28 iunie 1940. „Timpul”, „Universul” si celelalte mari cotidiane ale vremii care apareau la Bucuresti, ca si in restul tarii, aveau prima lor pagina in chenar de doliu. Urma sa se produca primul mare rapt teritorial al acelui an de cumpana – ocuparea prin forta a Basarabiei si a nordului Bucovinei, de catre Uniunea Sovietica, in urma unui ultimatum deosebit de insolent. Imperiul sovietic cerea guvernului roman sa-i fie cedate Basarabia si nordul Bucovinei (in fapt, acestor teritorii li se va adauga si Tinutul Herta). Alternativa nu era explicit formulata in ultimatum, dar era suficient de transparenta: URSS declara razboi Romaniei!
Atitudinea lasa, lipsita de reactie a marilor puteri occidentale Marea Britanie si Franta, care promisesera garantii dupa incheierea primei conflagratii mondiale, a determinat, in ultima instanta, incheierea, la 23 august 1939, a Tratatului de neagresiune germano-sovietic, cu al sau incendiar protocol secret. Acesta din urma, la randul sau, a generat, direct sau indirect, ocupatia germana in Olanda si Belgia, o noua hacuire a Poloniei de catre Berlin si Moscova, ocupatia sovietica in Tarile Baltice, declansarea razboiului sovieto-finlandez, atacul sovietic asupra Romaniei de la 28 iunie 1940.
Pentru a judeca mai corect situatia politica internationala a acelor ani Ð si poate din anii ce au urmat, ba chiar si din zilele noastre Ð Occidentul a inteles pericolul dinspre Berlin abia dupa caderea Frantei si dupa ce s-au produs primele atacuri aeriene peste Canalul Manecii. Intamplator sau nu, in aceeasi zi de 28 iunie 1940, Londra i-a recunoscut generalului Charles de Gaulle calitatea de sef al „Frantei libere”, considerandu-l singurul capabil sa organizeze o colaborare franco-britanica impotriva germanilor. Cat despre pericolul dinspre Urali, aliatii occidentali nu l-au inteles decat mult mai tarziu. Abia dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial. Cand jocurile erau deja facute si au mai trebuit sa treaca inca vreo patru decenii si jumatate de cosmar comunist.
Istoria oficiala care minte
Manualele de istorie Ð nu doar cele aparute la Moscova sau la Bucuresti, in anii regimului comunist, dar chiar si multe tiparite in tarile din Occident Ð au acreditat ideea ca Uniunea Sovietica ar fi intrat in cel de-al doilea razboi mondial numai dupa agresiunea asupra sa a Germaniei naziste la 22 iunie 1941.
In ceea ce priveste situatia Romaniei, mai toti istoricii romani au acceptat sa culpabilizeze Bucurestiul, definindu-l, conform vrerii Moscovei, drept agresor, o data ce s-a pus in practica ordinul maresalului Ion Antonescu Ð „Va ordon treceti Prutul!”, uitand ca a existat momentul iunie 1940.
Mai mult decat atat, s-a uitat ca, de fapt, Uniunea Sovietica intrase deja, in acele zile de iunie 1940, in cel de-al doilea razboi mondial. Si, ca in bancurile cu Radio Erevan, nu ca victima, ci ca stat agresor. Cum s-au desfasurat, propriu-zis, evenimentele reprezinta tema studiului aparut in revista moscovita „Ogoniok”, sub semnatura istoricului rus Aleksandr Nekrici, din care vom cita pasaje semnificative.
Inca o data, Polonia
a fost scoasa la mezat
Studiul are ca punct de plecare data de 23 august 1939. „La Moscova a fost semnat pactul de neagresiune dintre Germania si URSS. Protocolul secret, anexa la pact, examina impartirea Europei rasaritene in sfere de influenta. Ceva mai tarziu, ministrul german al Afacerilor Externe, von Ribbentrop, cel care semnase, impreuna cu Molotov, pactul si protocolul secret, se referea, intr-o declaratie de-a sa facuta la Moscova: spre deosebire de delegatiile militare engleza si franceza, el nu sosise la Moscova pentru a cere URSS ajutor militar impotriva Angliei. Germania este destul de puternica pentru a se masura si cu Polonia, si cu aliatii occidentali”.
In arhivele germane s-a pastrat si reactia lui Stalin: „Punctul de vedere al Germaniei de a refuza orice ajutor militar este demn de respect. Totusi, puternica Germanie este o conditie obligatorie pentru pacea in Europa. Ca urmare, Uniunea Sovietica este interesata in existenta puternicei Germanii”.
Accentul a fost pus pe „pace”. In continuare, lucrurile au fost mai simple: totul era subordonat ideii apararii pacii. Oficiosul sovietic „Pravda” a si numit tratatul „pactul pacii”.
In dimineata de 1 septembrie 1939 Germania a atacat Polonia, deschizand astfel cel de-al doilea razboi mondial.
La impartirea Poloniei, Stalin a cerut initial voievodatul Lublin. A facut-o din precautie: daca Anglia si Franta vor reactiona, iar Germania va fi infranta, atunci Stalin, luand voievodatul Lublin, ar putea sustine ca nu vrea decat sa pastreze un sambure de statalitate poloneza. Cand s-a convins ca nici Anglia, nici Franta nu sunt gata sa acorde un ajutor imediat aliatului lor polonez, atunci s-a raliat ideii lichidarii totale a statului polonez. (n. aldine: La 1 septembrie 1939, Germania ataca Polonia. La 3 septembrie, Marea Britanie si Franta declara razboi Germaniei. La 17 septembrie, Uniunea Sovietica ataca si ea Polonia. Ar fi fost logic ca Marea Britanie si Franta sa-i declare razboi si acesteia. Cum stim, n-au facut-o).
Si in aceasta perioada, politica externa sovietica decurgea din doctrina lui Stalin, formulata de el inca din 1925, dar publicata doar la doi ani dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial. Aceasta glasuia: „Drapelul nostru va ramanea, ca si in trecut, drapelul pacii. Dar daca razboiul va incepe, nu trebuie sa ne prinda cu mainile incrucisate. Trebuie sa ne implicam, sa ne implicam insa ultimii. Si sa ne implicam pentru a arunca pe talerul balantei greutatea decisiva, greutatea cu care ne-am putea impune”. (Din cuvantarea lui Stalin la plenara CC al PC (b) din 19 ianuarie 1925).
Teoria folosirii contradictiilor din cadrul imperialismului a fost binisor prelucrata. Teza sa principala era: sa-i asmutim pe capitalisti unii contra altora, sa-i silim sa se lupte unul cu altul in beneficiul bolsevicilor si al socialismului. In noiembrie 1940, Jdanov spune intr-un cerc restrans: „Tov. Stalin recomanda insistent ca noi, din ascunzatori legate de mecanica politicii internationale, sa stim, sa studiem, astfel incat, in aceasta privinta, cum spune tov. Stalin, sa nu fim mocofani… Rolul… ursului (adica al Rusiei Ð n.a.) este ca, atat timp cat se taie lemne, sa trecem prin padure si sa ne cerem plata pe buturuga. O asemenea pozitie …o vom adopta si pe viitor. (Animatie in sala, aplauze furtunoase, rasete)”.
