Printre teritoriile vizate de Organizaţia Naţionaliştilor Ucraineni se număra şi Bucovina.
Unul dintre episoadele mai puţin cunoscute din perioada interbelică, dar care s-a prelungit şi în timpul celui de-al doilea război mondial, se referă la crearea unei adevărate organizaţii teroriste a naţionaliştilor ucraineni, care a acţionat în Polonia de atunci, dar care viza şi Bucovina. Aceasta are pe conştiinţă zeci de victime. Ironic, printre victimele teroriştilor ucraineni se numără mai mulţi lideri moderaţi ai comunităţii ucrainene din Polonia interbelică decât polonezi. Această organizaţie s-a compromis definitiv prin colaborarea cu trupele naziste, în perioada celui de-al doilea război mondial.
Război împotriva tuturor
Organizaţia Naţionaliştilor Ucraineni a fost fondată în anul 1929, la mai mult de un deceniu de la terminarea primului război mondial. Ea promova folosirea violenţei în încercarea de a obţine stabilirea unui stat ucrainean independent, care să ocupe teritorii care atunci făceau parte din Polonia, URSS, Cehoslovacia, Ungaria şi România. Pe undeva, această organizaţie seamănă cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan, o organizaţie care foloseşte atât violenţa, cât şi mijloacele politice pentru a obţine un Kurdistan independent, care să înglobeze teritorii care aparţin în prezent Turciei, Irakului, Iranului şi Siriei.
Organizaţia ucrainenilor a apărut după ce, la finalul primului război mondial, Polonia a lichidat Republica Populară Ucraineană, care apăruse pe fondul vidului de putere apărut ca urmare a retragerii armatei imperiale germane din teritoriile pe care le ocupase ca urmare a păcii de la Brest – Litovsk, care consfinţea ieşirea Rusiei din conflagraţia mondială şi cedarea către Germania imperială a unor vaste teritorii agricole din Ucraina. De la bun început, Organizaţia Naţionaliştilor Ucraineni şi precursoarea sa, Organizaţia Militară Ucraineană, au mizat pe atentatele teroriste. Ucrainenii au organizat inclusiv un atentat împotriva mareşalului polonez Jozef Pilsudski, conducătorul Poloniei, cel care a învins apoi şi armata rusească ce încerca să menţină controlul asupra estului Poloniei de atunci. Acest atentat, nereuşit, a avut loc în anul 1921.
În anul 1929, diferitele organizaţii ale ucrainenilor au decis să se unească cu Organizaţia Militară Ucraineană şi, astfel, a rezultat Organizaţia Naţionaliştilor Ucraineni. Această organizaţie a pus la punct sute de sabotaje în Galiţia şi Volinia, inclusiv incendierea proprietăţilor polonezilor. Apoi, au urmat circa 60 de asasinate. Printre victimele naţionaliştilor s-au numărat ministrul de Interne al Poloniei, Bronislaw Pieracki ori politicianul Tadeusz Holowko, promotor al compromisului dintre polonezi şi ucraineni. De asemenea, a fost ucis şi diplomatul sovietic Alexei Mailov, în semn de răzbunare faţă de genocidul comis de Stalin şi de liderii URSS asupra populaţiei Ucrainei. Este vorba de Holodomor, o acţiune prin care sute de mii de oameni au fost ucişi prin înfometare. În anii dinaintea celui de-al doilea război mondial, organizaţia avea circa 20.000 de membri.
Aliaţi cu Hitler
În anii celui de-al doilea război mondial, naţionaliştii ucraineni s-au aliat cu Germania nazistă, cu speranţa că Adolf Hitler va aproba crearea unui stat ucrainean independent. Însă, din considerente rasiale, dictatorul nazist nu a fost de acord. Unul dintre tinerii radicali din această organizaţie, Stepan Bandera, s-a remarcat prin promovarea colaborării cu naziştii. Naţionaliştii ucraineni au creat chiar două batalioane de voluntari, Roland şi Nachtigall, care au luptat în cadrul armatei germane.
Din Organizaţia Naţionaliştilor Ucraineni a provenit şi primarul Kievului din timpul ocu-paţiei germane, Volodomir Bagazii. Naţionaliştii ucraineni, deşi divizaţi între radicalii con-duşi de Stepan Bandera şi moderaţii lui Andrii Melnik, au luat măsuri pentru crearea unei administraţii autonome. Deşi, la început, iniţiativele lor au fost tolerate de conducătorii germani, înrăutăţirea situaţiei militare de pe frontul rusesc i-a determinat pe germani să interzică activitatea Organizaţiei Naţionaliştilor Ucraineni. Unii dintre lideri, inclusiv Stepan Bandera, au fost internaţi în lagăre. Situaţia lor semăna cu cea a liderilor legionari din România, conduşi de Horia Sima, care s-au refugiat în Germania după ce au eşuat în tentativa de răsturnare a lui Ion Antonescu. Din cauza atitudinii ostile a conducătorilor nazişti, organizaţia naţionaliştilor ucraineni a ajuns să lupte concomitent împotriva Germaniei şi a URSS.
În timpul celui de-al doilea război mondial, importante grupuri armate au preluat controlul asupra unor teritorii rurale. Această organizaţie a fost reprimată cu cruzime de către sovietici după cel de-al doilea război mondial. Însă unii dintre membrii săi şi-au continuat activitatea în exil.
