Adela vor ajunge in gulagurile sovietice, Felicia va muri la 6 martie otrăvită în sediul NKVD din Yaskisher (Ungaria). Mariana şi Paltin vor ajunge în România după câteva luni petrecute la acelaşi sediu NKVD.
Informaţiile despre posibila candidatură a lui Avramescu ajung şi la Moscova. La 27 februarie 1945, V. L. Bogdenko (Adjunctul Preşedintelui Comisiei Aliate de Control din România) şi A. Popov (consilier politic ) trimit o telefonogramă la Moscova care conţine informaţii referitoare la posibilii succesori ai lui Rădescu: „Ziarele de astazi din Bucureşti desemnează în calitate de posibili succesori al lui Rădescu, în postul de premier pe prinţul Ştirbey, generalul Avramescu şi pe preşedintele Comisiei române de îndeplinire a condiţiilor de armistiţiu, Rădulescu”. Informaţia despre candidatura lui Avramescu ajunge la Moscova, telegrama fiind distribuită factorilor decizionali de prim rang ai politicii sovietice.. Viaceslav Molotov , în acel moment ministru de externe al Uniunii Sovietice, era cel care la 23 august 1939 semnase pactul Ribbentrop-Molotov al cărui clauze secrete prevedeau cedarea către Uniunea Sovietice a Basarabiei, Bucovinei, ţinutului Herţa şi a ţărilor baltice. Andrei Vîşinski, viceministrul Afacerilor Externe, supraveghiase în 1940 instaurarea primului guvern comunist in Letonia. Însărcinat de Stalin cu problemele României, este cel care îl va forţa pe Regele Mihai să-l demită pe Rădescu, şi să accepte pe Petru Groza în funcţia de prim-ministru. Vladimir Dekanozov, ofiţer NKVD, unul dintre aghiotanţii şi confidenţii temutului Lavrenti Beria, era vice-preşedinte al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Externe. În calitate de ambasador al URSS în Germania, pregătise semnarea pactului Ribentropp-Molotov după care fost trimis de Stalin în Lituania pentru a organiza alipirea ei la URSS. Valentin Zorin va fi implicat mai târziu în comunizarea Cehoslovaciei.
La 1 martie 1945 orele 22, Andrei Vîşinski, la curent cu fonotelegrama lui Popov despre contra-candidaţii mentionaţi în presă printre care şi Avramescu, face a treia vizită la rege repetând în mod ameninţător cerinţa ca Petru Groza să fie desemnat prim ministru. Furia lui Vâşinsky poate fi explicată mai ales de candidatura lui Avramescu împotriva căruia sovieticii nu puteau aduce nici un argument. Drept urmare, îl vor aresta în secret la puţin timp după aceea. La orele 23:58 Vîşinski, raporteaza prin telefonograma – fir direct – lui Molotov despre rezultatul întrevederii şi anume că regele va da un răspuns a doua zi. Telefonograma este distribuită lui Stalin, Beria, Malenkov şi Dekanozov.
Istoricul Dinu Giurescu a arătat că „deşi opţiunea sovietică pentru Groza era evidentă, regele Mihai mai face o încercare pentru un prim ministru neutru, Ştirbey sau Avramescu”. Cum Ştirbey renunţă, şi Avramescu nu răspunde la apelul său, iar anglo-americanii nu îl sprijină, Regele Mihai cedează presiunii sovieticilor desemnându-l pe Groza prim-ministru în seara zilei de 2 martie 1945.
Avramescu fusese deja pus de sovietici în imposibilitatea de a răspunde la apelul Regelui.
La 2 martie, încă de la ora 12:45, in timp ce se duceau încă tratative la Palat iar Regele nu dăduse încă un răspuns lui Vîşinski, Avramescu era convocat de urgenţă la generalul Jmacenko. După prezentarea raportului de rigoare asupra situaţiei militare i se spune că „trebuie să meargă la Bucureşti pentru a primi o importantă funcţie politică” şi i se pune la dispoziţie o maşină a NKVD-ului. La orele 21, Comandamentul Armatei a 4ª primeşte o telegramă de la comandamentul lui Malinovsky care anunţă că „generalii Dragomir şi Avramescu vor merge la Bucureşti unde vor primi posturi importante politice”.