Unitatea de interese ale lui Stalin si Hitler, „corect” intelese de ei, a reiesit chiar peste cateva ore dupa agresiunea Germaniei asupra Poloniei. La 1 septembrie, la ora 7.30 dimineata, seful Statului Major al fortelor aeriene militare germane expediaza o telegrama la Moscova. Se exprima rugamintea ca, neintarziat, statia de radio de la Minsk sa transmita semnale continui pentru aviatia germana, care bombarda teritoriul polonez. (…)
Stalin a cautat o formulare potrivita pentru un comunicat oficial, care sa-i permita sa justifice agresiunea sovietica in Polonia. Documentele germane de arhiva ne-au adus la cunostinta nuantele acordurilor germano-sovietice. Stalin a dorit sa arunce responsabilitatea asupra germanilor. Formularea initiala se prezenta astfel: Uniunea Sovietica intra in Polonia ca urmare a pericolului aparut din partea Germaniei pentru populatia bielorusa si ucraineana. Germanii, firesc, s-au infuriat si au protestat ferm, aratand ca formularea propusa de Molotov „este neconforma cu continutul acordului de la Moscova”. Stalin da inapoi. In cele din urma, comunicatul convenit spunea: intrarea trupelor sovietice a fost dictata de grija fata de soarta populatiei bieloruse si ucrainene care traia in Polonia, ca si de situatia complicata de pe teritoriul Poloniei.
Dupa caderea Varsoviei, Molotov s-a inteles cu germanii ca motivarea initiala a amestecului militar al URSS sa contina o nota „ofensatoare pentru sentimentele germanilor”, dar cere sa „nu se faca tapaj pentru asemenea fleacuri care mai apar in drumul nostru”. Molotov este pe deplin sincer, doar discuta cu un partener, caruia-i explica ca guvernul sovietic nu vede vreun alt motiv, cat timp „pana acum, Uniunea Sovietica nu a avut motive de neliniste in legatura cu minoritatile sale din Polonia”… Si a urmat nota adresata guvernului polonez, cum ca „guvernul sovietic nu poate sa lase fara aparare pe fratii de sange ucraineni si bielorusi”.
La 17 septembrie 1939, Armata Rosie a lovit de la est Polonia. Atunci, si nu la 22 iunie 1941, Uniunea Sovietica a devenit unul dintre participantii la cel de-al doilea razboi mondial.(…)
Peste o zi doar, Stalin se adreseaza germanilor: el este categoric impotriva pastrarii oricarui fel de statalitate poloneza. Una din consecintele tragice ale acestei decizii a fost si exterminarea ofiterilor polonezi in padurea de la Katyn, de langa Smolensk, in aprilie 1940.
La 20 septembrie 1939, reprezentantii fortelor armate ale Germaniei si Uniunii Sovietice au semnat la Moscova un acord formal privind conducerea operatiunilor militare in Polonia. (…)
Colaborarea
Invitat la Moscova, ministrul estonian al Afacerilor Externe a fost silit de Molotov si de Stalin sa semneze un tratat de ajutor reciproc. Acesta a fost inceputul „inghitirii” Statelor Baltice din iunie 1940. Sunt cel putin ciudate si aflate in totala contradictie cu faptele, acum unanim recunoscute, afirmatiile conducatorilor sovietici, cum ca intre tratatul de neagresiune sovieto-german, care pasa Statele Baltice in „sfera de influenta” a Uniunii Sovietice, si ulterioara lor inglobare in URSS nu ar fi nici o legatura. Complicatiile aparute in relatiile cu germanii din cauza pretentiilor suplimentare ale URSS asupra unei parti din teritoriul lituanian au fost reglementate apoi pe calea platii catre Uniunea Sovietica a unei sume considerabile in aur.
Castigand teritorial, ca rezultat al pactelor cu Germania, Uniunea Sovietica a pierdut in securitate. Aceasta ar fi cea mai importanta consecinta a largirii teritoriului sovietic. Polonia si Statele Baltice serveau, in trecut, pentru URSS drept „cordon sanitar” impotriva unui atac neasteptat dinspre apus, atat timp cat URSS nu avea granita comuna cu cel mai periculos agresor potential Ð cu Germania. Acum aparuse o frontiera comuna cu Germania nazista si cu aliatii sai, pe o distanta de 5.000 de kilometri, unde aproape in fiecare punct URSS era deschisa pentru a fi atacata.
Cum s-a desfasurat colaborarea militara a aliatilor? Armata sovietica si cea germana au intrat in Lvov din doua directii, s-a creat chiar pericolul unei confruntari dintre ele. Inaltul comandament german a gasit imediat o iesire: propune ofensiva comuna cu transmiterea ulterioara a orasului in mainile comandamentului sovietic. Totul s-a incheiat cu o parada comuna a armatelor sovietica si germana aflate la Lvov. (…)
Uniunea Sovietica, acordand sprijin politic Germaniei, nu a scapat nici un prilej de a-si mari propriul teritoriu. Realizandu-si planul, Stalin a intrat intr-un razboi nefericit (pentru el) cu Finlanda, in care a suferit o rusinoasa infrangere. Razboiul finlandez a demonstrat slabiciunea militara a URSS si l-a incurajat pe Hitler pentru un eventual razboi impotriva Uniunii Sovietice.
Slabita de razboiul finlandez, URSS a demonstrat in si mai mare masura loialitatea sa fata de Germania. Molotov si-a exprimat totala adeziune fata de „masurile de aparare” ale Germaniei in nordul Europei si i-a urat (la 9 aprilie 1940) deplin succes. Este vorba despre invazia in Danemarca si Norvegia. Dupa ocuparea teritoriilor acestor state de catre Germania reprezentantele diplomatice ale guvernelor lor la Moscova au fost inchise.
Molotov, cu sinceritatea sa cinica, declara la sedinta Sovietului Suprem al URSS din 1 august 1940 (adica dupa capitularea Frantei) ca, daca nu ar fi fost ajutorul Uniunii Sovietice, Germania nu si-ar fi putut realiza planurile militare („… guvernul nostru a asigurat Germaniei siguranta linistii in Rasarit”). El a amintit, de asemenea, de incercarile presei britanice si probritanice de a speria URSS in legatura cu „perspectiva cresterii puterii Germaniei”. Totul era menit, a spus el, ca sa nelisteasca pe germani. Dar ei nu trebuie sa se astepte la nici un fel de actiuni dusmanoase din partea URSS. Si a mai oferit inca o dovada de prietenie: la 18 iunie 1940, Molotov a transmis ambasadorului von Schullenburg „cele mai calde felicitari” din partea guvernului sovietic cu ocazia „stralucitorului succes” al Wehrmachtului, care tocmai se incheiase cu infrangerea militara a Frantei. (…)
Stalin pofteste si la Basarabia,
dar si la nordul Bucovinei
Victoria obtinuta de Germania in Vest, in mai-iunie 1940, l-a determinat pe Stalin sa ia hotararea de a incorpora imediat Statele Baltice Ð Lituania, Letonia si Estonia Ð in componenta Uniunii Sovietice. In vara lui 1940, Stalin, speriindu-se de o rapida incheiere a pacii in Vest (situatia Angliei parea pentru multi fara nici o speranta), a dorit sa mareasca teritoriul URSS inainte de a se incepe negocierile de pace.
Si ca de fiecare data cand Uniunea Sovietica isi misca diviziile la atac Ð dupa Statele Baltice au urmat Basarabia si nordul Bucovinei Ð, el declara imediat ca aceste actiuni nu sunt indreptate impotriva Germaniei, ci, din contra, slujesc „intereselor fundamentale de stat ale URSS si Germaniei”.
Hotararea Uniunii Sovietice de a ocupa Bucovina, care fusese parte a monarhiei austro-ungare, a trezit insa nemultumirea Berlinului. Stalin a cedat, limitandu-si pretentiile „numai” la partea nordica a Bucovinei. Germanii au decis sa nu intre intr-un conflict cu URSS pe aceasta tema si chiar au sfatuit guvernul roman sa accepte cererile URSS.
