In urma cu mai bine de un sfert de veac trei romani au incercat sa scape tara de dictator. Pentru aceasta au platit scump… Incepand cu data de 9 septembrie 1983, securitatea, posturile de militie, retelele de informatori ale ambelor organe au fost puse in stare de alarma. In primele zile, la nivel national, garile, autogarile, porturile maritime si fluviale, aeroporturile au fost puse sub observatie. Timp de trei saptamani, impresionante forte umane si mijloace materiale au fost trimise pe campuri, prin paduri si balti intr-o operatiune de cautare cum nu se mai vazuse de pe timpul confruntarilor armate cu "bandele contrarevolutionare" din munti, in anii ’50.
Au fost folosite nu numai masini de teren ci chiar si elicoptere. Erau cercetate autobuzele de linie, faimoasele RATA – dar si masinile care-i transportau pe studentii si elevii scosi la munca "voluntara" – de fapt cum nu se poate mai obligatorie – in agricultura. Filtrele de pe sosele insemnau oprirea si scotocirea tuturor vehiculelor. La 30 septembrie uriasa operatiune a incetat. Brusc, cum se pornise. Desigur, grosul populatiei nu a stiut nimic. Secretomania functiona din plin. Banuieli si zvonuri au existat, dar nimic precis. Cu exceptia unui grup restrans, adevarul a ramas ascuns. si nici acel grupuscul, alcatuit din functionari de rang foarte inalt din conducerea aparatului de represiune, n-a aflat decat faptele, nu si mobilul lor real. Cercetarile au incetat in momentul arestarii tinerilor Viorel Roventu, Nastase Petre si Nicolae Stanciu.
Fapta savarsita de acestia era, in ochii regimului, de o gravitate extrema: sparsesera un post rural de militie de unde luasera arme si munitie. Adevaratul mobil al actiunii lor nu s-a aflat decat dupa caderea lui Ceausescu, fapta care, paradoxal, le-a ingreunat cumplit situatia. In cele ce urmeaza, ne intemeiem pe marturia, de prima mana, a lui Viorel Roventu, condamnat la moarte si salvat, prin efectul unui decret de gratiere, de glontul in ceafa, metoda insusita din luminoasa experienta a KGB. Domnul Roventu a avut amabilitatea de a ne relata pe larg faptele. Din ratiuni de spatiu, nu vom prezenta decat elementele esentiale.
"In 1981 lucram pe santierul Isalnita, sofer pe o basculanta de 16 tone. Intr-o duminica, in parcul Romanescu din Craiova, m-am asezat pe o banca, langa un domn care citea Scanteia. Mi-a atras atentia un articol, cu litere mari, despre economiile facute in urma celebrelor cartele cu produse de baza, pe o luna, de persoana: un litru de ulei, un kilogram de zahar, o jumatate de paine – asta pe zi. Plus benzina, tot cartelata; branza, masline – erau produse rare, nu le gaseai in piete sau alimentare. Pentru doua kilograme de carne trebuia sa stai la coada o noapte intreaga… L-am rugat sa-mi imprumute ziarul, vroiam sa citesc intreg articolul. Am intrat apoi in vorba. Mi-am manifestat nemultumirea fata de clasa conducatoare. Cei de jos, muncitorii si taranii, erau cei mai infometati, lipsiti de cele necesare cosului zilnic. Nemultumirea populatiei o puteai simti numai stand la cozile interminabile, acolo discutau oamenii neajunsurile.
Atat de infierbantat am fost in discutie incat am zis ca, daca as avea ce-mi trebuie, eu l-as termina!" Omul l-a strapuns cu privirea si, dupa cateva secunde de tacere, i-a zis – tara are nevoie de oameni ca tine! I-a pus tanarului o sumedenie de intrebari. S-au despartit. Mai tarziu, Roventu avea sa afle ca interlocutorul sau s-a intrebat daca tanarul era sau nu omul Securitatii. Avea motive sa fie prudent, fusese detinut politic pe timpul lui Gheorghiu-Dej. Roventu tocmai facuse cunostinta cu profesorul universitar Raul Volcinski de la Cluj. Nu mica i-a fost surpriza cand profesorul a venit sa-l caute pe santier. "Eu fusesem, din capul locului, marcat de ce-mi spusese el, ca tara are nevoie de oameni ca mine, el – de afirmatia mea ca daca as avea ce-mi trebuie l-as termina…". Au urmat indelungi discutii. Raul Volcinski a aflat ca soferul avea o pregatire militara deosebita, isi terminase stagiul militar cu gradul de sergent-major, era deci subofiter in rezerva.