Mareşalul sovietic putea să dea ordine lui Avramescu numai pe linie militară şi nicidecum pe linie politică. Ordinul pentru preluarea unei funcţii politice nu putea să-l dea decât Regele sau Guvernul României de la acea data. Malinovsky putea totuşi să fie de acord sau nu cu mesajul Regelui. Iar acest acord a trebuit să vină în urma unui schimb de mesaje anterior plecării generalului, acel „teanc de telegrame” pe tema candidaturii lui Avramescu menţionată în discuţia mea de la arhivele militare din Podolsk.
Din momentul sosirii la comandamentul lui Jmacenko, nu s-a mai ştiut nimic de soarta g-ralului Avramescu. G-ralul Dăscălescu primeşte ordinul să preia comanda armatei a 4ª. Acesta se va adresa în repetate rânduri autorităţilor militare sovietice şi româneşti fără a primi vre-un răspuns în ceea ce priveşte situaţia g-ralului Avramescu. Justificarea absenţei lui Avramescu prin telegrama lui Malinovsky îşi atinsese scopul de a împiedica o intervenţie a Regelui sau a Guvernului pentru a lămuri dispariţia lui Avramescu înainte de 6 martie, data instaurarii oficiale a guvernului pro-sovietic Groza. În regimul sovietic, eliminarea fizică a adversarilor politici reali sau imaginari era practică curentă. Partidul Comunist Român va urma fidel politica stalinistă. Acelaşi Dej care se opunea ca un militar să urmeze lui Rădescu îşi va lichida adversarii politici (Maniu, Bratianu, etc. ) dar şi pe fostii tovaraşi deveniţi incomozi (Vasile Luca, Lucretiu Pătrăscanu). În gulagurile românesti vor mai pieri şi alte sute de mii de victime care nu făcusera nimic politiceşte dar erau vinovate că aparţineau unor clase sociale care trebuiau distruse.
Încercările de a afla cum a sfârşit g-ralul Avramescu au început încă din martie 1945 prin
demersurile g-ralului Dăscălescu adresate Comandamentului Sovietic care însă au rămas fără răspuns.
De abia în 1963, aflăm de la Crucea Roşie Română, la cererea familiei, că g-ralul Avramescu, a murit la 03.03.1945 în urma unui bombardament al aviaţiei germane în zona oraşului Yasbereny şi a fost îngropat la Budapesta. La 23.10.2000 g-ralul Avramescu a fost deshumat şi adus din Ungaria. A fost îngropat cu onoruri militare în cimitirul militar din Cluj-Napoca.
La Moskova în arhivele FSB (fostul KGB), eu (Paltin Sturdza) am văzut personal documentele cu privire la atacul aerian în care ar fi murit bunicul nostru. Lavrenti Beria, în raportul lui către Stalin din 23 martie 1945, îi comunică acestuia, printre alte informaţii, că g-ralul Avramescu a fost arestat împreună cu alţi „complotişti” şi că a decedat în urma unui atac aerian german. Astfel, versiunea oficială a decesului g-ralului Avramescu primită de familie, a coincis cu cea comunicată de Beria lui Stalin. Explicaţia identităţii celor doua versiuni (oficială şi secretă) ar consta în faptul că Beria nu l-a minţit pe Stalin asupra circumstanţelor morţii g-ralului român.
În documentele FSB, ultimile momente din viaţa lui Avramescu sunt descrise astfel: la 3 martie 1945 în jurul orei 03, coloana de maşini înaintează în întuneric. Un avion german apare şi mitraliază coloana. Ocupanţii maşinilor au timp să sară. G-ralul Avramescu, aşezat pe bancheta din spate a unei maşini, între doi ofiţeri NKVD, nu are timp să sară şi este străpuns de un glonte fiind singura victimă consemnată. Documentele conţin fotografii a le maşinii şi a impactului glontelui în partea de asupra a parbrizului, fotografia glontelui respectiv recuperat şi alte detalii.
Dacă evenimentul prezentat în documente ar fi fost o înscenare care să mascheze execuţia lui Avramescu, atunci Beria l-a minţit pe Stalin. Nu vedem însă nici un motiv pentru care Beria ar fi ascuns execuţia unui general român când NKVD-ul la ordinele lui Stalin în epoca Marii Epurari, a executat un mare număr de amirali, generali şi alţi ofiţeri din propria armată sovietică.