In acest timp, Ribbentrop urmarea din ce in ce mai insistent transformarea „Pactului anticomintern” din 1936 intr-o alianta pentru reimpartirea imperiului britanic. Pentru inceput, se vorbea numai despre neutralitatea Uniunii Sovietice in acest caz. A aparut cunoscuta dilema a lui Hitler: sa porneasca razboi impotriva Uniunii Sovietice in primavara lui 1941 sau sa puna in aplicare planul de impartire a lumii in sfere de influenta intre Germania, Italia, Japonia si Uniunea Sovietica?
Intre altele, in ciuda asteptarilor lui Hitler, Anglia nu numai ca n-a capitulat, dar nici nu se gandea sa poarte negocieri de pace. Lui Hitler i s-a confirmat ideea ca rezistenta Angliei se bazeaza nu doar pe forta SUA, ci si pe speranta ca, mai devreme sau mai tarziu, Stalin va fi convins sa ajunga la intelegere cu ei impotriva pericolului german. Daca nu este posibila capitularea Angliei, va fi necesar sa se intoarca impotriva Rusiei, s-o distruga printr-o campanie rapida. Atunci si Angliei nu-i va mai ramane decat sa accepte conditiile dictate de invingator. Aceste motive au rasunat destul de limpede in mai multe interventii facute la consfatuirile cu comandantii militari.
La 31 iulie, Hitler a dat ordin Statului Major General sa pregateasca planul de operatiuni impotriva Uniunii Sovietice. Data inceperii razboiului fusese stabilita pentru jumatatea lui mai 1941. Mai tarziu, in legatura cu agravarea situatiei in Balcani (Grecia, Iugoslavia), inceperea actiunilor militare s-a amanat de cateva ori.
In final s-a creat si coalitia militara germana. Ea incepea din nord, de la frontiera sovieto-norvegiana, si se termina in sud, la gurile Nistrului.
In septembrie-octombrie 1940, relatiile dintre Germania si URSS se inrautatesc in legatura cu tranzitarea trupelor germane pe teritoriul Romaniei. Uniunea Sovietica a insistat ca Bulgaria sa intre in sfera sa de interese.”
Bucuresti, inceputul anului 1940
La Bucuresti se stia ca Germania incheiase, la 23 august 1939, un „pact de neagresiune” pe 10 ani cu URSS. Oficial, acel „pact” nu prevedea nimic care sa sperie. Ceea ce nu se stia la Bucuresti ar fi putut sa sperie: la Moscova, Ribbentrop semnase, impreuna cu Molotov, si un „protocol secret”, prin impartirea sferelor de influenta intre cele doua puteri. Dar despre acest document s-a aflat abia peste cinci ani. In perioada finala a celui de-al doilea razboi mondial, trupele americane au capturat cele mai importante fonduri de documente germane. Intre acestea, era si copia protocolului secret aditional al pactului Ribbentrop Ð Molotov (sau Hitler Ð Stalin).
Sovieticii au respins, de la inceput, chiar si ideea existentei unui protocol secret. Abia pe timpul glasnosti-ului lui Gorbaciov, in preajma anilor 90, au admis acest fapt. Dar au sustinut ca ar fi disparut originalul. La sfarsitul anului 1992 Ð inceputul anului 1993, Kremlinul a recunoscut ca descoperisera originalul. S-a dovedit, cu acel prilej, ca textul sovietic, dat publicitatii, era identic cu cel publicat de americani cu aproape cinci decenii in urma.
Dupa cum am vazut, prima consecinta a protocolului secret a fost invadarea Poloniei, dupa 1 septembrie 1939, data oficiala a declansarii celui de-al doilea razboi mondial.
Semnale ingrijoratoare veneau spre Romania din toate punctele cardinale: la Budapesta, primul ministru P'l Teleki declara, in Parlamentul ungar, ca Tratatul de la Trianon e anulat si ca situatia trebuia modificata; la Sofia, guvernantii bulgari declarau ca vor recapata Dobrogea pe calea tratativelor.
La 6 martie 1940, in timpul guvernarii Gh. Tatarescu, Regele Carol al II-lea convoaca un Consiliu de Coroana, pentru a analiza situatia creata.
Potrivit jurnalului lui Carol al II-lea, la 19 aprilie 1940, Regele a reunit un consiliu restrans, compus doar din trei persoane: primul ministru Gheorghe Tatarescu, ministrul Afacerilor Straine Grigore Gafencu si ministrul Palatului, Ernest Urdareanu, spre a examina situatia creata si ce masuri se pot lua. Doua ipoteze au fost luate in calcul: 1. o agresiune din partea germanilor, la care s-ar alatura maghiarii, si s-ar produce invadarea Transilvaniei; 2. o agresiune sovietica pentru ocuparea Basarabiei. S-a convenit ca reactia Romaniei nu putea fi decat rezistenta armata.
Insa evenimentele au continuat sa se deruleze: la 10 mai 1940, Germania invadeaza Olanda si Belgia. A urmat caderea Frantei (22 iunie 1940). De-aici incolo, nimic nu mai statea in calea urnirii spre Vest a masinii de razboi a „ursului” sovietic.
La 26 iunie 1940, ora 11 seara, Molotov a chemat la Kremlin pe ministrul roman la Moscova, Gheorghe Davidescu, si i-a remis ultimatumul, prin care cerea cedarea, de catre Romania, Uniunii Sovietice, a Basarabiei si a nordului Bucovinei. Se cerea un raspuns in termen de 24 de ore. Davidescu a incercat sa explice situatia, apeland la argumente istorice, etnografice si politice. In zadar. Soarta Romaniei era deja transata: Molotov a spus-o clar Ð cedare
sau razboi!
Prima nota ultimativa sovietica (26 iunie 1940) remisa guvernului roman
„In anul 1918, profitand de slabiciunea momentana a Rusiei tariste, Romania a ocupat in mod injust si abuziv teritoriul Basarabiei, distrugand astfel unitatea organica si seculara (n. aldine: „seculara”, adica… 106 ani!) a acestei provincii cu restul Rusiei.
Uniunea Sovietica nu a recunoscut niciodata si sub nici o forma aceasta rapire samavolnica.
Necesitatea de a intretine bune relatii politice in aceasta parte a Europei si actuala situatie internationala cer o solutionare imediata a acestei probleme de litigiu.
Uniunea Sovietica considera oportun si necesar ca Basarabia sa fie restituita imediat, iar Ð pe de alta parte Ð cere sa i se cedeze Nordul Bucovinei, care reprezinta o unitate organica cu restul teritoriilor locuite de ucraineni.
In acelasi timp, cedarea acestei regiuni din Bucovina constituie o compensatie justa pentru repararea nedreptatii savarsite prin stapanirea abuziva a Basarabiei timp de 22 de ani.
In consecinta, guvernul URSS pretinde:
1. Cedarea imediata a Basarabiei;
2. Cedarea imediata a nordului Bucovinei.
Guvernul sovietic isi exprima speranta ca Guvernul Regal Roman va gasi oportun sa se ajunga la o solutionare pasnica a problemei, a acestui conflict, si asteapta raspunsul cuvenit in cadrul zilei de 27 iunie 1940, ora 12 (ora Moscovei)”.
In presa sovietica (oficiosul Partidului Comunist bolsevic „Pravda”) din 29 iunie 1940, prima nota ultimativa apare intr-o alta varianta. Iat-o, spre comparatie cu varianta de mai sus, mult mai cunoscuta:
„In anul 1918, Romania, folosindu-se de slabiciunea militara a Rusiei, a desfacut de la Uniunea Sovietica (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, incalcand prin aceasta unitatea seculara a Basarabiei, populata in principal cu ucraineni, cu Republica Sovietica Ucraina.
