197: Împăratul roman Septimius Severus il invinge pe uzurpatorul Clodius Albinus în bătălia de la Lugdunum, episod ce marchează confruntarea între două armate romane cu cele mai multe victime
356: Imparatul Constantin II emite un decret prin care vor fi închise toate templele păgâne din Imperiul Roman
1600: Vulcanul Huaynaputina din Peru erupe, în cea mai violentă erupţie vulcanică înregistrată în istoria cunoscută a Americii de Sud
1674: Anglia şi Olanda semnează Tratatul de la Westminster, ce pune capat celui de-al treilea Război anglo-olandez. Tratatul prevederea cedarea de către Olanda a coloniei New Amsterdam, ce va fi rebotezată New York
1847: Primul grup de salvatori ajunge la locul în care îşi făcuse tabăra convoiul Donner, în primul episod al salvării celor 81 de membri ai caravanei pornite într-o călătorie de 2500 de mile spre vest, din care doar 48 vor ajunge în California în viaţă.
Unul din cele mai tragice episoade din saga „Cuceririi Vestului” Statelor Unite ale Americii a început în anul 1846 când, la iniţiativa unui om de afaceri din Springfield (Illinois), s-a format o convoi de căruţe care a pornit spre California în aprilie a aceluiaşi an, într-o călătorie ce avea să se sfârşească tragic pentru aproape jumătate dintre cei ajunşi la poalele munţilor Sierra Nevada, călătorie rămasă în istorie sub numele de Expediţia Donner (sau Donner-Reed), în engleză Donner Party.
James Reed, iniţiatorul călătoriei spre vest, îşi dorea să ajungă în California nu numai atras de perspectivele economice ci şi din dorinţa de a îşi reloca familia într-o zonă cu un climat mai propice pentru soţia sa bolnavă, Margaret. În mod oarecum ironic, atât el cât şi soţia sa au supravieţuit teribilei călătorii, devenind ulterior membri importanţi ai comunităţii oraşului San Jose din California.
Dorinţa sa era de a urma o nouă rută spre vest, ce părea mai scurtă cu 350-400 de mile decât cele cunoscute deja (vezi galeria foto), şi descrisă în lucrarea unui anume Landsford W. Hastings, „The Emigrants’ Guide to Oregon and California”. După cum notează pe siteul legendsofamerica.com autorii unui amplu articol despre expediţia Donner, Hastings nu încercase în fapt niciodată ruta pe care o promova, mai mult, într-o altă ironie a sorţii, în aceeaşi zi în care convoiul de căruţe părăsea Springfield, Hastings pornea spre est dinspre California spre Fort Laramie pentru a testa ruta despre care scrisese.
Cei 32 de membri iniţiali ai convoiului format din nouă căruţe, şi care porniseră într-o călătorie de circa 2500 de mile estimată a dura şase luni, au călătorit relativ fără primejdii până au ajuns la Fort Bridger. Din grup făceau parte şi fraţii Donner, George (care avea 62 de ani) şi Jacob, împreună cu familiile acestora, şi care se stabiliseră la Springfield după ce se mai mutaseră de cinci ori înainte, decizand astfel, să facă o ultimă călătorie, de data aceasta spre California.
Pe drum, undeva la 100 de mile vest de oraşul Independence (Missouri), s-au alăturat unui convoi mai mare, întreaga expediţie numărând acum circa 87 de membri. La Fort Laramie, unde convoiul soseşte în iunie 1846, ajunge şi o scrisoare de la Hastings în care le dădea întâlnire la Fort Bridger, de unde urmau să pornească pe „scurtătura” ce o lua pe la sud de Great Salt Lake (Marele Lac Sărat), în loc să o ia pe drumul cunoscut prin nord-vest via Fort Hall (localitatea Pocatello de astăzi, din statul Idaho).
