Printre voluntarii transilvăneni înrolaţi în armata română s-au numărat şi medici saşi, care au lucrat pentru serviciul de urgenţă.
S-au împlinit 135 de ani de la începerea Războiului de Independenţă a României (1877-1878), când armata română a uimit lumea prin curajul şi vitejia ei; 135 de ani, „vârstă” pe care o are şi ziarul „România liberă”, implicat şi el în acele evenimente istorice… Astfel că, în 1878, „Telegraful român” nr. 103 (ce apărea la Sibiu) scria: „România liberă anunţă că ministrul de război cu cel al instrucţiunii publice din România a însărcinat pe librarul «Socec» cu publicarea unei ediţii a poeziilor lui Vasile Alecsandri închinate vitejiei ostaşilor români, pentru a se difuza gratuit acestora”. Este vorba despre poeziile „Cântecul gintei latine” şi „Peneş Curcanul”.
Presa vremii notează şi un alt amănunt inedit pentru zilele noastre: Israel Teller, profesor de limba ebraică la şcoala israelită din Bacău, a tradus în limba ebraică poeziile lui Vasile Alecsandri. Dar mai aflăm că „Peneş Curcanul” a apărut şi în traducere germană în „Allgemeine Zeitung” din Augsburg, precum şi în ziarul de limbă germană ce apare la Bucureşti. „Die Epoche”, menţionând că s-a realizat acest produs editorial destinat vânzării în traducerea doamnei Carmen Sylva, beneficiarele încasărilor urmând să fie văduvele de război.
Poezia „Peneş Curcanul” a mai apărut în germană şi în Norddeutsche Allgemeine Zeitung.
Cărţi despre război
Războiului de Independenţă i-au mai fost dedicate numeroase volume, precum „Războiul Oriental” de A.P. Alexei şi Massim Popu, apărut la Graz, editor fiind Paul Ciselar, aceştia publicând şi o variantă ilustrată. Aflăm apoi şi alte amănunte interesante, precum faptul că I.P. Bancov a compus canţonetele „Soldatul român la Plevna”, „Cercelaru”, „Unchiul nepotului”, „Călăraş”, informaţii apărute în „Observator”. Au fost publicate numeroase lucrări literare în proză, precum „Curcanii înaintea sultanului” – anecdotă (Telegraful român din noiembrie 1877).
Desigur, întreaga desfăşurare a războiului şi ecoul deosebit în întreaga lume al victoriei au fost urmărite de întreaga presă românească, dar doi pasionaţi bibliotecari şi cercetători de la Biblioteca „Astra” din Sibiu, Elena Dunăreanu şi Mircea Avram – cu care eu am colaborat foarte bine în perioada mea sibiană -, au avut curiozitatea să vadă cum a fost oglindit în presa sibiană Războiul de Independenţă, constatând fapte, acţiuni şi evenimente copleşitoare: comitete de ajutorare a răniţilor şi a familiilor afectate, fonduri strânse în acest scop, nominalizând zeci de persoane din întregul Ardeal, care au donat sume considerabile, manifestări de simpatie cu românii etc. „Telegraful român” din 1877 relevă că „Prinţul Carol a plecat cu armata sa de 5.000 de combatanţi la Slatina, iar la Calafat aduse alţi 15.000, comandaţi de colonelul Cerchez”.
Un articol din ziarul german condus de Heinrich Haner, intitulat „Saşii şi românii”, sublinia necesitatea de a se uni cele două naţionalităţi, română şi germană, pentru a-şi apăra interesele comune. Iar într-un alt articol din acelaşi ziar se spune: „Semnalăm cu neasemuită satisfacţie înrolarea unor medici saşi în serviciul ambulanţelor româneşti, dorindu-le să aibă succes în această activitate”.
Aprecieri în presa turcească
Interesant este că şi unii ziarişti turci au apreciat vitejia armatei române, astfel că într-un articol din „La Turque” care apărea la Constantinopol se scrie despre vitejia soldaţilor români, „cărora li se datorează, în mare parte, asediul şi căderea Plevnei”.
Au fost şi informaţii colaterale care spun mult despre atmosfera epocii. Este vorba despre procese intentate celor care, într-o formă sau alta, au susţinut Războiul de Independenţă a României şi au aplaudat victoria armatei române, cum ar fi arestarea librarului Ţăranu din Oraviţa şi închiderea librăriei sale din cauza unei hărţi a „Daco-României” găsită la el în magazin. Apoi, acesta a fost dus la Budapesta, la judecată, unde a fost întemniţat nouă luni şi jumătate. În cele din urmă, a fost achitat de Tribunalul din Pesta, localnicii protestând prin presă şi prin manifestări publice pentru acest abuz. Dar autorităţile austro-ungare au intentat proces şi societăţii culturale „Arborosa”, iar membrii acesteia au fost ţinuţi 11 săptămâni în detenţie.
La eliberare, Ciprian Porumbescu adresează, tot prin „Telegraful român”, publicului recunoştinţa lor pentru susţinerea dovedită. Iar în „Observatoriu” din mai 1878 se relatează că patru învăţători din Lipova sunt judecaţi pentru că au folosit în orele de predare cartea „Istoria românilor” de Ioan Tudicescu. Pe de altă parte, editorul Paul Ciselar din Graz anunţă că broşura a doua din „Războiul Oriental” a fost confiscată, iar editorul va fi judecat pentru „crima conturbării liniştei publice…”. Mircea Avram, unul dintre autorii acestei plachete, îmi spunea atunci,în anul 1977, că el şi colega lui, Elena Dunăreanu, au identificat faptul că presa sibiană – română şi germană -, a publicat circa 700 de informaţii despre război şi despre evenimentele colaterale, între 1 aprilie 1877 şi 31 decembrie 1878.
