Desemnarea de către PNL drept candidat la Primăria Generală a Bucureștiului a unui personaj cu certe simpatii legionare, Marian Munteanu, redeschide un dosar dureros, cel al relației dintre liberali și legionari. În contextul acestui dosar, pare de neînțeles cum actualii lideri ai Partidului Național Liberal au decis să îl susțină pe reprezentantul unui curent ideologic care a generat asasinarea unuia dintre cei mai importanți fruntași liberali, prim-ministrul României Ion Gheorghe Duca.
Acesta a fost ucis cu sânge rece pe peronul Gării din Sinaia, în decembrie 1933, în timp ce se întorcea dintr-o audiență pe care i-o acordase Regele Carol al II-lea. Cei trei criminali au fost recuperați în iconografia mișcării de extrema dreaptă din România sub numele colectiv de Nicadori. Legionarii încearcă să îi prezinte pe cei trei criminali drept martiri, însă ei rămân cu imensa vină de fi fost asasinii unui om de stat corect și, totodată, singurul lider liberal al acelor timpuri capabil să continue linia politică a lui Ionel și Vintilă Brătianu, cei doi prieteni ai săi din copilărie.
O familie în ascensiune
O cercetare istorică realizată de Liliana Beu asupra originilor familiei lui Ion Gheorghe Duca arată că aceasta nu avea nici o legătură cu familia domnitorului Moldovei, Gheorghe Duca. Originile se aflau în răzeșimea din zona Bârlad – Vaslui. Primul exponent important al acestei familii a fost bunicul patern al lui Ion Gheorghe Duca, generalul Gheorghe Duca, un om care, la fel ca și nepotul său, s-a făcut remarcat -printr-o cinste exemplară. Generalul Duca a avut doi fii. Unul dintre ei a devenit președinte al Curții de Casație, iar altul a devenit inginer, școlit la Paris.
Inginerul Gheorghe Duca, tatăl viitorului prim-ministru al României, s-a remarcat drept unul dintre cei mai buni ingineri români. El a coordonat, printre altele, construirea căii ferate Ploiești – Predeal, apoi a devenit director al Școlii de Poduri și Șosele din București, pe care a fondat-o el însuși. Și inginerul Gheorghe Duca a fost de o cinste exemplară. Căsătorit cu Lucia Ghica, domnișoară de onoare a Reginei Elisabeta a României și rudă prin alianță cu Regina Natalia a Serbiei, inginerul Gheorghe Duca a refuzat orice tentativă de corupție. A murit relativ sărac, de tuberculoză, la doar 53 de ani. Fiul său, viitorul prim-ministru Ion Gheorghe Duca, era student la Facultatea de Drept din Paris.
Pentru a-și termina studiile, Ion Gheorghe Duca a avut nevoie de sprijinul material al unchiului său, Grigore Ghica, șeful Legației României din capitala Franței. În anul 1902, Ion Gheorghe Duca a obținut doctoratul în Drept, cu o teză despre viitorul cooperației în România. Familia sa, care se mutase în Germania, a avut nevoie de sprijinul material al Reginei Elisabeta a României, sprijin pe care aceasta l-a acordat cu generozitate.
„Dreptatea este peste tot la fel!“
Ion Gheorghe Duca a decis să revină în țară, pentru a-și pune cunoștințele în slujba națiunii. La întoarcerea în țară, el a decis să intre în magistratură. Când ministrul Justiției l-a întrebat unde ar dori să fie numit, Ion Gheorghe Duca a răspuns ”Oriunde, dreptatea este peste tot la fel!”. Drept urmare, el a fost numit ajutor de judecător la Tribunalul din Râmnicu Vâlcea, apoi a fost mutat la Tribunalul Vlașca. Nu a servit foarte mult în magistratură, deoarece prietenul său din copilărie, Vintilă Brătianu, i-a cerut să își pună în practică teoriile despre cooperație.
Drept urmare, Ion Gheorghe Duca a devenit președinte al Casei Centrale a Băncilor Populare, prin intermediul căreia liberalii doreau să consolideze clasa de mijloc de la sate și orașe. Liberalul Ion Gheorghe Duca s-a căsătorit în acea perioadă cu Adina Moruzi, fiica unuia dintre rivalii săi politici, lider al Partidului Conservator. Din această căsătorie s-a născut singurul său fiu, George Duca. Ulterior, cei doi soți aveau să divorțeze. Fiecare dintre ei a mai avut două mariaje.
O stea în ascensiune
Ion Gheorghe Duca a candidat și a devenit deputat din 1908. Ulterior, în anii grei ai Primului Război Mondial, Ionel Brătianu l-a numit ministru al Educației, portofoliu pe care l-a girat în perioada 1914 – 1918. După război, o dată cu revenirea liberalilor la putere, Ion Gheorghe Duca a fost numit ministru al Agriculturii, în perioada 1919 – 1920. În această perioadă, el s-a remarcat și drept unul dintre cei mai fini teoreticieni ai noii doctrine a PNL. Pentru a justifica reforma agrară și împroprietărirea țăranilor care apăraseră Țara și Coroana în timpul Primului Război Mondial, Ion Gheorghe Duca a teoretizat funcția socială a proprietății.
