La 4 iunie 1920 s-a semnat la Trianon, din ansamblul castelului de la Versailles de langa Paris, Tratatul de pace cu Ungaria, prin care aceasta recunostea granitele si independenta Cehoslovaciei, Regatului Sarbo-croato-sloven, granitele cu Romania, prin renuntarea la teritoriile Transilvaniei si Banatului, precum si frontierele cu Austria, dupa dezmembrarea Imperiului austro-ungar.
Sistemul Tratatelor de pace de la Versailles reprezinta semnalul politico-juridic de incheiere a primei mari conflagratii mondiale, care antrenase in ostilitati 33 de tari cu o populatie de peste 1 miliard de oameni, razboi sangeros, cu milioane de victime si distrugeri nemaiintalnite pana atunci, provocand disparitia a patru imperii: austro-ungar si otoman (dezmembrate), tarist si german. Conferinta de pace (pentru Germania) a inceput la 18 ianuarie 1919 cu participarea a 27 de state (delegatiile acestora au inclus cca 10.000 de consilieri si experti), iar semnarea Tratatului a avut loc la 28 iunie in Sala Oglinzilor din Palatul Versailles. Au urmat tratatele de pace cu fostii aliati ai Germaniei, respectiv Tratatul de pace cu Austria, semnat la 10 septembrie 1919 la Saint-Germain, care recunostea, in ceea ce ne priveste, intrarea in componenta Regatului Romaniei a Bucovinei, Transilvaniei si Banatului, apoi Tratatul de pace cu Bulgaria, semnat la Neuilly sur Seine la 27 noiembrie 1919, care consfintea, printre altele, frontiera romano-bulgara in conformitate cu Tratatul de la Bucuresti din 1913; au urmat tratatele de la Trianon, cu Ungaria, si de la Sevres, cu Turcia, ambele incheiate in 1920.
La implinirea a 85 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, demonizat in exces, decenii de-a randul, de unii panonici, nostalgici dupa o tara in care populatia proprie abia depasea 40% din total, restul fiind romani, majoritari in Transilvania si Banat, cehi, slovaci, sarbi, croati, sloveni etc. De altfel, Trianon-ul gasea Romania deja reintregita prin vointa populara, exprimata plebiscitar la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918. Astazi, subiectul Trianon are o nota de desuetudine, in conditiile integrarii europene, extinsa in sfarsit si la Europa Centrala si de Est.
Reintregirea statului roman, in fruntariile sale istorice si etnice a fost desavarsita apoi cu revenirea Bucovinei, consemnata in Tratatul cu Austria, si a Basarabiei; pentru aceasta ultima provincie romaneasca, Romania a semnat Tratatul la Paris in 28 octombrie 1920, alaturi de Franta, Italia, Anglia si Japonia.
Delimitarea frontierei vestice a Romaniei, frontiera romano-ungara, a fost acceptata de Aliati ca urmare a profesionalismului si obstinatiei delegatiei romane la Conferinta de Pace, condusa direct de primul ministru I.I. Bratianu, care isi multiplica eforturile, asa cum remarca diplomatul V.V. Tilea pentru „realizarea maximului de aspiratiuni nationale printr-o tactica de afirmare, bazandu-se pe dreptul la autodeterminare, dar fara a renunta la Tratatul din august 1916”. Pentru impunerea acestei frontiere, cat mai apropiata de datele istorice si realitatile etnice, delegatia romana a avut un aliat pretios in marele geograf francez Emmanuel de Martonne, expert in trasarea noilor frontiere in Comisia aliata, un excelent specialist al Europei Centrale carpatice. Profesorul de Martonne, comemorat recent de Academia Romana cu prilejul implinirii a 50 de ani de la moartea sa, in prezenta E.S. Herve Bolot, ambasadorul Frantei la Bucuresti, el insusi geograf, a functionat ani indelungati, incepand din 1898, ca profesor si cercetator in Romania, fiind membru de onoare al Academiei, semn de pretuire pentru cele peste 60 de lucrari geografice referitoare la tara noastra. Contributia sa la acceptarea frontierei vestice a Romaniei in negocierile de la Trianon ramane nepretuita, mai ales in conditiile reticentelor delegatiei americane, presedintele Wilson nerecunoscand tratatul din august 1916 care includea doleantele Romaniei inaintea intrarii in razboi, dar si in contextul unei dezangajari de prost augur a primului ministru francez Clemenceau. Iata de ce expresia ambasadorului francez la omagierea lui de Martonne ca „acesta a polenizat pentru eternitate spatiul cultural romano-francez” este atat de inspirata.
Fapt anecdotic, Tratatele de Pace care alcatuiesc „Sistemul de la Versailles” depozitate, pentru istorie, in Arhivele Diplomatice de la Palais d'Orsay, au fost confiscate de trupele germane in 1940 din dispozitia personala a lui Hitler, duse la Berlin, unde au fost distruse in bombardamentele aliate. Ceea ce se pastreaza, in continuare, in Arhivele Diplomatice franceze, sunt doar niste modeste copii legate fastuos. Sic transit gloria mundi!
