Consiliul National al Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior (CNCSIS) al Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEdC), a organizat in ziua de 25 martie 2005, o masa rotunda privind perspectivele cercetarii stiintifice din Universitatile si Institutele de profil din Romania. Invitatii, personalitati ale vietii stiintifice romanesti, cu o reputatie internationala atestata, au dezbatut problemele fierbinti ale momentului, intr-un spirit de transparenta totala, ca intre colegi. Moderatorul discutiilor aprinse, prof. Ion Dumitrache, presedintele CNCSIS, dupa ce a multumit semnatarului acestor randuri pentru initierea reuniunii si Ruxandrei Todoran, pentru organizarea acestei manifestari, a condus cu mult tact si echilibru parerile uneori diametral opuse ale celor prezenti. A subliniat in introducerea sa ca este necesara o noua etapa in restructurarea si regandirea sistemului de cercetare romanesc. Au fost prezenti: Daniel David, consilierul ministrului Educatiei si Cercetarii Mircea Miclea, iar in ultimele minute ale dezbaterii si prof. Anton Anton, secretar de stat la MEdC. Prezentam in continuare ideile principale ale celor care au raspuns invitatiei noastre, spre a fi cunoscute si de cititorii aldine.
Daniel David (Consilier al ministrului, conf. univ. dr. in psihologie): Am fost numit consilier pe probleme de cercetare al ministrului Educatiei si Cercetarii in luna februarie 2005. Am cunoscut atat modul de a face cercetare de excelenta din SUA si Europa (ex.: am parcurs un program postdoctoral in SUA; sunt de 4 ani consultant pe probleme de cercetare la universitatea Mount Sinai School of Medicine, SUA si la institutul de interventii cognitiv-comportamentale Albert Ellis, SUA etc), cat si modul de a face cercetare de supravietuire si promovare profesionala in Romania. Am sperat ca odata venit la MEdC voi putea contribui la implementarea standardelor de calitate din cercetarea internationala in Romania, voi putea valoriza excelenta romaneasca din cercetare (acolo unde se mai gaseste ea) si voi putea contribui la schimbarea mentalitatii socialiste din cercetarea romaneasca, obisnuita sa produca pe stoc si pentru promovare profesionala.
La inceput am incercat sa promovam standarde internationale de valoare cu oamenii care erau in parghiile de putere, gandind ca sunt profesionisti si merita sansa lor. Dupa trei luni de incercari trebuie sa spun ca pentru mine perioada romantica s-a sfarsit! Nu se pot promova standarde si principii de valoare in cercetare cu oameni care nu le impartasesc si nu le ating! M-am saturat de oameni cu experienta si vreau oameni cu expertiza! Daca experienta nu este dublata de expertiza, adica de cunostinte avansate si la zi in domeniu, atunci ea nu inseamna altceva decat trecerea degeaba a timpului! M-am saturat de oameni care iti servesc intentii bune, pseudoschimbari si carcase. Avem nevoie de oameni care sa transforme intentiile in actiuni si formele in continuturi. Mi-am dat seama ca, inainte de a face o reforma a cercetarii, trebuie facuta o reforma a oamenilor din parghiile de putere, altfel orice demers este sortit esecului. Nu avem timp sa restructuram mintile celor nemerituosi si aflati deja de ani in parghii de putere (si unii cred ca nici nu vor fi capabili sa se schimbe). Simplu spus, ei trebuie inlocuiti! Este nevoie sa aducem in parghiile de putere oameni care indeplinesc cumulativ criterii de valoare profesionala, care le dau vizibilitate si impact international, si un profil moral adecvat. M-am saturat de valori psihopate, mediocritati cu caracter, ca sa nu mai vorbesc de psihopati mediocri. Pariul meu este ca cei mai multi dintre cei merituosi pot fi gasiti in generatia tanara si de mijloc, dar trebuie sa-i pastram si sa-i cultivam si pe aceia din generatia mai varstnica ce indeplinesc criteriile de performanta profesionala si de profil moral si care se afla deja in parghiile de putere. Nu trebuie sa schimbam oamenii numai pentru ca sunt „vechi”, ci trebuie sa-i schimbam doar pe cei care nu mai pot reprezenta cercetarea romaneasca in secolul 21.
Primul pas in aceasta noua strategie este constituirea Registrului National al Expertilor in Invatamantul Superior si Cercetare. Pentru prima data, profesionistii care vor fi inclusi in acest Registru reunesc pe cei mai vizibili si mai de impact profesionisti romani. Ei nu vor mai fi „stele locale”, ci „stele cu vocatie europeana”. Pasul al doilea este ca acesti experti sa fie sustinuti de parghii de putere prin includerea lor in diverse comisii si consilii ale MEdC. Numai apoi urmeaza pasul al treilea si anume promovarea prin si cu acesti profesionisti a unei schimbari serioase in cercetarea romaneasca pe baza unor standarde de excelenta profesionala. Ma gandesc la cateva schimbari structurale rapide.