Intr-o zi, l-a intrebat daca ar vrea sa faca parte dintr-un grup de oameni cu vederi antitotalitare, anticomuniste, iar Roventu a zis da fara sa stea pe ganduri. "Profesorul Volcinski avea o mare putere de convingere!" Cum prin baraca de santier misunau sobolanii, universitarul l-a recomandat unui prieten de familie in apartamentul caruia a fost primit in gazda pana a plecat din Craiova.
Apoi a inceput pregatirea! I s-a dat sa citeasca revista "Lumea", cu articole despre atentatul impotriva Papei Ioan Paul al II-lea, carti despre societati inchise precum luptatorii Ninja si clanurile mafiote in sanul carora juramintele privind pastrarea secretului erau sacrosancte. Nici acum nu poate dezvalui toate laturile formarii sale! I s-a dat un nume conspirativ, "Victor", profesorul fiind "nea Radu". A fost invatat sa cifreze un mesaj si, dupa ce a plecat din Craiova, prin astfel de mesaje au comunicat.
Roventu s-a stabilit la Bucuresti, in apropierea Politehnicii, in Grozavesti. Camera avea si o anexa, o pivnita, nefolosita de mai multi ani, ideala ca ascunzatoare de obiecte. In plus, avea acces la inca o locuinta, procurata tot prin grija profesorului, pe strada Iacob Negruzzi, aproape de Gara de Nord, loc strategic pentru parasirea Capitalei la nevoie.
"Am discutat mult despre suprimarea lui Nicolae Ceausescu – ne relateaza Viorel Roventu. Au fost puncte de vedere pe care nu le-am acceptat. Profesorul gasise pe Calea Victoriei o casa nelocuita si propunea sa se traga din podul acesteia asupra dictatorului, cu o carabina cu amortizor. Ne-am contrazis mult pe tema asta, el era creierul actiunii dar in teren lucrurile stateau altfel. Eu eram omul din teren si vroiam sa procedez cum credeam eu de cuviinta, in siguranta pentru noi. Am convenit sa lucram pe etape, prima fiind formarea echipei.
Aveam nevoie de doi prieteni adevarati. Unul era Nastase Petrica, mi-era ca un frate inca din copilarie. De profesie mecanic de utilaje grele. Amandoi facusem box la clubul Vointa din Giurgiu, avea, ca si mine, motocicleta Jawa, ideala pentru ce planuiam. M-a urmat fara sa ezite. Ne mai trebuia cineva, un om «la distanta», si l-am racolat pe un coleg de munca, sofer la aceeasi autobaza, Nicolae Stanciu, care locuia temporar la concubina lui din Stanesti de Giurgiu, comuna mea natala. De fel, Stanciu era din satul Remus, comuna Fratesti, tot din judetul Giurgiu. Ni s-a alaturat imediat."
Spargerea de la militia Osica
Suntem in plina dementa a cuplului dictatorial. Regimul intrase in faza crepusculara, peste sase ani avea sa se prabuseasca, amurg sangeros – dar sfarsitul acela nu putea fi prevazut atunci. Propaganda lucra la turatie maxima, mascand dezastrul economic si gravele lui urmari sociale prin fumigenele lansate de o presa in paginile careia nu incapeau decat lauda Ceausestilor si falsificarea adevarului. Viata romanilor, de fapt supravietuirea lor, marcata de "cei trei F" – frig, foame, frica ajunsese de nesuportat. Dictatorul traia intr-o lume virtuala, paralela cu realitatea hada, o lume construita de bonzii partidului din mitinguri uriase, lozinci triumfaliste si vizite de lucru. Vizite pentru care se astupau peste noapte gropile drumurilor, se pregateau lozinci, portrete si discursuri, se mobilizau oamenii muncii.
Primaria municipiului Giurgiu daduse in clocot: se anuntase un asemenea eveniment, tovarasii erau asteptati in scurt timp si totul trebuia sa demonstreze fierbintea dragoste de care se bucura Cel Mai Iubit… Pentru echipa lui Roventu nu exista prilej mai bun. Dar trebuia sa se grabeasca. Era forfota mare, zeci de basculante carau piatra pentru soseaua catre Gostinu, de unde incepeau lanurile de porumb ale caror "productii-record" urma sa fie vazute de Ceausescu, in zona erau sute de muncitori, cei trei se puteau fofila fara sa atraga atentia.