Uniunea Sovietica nu s-a impacat niciodata cu faptul luarii cu forta a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o data si deschis in fata intregii lumi.
Acum, cand slabiciunea militara a URSS a trecut in domeniul trecutului, iar situatia internationala care s-a creat cere rezolvarea rapida a chestiunilor mostenite din trecut, pentru a pune, in fine, bazele unei paci solide intre tari, URSS considera necesar si oportun ca, in interesul restabilirii adevarului, sa paseasca impreuna cu Romania, la rezolvarea imediata a chestiunii inapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice.
Guvernul sovietic considera ca chestiunea intoarcerii Basarabiei este legata in mod organic de chestiunea transmiterii catre URSS a acelei parti a Bucovinei a carei populatie este legata in marea sa majoritate de Ucraina Sovietica prin comunitatea soartei istorice, cat si prin comunitatea de limba si compozitie nationala. Un asemenea act ar fi cu atat mai just cu cat transmiterea partii de nord a Bucovinei catre URSS ar reprezenta, ce-i drept Ð numai intr-o masura neinsemnata, un mijloc de despagubire a acelei enorme pierderi care a fost pricinuita Uniunii Sovietice si populatiei Basarabiei prin dominatia de 22 ani a Romaniei in Basarabia.
Guvernul URSS propune guvernului regal al Romaniei:
1. Sa inapoieze Basarabia Uniunii Sovietice.
2. Sa transmita Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele conform hartii alaturate.
Guvernul sovietic isi exprima speranta ca guvernul regal al Romaniei va primi prezentele propuneri ale URSS si ca aceasta va da posibilitatea rezolvarii pe cale pasnica a conflictului prelungit dintre URSS si Romania.
Guvernul URSS asteapta raspunsul guvernului regal al Romaniei in decursul zilei de 27 iunie curent.
26 iunie 1940″
Incercarile partii romane de a negocia s-au lovit de un refuz net.
A doua nota ultimativa sovietica (27 iunie 1940)
„Guvernul URSS ia act de dorinta Romaniei de a solutiona pasnic conflictul si cere:
1. In termen de patru zile, cu incepere de la 28 iunie 1940, orele 12.00 (ora Moscovei), teritoriul Basarabiei si al Bucovinei de Nord va fi evacuat de trupele si autoritatile romane.
2. Pe de alta parte, in mod succesiv, acelasi teritoriu va fi luat in stapanire de catre fortele Armatei Rosii.
3. La 28 iunie 1940, fortele Armatei Rosii vor ocupa punctele Cernauti, Chisinau si Cetatea Alba.
4. Autoritatile romane vor trebui sa predea in perfecta stare si in intregime: caile ferate, depozitele de orice fel, intreprinderile industriale etc.
5. Se va constitui o comisie mixta plenipotentiara care va reglementa formalitatile predarii.
Guvernul sovietic asteapta raspunsul Guvernul Regal Roman pana la 28 iunie 1940, ora 12 (ora Moscovei).”
Ziua cea mai lunga si mai neagra
Sa ne reintoarcem in Bucuresti. In acea zi de 27 iunie 1940, dupa primirea celui de-al doilea ultimatum sovietic. Atunci, s-au tinut doua Consilii de Coroana: unul la pranz, al doilea noaptea. La primul Consiliu, dupa dezbateri, Regele a pus la vot acceptarea sau respingerea ultimatumului sovietic. Din cei 26 de participanti, 11 s-au pronuntat pentru respingerea notei ultimative sovietice, 10 Ð pentru acceptarea ei, 4 Ð pentru discutii, un vot a fost rezervat. Carol al II-lea, cel care doar cu cateva luni in urma, declarase solemn la Chisinau ca „nu va ceda nici o brazda din trupul tarii”, a conchis, in mod ciudat, ca”… rezultatul votului a fost pentru primirea ultimatumului” („Insemnari zilnice”).
In dupa-amiaza aceleiasi zile (27 iunie 1940), primul ministru Gheorghe Tatarescu l-a vizitat pe suveran. Dupa discutiile avute, Carol al II-lea a tras concluzia ca Tatarescu „este pentru cedare”.
La cea de-a doua intrunire a Consiliului de Coroana (seara de 27 iulie 1940) au participat 28 de ministri si consilieri regali. Primul ministru Gheorghe Tatarescu a dat citire notei de raspuns adresate guvernului sovietic, iar seful Marelui Stat Major, generalul Florea Tenescu, a prezentat o informare ce aducea „date uluitoare” privind raportul de forte dintre Romania si URSS, la care au fost adaugate fortele militare ungare si bulgare. Datele trebuiau (scrie Carol al II-lea) „sa conduca (si au condus!) la intarirea concluziei celor prezenti ca Romania nu avea alta cale de urmat decat acceptarea pretentiilor teritoriale ale Kremlinului”. Numai sase din cei prezenti s-au declarat pentru rezistenta. Si noteaza Regele Carol al II-lea: „Numele lor merita sa fie inscrise cu litere de aur in cartea demnitatii romanesti: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Stefan Ciobanu, Ernest Urdareanu…”. Iar propria parere: „… Consider ca se face o mare greseala de a ceda fara nici o rezistenta aproape un sfert din tara, dar ma vad coplesit de avizul marii majoritati a acelora carora le-am cerut sfatul. Am plecat fara a mai da mana cu nimeni, adica amarat si convins ca urmarile celor hotarate vor fi foarte grele pentru tara…”.
Formula adoptata a fost, pana la urma: cedam spre Rusia, ne intelegem cu Bulgaria, rezistam spre Ungaria.
Cercetarile recente au demonstrat ca datele expuse de generalul Tenescu au fost false, diminuate, extrase special pentru a convinge asistenta de neputinta militara a Romaniei de a rezista in fata invadatorului sovietic. Insusi Carol al II-lea va recunoaste mai tarziu: „… am facut greseala de a-mi apleca urechea celor fricosi”, dar el insusi, din teama, a luat decizia inutila de a se consulta cu Consiliul de Coroana; chiar asa fiind, concluziile sale au fost ciudate, contrarii votului din primul Consiliu de la 27 iunie 1940. Regele Mihai I va admite, de asemenea: „Era periculos, chiar o sinucidere, sa ne opunem nemtilor si rusilor. Mai tarziu, mi-am dat seama ca li se putea rezista. Nu pentru mult timp, poate, dar se putea rezista, oricum”.
Fireste, au mai avut loc si alte consultari. Berlinul, prin Wilhelm Fabricius, a sfatuit Bucurestiul „sa se supuna cererii guvernului sovietic”. Roma a transmis ca este de un „interes european esential ca Romania sa evite un conflict armat cu U.R.S.S.” Guvernele de la Belgrad si Atena, care considerau ca „trebuie, in prealabil, sa se concerteze cu ceilalti aliati”, roaga Bucurestiul sa nu tulbure, printr-o rezistenta militara, „pacea in bazinul dunarean si in Balcani”. Dintre tarile-membre ale Pactului Intelegerii Balcanice, doar Ankara a confirmat hotararea Turciei de a-si onora obligatiile asumate anterior. Astfel ca alternativele erau: rezistenta armata timp de maximum cateva saptamani, urmata de impartirea Romaniei intre U.R.S.S., Ungaria, Germania si Bulgaria sau cedarea teritoriilor revendicate prin nota sovietica. A prevalat aceasta ultima solutie. Motivarea? Sa pastram astfel statul roman cu institutiile si fortele sale armate.