La sosirea în Little Sandy River (în Wyoming), convoiul s-a despărţit şi majoritatea imigranţilor au pornit-o pe ruta mai sigură ce ocolea prin nord-vest, în vreme ce grupul care s-a hotărât să urmeze ruta lui Hastings l-a ales şef pe George Donner. Convoiul ce număra acum 75 de oameni pleacă din Fort Bridger pe 28 iulie şi începe traversarea deşertului Great Salt Lake pe 31 august, într-o perioadă în care deja proviziile se împuţinaseră simţitor şi pierduseră un om ce murise din cauza epuizării.
O lună mai târziu, reuşesc să ajungă la Râul Humboldt şi, dându-şi seama că nu vor reuşi să facă restul de drum cu proviziile pe care le mai aveau, trimit înainte câţiva oameni spre Fortul Sutter din California, care era şi destinaţia lor finală. Călătoria convoiului devine din ce în ce mai anevoioasă până când, la începutul lunii octombrie, în timpul unui conflict izbucnit între unul dintre noii veniţi în convoi şi James Reed, cel din urmă îl înjunghie mortal pe primul, şi supus judecăţii sumare a grupului va fi izgonit din convoi, lăsându-şi în urmă familia (nevasta invalidă şi cei trei copii). Reed îşi va revedea familia după câteva luni, abia la momentul când primii salvatori ajung la rămăşiţele convoiului şi mult după ce el însuşi reuşise să ajungă, epuizat dar în viaţă la Fort Sutter, pe 28 octombrie.
În fine, după o călătorie din ce în ce mai complicată în care pierduseră deja cinci oameni, aflaţi sub spectrul împuţinării proviziilor – mai ales după un atac al indienilor Piute care le omorâseră 21 de boi – ,şi mai ales probabilităţii din ce în ce mai mici de a reuşi să treacă munţii înainte de începerea iernii, convoiul ce număra în acel moment aproape nouăzeci de oameni reuşeşte să ajungă la poalele munţilor Sierra Nevada pe 16 octombrie.
Trei zile mai târziu, unul dintre cei trimişi spre Fort Sutter se întoarce împreună cu două călăuze indiene şi ceva provizii. Avem în acest moment 81 de oameni prinşi la poalele versantului estic al Sierrei Nevada, pe o vreme ce deja devenise foarte rece şi plină de precipitaţii sub formă de ninsoare, împărţiţi în trei tabere. Una, formată din fraţii Donner şi familiile lor fusese nevoită să rămână în urmă din cauza avarierii uneia dintre căruţe îşi făcuse tabăra la Alder Creek, cealaltă formată din restul convoiului poposise pe marginea lacului numit astăzi Donner’s Lake şi, după încercarea eşuată de a ajunge în trecatoarea Sierra, îşi făcuse tabăra construind la repezeală câteva adăposturi improvizate.
Cel de-al treilea grup, desprins din cei ce-şi construiseră adăposturile lângă Donner’s Lake, era format din 15 oameni (inclusiv nouă femei şi un copil), a forţat trecerea peste munţi, sapte dintre ei reuşind să ajungă la Fort Sutter (după ce calatoriseră în condiţii greu de închipuit peste 100 de mile) la sfârşitul lunii ianuarie. Din cei opt care au murit pe drum, şapte au fost canibalizaţi, cel de-al optulea, Charles Stanton – unul dintre cei care iniţial ajunseseră la Fort Sutter şi care se întorsese cu provizii – fiind lăsat în urmă, epuizat şi orbit de furtuna de zăpadă. Sosirea lor a creat mare emoţie şi imediat au fost constituite echipe de salvatori care au încercat să străbată prin trecătoare spre grupul rămas pe versantul estic al munţilor.
Inutil de povestit chinurile prin care au trecut aceşti oameni, care au petrecut câteva luni în mijlocul unei naturi ostile şi fără mijloace de supravieţuire, suficient de notat că în ambele grupuri s-au petrecut cazuri de canibalism.
Prima echipa de salvare a reuşit să ajungă la Donner’s Lake pe 19 februarie 1847, dar coşmarul nu se terminase încă. Din cei 46 de supravieţuitori găsiţi în prima tabără, au putut fi luaţi înapoi doar 23, lăsând puţine provizii pentru cei rămaşi.