Au facut o recunoastere in teren si au gasit locul cel mai potrivit pentru tras, unde coloana oficiala nu putea merge cu mai mult de 40 la ora din cauza curbelor, iar terenul permitea camuflarea perfecta. Ramanea de rezolvat problema armelor. De aici vom reproduce relatarea lui Roventu: "Trebuia sa gasim un post de militie mai izolat, intr-o localitate cu sosea si cale ferata ca sa nu se stie directia in care am fi luat-o.
Am ales postul de la Osica de Sus – Olt, situat langa un bufet si un magazin satesc. In imediata vecinatate era gara CFR. Ne-am informat si am aflat ca paznicul de la post obisnuia sa plece acasa in zori, dupa ce pleca din statie personalul de 4.30. Am trecut la actiune. Ne-am dus la Slatina, am reperat un garaj din care am furat o Dacie cu care am plecat la Osica. Am asteptat. A plecat trenul, a plecat si paznicul. Am parcat pe un gang in spatele postului, Stanciu a asigurat paza, iar eu am distrus goarna sistemului de alarma dintr-o singura lovitura, cu un obiect dinainte pregatit. Am spart lacatul, am desfacut yala de la intrare, am spart usa camerei de armament. Am luat doua pistoale AKEM, 500 de cartuse si opt incarcatoare. Eu si Nastase am incarcat cate un sector cu cartuse, armand pistoalele cu cartus pe teava. Ca sa nu se banuie ca suntem trei, am luat numai doua pistoale-mitraliera.
Precizez ca in lazi mai erau pistoale-mitraliera AKEM, erau si carabine ZB si Manlicher, probabil ale garzilor patriotice. Intorcandu-ne in hol, am deschis usa biroului postului si am taiat firele unei baterii auto ce alimenta sistemul de alarma, apoi am pus dosarele, registrele, inscrisurile, catusele intr-o foaie de cort si am iesit. Am incuiat yala de la intrare cu o cheie mincinoasa, am tras grilajul, am inlocuit lacatul spart cu unul identic in butucul caruia am bagat bete de chibrit pentru a-l intarzia pe militian sa constate spargerea. (In ancheta am auzit ca militianul a umblat dupa un bomfaier dar neputand sa taie lacatul, pana la urma l-a spart). Trucul a mers, descoperirea spargerii a fost intarziata. Nelasand vreun indiciu, am plecat spre Capitala. Pe soseaua Alexandria-Bucuresti, in dreptul localitatii Bujoru am observat venind dinspre Bucuresti Dacii, masina dupa masina cu cate cinci barbati in fiecare. Trebuia urgent sa parasim soseaua, nu mai aveam mult pana la «borcanul» de la Ghimpati.
Eram pregatiti. Pe bancheta din spate, Stanciu si Nastase incarcau sectoarele cu cartuse. am iesit de pe sosea si ne-am infundat in padure. Mai toata ziua am citit inscrisurile. Am oprit ce era mai important, notele informative ale praduitorilor din Osica («Nota informativa. Sursa va informeaza ca in ziua de … m-am intalnit la biserica cu X. L-am intrebat … si a raspuns ca …»). Cel mai mult ne-a impresionat o harta a localitatii cu niste puncte, probabil casele celor urmariti de militie si securitate. Acele documente le-am dat lui Volcinski iar actelor si dosarelor le-am dat foc. Am distrus numerele de inmatriculare, seria motorului si a caroseriei si am asteptat caderea noptii. Am luat-o catre Dunare. In apropierea fluviului, zeci de pompe plutitoare bagau apa intr-un canal de irigatii. La capatul canalului, unde apa avea adancime de 9-10 metri, am impins masina, dupa ce i-am pus dale de beton.
Apa spala amprentele si chiar daca se descoperea masina, cu greu putea fi identificata. In cele din urma a fost identificata si recuperata dupa ce ne-au bagat la ancheta…"
Cu gonacii Securitatii pe urme
E lesne de imaginat reactia autoritatilor la furtul de armament si munitie. De nimic nu s-a temut securitatea si militia decat de armele lasate pe mana cetatenilor. Probabil ca au urmat sanctiuni drastice, aplicate celor vinovati de neglijenta. Cert e ca au fost inasprite masurile de asigurare si paza a depozitelor, iar filtrele rutiere si controalele au fost extinse la nivelul intregii tari. Cei trei "s-au dat la fund". Roventu si Nastase au hotarat, totusi, sa mearga la Gostinu ca sa stabileasca exact locul actiunii. Erau doua curbe succesive, tragatorii ar fi fost la o distanta variind intre 20 si 50 de metri fata de tinta.
