Istoricul basarabean Eduard Boboc a demontat teoriile referitoare la faptul că acest teritoriu ar fi fost locuit majoritar de slavi.
Ultimele decenii au adus o nouă problemă geopolitică. Pe harta Europei a apărut o adevărată gaură neagră, reprezentată de un stat nerecunoscut oficial, dar care controlează un important teritoriu de dincolo de Nistru, precum şi oraşul Tighina. Este vorba de Transnistria, un teritoriu care, de jure, aparţine Republicii Moldova; de facto, el este controlat de o juntă, sprijinită de Rusia. După războiul de pe Nistru de după colapsul URSS, separatiştii de la Tiraspol încearcă să creeze identitatea unui presupus popor transnistrean şi să falsifice istoria, în sensul în care susţin că, din Evul Mediu timpuriu, acest teritoriu ar fi fost locuit majoritar de ruşi şi de ucraineni. Puţini dintre istoricii români au făcut studii serioase despre evoluţia acestui teritoriu.
Unul dintre aceştia este basarabeanul Eduard Boboc. Cu ajutorul unor documente oficiale ruseşti, el a reuşit să demonstreze că acest teritoriu a fost locuit de români încă din perioada în care se afla sub domninaţia Hoardei de Aur, iar românii moldoveni reprezentau majoritatea populaţiei sedentare, cel puţin până la Bug. Mai mult, Eduard Boboc a reuşit să găsească şi rădăcinile conceptului geopolotic reprezentat de Transnistria. Este vorba de un document alcătuit de contele Panin şi adresat ţarinei Ecaterina cea Mare. Acest document a fost redactat după anul 1792, când Rusia a ocupat acest teritoriu, numit până atunci Podolia Mică şi care avea o însemnată populaţie românească, cu toate că nu avea tradiţii statale româneşti şi, în general, cu excepţia unor episoade precum stăpânirea lui Mihai Viteazu asupra cetăţii Oceacov, nu s-a aflat sub stăpânirea unor domnitori români.
De la Moldova Nouă la Transnistria
Documentul contelui Panin prevedea strămutarea întregii populaţii a Moldovei în Transnistria şi crearea unei entităţi numite Moldova Nouă. „Anume prin politica Rusiei ar putea fi explicat faptul că românii transnistreni au rămas pe parcursul anilor în umbra atenţiei conaţionalilor de peste Prut. Integrarea teritoriilor din stânga Nistrului în componenţa Imperiului Rus şi ameninţările faţă de teritoriile naţionale româneşti neutralizau sau chiar excludeau orice tentativă de exprimare a unor interese şi afinităţi etnice. Iar anexarea Basarabiei în 1812 a dus la concentrarea întregii atenţii asupra provinciei româneşti în cauză, în perspectiva eliberării şi alipirii acesteia României. Caracterul românesc al ţinutului (recunoscut până şi de contele rus Panin, care nutrea ideea de a muta toată populaţia Moldovei în Transnistria şi de a crea acolo o Moldovă Nouă, sub oblăduirea pravoslavnică a împărătesei Rusiei Ecaterina a II-a) este confirmat chiar şi în «Marea enciclopedie rusă» din 1907, unde se menţionează că populaţia autohtonă a judeţului Ananiev o constituiau moldovenii.
Reacţia ostilă a sovieticilor la renaşterea naţională a românilor transnistreni care pledaseră pentru unirea cu România s-a manifestat prin teroare şi răzbunare îndreptată împotriva băştinaşilor, imediat ce valul integrator al revoluţiei bolşevice din 1917 a ajuns la Nistru. Eşecul campaniei declanşate de serviciile speciale ruseşti împotriva intenţiei poporului de a lichida frontiera de pe Prut i-a determinat pe sovietici să nu recunoască actul unirii Basarabiei cu România (1918) (care de fapt reflecta dreptul istoric al românilor la autodeterminare şi aspiraţia naturală a majorităţii acestora de a trăi într-un stat-naţiune), determinând izbucnirea, în 1919, de-a lungul frontierei româno-sovietice a numeroase incidente, provocate de incursiunile unităţilor armatei roşii pe malul drept al Nistrului, unele dintre care (Hotin, 23-31 ianuarie 1919; Tighina, 27-28 mai 1919 etc.) avuseră caracter de «răscoale». Astfel, ambiţiile geopolitice ale Moscovei au împiedicat restabilirea relaţiilor de prietenie între etnicii români, ruşi şi ucraineni din regiune”, scrie istoricul Eduard Boboc, într-un articol publicat în Anuarul Institutului de Istorie Orală al Universităţii Babeş-Bolyai. Tot el a remarcat că aceste idei ale contelui rus Panin au fost puse în practică de bolşevici, după primul război mondial.