A doua echipă de salvare s-a încrucişat cu prima la trecerea peste munţi (moment în care James Reed şi-a revăzut în sfârşit familia) şi a ajuns pe 1 martie lângă lac, găsind dovezi clare de canibalism, la fel şi la Alder Creek. Încercarea de a-i salva pe o parte dintre aceştia (17 supravieţuitori) s-a soldat cu un eşec datorat vremii extreme, şi echipa condusă de Reed ia doar trei din membrii convoiului în încercarea de a aduce proviziile pe care le pusese la adăpost pe drumul peste munţi. Restul refugiaţilor rămâne la Alder Creek, în locul ce a ramas în istorie sub numele de „Starved Camp”. Atunci când o a treia echipă de salvare ajunge în cele din urmă pe 12 martie la Alder Creek, îl găseşte pe George Donner grav bolnav şi pe restul extrem de slăbiţi. Conducătorul echipei de salvare mai ia cu el patru supravieţuitori, inclusiv pe fetiţele lui Donner, soţia acestuia preferând să rămână în tabără pentru a-şi îngriji bărbatul.
În ultimul act al acestei călătorii tragice, a patra echipă de salvare reuşeşte să treacă munţii abia în aprilie astfel încât, pe 17 aprilie găseşte un singur om în viaţă şi urme la fel de evidente de canibalism ca şi lângă Donner’s Lake.
Dintre cei 87 de membri (89 dacă le socotim şi pe cele două călăuze indiene) ai caravanei Donner, cinci au murit pe drum înainte de a ajunge la poalele munţilor iar patru au reuşit să ajungă la Fort Sutter (Reed ce fusese izgonit pentru crimă şi cei trei trimişi după provizii). Dintre acestia, unul s-a întors, murind ulterior într-o altă încercare de trecere a munţilor.
În total, au murit 41 de oameni, din care două treimi dintre bărbaţi. Surprinzător sau nu, statisticile (conform studiului publicat de Kristin Johnson şi disponibil pe utahcrossroads.org) arată că două treimi dintre femei, respectiv două treimi dintre copii au supravietuit. Nu a murit nici o fată cu vârsta de 4-16 ani şi, dintre bărbaţii adulţi (autoarea studiului îi consideră adulţi pe toţi bărbaţii trecuţi de 21 de ani şi pe femeile trecute de 18 ani) care au petrecut iarna într-una din cele două tabere de la poalele munţilor, nu au supravieţuit decât cei care erau părinţi. În total au murit cinci femei şi paisprezece copii (dintr-un total de 15 femei şi 45 de copii) şi au supravieţuit doar 7 bărbaţi adulţi din cei 29 câţi număra convoiul.
Vestea deznodământului cumplit al caravanei Donner s-a răspândit rapid în America, fiind publicate inclusiv scrisori şi fragmente din jurnalele membrilor convoiului. Povestea canibalizării pentru supravieţuire a încins spiritele şi supravieţuitorii au fost acuzaţi de comportament nedemn, canibalism sau chiar crimă. Povestea lui Hastings despre noua rută spre vest ce urma să fie fatală pentru jumătate dintre pionieri a fost blamată la fel de mult ca şi decizia lui James Reed de a-i urma indicaţiile.
Călătoriile spre vest au înregistrat un declin abrupt în lunile următoare până când, în ianuarie 1848 este descoperit aur în California şi goana către vest reîncepe, astfel că, în numai un an, peste 100000 de oameni, conform legendsofamerica.com, au ajuns în California, în căutarea bogăţiei şi fericirii exprimate în aur. Ruta „Donner” a fost utilizată în 1848 de mormoni în călătoria lor spre Salt Lake Valley. Urme ale trecerii convoiului prin deşertul Great Salt Lake (Deşertul Marelui Lac Sarat situat în nordul statului Utah) erau vizibile încă la 90 de ani de la călătoria fatidică din 1846 (vezi şi foto).
