Cine a fost Vaida Voievod?

Având rădăcinile conştiinţei de neam ancorate în îndepărtata mişcare ţărănească de la poalele „Băbghiului” din comuna Olpret, judeţul Cluj, azi Bobâlna, Alexandru Vaida Voievod a fost un mare apărător al ideii de unitate naţională.

Născut la data de 27 febru­arie 1872, Alexandru Vaida Voie­vod s-a format în tra­diţia intelec­tualităţii tran­silvane româ­neşti, prin tatăl său, Dionisie, pre­zumtivul autor al celei mai vechi formulări manu­scrise a Memorandumului, prin bunicul său, Alexan­dru Bohăţiei, căpitan suprem al Districtului Grăniceresc Năsăud, şi prin scurta şcolaritate, de numai doi ani, la liceul din Braşov, unde cultura românească a încununat temeinicia edu­caţiei ger­mane a des­chiderii uni­versale dobân­dite la saşii din Bistriţa. Deci şcoala primară a făcut-o la Cluj, gimnaziul săsesc din Bistriţa şi liceul românesc de la Braşov. Studiile supe­rioare le-a făcut la Viena, unde a ob­ţinut titlul de doctor în medicină, dar nu a exer­citat această profe­siune decât întâmplător.

În Parlamentul budapestan

Rupând zăgazul „pasivităţii” prin care se încercase protestul tăcut al românilor transilvăneni împotriva inegalităţii de drepturi, noua generaţie trece la „activitatea” politică a competiţiei electorale, începând cu alegerile din anul 1905. Ales împreună cu alţi deputaţi români în parlamentul Ungariei, împreună cu cei cehi, slovaci şi sârbi, formează o opoziţie unită, cu ecou în  presa inter­naţională. Apărător pe toate tărâmurile al drepturilor naţionalităţilor, în parlamentul Ungariei, faţă de poli­tica oligarhiei maghiare, principalele campanii sus­ţinute de Al. Vaida Voievod militează pentru votul universal, egal şi secret, inclusiv dreptul de vot al femeii, iniţiat încă din anul 1905, şi critica legilor şcolare ale contelui Apponi şi co., prin care urma să se predea numai ungureşte în şcolile româneşti, considerate de autor ca un atentat la adresa confesiunilor româneşti şi a limbii poporului român, cu consecinţe incalculabile.

Un moment de vârf al lui Al. Vaida Voievod în parlamentul budapestan l-a reprezentat demascarea caracterului reacţionar ostil antiromânesc al legii şcolare a lui Apponi şi Berzevisy. La această lege, Al. Vaida Voievod a protestat în parlamentul ungar, spunând: „Votaţi şi această lege, dar ziua şi noaptea sună-vă în urechi şi neliniştească-vă în conştiinţă protestul nostru, care este glasul timpului! Şi daţi-vă seama că omul poate prânzi cu minciuna, dar cina nu poate. Daţi-vă seama că spiritul timpului, voinţa oamenilor e mai puternică decât voinţa unui ministru, căci ministrul şi legea lui azi este, mâine nu va mai fi, milioanele însă şi voinţa lor sunt eterne şi nepieritoare”.

Sub pretextul că ar fi citit în parlament versuri insultătoare, este eliminat în 1907 şi revine în 1910 ca deputat de Făgăraş, până în 1918, cu prestigiul sporit, continuând cu aceeaşi energie lupta în favoarea românilor. În 1910 întreprinde o vizită de informare la Bucureşti. Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român, întrunit la Oradea în 29 septembrie 1918, acceptă în acord cu socialiştii o declaraţie de independenţă a naţiunii române. Tot atunci este constituit un comitet compus din V. Goldiş, I. Maniu, Şt. Ciceo-Pop, I. Suciu şi Al. Vaida Voievod. La 18 octombrie încep lucrările parlamentului maghiar. Cu acest prilej, deputatul Vaida Voievod, în calitate de reprezentant al Partidului Naţional Român din Transilvania, citeşte Declaraţia Comitetului Executiv al partidului de liberă dispunere de soarta sa şi a poporului român din Ardeal şi Ungaria. A urmat Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918, care a consfinţit pe vecie Unirea Transilvaniei cu România.