(1) introducerea pentru prima data in Romania a programelor postdoctorale, acestea fiind in strainatate platformele principale de formare a cercetarilor de marca;
(2) restructurarea programelor doctorale astfel incat acestea sa produca profesionisti cu potential pentru cercetarea de excelenta;
(3) regandirea promovarii academice in cercetare astfel incat aceasta sa permita valorilor, nu celor „gri, cu tupeu sau bine pozitionati in retea”, sa promoveze;
(4) regandirea modului de distribuire a banilor in cercetare, distribuire care sa se faca pe baza unei competitii performante dupa model american si european, nu pe baza de interese si prietenii.
Timpul va arata daca aceasta strategie va fi una de succes si daca expertiza poate bate experienta si in Romania dupa modelul cercetarii de excelenta din SUA si Europa.
Analiza de caz: succesul Psihologiei in Romania. Noi credem ca standardele de valoare trebuie sa aiba o functie formativa, vizand zona proximei dezvoltari. Altfel spus, nu punem standarde de valoare doar cand le putem atinge ci punem standarde de valoare ca sa facem efortul sa le atingem; in acest mod standardele de valoare contribuie la dezvoltarea stiintei. Spre exemplu, la aparitia primei generatii de psihologi (dupa reinfiintarea psihologiei ca urmare a revolutiei din 1989), psihologia, ca si cele mai multe stiinte din Romania, punea accent pe „opere remarcabil de originale si specifice” exprimate in carti, tratate etc. Acest lucru a dus la aparitia unor stele de mare anvergura locala fara insa ca psihologia romaneasca sa fie vizibila sau de impact la nivel international. Aparitia rapida in parghiile de putere a unei generatii tinere, formata in strainatate, care si-a asumat standardele de valoare din stiinta internationala, a facut ca in 10 ani psihologia romaneasca sa devina cea mai vizibila stiinta socio-umana din Romania la nivel international, prin publicatii in reviste cotate ISI sau incluse in baze de date internationale. Iata asadar ca schimbarea statutului unei stiinte s-a facut rapid nu prin reeducarea celor din parghiile de putere, ci prin schimbarea profesionistilor din parghiile de putere cu oameni care aveau setul mental format pentru cercetare de excelenta la standarde internationale!
Roxana Bojariu (membra Ad Astra, cercetator stiintific principal I la Administratia Nationala de Meteorologie, Bucuresti): CNCSIS este o institutie creata in 1994, dupa model britanic. O forma occidentala de structurare a breslei academice, recunoscuta de altfel de suratele vestice – CNCSIS este punct focal in Romania al Fundatiei Europene pentru Stiinta (European Science Foundation). Iata binefacerile progresului si ale unui sistem constitutional – exclam ca un celebru personaj de-acum mai bine de o suta de ani. Tot ca si atunci, problemele sunt „doar” de fond: formele au fost, sunt si vor fi intotdeauna generoase in spatiul mioritic cel infinit ondulat (cf. Blaga). Conform teoriei lovinesciene, forma creeaza fondul. Conform realitatii post-decembriste, forma creeaza fondul, dar „in crestere negativa” – ca sa citez iar, de data aceasta o celebra sintagma ingineresc-financiara. Exemple clasice de crestere negativa: inamovibilitatea magistratilor si stabilitatea procurorilor sunt invocate acum ca un scut impotriva interesului public, iar autonomia universitara creeaza structuri tribale, atingand culmi de progres si civilizatie in feudalismul de tip CNCSIS. Aici, marii seniori ai educatiei si cercetarii impart, intre ei si vasalilor, cei aproximativ 8% din banii publici destinati cercetarii pe plan national. (Restul se distribuie tot in trib/feuda, dar sub forma Programului National de Cercetare Dezvoltare si Inovare, patronat direct de MEdC).