În fine, în ceea ce priveşte controversa referitoare la canibalismul practicat acum 170 de ani de nişte oameni aflaţi la limita supravieţuirii, studiul efectuat în 2004 de o echipă de antropologi de la Universitatea de Stat Apalaşă din SUA şi ale cărui rezultate sunt citate de Huffington Post, avansează ipoteza că nu au existat astfel de cazuri, în baza faptului că cercetările nu au relevat urme de canibalism pe oasele excavate din zona unde au petrecut patru luni cumplite pionierii vestului.
Un caz celebru de canibalizare este cel cunoscut sub numele de „Pluta Meduza”, petrecut la începutul secolului XIX, care la vremea respectivă a creat un scandal internaţional, în parte datorită acuzaţiilor aduse căpitanului francez al navei Meduza de a-şi fi părăsit postul. În acea tragedie navală, circa 147 de oameni au supravieţuit scufundării navei în largul coastelor Mauritaniei, găsindu-şi refugiul pe o plută construită în grabă. La momentul salvării lor, treisprezece zile mai târziu, au fost găsiţi în viaţă doar cincisprezece. Canibalismul fusese unul din lucrurile care îi ţinuse în viaţă.
În situaţia de a recurge la tabuul suprem s-au aflat şi pasagerii zborului 571 după prăbuşirea avionului în care se aflau, pe 13 octombrie 1972, la o altitudine de 3600 de metri şi care au fost salvaţi după aproape două luni (după ce doi dintre ei au reuşit după o călătorie de 10 zile să găsească ajutor), timp în care au supravieţuit hrănindu-se cu cadavrele celor decedaţi din cauza prăbuşirii sau care au murit ulterior din cauza rănilor sau epuizării.
1859: Congresmenul american Daniel E. Sickles este achitat într-un proces în care era acuzat de crimă, apărarea pledând nebunia temporară; este prima oară în jurisprudenţa SUA când o astfel de pledoarie duce la achitarea acuzatului
1861: Iobăgia este abolită în Rusia
1866: Apare lucrarea „Cercetări asupra plantelor hibride” de Gregor Mendel, în care sunt formulate legile fundamentale ale eredităţii (legile lui Mendel)
1878: Thomas Edison patentează fonograful
1878: Este semnat Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano, ce pune capat războiului ruso-turc şi care prevedea, printre altele, recunoşterea independenţei României şi cedarea Dobrogei catre Rusia Ţaristă, cea din urmă rezervându-şi dreptul de a o schimba cu teritoriul din Basarabia pe care îl pierduse în 1856
1880: William A. White, primul trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al Marii Britanii în România şi-a remis scrisorile de acreditare domnitorului Carol I. Cu acelaşi rang a fost acreditat la Londra N. Callimachi-Catargi
1927: Sub conducerea lui Nicolae Lupu, o parte din membrii Partidului Naţional-Ţărănesc se desprind din partid şi creează Partidul Ţărănesc
1942: Al Doilea Război Mondial – aproape 250 de avioane japoneze atacă oraşul Darwin din nordul Australiei, atac soldat cu 243 de victime
1942: Al Doilea Război Mondial – Preşedintele american Franklin D. Roosevelt semnează Ordinul 9066, prin care armata Statelor Unite primeşte misiunea de a reloca cetăţenii americani de origine japoneză în tabere speciale
1945: Al Doilea Război Mondial – Bătălia de la Iwo Jima, când circa 30.000 de soldati aparţinând Marinei Americane debarcă pe Insula Iwo Jima
1949: Ezra Pound devine primul câştigător al Premiului Bollingen Prize pentru poezie acordat de Fundaţia Bollingen şi Universitatea Yale
1970: S-a desfăşurat, la Bucureşti, adunarea generală de constituire a Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice. Preşedinte de onoare al Academiei a fost ales şeful statului, Nicolae Ceauşescu
1976: Ordinul 9066, care dusese la relocarea americano-japonezilor în tabere speciale este revocat prin Proclamaţia 4417 emisă de Preşedintele american Gerald R. Ford
1978: Forţele egiptene efectuează o acţiune de tip comando pe Aeroportul Internaţional din Larnaca (Cipru) în încercarea de a interveni într-o situaţie de deturnare a unui avion, dar fără autorizaţie prealabilă de la autorităţile cipriote. În consecinţă, în lupta dintre poliţia şi Garda Naţionala cipriote pe de o parte şi echipa egipteană de comando pe de altă parte, 15 dintre membrii celei din urmă sunt ucişi iar avionul egiptean de transport C-130 este distrus.
