Ion Gheorghe Maurer, fostul premier comunist al României, a reuşit să blocheze desemnarea evreicei Ana Pauker în fruntea PCR.
De cei doi „prota-gonişti” ai textului de faţă, adică de Ana Pauker şi Ion Gheorghe Maurer, am luat cunoştinţă încă de copil. Prin anul 1939, pe când eram elev în clasa a 2-a, am plecat împre-ună cu tatăl meu la târg, în oraşul Dumbrăveni, doar la şapte kilometri de comuna mea natală, Laslea. Acolo, deodată a trecut o coloană de femei în zeghe de deţinute de la închisoarea din oraş. Un cunoscut îi strigă tatălui meu: „Uite, aia mai voinică este … spioana ruşilor”. Nu ştiam eu atunci ce este cu această spioană, dar peste ani am aflat că Ana Pauker, în procesul de la Craiova, din 1936, a fost condamnată la 10 ani de închisoare. Printre apărătorii lotului de comunişti erau şi Ion Gheorghe Maurer şi Lucreţiu Pătrăşcanu. La Dumbrăveni îşi executa o parte din condamnarea de atunci, dar în 1940 a fost schimbată cu sovieticii cu un „spion” de-al României.
Încarcerarea salvatoare
Unii comentatori cred că încarcerarea Anei Pauker la Dumbrăveni a salvat-o de eventuala exterminare la care Stalin a supus, între 1937-1938, mulţi activişti de partid şi generali…
De al doilea, adică de Ion Gheorghe Maurer, am luat cunoştinţă la alegerile de după război, când a candidat ca deputat la Sighişoara şi noi, elevii de liceu, eram duşi la mitingurile electorale unde l-am văzut pe Maurer, înalt, chipeş, cu pantaloni bufanţi, strânşi sub genunchi, ciorapi trei sferturi, în general elegant, dar destul de tăcut. Am aflat atunci că este născut la Ploieşti din tată neamţ şi mamă franţuzoaică. La miting a vorbit doar câteva minute şi a spus că lasă faptele să vorbească dacă va fi ales. Nu ştiu în ce împrejurări s-a cunoscut cu tata, dascăl în Laslea, dar ulterior i-a organizat mai multe vânători de mistreţi în pădurile din Noul Săsesc, sat aparţinător comunei mele natale.
După actul de la 23 august, când a venit în ţară eşalonul de lideri comunişti trăiţi la Moscova, în frunte cu Ana Pauker, comuniştii au pus problema ca ea să fie alesă în fruntea partidului comunist.
A jucat pe mâna lui Dej
Numai că, iată, cel care s-a opus a fost Ion Gheorghe Maurer, care a jucat cartea lui Dej, eliberat din lagărul de la Târgu-Jiu. A spus doar atât: „Sunt de părere că nu e bine ca tovarăşa Ana Pauker să fie aleasă în fruntea partidului comunist din România”.
Intuim ce consternare a stârnit în jurul lui cu această „părere”. Un trimis al Moscovei l-a informat pe Stalin, care l-a chemat imediat pe Maurer la el, în condiţiile în care Ana Pauker era foarte apreciată de liderul moscovit care, la un moment dat, a făcut-o chiar şefa supremă a Cominternului. Când Maurer a ajuns faţă-n faţă cu Stalin, acesta l-a întrebat direct: „De ce te-ai împotrivit alegerii Anei Pauker ?!” Răspunsul lui Maurer poate fi considerat antologic pentru vremea aceea; şi ca probă de curaj, şi ca logică… „Poporul român – a explicat Maurer – datorită condiţiilor istorice în care s-a format şi a evoluat, are un nivel de cultură şi civilizaţie mai redus decât al altor popoare… În viaţa de toate zilele din România, bărbatul e întotdeauna pe primul loc, iar femeia stă în spatele lui… Când se întâmplă altfel, e ridiculizat… Un partid care vrea să câştige simpatia poporului va trezi suspiciuni în rândul românilor dacă e condus de o femeie. Ce fel de partid serios e ăsta dacă, spun ei, e condus de o femeie ?!.(..) Trebuie să facem în aşa fel încât politica partidului comunist să prindă simpatie în popor. Dar dacă vine o femeie… slabă nădejde!”
Ministru de Externe
Desigur, în fundal, şi Stalin a jucat şi cartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar Ana Pauker a trebuit să se mulţumească cu conducerea Ministerului de Externe, o vreme. Unii autori, precum Teşu Solomovici, susţin chiar că ea însăşi n-a dorit să fie lidera supremă a PCR din pricina etniei. Refuzul ei a fost pus, de alţii, pe seama informaţiilor discrete primite de la Moscova, cum că, de fapt, nici Stalin n-o vrea…
(Pe lângă amintirile semnatarului acestui text , unele informaţii le-am preluat din cărţile Lavinei Betea şi ale lui Teşu Solomovici – n.a.)
