A murit eroul din Bucovina. Află povestea lui Gavril Vatamaniuc, omul care s-a opus comunismului cu arma în mână

Grupul lui Gavril Vatamaniuc a rezistat, ascuns în codrii voievodali ai Bucovinei, mai mult de un deceniu după sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Unul dintre ultimii eroi ai rezistenţei armate anticomuniste, Gavril Vatamaniuc, a trecut la Domnul. Viaţa sa a căpătat dimensiunile unui mit printre bucovineni. Anunţul morţii sale a fost făcut de Ioan Roşca.

„Astăzi (n.r. – ieri) a plecat dintre noi şi vulturul Gavril Vatamaniuc. Îi mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru adevăr, dreptate şi ţară. Cu gândul, cu vorba, cu fapta, cu arma, cu viaţa. Pentru uluitoarea lui vitalitate, vrednicie si consecvenţă, combinată cu un curaj şi o luciditate fără egal.

Îi mulţumesc pentru tot ce mi-a povestit, pentru tot ce m-a sfatuit, pentru tot ce a făcut ca să sprijine firavele mele încercări justiţiare, inclusiv pentru cercetările de la procuratura de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, închise cu NUP (neînceperea urmăririi penale).

Iată că au reuşit complicii criminalilor comunişti, să-l bage şi pe el în mormânt, otrăvit de spectacolul năpârlirii vinovaţilor în baroni de tranziţie, nemângâiat de reparaţia pe care a cerut-o, cu demnitate. Nici mă­car sentinţa definitivă pronunţată anul trecut, prin care i se recunoştea dreptul la nişte despăgubiri derizorii (faţă de ce a suferit, pentru că şi-a apărat ţara) nu a fost pusă în execuţie! Nu i s-au recunoscut pentru pensie anii în care a luptat singur în munţi, înfruntând nenumărate asalturi ale Securităţii – deşi faptul era recunoscut de justiţie, din 1990. Tratat ca un «bandit», până la capăt. A supravieţuit cultivând roşii în mica lui seră din curtea casei de la Frasin (judeţul Suceava)…”

Portret de erou

Gavril Vatamaniuc a fost o figură care a crescut până la proporţiile unei legende. În anul 1948, el era sergent de jandarmi, însă, pentru că era împotriva comunizării acestei instituţii, el a intrat în conflict cu politrucul unităţii în care era angajat. Drept urmare, Gavril Vatamaniuc a fost dat afară din Jandarmerie. A fost pus sub supravegherea Securităţii, iar în anul 1949, în noiembrie, pentru a preveni arestarea sa, el s-a refugiat în codrii voievodali din jurul mănăstirii Suceviţa. Acolo, el şi-a ridicat un bordei şi a supravieţuit iernii cu ajuto­rul alimentelor furnizate de fa­milia sa. În vara anului 1950, i s-au alăturat doi fraţi, Ion şi Gheorghe Chiraş, care erau urmăriţi de Securitate pentru că se opuneau colectivizării satelor din Bucovina. Aceştia aveau şi arme, ascunse de localnici încă din perioada celui de-al doilea război mondial, cu gândul că le vor folosi într-o eventuală insu­rec­ţie anticomunistă. Cei trei membri ai grupului de luptători anticomunişti au început să scrie şi să distribuie manifeste. Ei au început chiar să îi organizeze pe muncitorii forestieri, care ar fi trebuit să fie gata de luptă „când vin americanii”. Numai că şi Securitatea şi-a infiltrat oamenii printre pădurari. Cu toate acestea, în anul 1954, acestui grup i s-a alăturat şi luptătorul Vasile Motrescu. Acesta a fost eroul unei adevărate odisei. Vasile Motrescu a luptat, iniţial, în grupurile de rezistenţă armată din Munţii Făgăraşului. Printre altele, el a luptat în cadrul grupărilor conduse de Vladimir Macoveiciuc şi Constantin Cenuşe.

Trădaţi de un localnic

La începutul lunii ianuarie 1955, un localnic a trădat secretul ascunzătorii celor patru eroi ai luptei anticomuniste. Drept urmare, în dimineaţa zilei de 18 ianuarie 1955, prin pădurile încărcate de zăpadă, au început să se strecoare soldaţii unei companii de Securitate, trimisă din Botoşani pentru a-i anihila pe cei patru luptători. Securiştii au înconjurat zona numită Bâtca Corbului, unde se afla bordeiul grupului condus de Gavril Vata­ma­niuc. Laţul a început să se strân­gă, însă Ga­vril Vatamanicu a prins de veste. În bordei se mai afla doar Vasile Motrescu, pentru că cei doi fraţi erau plecaţi pen­tru a face rost de alimente. În momentul în care trupele de Securitate, însoţite de câini de vânătoare, au încercat să îi prindă pe cei doi partizani ascunşi în bordei, aceştia au deschis focul. În luptă, au ucis trei soldaţi din trupele de Securitate şi cei doi au reuşit să fugă.

