Clujul serbează azi 700 de ani de libertate. Mai exact, 700 de ani de când a devenit Oraș Liber Regesc. Statutul juridic al acestui oraș era similar celui de care se bucurau Republica Venețiană, Genova, Florența sau orașele hanseatice. Pentru a marca această aniversare, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei anunță deschiderea expoziției temporare „Cluj / Kolozsvár / Klausenburg 700. Privilegiile orașului Cluj“.
„Expoziția marchează împlinirea a 700 de ani de la data la care Clujul primea primul privilegiu orășenesc, statut consfinţit printr-o diplomă regală emisă la data de 19 august 1316 de către Carol Robert de Anjou, Rege al Ungariei. Prin acest document se acordau clujenilor libertățile specifice unui „oraș regal“ (civitas regia)“, au explicat organizatorii.
Diploma regală din 1316, dar şi multe alte acte de privilegii – dobândite sau redobândite de orașul Cluj în perioada cuprinsă între secolele al XIV-lea și al XVIII-lea – mai exact între anii 1316 și 1709 – din partea unor regi ai Ungariei (Carol Robert de Anjou, Ludovic cel Mare, Sigismund de Luxemburg, Matia Corvinul, Iosif I) sau a altor conducători ai Transilvaniei (guvernatorii Ioan de Hunedoara și Mihai Szilágyi şi chiar a voievodul Mihai Viteazul), documente oferite cu împrumut de către Serviciul Județean Cluj al Arhivelor Naționale, alături de un număr important de acte și scrisori, cărți sau registre legate de istoria orașului Cluj, din perioada medievală și premodernă, sunt doar o parte din exponatele prezentate.
Documentele sunt completate de piese reprezentative din patrimoniul Muzeului, legate de personalitățile lui Ioan de Hunedoara, Matia Corvinul și Mihai Viteazul, precum medalii de epocă și litografii cu reprezentările acestora, sau legate de viața administrativă, juridică, economică și culturală a Clujului secolelor XIV-XVIII. Este vorba de piese precum sigiliul orașului, paloșul călăului din Cluj, obiecte de breaslă, piese vestimentare sau imagini ale orașului în lucrări artistice de epocă.
Cine a fost eliberatorul
Cel care a acordat libertate orașului acum 700 de ani este francezul care a devenit rege al Ungariei, Carol Robert de Anjou. În epocă, ajunsese unul dintre cei mai importanți monarhi ai Europei, dar a decis să îi sprijine pe clujeni deoarece locuitorii orașului, de origine germană, au fost fideli regelui în timpul unei perioade grele, în care se confrunta cu anarhia feudală și cu nesupunerea voievodului Transilvaniei, Ladislau Kan, apoi a fiilor acestuia.
Nobilimea din Transilvania a sprijinit, în general, cauza familiei Kan, ca și orășenii din Bonțida, care pe atunci era marele rival al Clujului și care amenința să devină mai mare decât acesta. Carol Robert de Anjou a reușit să îi înfrângă pe feudali și a devenit un conducător luminat și reformator, care a readus pacea și prosperitatea în regatele și principatele sale, respectiv în Ungaria, Croația, Slovacia și Transilvania. Însă, în istoriografia românească, el este puțin cunoscut. În manualele românești de istorie, apare doar în contextul bătăliei de la Posada, din 1330, pierdută în fața lui Basarab, voievodul Valahiei. Însă cine a fost cu adevărat Carol Robert de Anjou?
Un francez din Napoli pe tronul Ungariei
Viitorul rege al Ungariei s-a născut în anul 1288 în Napoli, în Italia de azi. Familia sa, cea a conților de Anjou și de Provence, o ramură cadetă a familiei regale franceze, a fost cea care a dat o nouă dinastie Siciliei. După Vecerniile Siciliene, care au dus la masacrarea partizanilor Casei de Anjou aflați pe insulă, această parte a regatului a revenit familiei regale de Aragon, iar Casa de Anjou a continuat să domnească în Italia continentală.
Un vlăstar al acestei case regale, Carol Robert, avea să moștenească dreptul la Coroana Ungariei, pe linia bunicii sale materne, Maria a Ungariei, cea care a devenit mama tatălui lui Carol Robert de Anjou, Carol Martell de Salerno.
După moartea străbunicului său, Regele Ștefan al Ungariei, regina Maria a Siciliei a revendicat dreptul său la tronul maghiar, din moment ce dinastia arpadiană se stinsese. Drepturile sale au fost moștenite de fiul său, Carol Martell de Salerno, care, prins în războiul prin care a încercat să recucerească Sicilia, nu a avut resursele necesare pentru a se implica în Ungaria. Nobilimea maghiară îl alesese ca rege al Ungariei pe Andrei al III-lea, un văr îndepărtat al reginei Maria.
În acest context, unul dintre marii aristocrați croați, Paul Subic, i-a cerut lui Carol Martell de Salerno să își trimită fiul, pe Carol Robert de Anjou, pe atunci doar un băiat de 12 ani, în Croația, pentru a-și revendica drepturile la tronul maghiar. În acea perioadă, Regatul Croației se afla în uniune cu Regatul Ungariei.