Ca orice structura feudala care se respecta, CNCSIS e „stat in stat”, membrii consiliului sunt propusi autonom (iata forma!) de institutiile de invatamant superior si nu dau socoteala nimanui. A adjudeca pentru ei si vasalii lor finantari de la buget e cat se poate de firesc, am regasit pe lista castigatorilor de granturi, afisata spectaculos pe site-ul institutiei (iata forma!), chiar nume din componenta comisiilor care au acordat acele granturi. Normal, e autonomie, adica criteriile de evaluare si atribuire se stabilesc autonom de interesul public si nimeni din afara feudei nu-i poate urni din consiliu si comisii. Singura instanta la care se inchina e imaginea, forma : razesii din cercetare sunt instiintati prin epistole electronice gratioase ca, in marinimia sa, CNCSIS a mai deschis o competitie de granturi sau mai face o strigare pentru evaluatori. Culmea autonomiei a fost atinsa atunci cand CNCSIS si-a acordat siesi, prin Comisia de Fizica, un grant de aproximativ 10 ori mai mare decat media (in jur de un miliard si ceva de lei, la valoarea din 2003) pentru a cerceta metode scientometrice in vederea creerii unor norme de evaluare si ierarhizare a institutiilor romanesti dupa standardul international. Rezultatul? A trebuie ca o organizatie non-guvernamentala – Ad Astra (http/www.ad-astra.ro) sa se implice in studiul statistic al rezultatelor cercetarii romanesti (fara bani de la buget, doar prin voluntariat), asa cum e ea reflectata in bazele de date ISI si PubMed, pentru a diagnostica dezastrul din cercetarea romaneasca. Rezultatele preluate de presa centrala dar si de diversi care sa analizeze aceasta situatie. Fara existenta bazei de date ISI in Romania, nedorita pana azi si de aceea nu a fost achizitionata, nu se poate face nici o analiza a valorii sistemului cercetarii romanesti. Sistemul academic romanesc este, in fond, decuplat de sistemul de valori acceptat de comunitatea stiintifica internationala. O privire aruncata asupra comparatiei intre numarul de publicatii ISI al universitatilor de stat si punctul acordat de CNCSIS acestora e suficienta pentru a intelege falia cascata intre fond si forma la peste un secol dupa exercitiul junimist (http/www.ad-astra.ro/isi/universitati xls).
Vasile Brinzanescu (Profesor, director Inst. de Matematica „S.Stoilow” al Academiei Romane, Bucuresti): Alegerea expertilor evaluatori ai CNCSIS constituie o urgenta in structura noilor comisii, care, inteleg, se prefigureaza. Subliniez ca cei care nu au publicat minim 5 lucrari in reviste cotate ISI nu pot fi acceptati ca experti evaluatori, iar membrii comisiilor trebuie sa aibe minimum 15 lucrari publicate in reviste ISI. Pana in prezent au existat presedinti de comisii care nu aveau nici macar o lucrare publicata in revistele cotate ISI!
La proiectele noi de granturi trebuie sa se ataseze in viitor liste complete de lucrari publicate, atat pentru directorul de proiect cat si pentru participanti, pentru a se evalua in ansamblu capacitatea acestora de a publica in reviste cotate ISI.
La proiectele in continuare se vor atasa-obligatoriu – lucrarile publicate sau trimise la publicare.
Nu trebuie sa se aprobe fonduri de sprijin pentru revistele stiintifice romanesti decat pentru acelea care sunt pe lista ISI (pentru a fi pastrate acolo). De asemenea revistelor care au reusit sa intre in primul an pe lista ISI, pentru a-si consolida pozitia. Este problema editorilor revistelor de a realiza nivelul stiintific al publicatiei lor la un standard cerut de ISI. Daca se continua sprijinirea revistelor slabe si nu se aplica criteriile pentru lucrarile publicate de catre revistele cotate ISI, atunci de fapt se va incuraja mediocritatea si ambiguitatea evaluarii, risipindu-se fondurile. Curmarea sprijinului pentru publicatiile proaste si modeste va obliga pe toti sa incerce sa publice numai in revistele cotate ISI.
N.V. Zamfir (Profesor, director general al IFIN-HH, Magurele, fosta IFA): In tarile dezvoltate, activitatea de cercetare stiintifica se desfasoara in principal in institute nationale, universitati si centre industriale. Din prima categorie mentionez numai 2 exemple: in SUA in sistemul DOE (Department of Energy) sunt 10 laboratoare nationale (Livermore, Los Alamos, Brookhaven, Berkeley, Oak Ridge etc) iar in Germania exista trei retele de institute nationale: Max Planck (cercetari fundamentale), Helmholz (cercetari stiintifico-tehnice) si Fraunhoffer (cercetari industriale). In fiecare tara, zecile de laboratoare universitare asigura prin componenta educationala, pregatirea studentilor la standarde inalte. Ultima categorie, centrele de cercetare industriala ale marilor companii, asigura progresul tehnic.
In aceasta organizare, institutele nationale ocupa un loc esential, deoarece, dispunand de un personal de cercetare profesionist si de facilitati experimentale mari, abordeaza proiecte majore la scara nationala si asigura participarea la proiecte internationale de anvergura. In plus, institutele nationale asigura un suport pentru cercetarea universitara prin oferirea accesului la facilitati de cercetare complexe si la expertiza de cea mai inalta clasa. De asemenea, institutele nationale creeaza oportunitati intregului sistem economic.
Dezvoltarea echilibrata a tuturor celor 3 laturi asigura progresul stiintific si tehnic al unei natiuni, participarea activa la schimbul mondial de valori.
