Ce mai putem face acum cu această sumă de bani? O garsonieră, să zicem, am cumpăra. Poate pe criza asta să ne alegem şi cu un apartament de două camere, dar nu e foarte sigur fiindcă proprietarii nu vor să lase din preţ. Convertiţi în lei şi depuşi la bancă, asigură o rentă lunară o perioadă de timp, dar cum inflaţia bate tare la uşă nu e exclus ca valoarea lor să scadă vertiginos. Atunci? Dar dacă dăm timpul în urmă cu vreo 10-12 ani, suma aceasta a reprezentat un premiu faimos, Premiu pentru excelenţă în cultură, şi era acordat de un nou patron infiltrat în media care voia sa ia ochii oamenilor.
Unul din laureaţii premiului a fost însuşi Alexandru Paleologu, impresionat pe atunci de onoarea ce i s-a făcut şi – de ce nu? – chiar de valoarea ca atare a banilor. Îmi amintesc că i-am luat un interviu şi am vorbit despre aceste lucruri. În casa lui din Armenească, în vilişoara cochetă şi înţesată de lucruri nepreţuite, unde mai târziu m-am întâlnit şi cu Toader, care mi-a dăruit cartea lui în franceză despre Marele Inchizitor – de ce oare nu s-o traduce în româneşte? -, dl. Paleologu avea alura unui senior pe ai cărui umeri firavi se sprijină memoria unei ţări în descompunere. Aceeaşi senzaţie am avut-o tot pe atunci, întâlnindu-mă cu Neagu Djuvara, un alt domn venit din trecut care ne deschide nouă, nemernicilor, ochii. Scriu aceste rânduri fiindcă am în faţă cartea lui Tudorel Urian, „Vieţile lui Alexandru Paleologu”, apărută la editura Vremea. Este una dintre cele mai strălucite contribuţii pe care o avem până acum despre marele cărturar şi om de spirit.
Născut în 1919, dl. Paleologu a apucat comunismul la deplină maturitate şi a suferit din această cauză. A fost închis, a avut domiciliu forţat, a fost supus la presiuni, a suferit şantajul. Şi-a păstrat însă claritatea cugetului şi a crezut în acele valori ale Europei creştine, opuse barbariei de sorginte asiatică. Spirit preponderent oral, a fost o mină de aur pentru oricine care s-a bucurat de privilegiul de-a-l însoţi şi deci de-a-l auzi vorbind. Şi autorul acestei cărţi s-a numărat printre cei privilegiaţi şi a avut ce învăţa. Cartea este dovada bunei sale învăţături şi nu exprimă un act de orgoliu. Prin ea însăşi este un model pentru viitoarele generaţii de tineri studioşi.
