Între 27 și 29 iunie 1941 a avut loc Pogromul de la Iași, eveniment cunoscut ca unul dintre cele mai sângeroase măceluri antisemite din sud-estul Europei și în care se apreciază că ar fi pierit mai bine de 10.000 de evrei.
Mărturiile cutremurătoare ale câtorva dintre supraviețuitorii acestui cumplit carnagiu ce este comemorat în aceste zile au fost depuse atât la procesul Pogromului, cât și la cel al mareșalului Antonescu, în 1946.
După ce, în ediția de ieri, am prezentat declarația martorului numărul 1, astăzi vă arătăm declarația martorului numărul 2, la acuzatorul public Vasile Stoican: “La intrarea în Chestura Poliției am fost așezați deoparte și de alta câte opt oameni, trei jandarmi, trei gardieni de poliție și doi nemți din organizația Todt, cu câte un par în mâini, iar prin fața lor treceau toți cei ce erau aduși și astfel omorâți. Doar dacă intrau deodată câte 3-4, atunci doar unul din mijloc avea șansa să scape cu o mână ruptă, și dacă criminalii nu-l loveau, veneau după el ca să-i dea și ultima lovitură, ca nu cumva să scape. Astfel am stat și am privit la acest abator de oameni, care a durat până la orele 7.00 sau 8.00, cu mici pauze pentru a face loc la morții care urmau să cadă și astfel în fața noastră au căzut sute de evrei, acuzați că ar fi tras asupra armatei române și germane, dar cu singura vină de a se fi născut evrei“, a povestit martorul.
Toate aceste scene au fost fotografiate de nemți, care își făceau distracție din toate aceste cruzimi. “La orele 8-9, am fost încolonați și porniți spre gară, iar pe tot timpul drumului am văzut numai cadavre pe străzi, bărbați, copii, femei cu prunci în brațe, zăcând pe stradă, iar noi călcând peste ei. Ajunși la gară am fost culcați cu toții la pământ, cu fața în jos, pe lângă noi trecând mașini și tancuri care îți dădeau impresia că trec peste noi și ne vor strivi, iar un ofițer neamț striga: Wer singt oder strark…erschossen, așa, în bătaie de joc, de parcă nouă ne ardea de cântat. Așa am stat vreo două ore, până când am fost îmbarcați în vagoane. Eram ridicați de jos cu o lovitură de cravașă peste spate și numărați, apoi porneam spre vagon, tot drumul printr-un șir de soldați care ne loveau tot timpul“, a dezvăluit anchetatorilor martorul.
De disperare, copiii au încercat să-și ucidă tatăl
Supraviețuitorul pogromului a povestit că unul dintre momentele cumplite a fost clipa când au fost numărați, pentru că îi era frică să nu fie despărțit de tatăl său, să nu se piardă. „În vagonul meu eram 100 de oameni, bătrâni, tineri, copii. Vagonul era de zece tone capacitate, dar am fost înghesuiți aici, spre dimineață trenul a pornit. Prin zăbrelele mici pe care le avea nu am putut vedea încotro pornim. Am mers așa toată ziua de luni și pe la orele 18.00 am ajuns la Galbeni, o localitate de dincolo de Roman.Tot timpul prin gări ceream apă, dar cei care voiau să ne dea nu erau lăsați de către jandarmii care păzeau trenul. Luni, 30 iunie, pe la orele 18.00 trenul a pornit înapoi în direcția Iași. Oamenii își păstrau încă conștiința și unii dintre noi ne bucuram închipuindu-ne că ne înapoiem acasă și că se termină calvarul. Dar în mijlocul nopții trenul s-a oprit și atunci au început să înnebunească primii. La început nu ne-am dat seama dacă într-adevăr erau nebuni, însă în toiul nopții au început o parte a vocifera, a ține discursuri și toate au degenerat într-o bătaie generală. Lângă mine stătea un negustor, anume Groper, care se afla împreună cu doi fii ai săi și care au început să îl bată și toată noaptea a trebuit să îl apăr“, și-a amintit martorul. Acesta a arătat că pe unchiul său l-au bătut în așa fel încât l-au zăpăcit complet. Spre dimineață au căzut istoviți, unul peste altul, și au început să apară primii morți. Era în fine marți și se aflau lângă Tg. Frumos.
“Aerul era de nerespirat, morții exalau miros îngrozitor, încât jandarmii stăteau la opt metri de vagoane și țineau batistele la nas. Aici au fost scoși unii dintre morții din vagoane. I-am văzut trecând prin fața noastră, duși prin fața unor bălți și probabil împușcați, căci se auzeau tot timpul focuri de armă. Se afla acolo un regiment de geniu sau artilerie căci soldații îi luau în primire pe evrei și era un sublocotenent tânăr care le spunea tot timpul să-i ducă mai încolo și să-i împuște“, a menționat supraviețuitorul.
Făceau pipi în palmă și beau
„În acest timp nu s-au mai scos cadavre la Ruginoasa, unde în același timp ni s-a pus pe o linie alăturată o locomotivă sub presiune pentru a ne produce căldură. În tot acest timp au murit în vagonul meu 76 de oameni. Scenele erau cutremurătoare! Foarte mulți au băut propria lor urină, ceea ce a dus la nebunie. Nebunii mergeau tot timpul călcând peste cei ce-și mai trăgeau sufletul, iar noi urlam: Apă!, dar cine ne auzea? Am rugat pe un jandarm să-mi moaie camașa în noroi și apoi să mi-o dea ca să sug noroiul. La Roman am fost coborâți din vagoane și atunci au coborât cu noi cei 24 de oameni care au mai dormit afară pe pământ și noaptea era frig, astfel că a doua zi la îmbarcare curtea regimentului unde am stat era plină de cadavre. În zori de zi au început strigătele jalnice ale călătorilor care cereau apă și aer. Nu voi putea uita niciodată și până în mormânt intonația lugubră a muribunzilor care cereau apă și aer… În dimineața zilei de miercuri, 2 iulie, au fost coborâte primele cadavre în Gara Mircești și încărcate în furgoane militare. Din cauza groaznicei călduri din vagoane am lepădat de pe noi hainele, nemaiputându-le suferi, iar alții au dezbrăcat cămășile spre a le arunca printre gratii la unii soldați binevoitori care le tăvăleau în băltoaca formată din resturile ploilor și amestecată cu praf și murdărie și ne erau restituite cămășile prin acele gratii, la care ne repezeam cu gurile căscate și buzele arse, spre a le umezi. Alții au cerut celorlalți, după ce propria urină se epuizase, să li se urineze în palmă, cu care își stingeau setea“, este mărturia groaznică a evreului care a supraviețuit Pogromului de la Iași.
Sticlele de apă, vândute cu sume exorbitante
Unii soldați români ce îi însoțeau pe evrei înlesneau vânzarea sticlelor cu apă, care ajunseseră la prețuri fantastice, până la 5.000 de lei, și se introducea numai gâtul sticlei printre gratiile vagonului și, rând pe rând, treceau să-și umezească buzele atât de arse.
„Joi dimineață, la ora 4, ni s-a dat pentru prima oară băutura miraculoasă a apei de către militari români, reîncepând călătoria groaznică cu două stații înainte și trei înapoi, către necunoscut. În sfârșit, joi la prânz am ajuns la Roman și la ora 2.00 p.m. a ajuns și rândul vagonului nostru. Călătoria a fost însoțită de aruncări de pietre și gloanțe din trenurile nemțești cu care ne încrucișam. Acest dureros și tragic voiaj a luat sfârșit duminică după prânz, când am sosit la Călărași – Ialomița“.