1985: Avionul Boeing 727 aparţinând Iberia Airlines se prăbuşeşte în Muntii Oiz din Spania, accident soldat cu moartea a 148 de persoane
1992: În Coreea de Sud intră în vigoare Acordul privind reconcilierea, neagresiunea şi cooperarea între Nord şi Sud (semnat la 13 decembrie 1991). A fost semnată şi declaraţia privind crearea unei zone denuclearizate în peninsula Coreea.
2005: Cel mai mare cinematograf din sud-estul Europei, Movieplex, s-a deschis în complexul comercial Plaza România din Bucureşti
2006: O explozie în mina de cărbuni de lângă Nueva Rosita, Mexic duce la decesul a 65 de mineri
NAŞTERI CELEBRE
1473: Nicolaus Copernicus, astronom polonez (d. 1543)
Citeşte şi: Copernicium, numele celui mai nou element chimic
1630: Shivaji, fondator al Imperiului Maratha (d. 1680)
1660: Friedrich Hoffmann, fizician şi chimist german (d. 1742)
1754: Vincenzo Monti, poet italian (d. 1828)
1786: Samuel Grubbe, filozof şi politician suedez
1812: Zygmunt Krasiński, poet şi dramaturg polonez (d. 1859)
1817: Regele William al III-lea al Olandei (d. 1890)
1825: Mór Jókai, scriitor ungar (d. 1904)
1833: Élie Ducommun, jurnalist şi activist elveţian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (d. 1906)
1865: Sven Heddin, explorator suedez (d. 1952)
1876: Constantin Brâncuşi, sculptor, membru post-mortem al Academiei Române (d. 1957)
Într-un articol publicat de România liberă în urmă cu un an se menţiona că „O casă de avocatură a fost desemnată de Guvern să negocieze cu francezii repatrierea osemintelor sculptorului Constantin Brâncuşi.
În tot acest timp însă, locul în care s-a născut artistul a fost lăsat de izbelişte. Mai mult, există dispute chiar şi între rudele sculptorului pe tema repatrierii.”
„Mor cu sufletul neîmpăcat că voi putrezi în pământ străin, departe de fiinţa cea mai dragă, mama mea”, spunea marele artist care lăsase cu limbă de moarte să fie adus acasă, la Hobiţa, în Gorj.
Citeşte şi: Operele lui Brâncuşi vor fi spălate din nou. Cât plăteşte primăria
În ultimii ani, autorităţile au lăsat de izbelişte localitatea natală a lui Constantin Brâncuşi. Drumul este plin de gropi, chiar şi în faţa Casei Muzeu.
Mai mult, chiar descedenţii lui Brâncuşi au opinii diferite despre repatriere.
„Să vină aici că aici sunt rudele. Cum să nu se strângă? (semnături pentru aducerea lui Brâncuşi n.r.). Nu s-a strâns numai din sat, s-a strâns din satele vecine, de la vizitatori. Dar cine ar putea să nu fie de acord ca osemintele lui Brâncuşi să vină în sat la el?”, a precizat Maria Mecu, rudă prin alianţă cu Constantin Brâncuşi, citate în acelaşi articol.
„După cum e îngrijit acolo, nu ştiu dacă aici poate fi îngrijit aşa, mormântul”, a spus şi Ioana Brâncuşi, o strănepoată a sculptorului.
Citeşte şi: Cum au dat comuniştii cel de-al doilea tezaur al României francezilor
Citeşte şi: Controverse pe tema unei expoziţii a lui Constantin Brâncuşi la New York
Una peste alta, deşi s-a vorbit mult despre repatrierea osemintelor lui Brâncuşi, acest lucru nu a fost încă realizat. Cât despre puţinele lucrări rămase în ţară, avem un scandal specific privind întreţinerea lor.
