Cred ca acest cuvant nu poate fi definit. Pe de o parte, este o notiune total abstracta, pe de alta parte are o mie de intelesuri hedoniste. Toti dorim sa fim fericiti, insa practic fiecare intelege prin fericire ceea ce vrea, ceea ce-si doreste: a fi bogati, a avea desfatari de multe feluri, a nu avea griji, necazuri etc. Foarte – foarte putini oameni inteleg prin fericire o multumire sufleteasca, implinirea unui rost superior in viata lor. Asadar, fericirea este cea mai pragmatica notiune.
In sensul superior al acestei notiuni, impartasesc intru totul definitia pe care o da Dostoievski (in "Jurnal de scriitor): fericirea nu consta in fericire, ci doar in cautarea fericirii. Asa este! Ca inteles, fericirea nu poate fi o stare concreta, ca si cum ai manca, ai bea, a te distra etc. Cautarea ei o poate defini cel mai bine, adica sa ai asteptari frumoase in inteles superior, sperante, visuri, idealuri pe care sa le slujesti pentru a le infaptui. Odata infaptuite, fericirea este scurta, trecatoare, intr-o zi sau in cateva zile. Asa cum sarbatoarea cea mai frumoasa este ajunul ei: Ajunul Craciunului, Ajunul Anului Nou, Sambata Pastelui… la fel este asteptarea fericirii (fireste, nu de la soarta, de-a gata, ci prin infaptuirea ei).
Dostoievski are dreptate, negresit: fericirea este cautarea fericirii nu numai ziua implinirii ei, care cade apoi in amintiri. Zilele fericite se trec ca floarea campului, infaptuirea, asteptarea lor ne infrumuseteaza viata, ne dau aripi de a zbura spre cerul instelat al vietii noastre (daca-l putem avea!).
