6.9 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSportAtletism2.000 de ani de când Ovidiu a fost exilat la...

2.000 de ani de când Ovidiu a fost exilat la Marea Neagră

2017 va fi anul omagie­rii celebrului poet al an­tichităţii, care s-a stins pe malul Pontului Euxin, pe teritoriul actual al Constanţei.

Dosoftei, mitropolitul Moldovei (1623-1692) este considerat primul poet în limba română. Apariția sa este aproape un fenomen inexplicabil pentru critici. Nimic nu îl prevestea. Pe teritoriul actualei Românii se scria însă poezie cu foarte mult timp înainte. Acum mai bine de 2000 de ani, Publius Ovidius Naso compunea la malul Pontului Euxin. Anul viitor se împlinesc 2.000 de ani de la moartea sa, iar Constanța va comemora, prin ample manifestări culturale și științifice, acest moment.

Ovidius s-a născut în anul 43 î.Hr, în Italia, la circa 140 km de Roma. Studiază în Atena și se întoarce la Roma, unde devine unul dintre apropiații și protejații împăratului Augustus. După anul 8 î.Hr, când moare Horațiu, devine cel mai apreciat poet al Romei antice. În anul 8 d.Hr., Augustus hotărăște, aparent inexplicabil, exilarea sa în orașul Tomis, la Pontul Euxin. Ovidius scrie că ar fi fost exilat din cauza unei ”carmen et error”, adică a unei poezii și a unei greșeli. Nu a mai fost primit în Roma niciodată. Moare în anul 17 d. Hr. în cetatea Tomis, unde este și înmormântat. Locul mormântului rămâne în continuare o enigmă.

 

„Tota civitas Tomis poeta celebrat“

 

Universitatea de stat din Constanța poartă numele lui Ovidius. În semn de recunoaștere, instituția de învățământ a declarat că anul 2017 va fi anul comemorării poetului care cu două milenii în urmă, a trăit, a iubit, a scris și s-a stins, în străvechea cetate Tomis. ”Întreaga cetate Tomis va celebra opera și viaţa poetului, care vor fi dimensionate între tradiţie și modernitate, într-un parcurs original, gândit în premieră la Constanţa, metropola tomitană fiind cea care va găzdui evenimente de mare amploare și fast, ce vor purta pecetea de culturalitate a poetului. Universitatea „Ovi­dius“ din Constanţa are privilegiul de a fi singura universitate din lume care poartă pe frontispiciu numele celebrului poet și, din această postură, va da tonul și va fi emblema manifestărilor ce vor acoperi întreg anul 2017”, au precizat reprezentanții universității. Mai mult, universitatea, prin Institutul de Ştiinţă, Cultură și Spiritualitate Dobrogeană sub egida căruia se vor desfășura toate manifestările anului 2017, va propune municipalităţii pro­iectul Festivalul Mondial de Arte și Interculturalitate „Ovidius”. „Artem arte amandi” sau „Arta de a iubi arta”, iniţial ca formă de apărare în faţa exilului, iar apoi ca regăsire a fiinţei axiologice interioare, este tema principală de cercetare și dezvoltare spectaculară a Festivalului Mondial de Arte și Interculturalitate „Ovidius”.

Un alt proiect ambițios pentru celebrarea anului Ovidius aparține Teatrului de Stat din Constanța. Conducerea instituției pregătește un festival de teatru antic pentru anul viitor. ”Suntem în discuții cu Teatrul Radu Stanca din Sibiu pentru a aduce la malul mării spectacolul Metamorfoze, al lui Silviu Purcărete, realizat după textului poetului Ovidius”, a declarat Dana Dumitrescu, directorul instituției. S-a identificat chiar și locul unde ar putea fi amplasată scena: pe malul mării, aproape de statuia lui Ovidius din zona peninsulară a Constanței.   

 

 

 

RECUNOAȘTERE

 

Două statui: în Constanța și Sulmona

Ovidius are o statuie în orașul vechi din Constanța, în piața care îi poartă numele. A fost realizată din bronz de italianul Ettore Ferrari, în 1887. La dezvelirea ei a participat prefectul de atunci, Remus Opreanu, cel care inițiase „Comitetul pentru statuia lui Ovidiu“. În cursul ocupației germano-bulgare (1916-1918) statuia a fost dată jos de pe soclu de armata bulgară, pentru a fi luată ca pradă de război. Mai mulți ofițeri germani s-au opus, iar statuia a fost repusă pe soclu în 1918. O replică identică este amplasată, din 1925, și în Sulmona, orașul unde s-a născut poetul.

Cele mai citite

Sancțiuni în Ligue 1! Lyon și Nice vor juca cu porțile parțial închise după incidentele provocate de suporteri

Ligue 1 este din nou zguduită de sancțiuni disciplinare după incidentele cauzate de fani în mai multe meciuri recente, Lyon și Nice primind pedepse...

Câți parlamentari are România și cum se stabilește numărul acestora

Parlamentul României este compus din 465 de membri: 329 de deputați și 136 de senatori, reprezentând cetățenii în cadrul celor două camere legislative. Acest...

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a urcat în octombrie

Indicatorul arată că persistă temerile privind prețurile locuințelor și deficitul bugetar Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a urcat în octombrie cu 4,8...
Ultima oră
Pe aceeași temă