Dupa atentat ar fi fugit cu motocicleta lui Roventu. Ca masura suplimentara de precautie, confectionasera tripoduri ca sa-i opreasca pe eventualii urmaritori. Le-ar fi aruncat in drum si pneurile s-ar fi spart. Vizita fusese anuntata pe 17 septembrie, data cand Ceausescu ar fi trebuit sa vina la Gostinu. Roventu si Nastase au facut o ultima recunoastere, pe motocicleta. De la angajati ai primariei Giurgiu am aflat ca "Tovarasul" nu mai vine acolo si ca s-a dus la Fetesti, in judetul Ialomita.
Conspiratorii si-au schimbat planul, au luat trenul pana la Draganesti-Vlasca (judetul Teleorman), au furat o masina si s-au indreptat spre Fetesti. Aveau in masina armele si munitia. La intrarea in Calarasi, echipajul unei Dacii a militiei le-a facut semn sa traga pe dreapta. La volan era Roventu. "Ajunsi in dreptul lor, am lasat impresia ca opresc, dar am demarat puternic. A urmat o cursa ca-n filme, au tras dupa noi. Goneam din rasputeri. Aproape de podul peste Borcea era alt blocaj. Am virat dreapta, am parasit soseaua, am abandonat masina. Spre dimineata, cu o masina de ocazie, am ajuns la Fetesti. Acolo am aflat de la localnici ca nici vorba nu era de vizita. Securitatea l-a sfatuit pe Ceausescu sa nu mai faca nici o vizita de lucru pana nu sunt prinsi autorii spargerii." Am observat o puternica concentrare a militienilor in zona, desigur urmarea cursei nocturne cu impuscaturi.
Avertizam cititorii ca spatiul nu ne permite sa intram in detalii.
Mentionam, totusi, ca s-au intalnit cu un sef de post de militie, secondat de cativa sateni, care a vrut sa-i legitimeze, cu pistolul in mana. In loc de buletine, din sacosa au scos armele. Rezultatul: militianul a fost dezarmat si legat cu propriile lui catuse. Satenii au fugit infricosati. Cu o barca "de ocazie" au ajuns in Insula Mare a Brailei. De la o stana au furat doi cai, abandonati apoi, in momentul cand doi securisti, aflati langa un ARO i-au reperat si au inceput sa traga spre ei. S-au refugiat intr-o miriste unde au apucat sa sape cu cutitele o groapa cat sa se camufleze, lungindu-se si acoperindu-se cu pamant. Au venit ofiteri si soldati dar, desi pare incredibil, nu i-au descoperit. Au reusit sa ascunda armele in cariera Ovidiu. De acolo le-a recuperat securitatea dupa ce au fost arestati.
"Ne doream sa ne impuste ca sa scapam de chinuri!"
"Organele" au tras, in timpul urmaririi, peste 2000 de cartuse. Expertiza balistica a aratat ca fugarii nu au folosit armele. Prejudiciul cauzat de furtul de la Osica a fost calculat la 14.787 de lei. Primul a fost prins Stanciu, iar Roventu la cinci zile dupa el. La arestarea acestuia a fost de fata insusi Tudor Postelnicu, seful securitatii. Nastase a fost arestat in triajul Valu lui Traian. Dusi la Directia Anchete de la Rahova, au fost trecuti prin "comitetul de primire" alcatuit din doua randuri de militieni inarmati cu bastoane care i-au batut salbatic. A inceput ancheta, condusa de celebrul tortionar Tudor Stanica si supervizata de Postelnicu.