Raptul, vazut de la Moscova
De fapt, in URSS nu s-a recunoscut niciodata in mod oficial actul istoric al Unirii Basarabiei cu Romania, fiind prezentat ca „o grava violare a vointei poporului moldovenesc”. Propaganda bolsevica prezenta Basarabia ca fiind un tinut rusesc, ocupat in mod vremelnic de „garzile albe” romane.
Cat despre Bucovina, aceasta ar fi fost, dupa propagandistii moscoviti, o veche provincie austriaca, locuita in mare majoritate de ucraineni, care ar fi fost in mod nejust cedata Romaniei, prin tratatul de la Saint-Germain.
Falsificarea realitatilor istorice, prezentarea sub o forma eronata a datelor de ordin statistic, descrierea tendentioasa a situatiei din Romania Ð si, in special, din Basarabia Ð in comparatie cu starea de lucruri din URSS Ð acestea erau metodele folosite indeobste.
Dupa intrarea URSS in Liga Natiunilor, Moscova a fost nevoita sa semneze conventia referitoare la „definirea agresiunii”. Pentru inceput, conventia a fost semnata de Romania si URSS (Londra, 3 iulie 1933), apoi au aderat la aceasta si Estonia, Lituania, Polonia, Turcia, Afganistan, Persia si Finlanda.
Prin conventie, se hotarau urmatoarele: 1. Consolidarea relatiunilor politice intre tarile semnatare. 2. Evitarea oricarui pretext de agresiune. 3. Asigurarea inviolabilitatii teritoriului national. 4. Evitarea invaziei fortelor armate Ð cu sau fara declaratie de razboi Ð atac contra teritoriului, respectiv blocada, sprijinirea bandelor armate etc.
In incheiere: „Nici o consideratiune de ordin politic, militar, economic, de alta natura nu poate servi ca scuza sau justificare a unei agresiuni”.
Numai ca URSS a revenit la politica sa traditionala de intimidare si agresivitate: in septembrie 1939, trupele sovietice au invadat teritoriul polonez de la est de linia Suvalki-Brest si Litovsk-Prezemyal; in noiembrie 1939, URSS a atacat Finlanda (de care era legata prin 5 tratate de neagresiune); in mai 1940, a ocupat Tarile Baltice, cu care Sovietul Suprem semnase Ð numai cu 8 luni inainte Ð tratate de buna vecinatate si neagresiune, iar doua luni mai tarziu le-a anexat definitiv, fara nici o justificare legala; in iunie 1940, URSS a gasit momentul potrivit pentru de a readuce in discutie problema Basarabiei, dupa ce, inca din primavara anului 1939, presa sovietica (dirijata, evident) a inceput sa intensifice campania antiromaneasca pe tema Basarabiei si a retrocedarii ei; s-a indus ideea ca schimbarile fundamentale ce au loc in Europa impun si Romaniei „sa lichideze problemele teritoriale pe care le are in suspensie cu URSS”.
Totusi, pentru adormirea spiritelor, la 20 martie 1939, ministrul de Externe al URSS, V. M. Molotov, intr-un discurs radiodifuzat, afirma : „Dintre tarile vecine de la sud nu avem un pact de neagresiune cu Romania. Aceasta se datoreste unei probleme nerezolvate, adica problema Basarabiei, a carei ocupare de catre Romania nu a fost niciodata recunoscuta de catre URSS, cu toate ca niciodata nu s-a pus chestiunea inapoierii Basarabiei pe calea armelor. Acest fapt nu constituie, deci, un motiv pentru agravarea relatiilor dintre URSS si Romania”.
Miscari de trupe
Documente scoase de sub obrocul clasificarii atesta ca, in aceeasi perioada, se produceau masive deplasari de trupe catre frontierele Romaniei, la est de Nistru si in regiunea Galitiei Occidentale. Inca de la 1 aprilie 1940, incep sa fie transportate, de catre inaltul comandament sovietic, forte considerabile spre sud-vestul URSS, unele provenind de pe teritoriul de operatii din Finlanda, altele din Polonia rasariteana si din interiorul Uniunii.
In reuniunile politice din Ucraina, Galitia Occidentala si Republica Autonoma Moldoveneasca (Transnistria), agitatorii Partidului Comunist si politrucii Armatei Rosii insistau asupra urmatoarelor teme: a) Romania va fi obligata sa retrocedeze atat Basarabia, cat si Bucovina, care sunt locuite de ucraineni; b) Romania pregateste un razboi contra Uniunii Sovietice, pe care Armata Rosie trebuie sa-l previna cat mai curand.
Unul din comisarii politici, mai belicos, afirma undeva, in Ucraina de vest: „Romania va trebui sa-si dea seama de situatia pe care o creeaza si sa admita revendicarile juste ale Rusiei, caci in caz contrar trupele sovietice vor ocupa imediat prin forta Basarabia si Bucovina, infrangand orice incercare de rezistenta a armatei romane”.
Desigur, un atac al URSS asupra Romaniei nu mai putea conveni Germaniei, la acea data. Dar Moscova putea sa nu mai tina cont de opinia Berlinului si sa se prevaleze de asentimentul obtinut altadata si, deci, sa treaca la atac, fara a mai anunta Germania.
Potrivit marturiilor mai recente ale unor istorici militari rusi, inca imediat dupa semnarea, la 23 august 1939, a celebrului protocol secret, aditional la Tratatul de neagresiune sovieto-german, daca nu cumva chiar inainte de aceasta data, URSS a pus in practica strategia sa militara ofensiva, tinta fiind vestul Europei, incepand chiar cu Romania.
Documente dezvaluite de curand arata ca, din aprilie 1940, Comandamentul sovietic a dispus ca forte importante sa fie transportate spre frontiera romana si a luat masuri pentru echiparea noului teatru de operatii sud-vest. Catre sfarsitul lunii aprilie, apoi, cu si mai multa intensitate, aceasta activitate din preajma frontierelor a continuat in cursul lunilor mai si iunie. Ce se intampla? Se lucra la ameliorarea comunicatiilor rutiere si ferate; se executau, din ce in ce mai frecvent, recunoasteri aeriene si terestre; satele din apropierea Nistrului erau evacuate; erau construite aerodromuri si depozite pentru armament si munitii; de-a lungul frontierei se faceau dese inspectii si alarme; instructia devenea tot mai intensa, exercitiile militare intrunind formatiuni de tancuri, aviatie, mijloace speciale.
Catre jumatatea lunii iunie 1940 activitatea trupelor sovietice din apropierea frontierei si transporturile dinspre sud-vest au ajuns la o intensitatea maxima.
Transporturile de trupe catre frontiera romana s-au facut pana in ultimele zile. In interior, se semnalau chemari de noi rezervisti, incorporari de noi recruti si continuarea, in mod intens, a instructiei trupelor. Din ansamblul informatiilor reiesea ca erau doua zone in care URSS a actionat mai mult: Stara Uzka-Horodenka-Kosov-Stanalovo-Kzorikov si Grigoriopol-Tiraspol-Odesa-Razdelnaia. Aceste regiuni corespundeau cu zonele probabile de concentrare a unor grupe de forte sovietice si, deci, zonele de unde ar putea, in caz de conflict armat, sa fie dirijate actiuni importante asupra Romaniei.
In zilele de 24 -27 iunie 1940 s-au executat noi transporturi de trupe, iar recunoasterea terestra si aeriana acoperea toate frontierele URSS si, in special, zonele de la nordul Bucovinei si Tiraspol-Odesa. Echiparea sectoarelor de atac se completa cu graba printr-o concentrare masiva de mijloace si materiale.
