Recentul film „Avatar” a avut parte deja şi în România de uriaşă audienţă şi de numeroase cronici. Câteva dintre aceste cronici s-au făcut din perspectivă apăsat creştină şi provoacă mirarea. De ce o anume creaţie de succes trebuie lecturată neapărat într-o cheie creştină? Filmul este totodată o pledoarie pentru întoarcerea la natură, devine o implicită trimitere la animism şi panteism. Aparent grupările new-age-iste primesc astfel un puternic sprijin. Filmul pune în antiteză civilizaţia occidentală, care se îndepărtează din ce în ce de comunicarea cu viul, cu natura, şi o ipotetică civilizaţie existentă undeva în cosmos, care continuă să dialogheze profund cu tot ceea ce o înconjoară. Este firesc ca o astfel de creaţie să fie percepută drept o ameninţare pentru creştini? Mi se pare o judecată pripită şi puerilă. Nici măcar titlul care trimite, este adevărat, la hinduism, nici pledoaria sa pentru panteism. Dimpotrivă. Creştinismul îşi poate permite boieria de a medita ceva mai serios la potenţialul său (uitat) de comunicare cu natura. Fireşte, prin prisma bazei sale doctrinare şi a valorilor împărtăşite de Hristos. Este impresionantă profunda relaţia de comunicare cu natura la care au ajuns numeroşi sfinţi creştini. La faptul că puteau comunica, se făceau înţeleşi de animalele cele mai periculoase – aminti-ţi-vă de întâmplările puse pe seama Sf. Serafim de Sarov sau, la noi, Pr. Arsenie Boca. Asta par a uita cei care titrează azi umplându-se de penibil „Feriţi-vă de Avatar!”. Fundamentalismul a fost totdeauna lipsit de inteligenţă… Comunicarea cu păsările şi animalele nu a reuşit numai unui Francisco de Assisi, nu numai unui Vasile de la Poiana Mărului, ci, pornind de la datele credinţei proprii, şi cei care au aprofundat oricare altă religie revelată de pe pământ. Căci Dumnezeu ne-a dat această şansă de a fi diferiţi. Poate după ce veţi ieşi de la acest film veţi medita pentru o vreme la cele scrise de Pr. Dumitru Stăniloaie: „Dialogul este ultima fibră a Creaţiei”…
„Habar n-am dacă filmul lui James Cameron este „evenimentul deceniului în cinema”, dar ştiu că nu este nicidecum o ameninţare la adresa creştinilor.”