Asociaţia 21 Decembrie îl atacă dur pe fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, despre care spune că ar fi trebuit să înţeleagă că la baza sistemului democratic stă separarea puterilor în stat.
ILIESCU: Acţiunea procurorilor e INACCEPTABILĂ. Dovedeşte PRIMITIVISMUL acestor oameni
„‘Simţul măsurii şi bunul simţ – sunt o marfă rară!’ aprecia preşedintele de onoare al PSD cu câteva zile în urmă. Înainte de a face asemrnea aprecieri, Ion Iliescu ar trebui să facă o retrospectivă a activităţii sale politice din ultimii 60 de ani.
În timpul celor 3 mandate de preşedinte, Ion Iliescu ar fi trebuit să înţeleagă că la baza sistemului democratic stă separarea puterilor în stat. Avem convingerea că fostul preşedinte cunoaşte principiile fundamentale ale statului de drept, chiar dacă nu şi le-a însuşit pe deplin, şi are motive întemeiate pentru a nu-şi dori funcţionarea instituţiilor pe baza acestora”, potrivit unui comunicat al Asociaţtiei 21 Decembrie remis România liberă.
„Intervenţia domniei sale, din calitatea de mentor al unui partid politic, cu privire la acţiunile judiciare întreprinse de instituţia parchetului se constituie într-o imixtiune gravă a factorului politic în treburile Justiţiei şi în acelaşi timp, reprezintă un semnal periculos al revenirii la condiţiile pe care fostul preşedinte al României le-a patronat în calitate de şef al Statului”, atrage atenţia Asociaţia 21 Decembrie.
Nu în ultimul rând, Asociaţia „21 Decembrie 1989″ solicită întregii societăţi româneşti trezirea la o stare de veghe în aceste momente în care „multe dintre cele obţinute în 23 de ani de la sângeroasa Revoluţie din decembrie 1989 sunt ameninţate de interese meschine şi sterilitatea unei lupte ce nu are nimic de-a face cu adevăratele năzuinţe ale poporului român!”.
Recent, fostul şef de stat Ion Iliescu s-a lansat în atacuri grave la adresa procurilor, pe care i-a acuzat că se organizează în haite şi sau buzna peste oameni în case în ceea ce a apreciat drept „o misiune fascistă”.