De asemenea, Nicolae Haplea a activat şi în domeniul jurnalisticii. În paralel, el a intrat în politica românească, unde a fost un veritabil traseist politic. Ales senator pe listele Partidului Poporului, condus de mareşalul Alexandru Averescu, el a trecut apoi, în 1926, în PNŢ-ul condus de Iuliu Maniu. Zece ani mai târziu, el a devenit membru al PNL, însă, după o scurtă perioadă, el a început să simpatizeze cu fasciştii din Mişcarea Legionară. Această apropiere pare inexplicabilă, în condiţiile în care legionarii erau violent antisemiţi, iar în perioada în care Nicolae Batzaria fusese membru al PNŢ, el fusese unul dintre apărătorii comunităţii evreieşti.
Mai mult, antisemiţii români îl acuzau pe Batzaria că şi-ar fi vândut sufletul. Oricum, simpatiile sale legionare au provocat izolarea sa în timpul dictaturii lui Ion Antonescu. După instaurarea regimului comunist, Nicolae Batzaria a devenit o victimă a represiunii şi şi-a sfârşit zilele în anul 1952, în detenţie.
O personalitate complexă
Nicolae Batzaria a venit pe lume în 1874, în localitatea Cruşevo, pe atunci în Macedonia, care era o provincie a Imperiului Otoman. Familia lui Nicolae Batzaria era compusă din comercianţi aromâni, răspândiţi în tot Orientul, din România până în Anatolia şi în Egipt. Părinţii săi i-au insuflat o dragoste puternică pentru România. Nicolae Batzaria a absolvit cursurile unei şcoli româneşti, apoi liceul românesc din Bitolia. A plecat la Bucureşti, ca să îşi desăvârşească educaţia, la Facultatea de Litere.
Întors în sudul Dunării, el a devenit învăţător la şcoala din Ioannina şi, apoi, inspector al şcolilor româneşti din provinciile otomane Kosovo şi Salonic. În această perioadă, Nicolae Batzaria, inspirat de mentorul său, Nicolae Iorga, a început să lupte pentru drepturile aromânilor. El a editat mai multe publicaţii, unele dintre ele împreună cu Nicolae Papahagi şi cu Nushi Tulliu.
De asemenea, Nicolae Batzaria a obţinut un important sprijin financiar din partea miniştrilor români Take Ionescu şi Spiru Haret. La începutul anilor 1900, Nicolae Batzaria a devenit tot mai activ în plan politic şi s-a remarcat ca unul dintre opozanţii sultanului Abdul Hamid al II-lea. Această activitate i-a adus şi o detenţie în închisorile turceşti.
După eliberare, el l-a cunoscut pe beyul Ismail Enver, membru al mişcării clandestine a Junilor Turci. Nicolae Batzaria a devenit, ca urmare, primul creştin membru al acestei mişcări otomane. El a reuşit, apoi, să îi mobilizeze în sprijinul Junilor Turci şi pe alţi lideri ai comunităţii aromâne.
Senator şi ministru otoman
Nicolae Batzaria a luat parte la revoluţia Junilor Turci din anul 1908, soldată cu instaurarea unui regim constituţional în Imperiul Otoman. Liderul aromânilor a devenit senator, iar unul dintre colegii săi, Filip Mişea, a devenit deputat în Parlamentul Otoman. Junii Turci şi-au ţinut promisiunile faţă de liderii aromânilor. Astfel, românii sud-dunăreni au primit o largă autonomie, inclusiv dreptul de a-şi alege conducătorii locali, în cadrul Imperiului Otoman. Nicolae Batzaria, devenit unul dintre apropiaţii noului sultan, Mohammed al V-lea, s-a luptat, fără prea mari rezultate, şi pentru autonomia bisericească a aromânilor. El ar fi vrut ca aceştia să fie conduşi de propriul lor mitropolit ortodox, supus Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolelui. Din cauza opoziţiei ortodocşilor greci, acest plan nu a fost realizat, însă, niciodată. Ascensiunea lui Nicolae Batzaria a continuat, iar aromânii conduşi de el, confruntaţi cu naţionalismul grec, au fost singura comunitate naţională creştină care a sprijinit deschis păstrarea Imperiului Otoman, stat în care aveau incomparabil mai multe drepturi naţionale decât în statele creştine apărute în Balcani pe ruinele Imperiului turcilor.
În anul 1913, Nicolae Batzaria a devenit chiar ministru al Lucrărilor Publice în cadrul guvernului otoman şi a reprezentat Imperiul Otoman la Conferinţa de Pace de la Londra. Ca urmare a pierderii provinciilor nordice ale Imperiului Otoman, Nicolae Batzaria a militat puternic, dar fără succes, pentru crearea unui stat independent şi multietnic al Macedoniei, în care aromânii ar fi fost puternic reprezentaţi.
Întoarcerea în România
Izbucnirea primului război mondial a dus la radicalizarea Junilor Turci, care au început o politică de asimilare a comunităţilor din Imperiul Otoman. După intrarea otomanilor în război, alături de Puterile Centrale, Nicolae Batzaria a decis să plece în exil, în Elveţia. După terminarea războiului, el a decis să se stabilească în România.
Nicolae Batzaria a continuat să lupte pentru drepturile românilor sud-dunăreni oprimaţi în Grecia şi în Iugoslavia. De asemenea, el s-a implicat în politică şi a avut o carieră sinuoasă, care l-a dus, în cele din urmă, în braţele fasciştilor români, după ce multă vreme, scriitorul şi jurnalistul aromân a scris în ziare de stânga, precum Adevărul şi Dimineaţa şi a luat partea evreilor ori mişcării feministe. Ultimii ani ai vieţii sale au fost marcaţi de sărăcie şi detenţia în temniţele comuniste. Nicolae Batzaria s-a stins în anul 1952.