De asemenea, imediat după prima conflagrație mondială, el a lansat o serie de idei care se regăsesc în prezent în patrimoniul ideologic al liberalilor europeni de azi, cum ar fi participarea muncitorilor la beneficiile realizate de întreprinderi sau introducerea unor măsuri de echitate socială. În perioada 1922 – 1926, Ion Gheorghe Duca a revenit în Guvern, în calitate de ministru de Externe. În această calitate, Ion Gheorghe Duca s-a remarcat, alături de diplomatul român Nicolae Titulescu, drept unul dintre artizanii Micii Înțelegeri, alianța interbelică ce a reunit România, Iugoslavia și Cehoslovacia și care a stăvilit, alături de aliații occidentali, Franța și Marea Britanie, vreme de un deceniu și jumătate revizionismul statelor înfrânte în Primul Război Mondial.
Ion Gheorghe Duca a fost ales vicepreședinte al Societății Națiunilor, o funcție de mare prestigiu, depășit doar de alegerea lui Nicolae Titulescu în calitate de președinte al Societății Națiunilor. În perioada 1927 – 1928, în ani tulburi marcați de renunțarea Principelui Carol, viitorul Carol al II-lea, la calitatea de Principe Moștenitor al României, de proclamarea Principelui Mihai, în prezent Regele Mihai I, drept Principe Moștenitor, urmată de moartea Regelui Ferdinand I și de moartea lui Ionel Brătianu, precum și de formarea Regenței, Ion Gheorghe Duca a devenit ministru de Interne și a reușit să mențină ordinea în țară.
Dificultatea acestei misiuni este relevată de faptul că numirea sa ca ministru de Interne a venit la doar trei ani de la răscoala de la Tatar Bunar, pusă la cale de comuniști, și în contextul ascensiunii mișcărilor de extrema dreaptă. În calitate de fruntaș al PNL, apoi, după moartea lui Vintilă Brătianu, în calitate de președinte al PNL, Ion Gheorghe Duca s-a remarcat drept unul dintre adversarii Restaurației soldată cu instalarea pe tron, în 1930, a Regelui Carol al II-lea.
Un asasinat odios
Totuși, după trei ani de opoziție față de politica Regelui Carol al II-lea, Ion Gheorghe Duca a fost însărcinat, la 14 noiembrie 1933, să formeze Guvernul. Printre măsurile luate de el a fost interzicerea participării la alegerile parlamentare din decembrie 1933, a organizației extremiste Garda de Fier, exponentă Mișcării Legionare. Ion Gheorghe Duca a luat această măsură în contextul în care legionarii își asumau de la bun început asasinatul ca armă de luptă politică, așa cum o dovedesc documentele primului proces al liderului Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu.
Și tocmai asasinii legionari aveau să fie cei care au pus capăt vieții marelui om de stat. Alegerile din decembrie 1933 au fost câștigate de liberali. În ziua de 29 decembrie 1933, Ion Gheorghe Duca a fost invitat în audiență la Regele Carol al II-lea la Castelul din Sinaia. Prim-ministrul României a mers cu trenul, însoțit doar de un agent de Poliție. În trenul care mergea de la București la Sinaia au călătorit și cei trei criminali legionari. După audiența la Regele Carol al II-lea, Ion Gheorghe Duca a mers în casa unui prieten, doctorul Costescu, unde a rămas până în apropierea orei la care trebuia să plece trenul.
Apoi, prim-ministrul României a mers pe peron. Criminalii au aruncat o petardă, iar în busculada produsă unul dintre asasini a ajuns lângă șeful Guvernului și a tras cinci gloanțe în el. Ion Gheorghe Duca, rănit mortal, a fost transportat la Castelul Peleș. Apoi, a fost dus la Ateneul Român din București, unde i-au fost organizate funeralii naționale. Criminalii săi au fost condamnați la închisoare pe viață, însă au fost executați, din ordinul lui Carol al II-lea, în 1938. Ion Gheorghe Duca, în ciuda carierei sale publice, a murit relativ sărac. În acea perioadă, el locuia într-un apartament mic de pe strada Cometei, azi strada Căderea Bastiliei din București. În buzunarele sale, în momentul asasinării sale, avea doar 80 de lei.
Pentru a-și termina studiile, Ion Gheorghe Duca a avut nevoie de sprijinul material al unchiului său, Grigore Ghica, șeful Legației României din capitala Franței. În anul 1902, Ion Gheorghe Duca a obținut doctoratul în Drept, cu o teză despre viitorul cooperației în România.
Criminalii au aruncat o petardă, iar în busculada produsă unul dintre asasini a ajuns lângă șeful Guvernului și a tras cinci gloanțe în el.