Două grupuri separate

Pentru a se ascunde mai uşor, membrii grupului Vatamaniuc au decis să se separe. Cei doi fraţi Chiraş şi-au ales o ascunzătoare, într-un sat, iar Gavril Vatamaniuc şi Vasile Motrescu şi-au construit un alt bordei în pădure. În data de 18 iulie 1955, Securitatea a aflat unde se ascundeau cei doi fraţi. Securiştii au înconjurat gospodăria unde îşi aflaseră refugiu. A urmat o altă luptă, în care cei doi fraţi au căzut cu arma în mână. Gazda lor, Vasile Marciuc, care servea drept agent de legătură între cele două grupuri, a fost arestat şi torturat de securişti. În aceste condiţii, Vasile Marciuc a dezvăluit locul unde se afla ascunzătoarea lui Gavril Vatamaniuc, lângă satul Voievodeasa. Astfel, în data de 17 octombrie 1955, Gavril Vatamaniuc a fost prins. Colegul său, Vasile Motrescu, a reuşit, din nou, să scape. El a fost, însă, arestat în data de 13 ianuarie 1958. Vasile Motrescu a fost judecat şi condamnat la moarte pentru uciderea soldaţilor din detaşamentul de Securitate care au încercat să îi prindă pe luptătorii anticomunişti în ianuarie 1955. Sentinţa de condamnare la moarte a fost pusă în executare la 29 iulie 1958.

Gavril Vatamaniuc, în condi­ţiile în care a fost arestat înainte de prinderea lui Vasile Motrescu, a fost judecat în anul 1956 şi condamnat la închisoare pe viaţă. El a stat în infernul temniţelor comuniste până în anul 1964. Atunci, sub presiunea Occidentului, autorităţile comuniste au acceptat să îi elibereze pe deţi­nuţii politici. Gavril Vatamaniuc a fost pus în libertate, deşi el nu mai spera acest lucru. Eroul din Bucovina s-a stabilit în satul Fra­sin, din judeţul Suceava. Libertatea sa nu era decât una aparentă, pentru că Securitatea a continuat să îl ţină sub supraveghere până la sfârşitul regimului comunist. Gavril Vatamaniuc a reuşit, cu dârzenie, să îşi refacă viaţa. El şi-a clădit o gospodărie modestă în satul bucovinean. După anul 1990, Gavril Vatama­niuc a început o altă bătălie, aceea din Justiţie. El dorea să fie recunoscute oficial meritele luptătorilor anticomunişti, care s-au sacrificat pentru ţară. Însă această bătălie nu a fost încunu­na­tă de success decât parţial. În timp ce torţionarii lui Gavril Vatamaniuc şi-au petrecut bătrâneţile în vilele confiscate de Securitate de la elita României interbelice şi cu pensii care îi sfidează pe cei care au muncit în slujbe obişnuite decenii la rând în comunism, Gavril Vatamaniuc a reuşit să supravieţuiască la limita sărăciei, prin munca braţelor sale. Ca să îşi plătească facturile, el cultiva legume, pe care le vindea apoi la oraş.  

Un model pentru comunitate

Gavril Vatamaniuc a fost respectat de către membrii comunităţii locale, urmaşii răzeşilor lui Ştefan cel Mare, pe care nici comuniştii nu au reuşit să îi îngenuncheze. Luptătorul anticomunist a devenit un adevărat erou pentru copii. Unii dintre istorici spun că Gavril Vatamaniuc era un orator înăscut şi că, în anii 1950, el a ţinut numeroase discursuri ţăranilor din Obcinele Bucovinei, pe care i-a îndemnat să reziste până la capăt ofensivei comuniste. „Povestea de parcă era Ion Creangă”, a spus unul dintre consătenii săi. În total, Gavril Vatamaniuc a participat la trei confruntări armate cu Securitatea, care a reuşit să îl ia prizonier, dar nu a reuşit să îl înfrângă. Unii dintre istoricii specializaţi pe studiul rezistenţei anticomuniste îl compară pe eroul Bucovinei cu Ion Gavrilă Ogoranu, care a activat în zona Carpaţilor Meridionali, ori cu membrii grupului condus de doctorul Iosif Capotă şi de ruda sa, Alexandru Dejeu, care au luptat împotriva în zona Huedinului şi în alte locuri ale Munţilor Apuseni. Consătenii lui Gavril Vatamaniuc vorbesc despre el ca despre un haiduc, care a cutezat să se lupte până la capăt cu „balaurul roşu” şi să îi înfrunte cu demnitate pe comunişti.