Crearea Institutelor Nationale in Romania, incepand cu infiintarea Institutului de Fizica Atomica (IFA) in 1956, a avut exact aceasta ratiune. Din pacate, lipsa unei politici coerente in domeniul cercetarii, subfinantarea si distribuirea ineficienta chiar a fondurilor existente, birocratizarea excesiva, toate acestea au dus si duc la degradarea continua a cercetarii stiintifice in Romania, la scaderea vizibilitatii ei internationale, la fuga creierelor” si imbatranirea personalului, adica, pe scurt, la moartea lenta a cercetarilor de anvergura din Romania.
Componenta C (Cercetare) din C&D (R&D) inseamna cercetare fundamentala iar componenta D (Dezvoltare) inseamna aplicarea rezultatelor cercetarii la problemele de zi cu zi. Fara Cercetare nu exista Dezvoltare! De la Cercetare la produs trec zeci de ani, nu luni! Nu se cunosc imediat rezultatele practice ale unor cercetari fundamentale. Rezultatele vin insa pe neasteptate si depasesc de multe ori cele mai indraznete asteptari. Este celebra remarca lui Heinrich Hertz cu privire la descoperirile lui care constituie componente dominante ale vietii cotidiene de azi: „Nu cred ca undele electromagnetice pe care le-am descoperit vor avea vreo aplicatie practica”.
Sigur ca exemple similare pot fi gasite in toate aspectele vietii moderne, insa toate duc la aceeasi concluzie: o natiune trebuie sa investeasca in cercetarea sa nationala ca sa culeaga roadele in dezvoltarea tehnologica.
In SUA, guvernul federal asigura mai mult de 60% din fondurile necesare cercetarii, care se desfasoara in cea mai mare parte in Laboratoarele Nationale si in Universitati. Componenta D este asigurata mai ales de sectorul privat (Cea mai mare parte a banilor federali pentru D merg la Departamentul Apararii si la Securitatea Nationala – Homeland Security).
Stefan Frunza (dr., Director general al Inst. National C/D fizica materialelor-IFA Magurele): Restructurarea sistemului de cercetare in Romania trebuie sa inceapa cu evaluarea unitatilor de cercetare, pe baza unor criterii cu care se opereaza in tarile unde cercetarea este performanta si contribuie hotarator la dezvoltarea acestora. Aceste criterii trebuie sa ia in considerare numai acele rezultate capabile sa intre in circuitul international (articole in reviste cotate ISI, brevete obtinute in strainatate, citari, premii internationale, granturi in strainatate). Numai in acest mod pot fi eliminate criterii care ies de sub verificarea comunitatii internationale (reviste fara nici un impact, carti publicate in edituri obscure, conferinte irelevante, necunoscute in lumea stiintifica etc). Neluarea in considerare a unor astfel de criterii a permis proliferarea institutelor de cercetare fara valoare, dar care au acces la fonduri publice destinate cercetarii si, in consecinta, la risipirea fara rost a putinilor bani alocati domeniului.
In momentul de fata exista cca 700 de unitati care isi declara cercetarea-dezvoltarea ca obiect de activitate, ceea ce ar putea sa indice o situatie foarte buna. Din pacate vizibilitatea cercetarii romanesti, nu este data decat de cca 30 de institutii.
Daca se doreste cu adevarat imbunatatirea acestei situatii grave, autoritatea responsabila cu administrarea cercetarii ar trebui sa finanteze cu prioritate acele institute si domenii care sunt vizibile si mai au inca sansa sa fie competitive. Aceasta finantare trebuie sa asigure atat achizitia de echipamente performante cat si salarii decente, care sa mentina personalul cu calificare ridicata in tara.
Evaluarea sistemului de cercetare va permite cunoasterea potentialului uman si institutional existent. Orice program de cercetare trebuie sa ia in considerare atat obiectivele strategice ale tarii cat si potentialul uman disponibil.
Un program national de cercetare trebuie sa fie elaborat de catre cei mai performanti cercetatori din Romania. Racordarea la programele cadru al UE este de dorit, dar nu trebuie pierdut din vedere faptul ca ponderea acestor programe nu reprezinta decat 5% din cheltuielile fiecarei tari pentru cercetare.
Dorin Poenaru (Profesor, IFA-Magurele): In comunicatul din 14.01.2004 al Comunitatii Europene privind cercetarea fundamentala in programul ei cadru 7 (FP-7), se subliniaza modelul SUA in dezvoltarea stiintei si tehnologiei. Indicatorii de performanta sunt numarul de articole publicate in reviste ISI si numarul de citari ale acestora. In Europa se produc 41,3% din totalul de publicatii ISI fata de 31,4% in SUA, dar pentru majoritatea disciplinelor numarul de citari ale articolelor europene este doar de 1/3 in raport cu cel al articolelor provenind din SUA. Criteriul suprem de evaluare este excelenta, alti factori luati in seama la Bruxelles pentru majoritatea programelor cadru anterioare nefiind relevanti in acest domeniu. Finantarea cercetarii fundamentale se face mai ales din fonduri publice deoarece rezultatele obtinute devin o proprietate publica. Granturile individuale acordate de catre National Science Foundation sunt date ca exemplu foarte bun de finantare care stimuleaza competitia in SUA.