Avramescu trebuia eliminat fizic pentru a nu mai constitui o opţiune politică a Regelui Mihai în contra lui Groza, candidatul lui Vâşinsky. Aşa că sovieticii recurg la o stratagemă ieftină dar eficace. Malinovsky îl recheamă pe Avramescu pe front, Jmacenko îl cheamă la raport iar NKVD-ul îl arestează pe drum.
Încercăm să reconstituim ultimile momente din viaţa g-ralului Avramescu. G-ralul soseşte la 2 martie 1945 chemat de urgenţă la comandamentul g-ralului Jmacenko pentru a prezenta un raport. Este însoţit de doi ofiţeri şi de garda sa personală comandată de locotentul Alexandru Doroftei care rămân toţi în anticameră. După prezentarea raportului, i se comunică lui Avramescu că este chemat de urgenţă la Bucureşti pentru a primi o importantă funcţie politică. Având în vedere propunerile din presă şi înţelegerea sa cu Regele, Avramescu nu vede nimic neobişnuit în această chemare. Mai mult, la îndemnul ofiţerului sovietic, scrie un bilet soţiei, spunându-i să plece a doua zi la Bucureşti cu familia ca să asiste la ceremonie. Până în acest moment, Avramescu nu bănuieşte nimic. Dacă ar fi bănuit o cursă, nimeni nu ar fi putut să-l determine să scrie acel bilet care va pecetlui soarta unei părţi a familiei sale. În momentul următor, Avramescu este invitat în maşina NKVD-ului cu destinaţia Bucureşti fără să mai ia contact cu garda personală. Probabil că Avramescu şi-e exprimat nedumerirea observând lipsa gărzii personale dar Jmacenko s-a grăbit să-l asigure că totul este în regulă şi că el va fi dus la Bucureşti escortat numai de militari sovietici. Odată în maşină, văzându-se flancat de doi ofiţeri NKVD iar alături de şofer, un general NKVD, Avramescu intră la bănuieli. În clădirea comandamentului lui Jmacenko, el predase pistolul de serviciu. Sovieticii nu l-au controlat corporal deoarece Avramescu ar fi realizat intenţiile ruşilor şi s-ar fi creat un incident deoarece garda personală ar fi intervenit în caz că acesta ar fi fost în pericol. Avramescu avea însă un mic revolver Browning ascuns în brâu de care nu se despărţea niciodată. Evident că nu se putea folosi de revolver fiind flancat de cei doi ofiţeri. Se gândea că a doua zi, parte din familia lui se va îndrepta fără să ştie spre dezastru, atrasă în cursă de acel bilet. Singura soluţie, şi aceea cu puţini sorţi de izbândă, ar fi fost să provoace un incident care să fie observat de cineva care ar fi putut să alerteze vreun militar din armata română. Ocazia o pierduse însă în clădirea comandamentului datorită stratagemei sovieticilor. O nouă ocazie se iveşte în momentul atacului avionului german. În confuzia creată de atac, Avramescu reuşeşte să iasă din maşină, să scoată revolverul, să schimbe câteva focuri cu agenţii NKVD-ului ca până la urmă să fie şi el împuşcat.
G-ralul NKVD a muşamalizat împrejurările sfârşitului generalului român de teamă că va fi tras la răspundere pentru că a scăpat de sub control un prizonier important. Aşa se explică de ce versiunea oficială a sfârşitului lui Avramescu ca fiind victima unui atac aerian german a coincis cu cea din raportul lui Beria către Stalin, raport care a rămas secret până la căderea URSS.
Dezlegarea enigmei sfârşitului bunicului nostru este pentru noi, urmaşii lui, atât o necesitate psihologică cât şi o datorie faţă de istoria noastră. G-ralul Gheorghe Avramescu a fost ultimul candidat al democraţiei eliminat în mod brutal de sovietici pentru a face loc lui Petru Groza, şeful primului guvern comunist pro-sovietic. La 6 martie 1945, în timp ce la la Bucureşti aveau loc ceremoniile instălarii guvernului Groza, la Yaskisher în Ungaria, fiica cea mică a g-ralului Avramescu, Felicia, se stingea într-o închisoare a NKVD-ului.
