Nobil polonez şi boier moldovean, Miron Costin a fost un mare cărturar, un diplomat excelent, dar şi un temut conducător de oşti.
Personalitatea lui Miron Costin, în toată complexitatea sa, este puţin cunoscută de către români. În general, el este prezentat în manualele de istorie drept un cronicar valoros, membru al ”treimii” umaniştilor moldoveni, alături de Ion Neculce şi de Grigore Ureche. Cei care cunosc mai multe amănunte despre această personalitate ştiu că Miron Costin, educat în colegiile iezuiţilor polonezi din Bar şi din Cameniţa, a fost un adevărat precursor al Şcolii Ardelene, prin promovarea argumentelor referitoare la originea latină a poporului român. Însă puţini cunosc faptul că Miron Costin a fost un diplomat de mare valoare şi, totodată, un temut conducător de oşti. Meseria armelor se pare că a deprins-o la început chiar de la tatăl său, hatmanul Iancu Costin, apoi şi-a desăvârşit talentul militar prin stagiul pe care l-a făcut în cea mai bună cavalerie a timpului din Europa, cea poloneză.
O biografie bogată
Biografia lui Miron Costin ar putea servi drept subiect al unui roman cel puţin la fel de interesant ca şi Cei trei muşchetari. Povestea începe cu căsătoria tatălui său, un mic boiernaş, Iancu Costin, îmbogăţit din comerţul cu vite şi cu cai moldoveneşti vânduţi în Polonia, care s-a căsătorit cu o domniţă de neam mare, Safta Scoarţeş. Este vorba de ruda domnitorului Miron Barnovschi-Movilă, care l-a ridicat pe Iancu Costin în rândul marilor boieri.
Unii istorici cred chiar că domnitorul Miron Barnovschi-Movilă ar fi fost naşul de cununie al lui Iancu Costin, cel care avea să devină omul său de încredere. Astfel că Iancu Costin l-a însoţit pe domnitorul moldovean într-o călătorie la Istanbul. Pârât padişahului pentru simpatiile sale pro-poloneze, Miron Barnovschi-Movilă a fost aruncat în temniţă, alături de Iancu Costin. Apoi, domnitorul a fost ucis, în 1628. Iancu Costin a luat trupul neînsufleţit al voievodului şi l-a dus înapoi în Moldova. El a primit rangul de hatman, adică de comandant al oastei moldoveneşti, de la o altă rudă a soţiei sale, domnitorul Moise Movilă.
Iancu Costin a zădărnicit, prin viclenie, un atac al turcilor împotriva Cameniţei. El i-a înştiinţat pe otomani că oştile cazacilor zaporojeni vin în ajutorul polonezilor, în 1633. Otomanii s-au retras, însă au aflat de vicleşug, iar Moise Movilă Vodă şi Iancu Costin au fugit în Polonia. Acolo, Iancu Costin a arendat o moşie, pe care a administrat-o cu pricepere.
El era socotit drept un erou de către polonezi, iar Dieta i-a acordat statutul de nobil polon, lui şi fiilor săi, în anul 1638, pentru salvarea Cameniţei. În anul 1647, Miron Costin şi-a început studiile la iezuiţii polonezi. În 1651, la 18 ani, el s-a înrolat în cavaleria poloneză care a luptat împotriva cazacilor răsculaţi, conduşi de Bogdan Hmelniţchi, şi a tătarilor, în bătăliile descrise în epopeea lui Sienkiewicz. În anul 1653, Miron Costin şi fraţii săi s-au întors în Moldova, iar domnitorul Vasile Lupu l-a trimis în prima sa misiune diplomatică, pentru a cere ajutor starostelui de Cameniţa.
Miron Costin a servit la diplomat şi pentru noul voievod al Moldovei, Gheorghe Ştefan. El l-a trimis la domnul Valahiei, Constantin Şerban Cantacuzino, pentru a negocia un pact antiotoman. Miron Costin a continuat să obţină noi şi noi ranguri boiereşti, iar în anul 1659 a făcut parte din conducerea oştii moldoveneşti care a luat parte la campania împotriva principelui Transilvaniei, Gheorghe Rakoczi al II-lea, care a încercat să devină rege al Poloniei. În anul 1663, Miron Costin a condus în Muntenia oastea moldovenească trimisă de domnitorul Istrate Dabija pentru a lua parte la războiul turco-austriac.
În anul 1667, el a primit rangul de vornic al Ţării de Sus, rang pe care unii istorici occidentali îl consideră echivalentul unui vicerege spaniol sau al unui palatin maghiar, de la Iliaş Alexandru Vodă. În 1669, voievodul Gheorghe Duca l-a numit vornic al Ţării de Jos. Miron Costin a condus şi soliile Moldovei în Polonia şi în Turcia, ocazie cu care s-a reîntâlnit cu vechiul său prieten, Ioan Sobieski, ajuns rege al Poloniei, pe care l-a sfătuit să lupte împotriva otomanilor, în 1680. Ioan Sobieski a intrat în război şi în 1683, a despresurat Viena, spre bucuria lui Miron Costin, care se afla cu oastea Moldovei în tabăra turcească, deşi simpatiza cauza creştină.
Miron Costin a fost luat prizonier de către polonezi. Nu l-au aruncat în temniţă, ci l-au purtat în mare cinste. Miron Costin a urzit, în Polonia, planul unirii Moldovei cu Uniunea Polono-Lituaniană. Însă, în 1685, după urcarea pe tron a domnitorului Constantin Cantemir, tatăl voievozilor cărturari Dimitrie Cantemir şi Antioh Cantemir, a revenit în Moldova. Relaţiile dintre ei au rămas bune până în 1691. Atunci, Constantin Cantemir a poruncit uciderea lui Miron Costin şi a fratelui său, Velicico Costin, din cauza pârilor. El suspecta faptul că Miron Costin ar fi vrut să urce el însuşi pe tronul Moldovei.
Miron Costin reprezintă una dintre cele mai importante personalităţi din istoria românilor