Din pacate, in Romania metodologia contractarii si raportarii fazelor de contract este inspirata dupa cel mai birocratic sistem – din FP-5 si FP-6 ale CE. Institutele de cercetare si Universitatile Vest Europene (de ex. cele germane si franceze) cotizeaza doar cu cca 5% din bugetul cercetarii. Ele isi conduc cercetarea nationala – separat de cea a CE – folosind metode mult mai bune decat cele de la Bruxelles. In prezent si CE incepe sa isi corecteze punctele de vedere, dupa cum rezulta clar din documentul sus mentionat si din declaratii publice ale unor inalti demnitari europeni de la Bruxelles. Cercetatorii romani se plang constant de cresterea birocratiei legate de contractarea proiectelor de cercetare. Tot procedeul trebuie simplicat. In special grila continand criteriile dupa care se acorda punctajul la competitii. Aceasta trebuie complet schimbata, deoarece in prezent punctajul care reflecta calitatea colectivului ce propune proiectul este foarte mic, se pierde fata de alte criterii la care si CE va renunta in cadrul FP-7. Noi, romanii, ar trebui sa ne indreptam atentia catre SUA si sa incercam sa adaptam la conditiile tarii noastre o parte din metodologia nord-americana, foarte simpla, privind evaluarea si finantarea cercetarii stiintifice.
Spre deosebire de cadrele didactice din invatamantul superior si de cercetatorii din Institutele Academiei Romane, care sunt bugetari, sursa salariilor din Institutele Nationale de cercetare din tara noastra o constituie numai proiectele de cercetare. Numarul proiectelor a crescut dar sumele alocate sunt prea mici, un proiect nu acopera decat 2-4 luni de salariu!
Doar o mica parte din cotizatia Romaniei se intoarce in tara, fiindca avem prea putine propuneri de proiecte care reusesc sa castige, deci sa fie finantate din fondurile CE. Cu toate ca IFA (IFIN-HH) a fost printre putinele Institute recunoscute ca Centre de Excelenta ale CE (au existat doar 34 de reusite din cei 185 participanti la competitie), acest succes nu a condus la un suport financiar suplimentar. Pentru a stimula participarea la competitii internationale este de recomandat sistemul stimulativ adoptat de Polonia: guvernul polonez asigura automat finantare interna (cel putin 75% din suma totala obtinuta din surse externe) colectivelor de cercetare care atrag finantare externa.
Gheorghe Gussi (Profesor, fost director intre 1990-1999 al Inst. de Matematica „S. Stoilow” al Academiei Romane Bucuresti): Este o evidenta faptul ca, in ciuda unor realizari individuale onorabile, activitatea stiintifica din Universitatile romanesti este deficitara. Motivele acestei situatii sunt multiple si au radacini adanci in trecutul comunist, prelungite in „anii tranzitiei”. Semnificativ este faptul ca doar patru centre romanesti de excelenta stiintifica au fost recunoscute si acreditate de CE. Si acestea nu provin din Universitati.
Sugerez urgenta evaluare a activitatii stiintifice conform normelor internationale si gasirea formelor legale pentru avansari rapide in cazul unor reusite profesionale exceptionale. De asemenea motivarea tinerilor este aspectul cel mai spinos. Astazi, cand exista o atmosfera „rezervata” din partea clasei politice pentru stiinta si cultura, este absurd pentru un tanar talentat si ambitios sa prefere sa lucreze in Romania. Sunt numeroase cazuri de romani tineri si de valoare care la 28-32 de ani sunt deja profesori la Universitati (de buna sau chiar exceptionala reputatie) din SUA, Franta etc. Atunci cand sistemul universitar si de cercetare romanesc se va dovedi normal si va oferi posibilitati onorabile de a-ti face meseria, se va putea vorbi despre o motivatie a tinerilor cercetatori. Masurile pe termen scurt sunt utile, dar raman doar paleative.
Trebuie sa adoptam ceea ce Finlanda, Suedia, Olanda etc. fac de mult timp: invitarea unor personalitati din diaspora la evaluari si la concursurile interne.
Documentarea stiintifica este neglijata in planurile MEdC, cand ar trebui ca orice reforma sa inceapa cu acest capitol. Chiar cele mai bune biblioteci din Romania au lipsuri esentiale. Cum vrei sa inveti, sa progresezi, sa inovezi, daca nu stii ce se intampla in alte tari ale lumii? Si chiar in tara ta. Cei din Bucuresti nu prea stiu ce fac cei din Iasi, Cluj, Timisoara, etc si reciproc.