Iniţiativă ţaristă, realizare bolşevică
„Planurile politice ale contelui Panin realizate în timp de bolşevici şi-au găsit expresia în forma unei efemere Republici Moldoveneşti: cu toată rezistenţa ucraineană, interesele politice clare au determinat guvernul de la Moscova să creeze, la 12 octombrie 1924, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească transnistreană, prin însăşi denumirea acesteia fiind accentuată predominarea populaţiei moldoveneşti (circa 80%) în formaţiunea nou-creată. Conform propagandei staliniste, RASSM a fost înfiinţată pentru a suplini «anomalia» lipsei poporului moldovenesc de o viaţă politică proprie ca urmare a evenimentului din 1918. Trasând frontiera vestică a noii «statalităţi» pe râul Prut, sovieticii, practic, au inclus în componenţa acesteia şi Basarabia, drept motiv invocând cererea autorităţilor locale procomuniste de a-i elibera pe românii dintre Prut şi Nistru de sub «jugul» românilor, pentru ca Basarabia să fie unită cu R.S.S. Moldovenească. «Statalitatea» proaspăt creată (care nu cuprindea întreg teritoriul Transnistriei locuit de români) nu era concepută să favorizeze libera afirmare a populaţiei române din teritoriu şi a culturii acesteia, ci, mai curând, să creeze la răsărit de Nistru un focar de atracţie pentru românii din Basarabia, astfel neliniştind guvernul român şi menţinând o stare de agitaţie continuă.
În RASSM, autorităţile bolşevice, inspirate atât de conducerea de partid şi sovietică a URSS, cât şi de Internaţionala Comunistă, au realizat o intensă politică de moldovenizare, scopurile acesteia fiind următoarele: trecerea lucrărilor de cancelarie în aparatul de stat la «limba moldovenească», sporirea numărului moldovenilor în aparatul administrativ şi de stat, atragerea moldovenilor în partidul bolşevic, în comsomol şi în sindicate, crearea condiţiilor necesare pentru ca populaţia moldovenească să poată studia în limba maternă în instituţiile de învăţământ mediu şi superior, dezvoltarea «culturii şi a limbii moldoveneşti». În viziunea oficialilor sovietici, moldovenizarea era privită ca o activitate de educare a populaţiei române din Transnistria în spiritul valorilor noi impuse de regimul bolşevic, de sporire a sentimentului lor de loialitate faţă de regimul sovietic.
În realitate, aceste acţiuni n-au fost decât un paravan pentru acreditarea teoriei moldoveniste privind existenţa în RASSM şi în Basarabia a unui popor deosebit de cel român şi vorbind o limbă diferită de cea română, astfel asigurându-se suportul ideologic necesar şi un «spor de legitimitate» actului creării formaţiunii autonome moldoveneşti. Acţiunile masive orientate împotriva populaţiei româneşti prevedeau convertirea acesteia la ideologia comunistă şi antrenarea la «construcţia socialistă» de rând cu pregătirea cadrelor de partid şi sovietice care, la momentul oportun, aveau să sovietizeze Basarabia şi România”, scrie Eduard Boboc.
De ce există acum Transnistria
Istoricul basarabean Eduard Boboc a descris şi renaşterea conceptului de Transnistria, după colapsul URSS. El a reuşit să demonstreze faptul că această entitate există şi rezistă doar pentru că este un cap de pod al Rusiei spre Balcani şi, totodată, un mijloc de a împiedica unirea Moldovei cu România. Mai mult, el a arătat că, în ciuda politicii de colonizare cu slavi a acestei regiuni, românii continuă să reprezinte cea mai numeroasă comunitate în Transnistria, însă ei continuă să fie oprimaţi de regimul ilegal de la Tiraspol, capitala entităţii.