La 26 iunie 1940 (cu doua zile inaintea termenului fixat de ultimatum!), aviatia sovietica a depasit teritoriul national, mai ales in Bucovina, pentru a verifica situatia trupelor romanesti, iar unitatile militare motomecanizate sovietice s-au apropiat de Nistru.
Agresiunea
Documentele de arhiva se refera la intreg ansamblul de operatiuni desfasurate de URSS chiar inainte de remiterea ultimatumului. Prin directivele Comisarului Poporului pentru Aparare nr. OV/583 si OV/584 unitatilor regiunii militare Odesa li s-a dat dispozitia sa se puna in stare de lupta. Directivele cu privire la concentrarea trupelor sovietice pe linia de frontiera sovieto-romana au fost date in perioada 15 aprilie-10 iunie 1940.
In scopul pregatirii si efectuarii operatiunii militare, prin jonctiunea celor doua regiuni ale Armatei Sovietice a fost creat Frontul de Sud, care avea in componenta sa armatele 5, 9 si 12. In calitate de comandant a fost numit generalul Gheorghi Jukov. Efectivul frontului era constituit din 32 de divizii de tragatori, 2 divizii motorizate de tragatori si 6 divizii de cavalerie, 11 brigazi de tancuri si 3 brigazi de tancuri aeropurtate, precum si 30 de regimente si 4 divizioane de artilerie.
Pentru actiunile trupelor erau pregatite doua variante. Varianta de baza prevedea un plan de actiuni pentru cazul ca guvernul Romaniei nu va accepta evacuarea Basarabiei si Bucovinei. Armata Sovietica urma sa execute o lovitura concentrica prin intermediul Armatei a 12-a de-a lungul Prutului, in directia orasului Iasi, iar Armata a 9-a urma sa declanseze ofensiva mai la sud de Chisinau, spre Husi. Planul militar prevedea incercuirea trupelor romane in regiunea Balti-Iasi. Varianta a doua prevedea actiuni in cazul cand trupele romane urmau sa se retraga de buna voie la vest de Prut. Potrivit acestui plan, misiunea trupelor sovietice consta in iesirea rapida la Prut, pentru a lua sub control retragerea trupelor romane.
Drept baza a actiunilor a fost luata varianta intai. Pe directiile principale ale ofensivei a fost asigurata o superioritate, mai mult decat tripla, de forte si mijloace.
In conditiile in care ostilitatile de pe Frontul de Vest conturasera dominatia Germaniei, prin capitularea, la 22 iunie 1940, a Frantei si imobilizarea trupelor engleze de pe continent, guvernul Uniunii Sovietice a profitat de totala izolare internationala a Romaniei si a trecut la amenintarea cu forta.
Conform Notei ultimative remise de Guvernul sovietic in ziua de 26 iunie 1940 si acceptata de Guvernul roman in ziua de 27 iunie, ocuparea Basarabiei si nordului Bucovinei trebuia sa se execute in termen de 4 zile, cu incepere din ziua de 28 iunie 1940, ora 14 (ora Bucurestiului), fixandu-se, pentru fiecare zi, liniile ce nu trebuiau depasite de fortele sovietice. Fara a se tine seama de textul Notei ultimative, coloanele sovietice au inceput trecerea inca din dimineata de 28 iunie 1940, ora 6,30, cand formatiuni de infanterie sovietice au incercat sa treaca Nistrul, in dreptul comunei Moldova (n.n. Romancauti). Primite cu focuri de elementele din sector ale reg. 6 cavalerie, trupele sovietice s-au oprit, cerand sa parlamenteze cu comandantul roman. In dupa-amiaza aceleiasi zile, subunitati de infanterie au trecut intreaga frontiera a Nistrului, ocupand, pana in seara aceleiasi zile, orasele Chisinau si Cetatea Alba. In Bucovina, trecerea frontierei s-a executat cu formatiuni motomecanizate dirijate spre Cernauti, pe care l-au ocupat spre ora 14 si, nerespectand linia fixata pentru acea zi, au inaintat pe unele directii pana la noua linie de demarcatie, fixata prin nota Molotov.
In ziua de 28 iunie 1940, coloanele motorizate, trecute pe podurile construite peste Nistru in noaptea anterioara, au reluat inaintarea spre vest, catre podurile de peste Prut, de la Ungheni si Badragi.
In aceeasi zi, unitatile de parasutisti au fost lansate in orasele Cahul, Ismail si Reni, ocupand institutiile si garile acestor orase si impiedicand evacuarea autoritatilor si materialelor armatei.
Retragerea armatei romane, depasita de formatiunile motomecanizate sovietice si continuu hartuita de comunisti razvratiti si de agitatorii sovietici, s-a executat in foarte grele conditii, o parte din materialul de razboi fiind parasit in teritoriile ocupate. In plus, retragerea a fost ingreunata si de etapele lungi pe care trupele erau fortate sa le execute, precum si din cauza restrictiei exprese a Guvernului roman de a nu provoca incidente cu fortele sovietice.
Trupele sovietice, luand drept slabiciune ceea ce pentru trupele romane nu era decat un act de disciplina militara constienta, au calcat stipularile din propriul ultimatum si, sub forma controlului rechizitiilor locale, opreau coloane romane, inconjurandu-le in prealabil cu forte mecanizate, indicand apoi bandelor instigate sa-si ridice ceea ce le-ar fi fost rechizitionat de catre trupele romane. Aceasta actiune a fortelor sovietice a fost executata dupa un plan bine stabilit: unitatile mecanizate sovietice depaseau coloanele romane si le opreau in momentul traversarii localitatilor; se barau iesirile satelor, in special cele de vest, apoi, servindu-se de megafoane, invitau soldatii basarabeni sa iasa din coloana spre a ramane pe loc; odata coloana dezorganizata prin indepartarea elementului basarabean, care, de altfel, la unele unitati, forma majoritatea, razvratitii civili erau indemnati sa-si reia materialele si animalele presupuse rechizitionate din zona.
Pentru ocuparea nordului Bucovinei si Basarabiei, fortele sovietice au adoptat un dispozitiv ofensiv, inspirat dupa doctrina germana aplicata in Polonia si Franta. Un esalon inaintat, format din unitati motomecanizate, era dirijat pe directiile principale si avea ordin ca, in cel mai scurt timp, fara sa tina cont de coloanele romane, sa inainteze si sa ocupe podurile de peste Prut si punctele de trecere de pe liniile de demarcatie in nordul Bucovinei. Acest esalon, in legatura cu fortele aeriene, a fost precedat de lansari de parasutisti in centrele mai importante din sudul Basarabiei, in scopul de a instiga simpatizantii ideilor comuniste, ca, impreuna, sa procedeze cat mai neintarziat la dezorganizarea spatelui si hartuirea trupelor romane in retragere. Inapoia acestui esalon prim, sovieticii au impins grosul fortelor, format din mari unitati de toate armele si directiile principale in raport cu concentrarea anterioara.
Teritoriile ocupate, primele luni de dupa…
In scopul introducerii cat mai neintarziate a regimului comunist in cele doua tinuturi ocupate, pentru a sterge orice urma a administratiei romane, sovieticii au luat urmatoarele masuri de ordin general:
In sedinta Sovietului Suprem, tinuta la Moscova in ziua de 1 august 1940, s-a hotarat incorporarea Bucovinei si a judetelor Hotin, Cetatea Alba si Ismail in Republica Ucraineana, iar restul Basarabiei in Republica Autonoma Moldoveneasca.
S-au instalat comitete executive orasenesti si satesti in toate localitatile din teritoriile ocupate, comitete conduse de persoane straine, numite de la Centru si in care predominau elementele ucrainene si rusesti.