Modul de predare in Universitati trebuie schimbat radical. Pentru exemplificare, cursurile de matematica pentru fizicieni trebuie sa fie capabile sa arate utilitatea (chiar necesitatea) metodelor si conceptelor matematice. Acelasi lucru despre matematica ce se preda in Universitatile de profil economic (astazi in modelele economice complexe se utilizeaza o matematica extrem de performanta si foarte utila – care desigur trebuie cunoscuta!). Consideratii analoage se pot face privind principiile de fizica ce intervin in chimie etc. Aceasta implica o cultura deosebita, mai ales in domeniile cu o specializare ingusta, o largire a orizontului celui ce tine cursul. Se impune adoptarea cursurilor la un nivel de accesibilitate care sa permita asimilarea lor de catre studenti. Teoria nu trebuie subestimata, dispretuita, ea nu poate fi predata fara o motivatie adecvata.
Valentin I. Popa (Prorector, Universitatea Gh. Asachi, Iasi): Neglijarea cercetarii a transformat Romania intr-o tara „second hand”, deoarece cunoasterea constituie un element important pentru securitatea si independenta unei tari, in secolul 21. Sinergismul dintre invatamant si cercetare, o caracteristica a universitatii de tip humboldtian, revine astazi in actualitate asa cum stipuleaza Charta Universitatum si reteaua tematica Tree, lansata recent la Roma (Teaching and Research in Engineering in Europa). Articolul din revista Materials Today, decembrie 2004, www.materialstoday.com afirma ca profesorul universitar trebuie sa isi predea opera sa stiintifica. Criteriile de evaluare de pana azi folosite in universitatea romaneasca pot fi falsificate (carti din carti, lucrari in cooperativa: trece-ma pe lucrare ca te trec si eu, etc).
Se impune de urgenta a stabili cine suntem. Concret: inventarierea niselor de excelenta din Romania si posibilitatea legala a acestora de a functiona independent.
Trebuie restructurata componenta cercetare din activitatea cadrelor didactice (in prezent, cca 30% din cele 1670 ore/an).
Dimensionarea corecta a invatamantului superior din Romania este o prioritate a MEdC. Invatamantul economic si de drept din tara noastra pregateste absolventi pentru echivalentul unei populatii de 100 de milioane locuitori. Si alte domenii sunt supradimensionate. Infiintarea si sustinerea din bugetul public a unor universitati in zone defavorizate au la baza folosirea invatamantului superior pentru mentinerea la cote coborate a unui somaj mascat, fara a se lua in calcul calitatea studentilor si a cadrelor didactice.
De 15 ani se editeaza in Romania Buletine/Anale de slaba calitate si care nu fac decat sa probeze o productie stiintifica submediocra, in conditiile in care reviste care au fost cotate ISI zeci de ani sunt lasate sa-si duca cu greu existenta, sub privirea indiferenta a Academiei Romane si a MEdC. Un exemplu este revista editata la Iasi, Cellulose Chemistry and Technology, cotata ISI pana in urma cu doi ani, care a fost scoasa din sistemul ISI din cauza intarzierilor in aparitie.
Plivirea cercetarii romanesti de ierburile periculoase, care risca sa sufoce zonele de excelenta, se impune ca o necesitate daca dorim sa facem fata exigentelor europene.
Catalin Borcea (Profesor, IFA, in prezent expert national detasat la UE): A face in Romania cercetare care nu este de nivel international, deci fara a avea o vizibilitate internationala, este echivalent cu a arunca banii publici pe fereastra. Mai ieftin este sa cumperi patente sau sa fie platiti specialisti straini consacrati pentru a rezolva probleme punctuale stringente. Nu cred in asa zisele somitati locale ale noastre. Brain drain-ul pe termen lung reprezinta o investitie si un lobby foarte pretios.
Preocuparea – prezenta – a conducerii MEdC este aceea de a recupera banii dati de la buget pentru Programul Cadru (PC) 6 si in perspectiva 7. Desi pare paradoxal, banii s-ar putea recupera rapid investind suplimentar !! Si asta fiindca asa cum stau lucrurile acum, suntem inclusi in PC 6, de multe ori pur formal, lipsa de bani interni privandu-ne de posibilitatea unei participari si implicari decise, fiind lasati la marginea deciziilor luate de partenerii externi cu adevarat angajati. Este iluzoriu ca actuala conducere a MEdC sa se bazeze doar pe „genialitatea” ideilor cercetatorilor romani care ar putea suplini lipsa angajarii financiare a statului (echipamente indispensabile, salarii decente, plata utilitatilor, etc.)
Din studiul facut de Ad Astra, rezulta ca din numarul de azi al cercetatorilor (cca 9000), in care includ si elitele universitare, cca 10% produc practic integral partea cu vizibilitatea internationala a cercetarii romanesti. Dintre acestia, peste 50% lucreaza de ani buni in strainatate, iar cei din tara publica lucrarile lor (cca 55%) in colaborare cu colegi din strainatate.
Restructurarea/reformarea sistemului de cercetare autohton nu se poate face brusc si fara respectarea unei „mase critice” daca nu vrem sa ne expunem la distrugerea lui totala. Viciile principale ale sistemului actual par a fi: lipsa sprijinului statului intr-o finantare a infrastructurii care trebuie adusa la zi, varsta medie inaintata si lipsa de valoare. S-a impus un climat al lipsei de respect pentru valoare. Prin stimularea valorii, pensionare si micsorare drastica a numarului de universitari/cercetatori pana la 25% din cel de azi, s-ar putea creste salariile rapid, in 5 – 7 ani, de cca 5 – 10 ori. Initiative legislative trebuie sa faca legale aceste demersuri. In acest fel, la salarii aproape comparabile, tineri din diaspora vor putea ocupa, prin concurs, pozitii de conducere in tara. Daca scaderea numerica se va solda cu o crestere calitativa si o schimbare de mentalitate, atunci premisele unui nou start vor fi favorabile.
Voicu Lupei (Profesor, IFA – Institutul National de Fizica Laserilor, Plasmei si Radiatiei, Magurele si Institutul National de Cercetari al Stiintelor Naturii, Okazaki, Japonia): Se constata absenta unui sistem national de cercetare, in prezent putandu-se vorbi numai despre o suma de activitati si institutii diferite cu coordonari separate (MEdC, Academia Romana, Academii de ramura, ministere etc.). Nu exista un element unificator determinant la nivel de sistem, care sa aibe o strategie clar definita, cu un reprezentant de prestigiu in fruntea acestuia. Chiar daca exista o serie de legi sau reglementari, acestea nu au coerenta de sistem, prezinta neclaritati si sunt o adevarata frana, fapt ce determina ca cercetarea romaneasca sa nu semene in nici un fel cu sistemele de cercetare din alte tari.
Asistam la o distorsionare si o dambovitare permanenta a practicilor si termenilor folositi in practica internationala, golind politica cercetarii nationale de orice continut. De exemplu, exista un Plan National de Cercetare, care cuprinde programe nationale in diferite domenii. Acestea nu sunt in realitate programe, ci mai degraba un fel de sisteme de granturi pentru proiecte de cercetare, fara nici o corelare intre ele sau cu realitatile vietii stiintifice internationale sau nevoile societatii. Nu s-a facut nici un fel de analiza responsabila a rezultatelor acestor programe, iar lipsa de rezultate nu are nici un fel de concluzii privind acest tip de organizare, relatiile fiind singurele care conteaza.
In Romania cercetatorii din institutele nationale nu au un salariu de baza asigurat, ca in tarile avansate (SUA, Germania, Japonia, etc.), ei trebuind sa-l acopere prin competitia de proiecte. Din start sunt pusi intr-o situatie greu de definit fata de colegii lor din facultati sau din institutele Academiei Romane ce participa la aceste competitii, care au salariu de baza asigurat si folosesc fondurile acestor granturi pentru completarea veniturilor, dotari sau deplasari in strainatate.
Cu cat cresc fondurile la buget pentru cercetare (0,21% din PIB) cu atat fondurile care ajung in laboratoare sunt mai mici. De ce?
Din anul 2000 IFA i s-a luat dreptul de conducere la doctorat, acesta fiind transferat Facultatii de Fizica a Universitatii din Bucuresti, desi activitatea de pregatire se face in continuare in cadrul Institutelor de fizica de pe Platforma Magurele. Facultatea si-a rezervat rolul de a incasa taxele de admitere si sustinere a tezei si a taia dreptul de conducere pentru unii conducatori… cu rezultate foarte bune in conducerea de doctorat, promovand in schimb persoane care nu indeplineau nici pe departe baremurile Ministerului. Cine controleaza aceasta situatie din MEdC?
Laboratorul pe care il conduc a publicat in ultimii patru ani peste 60 de lucrari in revistele de varf ale fizicii, cotate ISI, a inregistrat 7 brevete in SUA si Japonia, datate 2003, iar in raportul de cercetare al MEdC pe 2003 se raporteaza ZERO brevete pentru intreaga cercetare romaneasca. Cum apara MEdC interesul national sau care este acela?