În Parlamentul României

Al. Vaida Voievod este ales în Consiliul Dirigent ca vice­preşedinte şi şef al departamentului de externe de presă şi membru în comisia care urma să prezinte la Bucureşti regelui Ferdinand I istoricul act al Unirii. La 12-13 decembrie 1918, delegaţia aleasă la Alba Iulia, formată din episcopii Miron Cristea şi Iulian Hossu şi miniştrii V. Goldiş şi Al. Vaida Voievod, prezintă suveranului României actul Unirii.

Deputat în parlamentul Româ­niei din anul 1919, ministru secretar de stat al Transilvaniei, preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru al Afacerilor Străine, guvernul său semnează tratatul de pace cu Austria şi răspunde pozitiv la propunerea ­URSS de semnare a tratatului dintre cele două ţări. Este ministru de Interne în perioada 1928-1930, preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de Interne ad-int., al Afacerilor Străine în 1932, ad-int. la Sănătate, Muncă şi Ocrotire Socială şi preşedinte al Consiliului de Miniştri în anul 1930. Ca ministru al Industriei şi Comerţului se pune la dispoziţia dictaturii regelui Carol al II-lea, fiind numit secretar de stat, vicepreşedinte şi preşedinte al Partidului Na­ţional Ţărănesc. El cere Partidului Naţional Ţărănesc să militeze pentru principiul „numerus valachicus”. În conformitate cu procentul de 80% reprezentat de români „valahi”, din totalul populaţiei ţării, ei să ocupe în mod corespunzător posturi de conducere în instituţii şi întreprinderi. Nereuşind să-şi impună punctele de vedere, Al. Vaida este exclus din Partidul Naţional Ţărănesc, şi împreună cu extrema dreaptă înfiinţează în 29 martie 1935 propria formaţiune politică, denumită „Frontul Românesc”.

La 30 martie 1938 este numit consilier regal, şi a participat la consiliile de coroană.  În timp ce deţinea aceste funcţii importante în stat, el a militat întotdeauna pentru păstrarea patriotismului românesc. Astfel, la intrigăriile ce se făceau pe scară internaţională, prin Parlament el răspundea astfel: „Curios fenomen, la un popor ca al nostru de o toleranţă fără seamăn între popoarele nu numai ale Europei, între popoarele lumii, românul, ţăranul, pentru că el este prototipul românului, nu îşi bate joc de niciun ritual, de nicio credinţă, el nu-şi bate joc de nicio limbă şi de nicio naţionalitate. A, că-i este caracteristic şi-i place ironia? Dar în acest fel de glumă nu este niciodată otrava urii. Şi atunci cum s-a putut ca un neam atât de nobil, ca neamul românesc, să fie astăzi expus în străinătate de a trece cel mai intolerant şi cel mai plin de ură şi venin în contra minorităţilor?… Nici nu cerem iubire, nici nu putem cere iubire. Cerem altceva: nu ajungeţi în conflict cu legile ţării şi Constituţiunea în vigoare. Nu faceţi conspiraţiuni împotriva acestei ţări. Solidari, daţi-vă, în interesele voastre economice şi culturale, cu interesele neamului şi Ţării Româneşti. Atâta putem cere, atâta cerem. Iar ca să câştigăm dragostea minorităţilor, aceasta este datoria guvernelor româneşti”.

Într-un alt discurs, el spunea: „Domnilor senatori, în tot cazul, politica Guvernului va trebui să dedice cea mai mare atenţiune problemei minorităţilor, ca odată pentru totdeauna să pună capăt acestei probleme. Chestia minorităţilor nu poate rămâne şi pe viitor o problemă pentru statul nostru, servind unor minoritari ca obiect de plângere înain­tea forurilor internaţionale, şi astfel, un obiect de blam şi de compromitere a renumelui Ţării  Româneşti. Nu din dragoste faţă de minoritari, ci din dragoste faţă de neamul românesc şi de viitorul acestui stat trebuie ca această problemă să dispară de la ordinea zilei”.

Alexandru Vaida Voievod a fost trimis de către comunişti cu domiciliu forţat la Sibiu până în ziua morţii, la 10 martie 1950. În acest timp, el a scris patru volume, care totalizează 2.200 de pagini.