S-au legiferat: a) nationalizarea pamanturilor particulare: solul, subsolul, padurile si apele devenind astfel proprietatea statului; b) nationalizarea bunurilor materiale si imobiliare ale cetatenilor; c) au fost preluate de stat bancile, casele de asigurare, institutiile de credit, caile ferate, raurile navigabile, precum si toate intreprinderile industriale cu peste 20 de salariati; d) s-au preluat, de asemenea, tipografiile, instalatiile electrice, tramvaiele, autobuzele si toate intreprinderile comerciale ale caror cifra de afaceri era superioara sumei de 600.000 lei anual, precum si farmaciile, spitalele, hotelurile si marile restaurante; e) invatamantul a fost organizat dupa sistemul sovietic, limba rusa fiind introdusa ca obiect obligatoriu; corpul didactic a fost obligat sa urmeze cursuri speciale de limba rusa si de initiere in directivele invatamantului sovietic, iar cei care nu se bucurau de increderea regimului au fost mutati in interiorul Uniunii Sovietice si inlocuiti cu elemente aduse din Republica Autonoma Moldoveneasca si Ucraina; f) majoritatea bisericilor au fost inchise: acolo insa unde mai exista slujba religioasa se oficia de preoti imbracati ca simpli civili; g) concomitent cu inchiderea bisericilor, s-a dus o intensa propaganda ateista, in special pentru copii; metodele acestei propagande erau foarte perverse: la rugaciunile ridicate catre Dumnezeu, copiii nu primeau mancare, in timp ce situatia se schimba atunci cand ruga lor era adresata lui Stalin; h) s-a introdus alfabetul chirilic chiar in scrierea limbii romane.
La 3 iulie 1940, noua frontiera pe Prut a fost inchisa. In teritoriul ocupat au fost dislocate 15 divizii de tragatori, motorizate si cavalerie, 7 brigazi de tancuri si trupe aeropurtate.
Rezultatul nemijlocit al anexarii acestor teritorii a fost exodul considerabil de populatie autohtona, reprezentat de cei 300.000 de refugiati romani care au trecut noul hotar cu Romania. De asemenea, 80.000 de germani din Basarabia si 30.000 din nordul Bucovinei au fost evacuati in Germania. In toamna anului 1940, in locul populatiei germane evacuate au fost colonizate circa 10.000 de familii din Ucraina.
Odata cu instaurarea regimului sovietic stalinist a inceput un intreg lant de crime impotriva umanitatii: genocid, deportari, foamete. In perioada 28 iunie – 4 iulie 1940, de exemplu, numai in judetele Cernauti, Chisinau, Cetatea Alba si Balti au fost arestate 1122 de persoane. In noaptea de 13 iunie 1941, au fost deportate circa 5000 de familii din Basarabia. In august 1940, au fost trimisi la munca fortata 53.356 de tineri basarabeni.
Din cauza acestor masuri, precum si a nesigurantei personale Ð arestarile, deportarile si executiile facandu-se in masa si numai pe baza unui simplu denunt Ð populatia din Basarabia si Bucovina era din ce in ce mai nemultumita. Grupuri de sute de romani incercau, adesea prin forta, sa se repatrieze in Romania.
Autoritatile erau ingrijorate de aceasta stare de lucruri. De aceea au si organizat numeroase intruniri, in care oratorii cautau sa convinga populatia de avantajele regimului comunist, criticand, in acelasi timp, vechea administratie romaneasca.
Sub pretextul desfiintarii somajului si cunoasterii Uniunii Sovietice, grupuri compacte de romani au fost stramutate cu forta in regiunile indepartate ale Uralului si Donetkului cu intentia de a dezradacina pe moldoveni din teritoriile romanesti si a rusifica provinciile ocupate.
Din punct de vedere economic, situatia in Bucovina si Basarabia devenea tot mai grea. Pe piata si in magazine nu se mai gaseau aproape deloc alimente, obiecte de imbracaminte si incaltaminte, iar ceea ce mai exista se vindea clandestin si cu preturi foarte ridicate.
Desi in 1939 recolta agricola fusese buna, totusi populatia era lipsita de alimentele necesare, dat fiind faptul ca o mare parte din produsul acestei recolte trebuia predata statului. Uneori, era necesar sa se predea autoritatilor cantitati mult mai mari decat recolta obtinuta.
„Eliberatii” isi condamna „eliberatorii”
Cu mai mult de un an inainte de proclamarea independentei, Chisinaul politic, aflat sub influenta tot mai accentuata a miscarii de renastere nationala, reprezentata de membrii Frontului Popular, deveniti deputati in vechea formula parlamentara denumita Sovietul Suprem, a initiat o larga dezbatere, cu participare internationala. Tema: „Pactul Molotov-Ribbentrop si consecintele sale pentru Basarabia”. In paralel, o comisie a Sovietului Suprem a cercetat aceeasi problema si a elaborat un necesar aviz, pe baza caruia s-a adoptat o hotarare corespunzatoare a forului legislativ de-atunci dintr-o republica (inca) unionala sovietica. Reproducem in extenso documentele respective.
Hotararea Sovietului Suprem al RSS Moldova cu privire la avizul Comisiei Sovietului Suprem al RSS Moldova pentru aprecierea politico-juridica a Tratatului sovieto-german de neagresiune si a protocolului aditional secret din 23 august 1939, precum si a consecintelor lor pentru Basarabia si Bucovina de Nord
Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldova h o t a r a s t e:
A aproba avizul Comisiei Sovietului Suprem al RSS Moldova cu privire la aprecierea politico-juridica a Tratatului sovieto-german de neagresiune si a Protocolului aditional secret din 23 august 1939, precum si a consecintelor lor pentru Basarabia si Bucovina de Nord.
Presedintele
Sovietului Suprem al RSS Moldova
or. Chisinau M. SNEGUR
23 iunie 1990
Nr. 149 Ð XII
AVIZ
al Comisiei Sovietului Suprem al RSS Moldova pentru aprecierea politico-juridica a Tratatului sovieto-german de neagresiune si a Protocolului aditional secret din 23 august 1939, precum si a consecintelor lor pentru Basarabia si Bucovina de Nord
Constatarile Comisiei:
„Basarabia si Bucovina de Nord au fost dintotdeauna parti componente ale Statului Moldova, creat in secolul al XIV-lea pe pamantul stramosilor romanilor – geto-daci.
La 1775 Imperiul habsburgic rapeste Statului Moldova partea lui de nord, Bucovina.
In urma razboiului ruso-turc din 1806-1812 si al unui indelungat targ diplomatic, prin tratatul de pace de la Bucuresti (1812), Imperiul rus dezmembreaza Statul Moldova, anexand tinutul dintre Prut si Nistru, asupra caruia extinde in mod artificial numele de Basarabia.
Ca rezultat al prabusirii Imperiului rus si al celui austro-ungar, in urma celui dintai razboi mondial si a revolutiei ruse din 1917, Basarabia si Bucovina capata posibilitatea de a-si realiza dreptul lor firesc si legitim la autodeterminare. La 2 decembrie 1917 a fost creata Republica Democratica Moldoveneasca. Dupa proclamarea Ucrainei republica independenta, parlamentul Republicii Democratice Moldovenesti – SFATUL TARII – a declarat, la 24 ianuarie 1918, independenta Republicii Democratice Moldovenesti. La 27 martie 1918, tinand cont de numeroasele adresari ale populatiei din tinut si de imposibilitatea pastrarii, in acea conjunctura politica si militara, a independentei Republicii Democratice Moldovenesti, Sfatul Tarii a decis prin vot unirea Basarabiei cu Romania. Congresul general al Bucovinei, la 15 (28) noiembrie 1918, a votat „Uniunea neconditionata si pentru vecie a Bucovinei, in vechile hotare pana la Ceremus, Colacin si Nistru, cu Regatul Romaniei”.