1901: Hans Grundig, pictor şi grafician antifascist (d. 1958)
1910: Walter Grey Walter, specialist în inteligenţă artificială (d. 1977)
1936: Marin Sorescu, poet, dramaturg şi eseist, ministru al Culturii (1995), membru al Academiei Române (d. 1997)
1939: Irina Loghin, cântăreaţă româncă
1951: Maria Ploae, actriţă de film şi teatru
1954: Socrates, fotbalist brazilian
1955: Margaux Hemingway, model şi actriţă americană
1957: Falco, cântăreţ austriac (d. 1998)
1963: Seal, cântăreţ britanic
1967: Benicio Del Toro, actor portorican
1982: Camelia Potec, înotătoare româncă
DECESE CELEBRE
1837: Georg Büchner, scriitor german (n. 1813)
1897: Karl Weierstrass, matematician german , unul dintre fondatorii teoriei funcţiilor analitice de variabilă complexă (n. 1815)
1916: Ernst Mach, fizician şi filozof austriac (n. 1838)
1951: André Gide, romancier, dramaturg, critic literar, memorialist; Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 1947 (n. 1869)
Cât de scandaloasă a putut să fie, în 1911, apariţia a două dialoguri ce făceau apologia homosexualităţii, având în vedere că şi astăzi, la mai bine de un secol, se mai înregistrează incidente la paradele gay? Gide a scris patru astfel de dialoguri, adunate până la urmă într-o carte intitulată Corydon, după numele unui personaj homosexual din Bucolicele lui Virgiliu, şi publicată în 1924.
Andre Gide a început să scrie aceste dialoguri în 1907 şi a publicat două dintre ele în 1911, fără a le semna, în doar 12 exemplare. În 1920, tot nesemnate, dar toate patru şi cu o prefaţă, au fost publicate în 21 de exemplare.
„Sunt dispus să pariez că în 20 de ani va fi imposibil să mai iei în serios cuvinte ca ‘împotriva naturii’ sau ‘pervers’”, spunea Gide în Corydon. N-a durat doar două decenii, poate va dura două secole sau nu se va întâmpla niciodată. Dar demersul lui Gide din Corydon, carte în care încearcă, să argumenteze că homosexualitatea este naturală şi că epocile cele mai fertile cultural şi artistic, precum Grecia din vremea lui Pericle, Renaşterea italiană sau Anglia elisabetană au fost foarte permisive cu iubirea între bărbaţi, rămâne unul înaintea timpului său.
Mai mult, pentru oricine participă la actuala dezbatere, plină de argumente mai mult sau mai puţin ştiinţifice, despre homosexualitate, lectura acestei cărţulii-mărturie este obligatorie. Argumentele sunt mereu aceleaşi, de ambele părţi, doar ambalajele fiind uşor diferite.
Tot împotriva timpului său a fost acest scriitor, laureat Nobel pentru literatură în 1947, şi în ceea ce priveşte politica. Simpatizant al comunismului, Gide a fost invitat să viziteze Uniunea Sovietică, raiul proletariatului.
Şi, dacă înainte de această vizită, Andre Gide scria „Credinţa mea în comunism este precum credinţa mea în religie: o promisiune de salvare a umanităţii. Dacă ar trebui să-mi dau viaţa pentru această cauză, aş face-o fără ezitare”, după ce a văzut comunismul cu ochii lui, a scris: „Este de nepermis, indiferent de circumstanţe, ca morală sa decadă atât de mult cum s-a întâmplat în comunism. Nimeni nu-şi poate imagina ce tragedie pentru umanitate, pentru moralitate, pentru religie şi pentru libertate s-a petrecut în patria comunismului, unde omul a fost înjosit dincolo de orice imaginaţie”.
1980: Bonn Scott, solistul trupei AC/DC (n. 1946)
1996: Ion C. Chiţimia, filolog şi publicist român (n. 1908)
1997: Deng Xiaoping, preşedinte al Chinei (n. 1904)
2003: Mihai Ionescu, jurnalist sportiv (n. 1925)