Carol Robert de Anjou a debarcat în Split în anul 1300, iar o parte a aristocrației croate i-a jurat imediat credință. Rivalul său, regale Andrei al III-lea al Ungariei, a murit în ianuarie 1301. A fost încoronat ca rege, însă, pentru că nu a fost folosită coroana Sfântului Ștefan, mulți dintre nobilii maghiari nu au recunoscut niciodată această ceremonie de încoronare.
Aristocrații maghiari l-au ales ca rege al Ungariei pe regele Venceslav al Boemiei. Însă, în anul 1303, Papa Bonifaciu l-a recunoscut pe Carol Robert de Anjou drept rege legitim al Ungariei. În acest context, Carol Robert de Anjou, aliat cu vărul său, Rudolf al III-lea de Habsburg, a invadat Boemia. Înfrânt, Venceslav al Boemiei a renunțat în 1305 la coroana Ungariei în favoarea ducelui Otto al Bavariei.
Acesta a fost încoronat în același an. În 1307, Otto de Bavaria a mers la puternicul voievod al Transilvaniei, Ladislau Kan. Acesta îi promisese lui Otto de Bavaria mâna fiicei sale. În loc de aceasta, Ladislau Kan l-a luat prizonier pe nefericitul duce. Eliberat în anul 1308, Otto de Bavaria a plecat din Ungaria și din Transilvania, fără însă să renunțe la pretențiile la coroana regală maghiară. Coroana Sfântului Ștefan a rămas în posesia lui Ladislau Kan. Carol Robert de Anjou a fost încoronat din nou rege, în 1308, însă tot fără coroana regală. Între timp, Carol Robert de Anjou a reușit să câștige victorie după victorie împotriva aristocraților maghiari.
Ladislau Kan a acceptat să îi trimită coroana regală lui Carol Robert de Anjou abia în anul 1310, după ce fusese excomunicat din cauza rebeliunii sale. Carol Robert de Anjou a fost, astfel, încoronat pentru a treia oară. În 1312, noul rege al Ungariei reușise să restabilească întreaga autoritate regală. Însă luptele au continuat cu aristocrații rebeli, iar Carol Robert de Anjou a decis, în 1316, să mute capitala regatului de la Buda la Timișoara. În acel an, el a acordat Clujului statutul de Oraș Liber Regesc, potrivit unui studiu istoric publicat de ClujToday.ro. Carol Robert de Anjou a continuat lupta împotriva aristocraților rebeli, iar în 1323, el era stăpânul de necontestat al regatului. În acel an, el a mutat din nou capitala, la Vișegrad, în centrul teritoriilor controlate de el. Însă o nouă rebeliune a izbucnit în Croația, sub conducerea prințului de Knin, Ivan I Nelipac. Până la moartea sa, autoritatea lui Carol Robert de Anjou asupra Croației a rămas pur formală. În Ungaria, el și-a consolidat poziția. A înființat primul ordin cavaleresc secular din lume, Ordinul Sfântul Gheorghe.
A încurajat dezvoltarea minelor de aur din Transilvania, care devenise cel mai mare producător de aur din lume. Însă a fost și eroul unui episod deosebit de controversat.
Posada
Înfrânt de Basarab al Valahiei
În anul 1330, Carol Robert de Anjou a pierdut una dintre cele mai importante bătălii. Oastea regală a fost decimată de voievodul Valahiei, Basarab, care conducea o oaste compusă din români, cumani și tătari. Regele Ungariei a scăpat doar după ce și-a schimbat veșmintele cu unul dintre cavalerii săi, Desiderius Heder, care a fost ucis apoi. Niciodată Valahia nu a mai revenit sub autoritatea lui Carol Robert de Anjou. Episodul a fost considerat drept unul deosebit de rușinos în istoria Ungariei.
Regele Ungariei, în ultimii ani de domnie, și-a consolidat alianța cu Polonia. El a devenit unul dintre cei mai importanți suverani europeni după ce a reușit să câștige o serie de conflicte cu regele Boemiei și cu ducii Austriei. Carol Robert de Anjou a murit în 1342 la Vișegrad și a fost înmormântat la Szekesfehervar.
Iubire și răzbunare
Rebeliune înăbușită cu cruzime
Fratele soției lui Carol Robert de Anjou, Elisabeta, prințul Cazimir al Poloniei, a venit în Ungaria, unde a sedus-o pe fiica aristocratului Felician Zah, Klara. Drept răzbunare, acesta a încercat să ucidă familia regală maghiară. Regele și regina au fost răniți. Carol Robert de Anjou s-a răzbunat crunt, la rândul său. Fiii lui Felician Zah au fost tortutați și uciși. Klarei Zah i-a tăiat buzele și opt degete și a murit în timp ce era târâtă de un cal pe străzile Vișegradului. Toate rudele lui Felician Zah, până la treia spiță, au fost ucise. Cele până la a 17-a spiță au fost condamnate la șerbie perpetuă. Unii dintre copiii rudelor lui Felician Zah au fost deportați în insula Rhodos.