Credinciosi juramantului, nu au scos o vorba despre Raul Volcinski si ceilalti membri ai grupului de universitare care considerau ca suprimarea lui Ceausescu era "singura solutie de salvare": Tudor Bugnariu, primul primar al Clujului dupa 23 august 1944, fost decan al Facultatii bucurestene de filozofie, ginerele lui Lucian Blaga, Mircea Stoica, profesor de drept la ASE, Simion Pop, fost decan la Facultatea de drept de la Cluj. Anchetatorii au vrut sa afle cine era in spatele grupului de tineri dar taria juramantului a biruit durerea supliciilor. "Eram si noi uimiti, atat cat mai puteam simti, de faptul ca mai rezistam. Ne trezeam din lesin si ne luau iar la bataie. Ne doream sa ne impuste ca sa scapam de chinuri!" La un moment dar, Roventu si-a dat seama ca anchetatorii evitau cu grija orice legatura cu zona factorului politic. Omul este convins ca sefii securitatii intuiau adevaratul mobil al sustragerii de arme – dar lozinca oficiala era ca intreaga suflare romaneasca il venera pe iubitul Conducator!
Nu e greu de inteles ca organele tremurau de frica la gandul ca geniul Carpatilor ar fi putut afla de conspiratie. Ele ce pazeau?! Asa ca, din acel moment, lucrurile s-au precipitat intrucat "afacerea" trebuia grabnic lichidata. La 1 octombrie arestatii au fost dusi la expertiza psihiatrica la Spitalul Penitenciar Jilava, iar la 12 octombrie a fost emisa sentinta nr. 63 – dosar penal 391/1983, pronuntata in sedinta secreta, in regim de maxima urgenta, a Tribunalului Militar Bucuresti. Esentialul: tustrei au fost condamnati la moarte. Verdictul a fost confirmat prin decizia nr. 70/27.oct.1983 a Tribunalului Suprem – Sectia Militara. Motivul condamnarii: "furt calificat in paguba avutului obstesc cu consecinte deosebit de grave". Este drept ca la ancheta arestatii au declarat ca aveau intentia sa sparga o agentie CEC, in care scop se inarmasera… Nici asa nu poate fi vorba de consecinte deosebit de grave. Nici asa sentinta nu se justifica. Este cert ca sistemul opresiv se razbuna pe cei care cutezasera sa-i puna la incercare atotputernicia.
Bataie pe ritm de lambada
Tinerii, care au cunoscut ingrozitoarea existenta din "camera zero", a condamnatilor la moarte, au scapat de glont prin efectele decretului prezidential 124/1984, prin care pedeapsa li s-a fixat la 25 de ani. Dupa 4 ani, la 26.01.1988, a fost emis decretul 11 prin care cei 25 de ani au fost redusi la 20 de ani. Au venit evenimentele din 22 decembrie 1989. In mod normal, in ziua urmatoare cei trei ar fi trebuit sa fie eliberati. Viorel Roventu a mai stat, insa, peste opt ani in puscarie, fiind eliberat la 15.03.1990, prin decret individual de gratiere semnat de presedintele Constantinescu! A fost inchis in total 15 ani si 5 luni din care 7 ani in lanturi! La 7.03.1990 sub semnatura procurorului general Gh. Robu, procuratura generala a emis decizia de suspendare a executiei pedepsei nr. 19821/3429/90, act care, din motive necunoscute, nu a fost pus in aplicare, criminali cu doua crime la activ au fost eliberati, Roventu, nu.
Dupa decretul 11/1988 (Roventu se afla atunci inchis la Craiova) tuturor celor ce aveau lanturi li s-au scos. La fel si lui – le purta de 4 ani si 4 luni – dar numai timp de o ora! I s-au nituit la loc, din ordinul comandantului Chis (care va deveni, dupa Revolutie, seful DGP!). A declarat greva foamei ti a fost bagat intr-o celula unde a fost legat de pat. Singura "asistenta medicala" a fost intrebarea repetata la fiecare schimb de caralii – n-ai murit, ba? Transferat la penitenciarul Colibasi, imediat dupa caderea lui Ceausescu detinutii ramasi si-au luat masuri de autoprotectie, fapt care comandantul Cartu l-a interpretat ca revolta. La 18.05.1990, a inceput represiunea. Detinutii au fost batuti groaznic. "Ne scoteau din camera de cate ori se canta Lambada la radio si cate 4-5 militieni tabarau pe noi, cei pusi in lanturi, pana ne zdrobeau". A fost ucis in bataie detinutul Ivascu Viorel, caruia i s-a zdrobit ficatul. La inceputul regimului neocomunist al lui Iliescu, a raspuns cineva pentru crima?
"Logica acestei represiuni – declara Roventu – a fost urmatoarea: tortionarul Cartu a folosit o minciuna, precum ca din informatiile obtinute reiese ca liderii rebeli vor sa provoace o revolta si sa-si insuseasca arme si munitie din depozitul penitenciarului cu intentia de a se deplasa la Bucuresti ca sa boicoteze alegerile din 20 mai 1990."
