19.6 C
București
miercuri, 23 octombrie 2024
AcasăSportAtletismCine salvează Muzeul Farmaciei

Cine salvează Muzeul Farmaciei

Comunitatea locală, bloggerii şi Ministerul Culturii încearcă să salveze un muzeu extrem de interesant, care a devenit un adevărat simbol al Clujului.

Unul dintre cele mai interesante muzee din România este în pericol, după ce clădirea în care funcţionează a fost restituită moştenitorilor fostului proprietar. Comunitatea locală din Cluj doreşte să păstreze Muzeul Farmaciei şi, în acest context, s-a mobilizat pentru a salva colecţia specială a muzeului.

La rândul său, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Hunor Kelemen, l-a desemnat pe şeful Direcţiei Judeţene de Cultură şi Patrimoniu Naţional, Leonard Horvath, şeful echipei care va negocia cu reprezentanţii foştilor proprietari răscumpărarea Casei Hintz, în care funcţionează Muzeul Farmaciei. Până la începerea negocierilor, comunitatea bloggerilor din Cluj organizează, chiar azi, o seară specială de Dragobete, în incinta Muzeului Farmaciei, care este, din punct de vedere juridic, o secţie a Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei.

Mobilizarea generală are loc în contextul în care Casa Hintz a devenit un simbol pentru oraş. Clădirea, situată în Piaţa Unirii la intersecţia cu strada Regele Ferdinand I, datează din Evul Mediu.

Farmacie din 1573

Din anul 1573, aici s-a deschis o farmacie, care a funcţionat până la instaurarea comunismului. Atunci, farmacia a fost naţionalizată, apoi închisă, iar în locul ei a fost amenajat Muzeul Farmaciei, care include mobilier, instrumente şi reţete din Evul Mediu, inclusiv celebrul praf de mumie, care era folosit pe post de panaceu acum câteva veacuri. Imobilul în care se află muzeul poartă numele de Casa Hintz deoarece o familie de origine germană a cumpărat clădirea la jumătatea secolului al XIX-lea. Această clădire a rămas în proprietatea familiei Hintz până la naţionalizare, iar acum ea a revenit în patrimoniul foştilor proprietari. Aceştia sunt dispuşi să negocieze cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional vinderea clădirii. Iar Leonard Horvath a declarat că l-a contactat deja pe avocatul moştenitorilor. „Dorim să cumpărăm această casă şi să păstrăm colecţia Muzeului Farmaciei, care se află în partea inferioară a imobilului. Bineînţeles că şi partea superioară a Casei Hintz va fi afectată tot unui scop cultural, dacă negocierile noastre vor ajunge la bun sfârşit”, a spus Leonard Horvath.  

Cele mai citite

Coaliția ajunsă la menopauză – Academia Catavencu

Cum era de așteptat, liberalii s-au frecat, s-au scălâmbăiat, s-au dat de ceasul morții, s-au indignat, s-au ascuns pe după batistuțe și, în...

„Izolatul Putin” în noua ordine mondială

Summitul BRICS din Kazan, un oraș rusesc străvechi de la răscrucea Europei și Asiei, este, în aceste zile, ca un spectacol de jonglerie geopolitică....

Zelenski cere aliaților „să nu se ascundă” și să reacționeze față de implicarea Coreei de Nord în războiul Rusiei din Ucraina

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi aliaţilor „să nu se ascundă” şi să răspundă la dovezile privind implicarea Coreei de Nord în războiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă