-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSportAtletismDin culisele istoriei: Thomas Jefferson a scris Declaraţia de Independenţă a SUA...

Din culisele istoriei: Thomas Jefferson a scris Declaraţia de Independenţă a SUA în doar două zile

Cel de-al treilea președinte al Statelor Unite, Thomas Jefferson, de la nașterea căruia s-au împlinit, miercuri, 273 de ani, ar fi redactat unul din cele mai importante documente ale democrației, Declarația de Independență, pe fugă, notează The Washington Post. Motivul pentru care s-a întâmplat acest lucru este că imediat după ce a fost însărcinat cu redactarea acestuia, Jefferson a fost forţat de război să lucreze în mai multe comisii, care nu i-au lăsat timp pentru scris.

În 11 iunie 1776, Congresul Continental a numit un comitet pentru redactarea unei declaraţii care să includă moţiunea lui Richard Henry Lee, privind declararea independenţei formale a tuturor coloniilor faţă de Marea Britanie. Comitetul era format din cinci persoane şi era condus de Thomas Jefferson, care a fost însărcinat să realizeze prima schiţă a documentului. Din cauza războiului, în următoarele şase luni, Jefferson a lucrat în diverse comitete, fiind aşadar foarte ocupat şi neavând timp pentru scris.

În cele din urmă, a fost nevoit să redacteze declaraţia în viteză, în doar câteva zile, aşa că a împrumutat diverse idei din două surse principale. Prima era o listă de plângeri şi comentarii pe marginea propunerii sale pentru Constituţia Virginiei, iar a doua era o versiune preliminară a Declaraţiei Drepturilor, elaborată pentru Virginia de George Mason.

Această primă schiță a Declarației de Independență a fost completată, ulterior, cu ajutorul lui Benjamin Franklin, John Adams și în cele din urmă de întregul Congres Continental.

John Adams spunea că Jefferson a reuşit să scrie versiunea preliminară a declaraţiei în doar o zi sau două. Deşi documentul a suferit numeroase modificări în Congres, preambulul a fost lăsat aproape aşa cum l-a conceput Jefferson.

  • Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toți oamenii sunt egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viața, Libertatea și căutarea Fericirii. Că, pentru a asigura aceste drepturi, Guverne sunt instituite printre oameni, izvorând puterile lor doar din consimțământul celor guvernați, Că atunci când orice Formă de Guvernare devine distructivă acestor scopuri, este dreptul poporului de a o modifica sau elimina, și să instituie nouă Guvernare, stabilindu-i fundația pe astfel de principii și organizandu-i puterile în asemenea formă, încât să le pară lor cel mai probabil să producă Siguranță și Fericire.

Declarația de Independență este unul dintre cele mai prețuite simboluri ale libertății pentru națiunea americană. 

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă