Unele dintre orologii datează din Evul Mediu şi valorează o adevărată avere.
La sfârşitul anului 1980, ne lasă mărturie cercetătorul Alexandru Ardos de la Institutul de Istorie clujean, s-a organizat în oraş o expoziţie consacrată patrimoniului naţional în cadrul căreia s-au prezentat publicului şi opt ceasuri de diferite tipuri. Între ele era şi un ceas muzical, provenind din Muzeul Ardelean şi consemnat în registrul din inventar din anul 1898. O adnotare din registru ne spune că este ceasul lui Mihail Apafi, principele transilvan (1661 – 1690), sau, eventual, al fiului acestuia. Era însă o piesă cu multe defecţiuni produse de timp, dar în cele din urmă un colecţionar amator, ceasornicar din Cluj, anume Vasile Sas, l-a reparat, punându-l în stare de funcţionare. Ceea ce, pe atunci, era un record în materie.
Un ceas de mare valoare
Ceasul avea un cadran realizat artistic, instalat pe un panou de lemn sub forma unui scut – ne spune autorul studiului -, panou decorat cu reliefuri plate, alcătuite din vrejuri fitomorfe, în partea de jos cu frunze de palmier şi două motive reprezentând cornul abundenţei. O pârghie decupla la fiecare jumătate de oră mecanismul muzical. Ceasul bătea sferturile de oră şi ora fixă… Mecanismul este mult mai complicat, dar autorul studiului îl descrie în amănunţime, etalându-i valoarea şi utilitatea din acel timp. Se pare că provenea dintr-un atelier din Nürnberg sau Augsburg.
Mai aflăm că, pasionat de ceasuri, principele Apafi s-a înconjurat la curtea sa de artiştii vremii, precum iconograful german Gothard (1678-1683), iar colecţia sa bogată de orologii era îngrijită de numeroşi meşteri ceasornicari care mişunau în cetatea Făgăraşului, unde-şi avea reşedinţa.
Autorul precizează şi un alt amănunt interesant: anume că soţia principelui, Ana Bornemisza, plăteşte, în 1679, un meşter ceasornicar din Sighişoara, cetate cu care şi azi ne mândrim cu ceasul din Turnul său devenit celebru în lume.
Orologiul – emblema Sighişoarei
Să reamintim că acest Turn ce străjuieşte peste oraş are o înălţime de 64 de metri, este construit în secolul XIV-lea şi a fost iniţial sediul sfatului comunal. După un incendiu devastator din 1676, este refăcut de meşteri vestiţi ai vremii precum Veut Gruber din Tirol, Filip Bonge din Salzburg etc., fiind dotat şi cu alte patru turnuleţe auxiliare. Existenţa ceasului este datată din 1648, când meşterul Iohann Kirschel îi adaugă şi figurinele sculptate. Astfel că fiecare zi a săptămânii este reprezentată de o altă figurină: luni – luna; marţi – Marte; miercuri – Mercur; joi – Jupiter; vineri – Venus; sâmbătă – Saturn; duminică – soarele. La miezul nopţii când figurina meşterului căldărar din Turn marchează, prin loviturile de ciocan, cele patru sferturi de oră ce-au trecut, mecanismul orologiului arată prin 12 lovituri sfârşitul zilei şi începutul alteia.
E momentul în care acoperişul se luminează puternic şi figurina ce reprezintă ziua trecută alunecă în umbră, făcând loc figurinei ce reprezintă ziua ce începe. O adevărată bijuterie a ceasurilor din lume. Iată o adevărată istorie a ceasurilor care azi sunt omniprezente în fiecare casă, ele ajutându-ne să ne drămuim timpul.
Şi nu uităm să amintim că ele s-au diversificat şi simplificat în aşa măsură, încât pe vremea bunicilor, ceasul cu cuc – care ieşea din căsuţa lui de lemn şi „cânta” ora exactă – era prezent aproape în fiecare casă.
Dar cel mai mult m-au impresionat, în casele germane din Sighişoara, îndeosebi, ceasurile de mărimea unui dulap, închise în carcasă de lemn de rezonanţă, care băteau atât de armonios sferturile de oră, jumătatea de oră şi ora, încât le ascultai cu mare încântare. Era ,,drumul” de la clepsidra cu nisip la ceasurile de azi…