Avertizam, la inceput, ca putinatatea spatiului ne obliga sa renuntam la anumite aspecte ale cazului (care, oricum, va fi prezentat detaliat intr-o carte).
Nu putem, insa, omite ca tot in luna mai 1990, procurorul general a promovat recurs in anulare, respins de Tribunalul Suprem – Sectia Militara cu motivatia ca hotararile pronuntate de instantele militare "sunt legale si temeinice". "S-a scris ca presedintele Iliescu i-ar fi cerut sfatul in privinta gratierii noastre unui consilier si acesta l-a informat ca suntem autorii tentativei de asasinare a fostului presedinte Nicolae Ceausescu. «Daca l-au ratat pe Ceausescu, pe dumneavoastra nu va mai rateaza», a fost raspunsul consilierului."
De unde se stia de tentativa de suprimare a dictatorului? Simplu, din memoriile trimise din inchisoare noilor (?!) autoritati. Legata intim de regimul comunist, administratia penitenciara de atunci s-a indarjit si mai mult impotriva celor trei.
Evadarea – singura de acest fel din tara
Transferat la Aiud, Roventu a reusit sa fie trimis la spital, impreuna cu doi prieteni, Batiu Sorin Emil si Covaci Atila. "Simuland ca suntem bolnavi, dandu-i mici atentii detinutului de la cabinetul medical, am fost trecuti pe tabelul de cursa pentru Spitalul Jilava. Purtand lanturi, tustrei, ne-au pus separat intr-o «cuseta», impreuna cu inca doi detinuti".
La perchezitia de plecare, am trecut cu bine. Caraliilor nu le-a dat prin gand ca, in ascunzatori decupate in talpa bocancilor lui Roventu, se aflau doua mici guri de lup, doua burghie de otel, o coarba miniaturizata si doua fragmente din panza de bomfaier – totul procurat din fabrica Aiud contra tigari si mancare.
Roventu gasise la biblioteca puscariei o carte tehnica despre confectionarea vagoanelor de cale ferata la uzinele Arad; isi facuse o idee despre grosimea tablei (1,5 – 2 mm) in functie de care calculase "sculele". si-au taiat lanturile, au decupat tabla… patru au sarit din vagon in apropierea statiei Bodoc, de langa Tusnad. Unul a refuzat sa fuga. A dat alarma si, dupa cateva ore au fost prinsi. Roventu a fost tinut 50 de zile intr-un izolator care n u mai fusese folosit de pe vremea detinutilor politici. Aproape doua luni in aceleasi haine, nebarbierit, fara medicamente.
A fost bagat intr-un soi de "grota" subpamanteana, cu apa prelingandu-se pe pereti si belciuge fixate in zid, ca in temnitele medievale. De ce a evadat? Pus in imposibilitate de a-si gasi dreptatea, cu recursul in anulare respins, cu sanatatea zdruncinata de ancheta bestiala si de supliciile din inchisori in anii de detentie de tip criptocomunist, disperat, Roventu s-a decis sa evadeze.
* * *
Trebuie spus ca profesorul Volcinski si dl. Liviu Petrina, presedintele fundatiei "Gratia Pro Dei", au facut remarcabile eforturi pentru eliberarea detinutilor Roventu si Stanciu (Nastase fusese eliberat conditionat). Datorita lor, cazul i-a fost prezentat presedintelui Emil Constantinescu, semnatarul decretului de gratiere individuala. Roventu a intrat in inchisoare la 26 de ani si a iesit la 41. Acum 10 ani.
De atunci a indurat umilinte, a fost marginalizat. S-a casatorit si are doi copii in intretinere. Desi actiunea celor trei a fost de esenta pur politica, nu li se recunoaste calitatea de fosti detinuti politici; in consecinta, nu primesc nici bruma de bani pe care o primesc fostii detinuti politici (in timp ce tortionarii lor se bucura de pensii nerusinate, in jur de 200 de milioane vechi, adevarata sfidare la adresa bunului-simt si a moralei).
Prin fapta lor si prin chinurile indurate, au fost si s-au comportat ca adevarati eroi. Consideram ca guvernantii au datoria de a reexamina cazul si de a le acorda mijloacele de subzistenta care, de drept li se cuvin.