Petre T. Frangopol: Gasirea de solutii punctuale, viabile, care sa scoata universitatea si cercetarea romaneasca din situatia ingrata de azi, cand ocupam locul ultim din Europa, se poate realiza numai prin consultarea personalitatilor stiintifice ale Romaniei din tara si din diaspora, recunoscute international. Asa se intampla in toate tarile civilizate, inclusiv in programele UE. Congresul SUA, de exemplu, nu ia in discutie nici o lege care are profil educational sau stiintific fara a consulta societatile de profil (matematica, fizica, chimie, biologie etc.). Asemenea „obiceiuri” nu au intrat in mentalul conducerilor MEdC din ultimii 15 ani, de a tine cont de parerea profesionistilor, de a-i invita, de a-i implica in elaborarea strategiei nationale in domeniul cercetarii. Din pacate, planurile „strategice” de astazi pentru anii viitori se vor face, mai ales, cu persoane care au mai mult un background politic decat unul profesional si mai ales cu functionari stiintifici, fara experienta personala de cercetare, care nu vor putea ajuta efectiv in domenii pe care nu le-au profesat. Rezultatele se pot anticipa de acum…
Multi „specialisti” si consilieri din MEdC de astazi sunt fosti activisti politici (si nu numai atat!) dinainte de 1989. Nu este un secret. In pofida interesului Romaniei de a avea cat mai multi specialisti de valoare europeana, acesti „specialisti”, printre care pot fi depistati si cativa profesionisti, nu se multumesc astazi cu locul principal, ei doresc in continuare, locul exclusiv – ca si in trecut!
A pretinde excelenta, participari la programe internationale si rezultate comparabile cu cele din Vest, inseamna in primul rand o finantare interna si o organizare manageriala adecvata, inclusiv conditii de trai decente specialistilor, elitelor, care nu se nasc peste noapte.
Instrumentele de lucru ale departamentului cercetarii al MEdC, (fostul MCT-minister al cercetarii si tehnologiei -, cum il voi denumi mai departe), adica legile, dar si ordinele ministrului, elaborate pana la inceputul lui 2005, nu sunt corespunzatoare. Lista acestora este lunga si existenta lor nu deranjeaza. Mai exact, acestea trebuie sa fie anulate sau modificate de urgenta. Din aceasta cauza suntem rupti de ceea ce s-a intamplat si se intampla in Occident. In MCT nu se citeste! Ceea ce se intampla cu politica stiintei in tarile vest-europene, care isi dezvolta si consolideaza stiinta nationala, reprezinta o necunoscuta. Stiinta nationala, am mai afirmat-o, nu se cumpara de pe piata mondiala. Ea este un bun strategic national care se dezvolta la noi acasa, prin educatie, traditie, cultul si respectul valorii si al democratiei intr-un stat de drept. Obsesia conducerii – actuale – a MEdC ca fondurile europene din cadrul programele PC-6 si PC-7 nu sunt solicitate de cercetatorii romani fiindca… „nu stiu sa scrie proiectele” este absolut ridicola! Cum sa te implici, tu, un tanar cercetator competent, intr-un proiect european cand laboratorul tau este dotat la nivelul anilor 1970, cand nu ai cu ce sa lucrezi sa obtii aceleasi date ca si colegii tai europeni, iar salariul tau este a 10-a parte din salariul bossului tau, profesor universitar, platit de la buget, uneori incompetent profesional, pe care nu il intereseaza atragerea banilor din afara. Solutia gasita este simpla: cercetatorii pleaca definitiv din tara sau merg si lucreaza in laboratoarele europene, care ii primesc cu bratele deschise (capabilitate si mana de lucru ieftina!) fiindca intaresc prin rezultatele obtinute de ei, acolo, stiinta nationala a tarii respective. Clar, nu?
MEdC nu a explicat suficient clasei politice, natiunii romane, ca alocarea unor fonduri decente la buget Educatiei si Cercetarii ne va duce la progres si nu mana intinsa la portile Europei.
Se tot vorbeste de sprijinirea tinerilor valorosi, capabili etc. Deocamdata vorbe, vorbe… Voi da un exemplu concret pe care il cunosc. Am recomandat o fosta studenta de a mea (Dr. Nicoleta Bondar, care si-a facut lucrarea de licenta cu mine la Universitatea „Al. I. Cuza”, Facultatea de Fizica, la noua sectie de biofizica, a doua din tara, dupa Bucuresti, creata la Iasi dupa 1990 de subsemnatul prin castigarea de contracte internationale!) sa isi faca doctoratul la Universitatea din Heidelberg, Germania, la un profesor care a fost, in prealabil, invitatul meu la Iasi. Ei bine, dupa ce si-a sustinut stralucit PhD-ul, obtinand magna cum laude, conducerea Universitatii, in baza unei traditii existente, i-a oferit un stipendiu de o luna de zile in SUA, care acopera, transportul, hotel de 5 stele, diurna etc. pentru a prezenta la cele mai mari laboratoare ale domeniului din SUA, alese de ea, evident cu acceptul prealabil al acestora, rezultatele pe care le-a obtinut in cadrul Universitatii din Heidelberg, publicate in marile jurnale ale lumii stiintifice. Se poate imagina asa ceva in Romania? Ea si colegii ei, fosti studenti de ai mei, azi profesori la mari Universitati din SUA, Suedia etc, cand vin acasa de sarbatori sau in vacanta, la Iasi, sunt ignorati complet de alma mater. Nu sunt invitati nici macar sa tina un seminar. No comment!