Guvernul URSS a cerut in repetate randuri sa i se recunoasca pretinsul drept de stapanire a Basarabiei, luptand atat pe cale diplomatica (tratative, proteste, propuneri), cat si militara (organizarea de interventii, rebeliuni, sabotaj), facand propaganda antinationala si chiar propunand rascumparare pe contul tezaurului de stat al Romaniei, confiscat in decembrie 1917. Insistenta istoriografiei sovietice oficiale asupra afirmatiei false precum ca in Basarabia ar fi biruit, in 1918, Puterea Sovietica, ea devenind, chipurile, parte componenta a noului stat sovietic, isi are explicatia in tendinta de a justifica exportul de revolutie si reanexarea Basarabiei. Luptatorii pentru realizarea asa-ziselor intentii revolutionare ale bolsevicilor pe acest teritoriu, ca si alti militanti ai pastrarii imperiului, erijati in revolutionari, straini intereselor vitale ale salvgardarii si prosperarii intregii natiuni romane.
In prima jumatate a anilor 30 s-a ajuns la o ameliorare a raporturilor dintre URSS si Romania, ce a culminat cu stabilirea, la 9 iunie 1934, a relatiilor diplomatice intre aceste doua tari (parti), care isi garantau „mutual plinul si intregul respect al suveranitatii fiecaruia din statele noastre si abtinerea de la orice imixtiune, directa sau indirecta, in afacerile interne si in dezvoltarea fiecareia dintre ele, si in special a oricarei agitatiuni, propagande si oricarui fel de interventiuni sau de sprijin al acestora”.
Angajarea URSS in preajma celui de-al doilea razboi mondial in tranzactii stranse si reciproc avantajoase cu Germania hitlerista s-a soldat cu intelegerea mutuala a impartirii sferelor de influenta in Europa. Conform prevederilor Protocolului aditional secret la Tratatul sovieto-german de neagresiune, semnat la 23 august 1939, Uniunea Sovietica si Germania isi asumau dreptul de a decide soarta Finlandei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei si a Romaniei. Punctul trei al Protocolului aditional secret mentiona cointeresarea URSS fata de Basarabia. Bucovina, care niciodata nu a fost parte componenta a Imperiului rus si nici a Ucrainei, nu este mentionata in Protocolul aditional secret. Pretentiile asupra Bucovinei, inaintate de URSS in 1940, au fost o plasmuire a aparatului diplomatic stalinist.
Prin semnarea Protocolului aditional secret URSS a incalcat fata de Romania: articolul 1 al Pactului Briand-Kellogg, ce prevedea condamnarea recurgerii la razboi pentru reglementarea diferendelor internationale si renuntarea la el ca instrument de politica nationala in relatiile dintre statele contractante;
articolul 2 al aceluiasi tratat ce recunostea ca reglementarea sau solutionarea tuturor diferendelor sau conflictelor, de orice natura sau origine, care puteau aparea intre puterile contractante, urma sa fie infaptuita numai prin mijloace pasnice;
Protocolul de la Moscova din 9 februarie 1919, prin care semnatarii lui, URSS, Estonia, Letonia, Polonia si Romania, urgentau intrarea in vigoare, pentru ele aparte, a Pactului Briand-Kellogg.
Protocolul aditional secret al Tratatului sovieto-german de neagresiune din 23 august 1919, ce stabilea sferele de influenta in Europa de Est, contravenea principiilor fundamentale unanim recunoscute si normelor imperative ale dreptului international, (iar) intrucat decidea soarta unor state terte fara participarea lor, este nul si neavenit din momentul semnarii lui.
O consecinta logica a semnarii la 23 august 1939 a Protocolului aditional secret al Tratatului sovieto-german de neagresiune, a pregatirii militare sistematice, ce a urmat dupa incheierea acestui pact, au fost notele ultimative din 26 si 27 iunie 1940, trimise de guvernul sovietic Romaniei, prin care guvernului roman i se cerea sa inapoieze cu orice pret Uniunii Sovietice Basarabia si sa-i transmita partea de nord a Bucovinei „drept recompensa pentru uriasa dauna pricinuita Uniunii Sovietice si populatiei Basarabiei in cei 22 de ani de guvernare a Romaniei in Basarabia”.
Notele ultimative ale guvernului sovietic trimise Romaniei la 26 si 27 iunie 1940 contravin normelor imperative ale dreptului international si sunt o mostra a politicii de dictat imperial. Decizia privind ocuparea Bucovinei de Nord e un exemplu elocvent al politicii expansioniste, promovate in permanenta de guvernul stalinist.
La 28 iunie 1940 URSS a ocupat prin forta armata Basarabia si Bucovina de Nord, contrar vointei populatiei acestor tinuturi.
Proclamarea in mod neligitim la 2 august 1940 a RSS Moldovenesti a fost un act de dezmembrare a Basarabiei si Bucovinei. Trecerea arbitrara sub jurisdictia RSS Ucrainene a Bucovinei de Nord si a judetelor Hotin, Ismail si Cetatea Alba contravenea adevarului istoric si realitatii etnice existente in acea vreme.
Odata cu instaurarea in Basarabia si Bucovina de Nord a regimului sovietic stalinist, in aceste tinuturi au fost comise crime impotriva umanitatii: omoruri in masa, deportari, foamete organizata.
In conformitate cu argumentele istorice, juridice si politice expuse mai sus urmeaza ca in ziua de 28 iunie sa fie suspendate toate manifestarile cu caracter festiv.
Prin prezentul Aviz, Comisia intregeste, sub toate aspectele, semnificatia profunda si ampla a Declaratiei suveranitatii RSS Moldova.
Tratatul de Pace din 1947 preia o minciuna
Prevederile din protocolul secret semnat de von Ribbentrop si de Molotov la 23 august 1939 sunt si astazi o realitate geopolitica. S-a spus ca totul a fost batut in cuie prin Tratatul de Pace, semnat la Paris, la 10 februarie 1947, intre Natiunile Unite si Romania. Acolo, in Partea I. Frontiere, art. 1 se preciza: „Frontierele Romaniei, indicate in harta anexata Tratatului de fata (anexa I) vor fi cele care erau in fiinta la 1 ianuarie 1941, cu exceptia frontierei romano-ungare, care este definita in articolul 2 al Tratatului de fata. Frontiera sovieto-romana este astfel fixata in conformitate cu dispozitiile acordului sovieto-roman din 28 iunie 1940 si ale acordului sovieto-cehoslovac din 29 iunie 1945.”
Numai ca, in primul rand, la 28 iunie 1940, nu se incheiase nici un acord sovieto-roman. Fusesera, dupa cum am vazut, doar notele ultimative ale guvernului sovietic si raspunsul celui roman. Iar schimbul de note se referise doar la Basarabia si la nordul Bucovinei, nu si la Tinutul Herta, cu o populatie exclusiv romaneasca si care nu facuse niciodata parte din Imperiul rus sau din cel Habsburgic. Dupa toate probabilitatile, ocuparea Hertei fusese determinata de calea ferata care trecea prin zona, facand legatura dintre cele doua noi tinuturi rapite la 28 iunie 1940.
Adevarul istoric este ca ocuparea nordului Bucovinei, ca si a Basarabiei a reprezentat un prim pas pentru dobandirea unei importante pozitii strategice, din care Uniunea Sovietica putea controla Europa Centrala. Si pentru care a si participat, inca de la 17 septembrie 1939, la cel de-al doilea razboi mondial.
