Asociaţiile producătorilor, procesatorilor, distribuitorilor şi furnizorilor de energie, precum şi asociaţiile consumatorilor au fost invitate de Ministerul Energiei să participe la consultările pe marginea procesului de elaborare a Strategiei Energetice Naţionale 2016-2030, în 27 ianuarie, potrivit Agerpres.
„Asociaţiile interesate să participe la această întâlnire sunt rugate să-şi desemneze un reprezentant şi să confirme prezenţa la adresa de e-mail: sen@energie.gov.ro, până la data 25 ianuarie 2016. Pentru o cât mai bună comunicare şi colaborare pe această temă vă rugăm să ţineţi cont de faptul că desemnarea unui reprezentant are ca scop iniţierea unui dialog de lungă durată pe tema Strategiei Energetice a României”, se arată în comunicat.
Ministerul Energiei îşi doreşte ca pe întreaga durată a elaborării Strategiei să se desfăşoare consultări cu toate părţile interesate, astfel încât, în săptămânile ce urmează, să fie lansate invitaţii la dialog şi organizaţiilor societăţii civile, universităţilor şi institutelor de cercetare.
Ministerul Energiei şi-a planificat finalizarea noii strategii energetice până în luna septembrie.